Experți ai tuturor instituțiilor cu atribuții în luarea măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul coronavirus s-au reunit la o întâlnire a grupului de suport tehnico-științific.

În cadrul acestei ședințe s-a analizat apariția primului caz confirmat de COVID-19 în România, măsurile preventive care au fost dispuse pentru limitarea extinderii infecției, dar și aspectele administrative referitoare la achizițiile produselor medicale necesare pentru a combate acest fenomen.

„După anchetele epidemiologice pentru a stabili traseele și persoanele cu care au intrat în contact atât cetățeanul italian care a vizitat țara noastră, cât și cetățeanul român declarat pozitiv, s-a constatat că aceștia s-au aflat pentru o perioadă de timp în același spațiu. Celelalte persoane cu care au interacționat cei doi au fost izolate și li s-au prelevat probe, însă nu s-a confirmat prezența coronavirusului”, precizează reprezentanții ISU Caraș-Severin într-un buletin informativ transmis de Grupul de Comunicare Strategică.

Ieri au fost analizate 12 probe la nivelul Institutului de Boli Infecțioase din București și al centrelor regionale din Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, toate având rezultat negativ.

„La acest moment sunt în carantină în centre instituționalizate 99 de persoane, iar 7.174 de persoane au fost izolate la domiciliu pentru a fi monitorizate pentru o perioadă de 14 zile, așa cum prevăd toate protocoalele internaționale.

 La nivelul Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate din Ministerul Finanțelor Publice au fost primite și deschise toate ofertele pentru achiziția termoscannerelor, destinate identificării posibilelor persoane infectate cu coronavirus. După analiza ofertelor, a fost stabilită, pe baza criteriilor – timp de livrare și preț, compania care va furniza cele 35 de aparate destinate amplasării în aeroporturile din țara noastră. Acestea urmează să fie livrate astfel: 5 săptămâna viitoare, 10 până la data de 20 martie, iar alte 20 într-un termen de 55 zile.

 Cetățenii care doresc informații despre situațiile legate de COVID – 19 pot apela gratuit numărul 0800800358. La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă.

 Rugăm cetățenii să se informeze permanent de pe canalele oficiale ale Guvernului României, Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe și Departamentului pentru Situații de Urgență”, se precizează în același buletin informativ. 

Elena FRANȚ

         Dacă statul român ar fi o persoană făcută măcar din două oase şi-un zâmbet, atunci ar trebui să-şi facă un breloc cu efigia lui Sebastian Ghiţă, să scrie pe el cu litere aurite “Măsura incompetenţei mele” şi să-l poarte la butonieră, măcar până se schimbă banii, sau  guvernul … Pentru că nimeni nu şi-a mai bătut joc de statul nostru cum reuşeşte să o facă acest troglodit!

Ba parcă a mai făcut-o cineva, unul Gregorian Bivolaru, dispărut şi el în paradisul capitalist euro-atlantic şi găsit de “Europol” peste aproape un deceniu … dar totuşi, cele două cazuri sunt esenţialmente diferite, pentru că băutorul de urină şi consumatorul de minore nu avea nici în clin, nici în mânecă şi nici în alte-cele cu siguranţa statului şi cu instituţiile acestuia, în timp ce afacerea Ghiţă miroase de la o poştă a corupţie instituţionalizată, a stat mafiot, a servicii secrete aservite altora şi a periclitare a ordinii constituţionale! Pentru mult mai puţin, în alte ţări, chiar mai democratice şi mai civilizate decât România, individual ar fi mirosit de mult ghioceii de la rădăcină …

Te pomeneşti că sunt eu naiv şi că Ghiţă chiar cu asta se ocupă acum, cu mirositul ghioceilor dinspre partea lutoasă …! Ar fi o veste nu tocmai veselă, dar nici prea tristă, dacă avem în vedere apucăturile individului, foamea lui nemăsurată spre grabnică îmbogăţire, setea lui de a corupe “minori politici”, gen Victor Ponta, obiceiul deloc prostesc şi nesăbuit de a se pricopsi doar pe seama bugetului statului, tentaţia de a băga Constituţia sub preş şi de a-şi face propriul stat în stat, plăcerea perversă de a se plimba prin viile mândrei ţărişoare, de mânuţă cu însăşi Zeiţa Justiţiei, prostul obicei de a nu-şi plăti datoriile din campanile electorale sau de a întreţine cea mai slabă, proastă şi mincinoasă televiziune de ştiri cu care intoxică poporul avid şi ahtiat de găunoşenii senzaţionale, de ceva vreme … Moartea lui Ghiţă n-ar şoca mai mult decât moartea oricărui alt … comis-voiajor de credinţă şi profesie, sau a oricărui ofiţer acoperit care a uitat a 11-a şi a 12-a poruncă;   l-ar plânge, eventual, niscaiva generali şi foşti miniştri adăpaţi din şpăgile lui, bine rânduite şi bine garnisite, câţiva trepăduşi profitori, câteva “fustiţe” rămase fără căpătâi … şi cam atât! A, da, şi Victor Ponta, dar numai pentru că nu mai are cu cine juca baschet, doar nu vă închipuiţi că pentru altceva…!

Statul român ar răsufla uşurat, însă, mai uşurat şi mai satisfăcut decât oricând! În primul rând, nu ar mai simţi presiunea din interior, adică teama de a se pomeni că este însărcinat … fără act sexual, aidoma păpuşilor acelea ruseşti, de o rară frumuseţe, “matrioska” parcă le e numele, care conţin în ele alte şi alte păpuşi, într-o sarabandă cu un sens atât de ascuns, încât pare fără sens! Pentru că, după cum chiar el spunea, Ghiţă, Coldea şi Zeiţa Justiţiei chiar asta voiau să facă, adică un mic stat în stat, care să le permită să-l guverneze liniştiţi şi netulburaţi şi pe cel mare, pe “matrioşka-mamă”! În al doilea rand, statul român şi-ar recăpăta halo-ul de curăţie, neîntinăciune şi neînchinăciune pe care de mult l-a pierdut, în condiţii atât de vitrege şi de sumbre încât până şi unul dintre fiii lui cei mai iubiţi, ba chiar fiul cel mai iubit al poporului, reformatorul statului însuşi, Traian Băsescu a ajuns să spună că în România avem, Doamne, fereşte!, un stat mafiot! În al treilea rand, mafiot sau nemafiot, dar nu se va mai spune despre bietul stat român că este incompetent, că nu este în stare să aibă nici măcar o instituţie atât de fidelă principiilor şi democratică, încât să-i spună care altă instituţie, tot a lui, l-a făcut pierdut pe Sebastian Ghiţă sau l-a ascuns atât de bine încât nici ea nu mai este în stare să-l găsească …!

         Dintr-un prea plin exerciţiu vital, de cunoaştere, probabilitate şi hazard, nu mă mai număr demult printre cei care îşi simt şira spinării inundată de efluvii de emoticoane la văzul, auzul, pipăitul şi mirositul statului român şi a simbolurilor sale, preferând să rămân în zona unui respect chinuit şi frugal … şi-atât! Vreau să spun că nu mai confund demult ţara cu statul, iar patria o disting cu toată claritatea de ambele, regăsind-o mai degrabă în zona unei abstracţii sentimentale şi culturale; ţara este demult confundabilă cu “norodul”, în timp ce statul este, indubitabil, “tagma jefuitorilor”! Cu toate rezervele mele faţă de actuala ordine constituţională, improprie spiritului românesc, cu toată înclinaţia logico-filosofică spre o monarhie constituţională şi cu toate durerile   vis-à-vis de “statul mafiot”, trebuie să recunosc sincer că nu simt nicio bucurie când câte o scursură umană îşi bate joc de statul român, arătându-i că este chiar mai neputincios decât se vede!

Sebastian Ghiţă nu va rămâne în memoria scurtă a lumii decât ca încă unul dintre sutele de parlamentari mincinoşi şi hoţi, care s-au perindat prin parlamentul nostru, de la Maiorescu încoace; iar în memoria lungă nu are cum să rămână, pentru că nu a făcut nimic pentru a fi demn de ea! Pentru mine, probabil şi pentru alţii, puţin mai obişnuiţi să vadă şi după colţ, acest “neica nimeni şi nimic” mai înseamnă, însă, ceva: barometrul de corupţie, mizerie şi impotenţă a statului român!

Prof. univ. dr. Liviu Spătaru

Am avut de-a lungul vieții foarte multe întrebări cu privire la cine sunt cu adevărat. Mi s-a părut mereu complicat să știu cine este om bun, ce înseamnă bine, cum să înțeleg oamenii și lumea din jurul meu. Zilele astea am descoperit că am o dilemă mult mai mare despre care nu am știut. Am trăit într-o ignoranță dureroasă timp de 46 de ani. Dar plănuiesc să reglez conturile acum, să-mi limpezesc gândurile și simțirile și să răspund unei simple, dar apăsătoare întrebări: sunt mai puțin român decât Popescu?

În ultimele zile, pe Facebook circulă o listă cu nume ale candidaților USR la alegerile parlamentare care este distribuită cu scopul de a conserva spiritul național. Oamenii se tem cu adevărat că sunt străini care au venit să preia puterea. Îmi este neclar dacă este vorba despre paranoia sau despre un simplu atac la adresa partidului dar, la 46 de ani, mă întreb ce înseamnă român și al cui sunt eu dacă de-al lor nu?

M-am născut în 1970 la Timișoara. Mama, Tatiana-Maria, este jumătate româncă, jumătate sârboaică, este născută la Arad. După terminarea facultății a primit repartiție la Slatina unde l-a cunoscut pe tata. El a crescut în Oltenia, jumătate machedon, jumătate român. În 1975 părinții meu au divorțat, iar în 1976 m-am mutat cu mama în București.

Cumva, familia mea cosmopolită este și acum o poveste pe care o spun cu drag. Părinții mamei, bunicii care m-au crescut până la 7 ani (foto), sunt cei care m-au învățat să accept diferențele dintre oameni ca fiind un fapt, nu o uimire. Bunica, Ecaterina Mirosavlevici era sârboaică, născută în 1924 la Nădlac provine dintr-o familie mixtă și ea – tatăl sârb, mama româncă. Vorbea fluent 3 limbi: româna, maghiara și sârba. Când aveam nu mai mult de 5 ani, m-a învățat că este un semn de politețe să salut pe fiecare în limba lui.

Așa că am învățat să dau Bună ziua! în germană, sârbă și maghiară. La bloc, aveam vecini din toate națiile și confesiunile. Nu mi-am pus vreodată o problemă mai mult decât să știu precis în ce limbă salut pe fiecare. Doamnei Mihuț îi spuneam Csokolom care înseamnă Sărut-mâna în maghiară, pe Cica Sava (unchiul Sava), măcelarul sârb din colț cu Zdravo!, iar pe nemți cu Gutten Morgen. Toți vorbeau română, unii cu accent, dar se bucurau să audă un Bună ziua! pe limba lor natală.

Tatăl mamei, bunicul, Cosma Gheroghe, s-a născut în Imperiul Austro-Ungar, în Sansilău, județul Satu-Mare. A fost șef de gară în Oradea, Timișoara și în mai toate satele din Banat. Mama lui a fost unguroaică, iar tatăl lui român.

Tatăl meu, Eugeniu-Ionel Tașcu-Stavre a crescut în Oltenia. Provenea dintr-o familie de machedoni din zona Ohrid-Bitola, în fosta Yugoslavie. Părinții lui au fost avuți, mama provenea dintr-o familie bogată din Oltenia, iar tatăl a fost un antreprenor. Au avut o tăbăcărie în Slatina și mai multe hoteluri, toate confiscate de comuniști în 1945.

Pe scurt, arborele meu genealogic demonstrează că nu sunt al nimănui. Am fost pentru toți român cu origini sârbe, am fost adoptat de București unde mi-am făcut studiile și acum lucrez, însă nu pot lăsa în urmă toate sentimentele cu care crești în inima Banatului. Acolo suntem toți diferiți, este greu să fii român pur sânge, dar mult mai simplu să fii om.

Pentru 16 zile, de pe 31 octombrie până pe 15 noiembrie 1918, a existat Republica Bănățeană. Era un stat proclamat la Timișoara în încercarea de a menține unită structura multi-etnică a zonei în fața potențialelor pretenții teritoriale ale altor națiuni interesate. Este foarte interesantă componența demografică a acestui stat: din peste un milion și jumătate de locuitori, aproape 600.000 erau români, 37%, 387.000 germani, 24.5%, 285.000 sârbi, aproape 18%. Toate familiile care au urmat acestei generații au origini foarte diverse, au o structură etnică variată, iar identitatea lor a fost mereu român cu origini diferite.

Indiferent de confesiune sau origine, în Banat m-am simțit acasă, nu m-a acuzat nimeni că sunt al altcuiva sau că locul meu nu este aici. Bucureștiul m-a primit frumos acum aproape 40 de ani, m-am simțit cumva al casei. Până acum o săptămână când originile numelui meu au născut o serie de discuții contradictorii în mediul online. Cumva, pentru că nu sunt un Popescu sau un Ionescu, nu sunt potrivit pentru România. Am fost potrivit atâția ani în învățământ, să pregătesc tinerii pentru viață, să le arăt câte posibilități au în această lume a diferențelor. Să le spun că pot fi lideri și ca trebuie să se implice în fiecare aspect al societății dacă își doresc o schimbare. Dar, cumva, nu aș putea eu să particip la schimbare.

O altă discuție pe aceeași temă este cea în care sunt acuzați candidații că ar fi plecat să lucreze la corporații străine și că s-au întors cu interesele altora în gând. Nu știu ce se întâmplă cu alții sau care este povestea lor, dar eu nu am fugit din țară. Din Banat am venit în București și am devenit profesor. Pentru unii evident, pentru alții mai puțin, dar nu îmi fac meseria pentru faimă și bani, o fac din pasiune și din dorința de schimbare.

Nu mi-a fost niciodată rușine cu cine sunt, nu am încercat niciodată să schimb sau să ascund originile mele. Am fost mereu foarte mândru de povestea mea, așa cum este ea: complicată, nicio glumiță nu îmi va schimba recunoștința profundă pe care o am pentru bunica și bunicul care m-au crescut să respect pe toată lumea, și nicio discuție despre etnii nu mă va face să o iubesc mai puțin pe mama, oricât de sârboaică este ea.

Reper24