Asta cu prostia e adevărată rău. Doar încercați un exercițiu de imaginație și presupunem că ea, prostia, ar durea. Câți din preajma voastră ar avea dureri? Câți s-ar tăvăli în chinuri pe jos? Mie, sincer, mi-e teamă să mă gândesc. Ce vaccin pentru virus, ce leacuri pentru cancer, SIDA sau alte boli considerate incurabile? Cine va găsi antidotul medicamentos pentru prostie, ar lua premiul Nobel pentru medicină, jur. Termin aseară treaba și, înainte de culcare, dau o tură și pe la televiziunile de știri; deh, deformație profesională. Și în loc să adorm buștean, mă trezesc de parcă m-ar fi lovit unul cu o măciucă în moalele capului.

Mademoiselle Clotilde, Armand Clotilde, primăreasă la cel mai potent financiar sector din capitală, aceea cu sacii cu voturi plimbați în și din depozitul sigilat și păzit de milițienii lui Vela, a găsit de cuviință să taie finanțarea la 4 spitale din sector. NU, nu a găsit ea ceva necurat la mijloc și a redus alocările pentru spitale, nu. A tăiat finanțarea de tot: Spitalul de Urgență – Floreasca, Spitalul de Arși, Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” și Spitalul de Urgențe Oftalmologice, riscă să rămână fără finanțare dintr-o simplă dorință a noului primar de sector. Nu e vorba doar plata utilităților ci și de banii pentru investiții.

În condițiile în care Primăria plătea an de an aceste lucruri, mademoiselle zice „mai non, c’est pas possible”„ și hârști cu pixul de pe foaia de buget. Ce contează că sunt spitale de interes național; ce importă că vor suferi nu doar bucureșteni ci și mii de români din toată țara, ce mare lucru că la Spitalul de arși plouă prin acoperiș. Nu cheltuim banii pe prostii. Corect, luați bomboane la copii; la copii ăia mari cu mintea de la 5 ani de la USR, cu sau fără plus că nu mai ști ce varză a la Cluj e acolo. Cine va plăti toate astea? Nu știu și nici pe madam nu o interesează. Să le ia cine vrea, eu nu am bani de ele.

Măi păpușa lu tata, măi manechinuito care ești tu primăriță de sector bogat, păi ai impresia că nu ai destul de furat? Sau ce vrei să faci cu firfireii bucureștenilor? Că ai dat-o în bară cu parcările de ți-ai pus oamenii în cap și te înjură ăia stând în ploaie la cozi interminabile pentru un loc de parcare ca a ajuns mai căutat decât un loc de veci. Măi frumușico, se umple sectorul de gunoaie și tu vrei să ți le ridice firma de salubritate „pă da fecea“ cum se spune pe la noi? Păi e frumos? De când ai venit ai întors totul cu susul în jos. Nu crezi că era mai înțelept să rămâi la Bechtel să papi banii românilor? Aaaa, acum regreți episodul, îhî, sigur că da. Dar când luai milioane de euro pentru nimic și românii merg în continuare pe drumuri vai mama lor, cum era? Întreb, nu dau cu parul.

Ai promis marea cu sarea și acum le servești bucureștenilor…rahat; cu apă rece. De fapt de ce-mi bat eu capul cu tine? Ei te-au votat, ei….să se lepede de tine dacă nu le convine, că se poate. Până una alta, mă întreb ce mână nevăzută te conduce și care este misiunea lui matale pe malurile Dâmboviței? Și mă întorc la titlul pamfletului, că de-aia e el pamflet: „Dacă prostia ar durea, câți s-ar tăvăli în chinuri“? Are cineva răspuns? Întreb pentru un prieten!!!

Surse foto: cetățeanul.net; romaniamama.ro

Dan AGACHE

Un accident petrecut la Anina, ridică din nou semne de întrebare legate de inconștiența unor participanți la traficul rutier de zi cu zi. Un cetățean care se deplasa cu motocicleta pe Drumul Național 58, în direcția Carașova – Anina, a fost surprins, la intersecția cu strada Uzinei, de intrarea pe carosabil a unui autoturism care a virat spre Reșița. Motociclistul a frânat violent, dar impactul cu autovehiculul înmatriculat în Polonia nu a mai putut fi evitat.

Conducătorul motocicletei a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Reșița și, din fericire, medicii au constatat „doar“ leziuni minore și o fractură la unul dintre degete.

Polițiștii de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Caraș-Severin, sosiți la fața locului, au întocmit proces verbal unde au consemnat faptul că șoferul imprudent a circulat pe contrasens. Putem spune că motociclistul a scăpat cu zile, în urma acestui accident.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157668589455418″]

Posesorilor de permis de conducere categoria A, nu le mai putem ura doar clasicul „asfalt uscat“, deoarece, dată fiind prezența tot mai numeroasă a bizonilor de la volanul autoturismelor pe patru roți, trebuise să adăugăm la clasicul „drum bun“ și avertizarea prietenească „mare grijă“, motivul, așa cum reiese din imaginile surprinse la fața locului, fiind lesne de înțeles.

Sergiu TABAN

Majoritatea românilor consideră că majoritatea românilor e proști. Poate una dintre puținele formulări în care este corect umorul involuntar. Dacă aș spune românii e proști aș greși teribil față de mine, față de gramatică, și față de poporul român. Cu siguranță m-aș situa în dezacord cu toți cei care se cred mai buni, mai drepți și mai frumoși, uneori lipsiți de vreun suport real.

Cu destulă ușurință vedem unde greșește cel de lângă noi. Mai neplăcut este atunci când suntem supuși noi înșine unei astfel de judecăți. Eu știu mai bine. Am certitudini. Și tocmai pentru că este așa cum spun eu, sunt chiar îndreptățit să îmi exprim dezacordul față de ceva ce consider că nu este așa cum trebuie. Ce se întâmplă însă când eu însumi devin victima unei astfel de atitudini, când sunt expus unei dezaprobări venită de la cineva la fel de încrezător ca și mine, dar din păcate cu alte certitudini? Situația devine neplăcută, iar în lipsa argumentelor degenerează în înjurături sau chiar mai rău.

Cum poți construi o comunitate cu oameni care sunt experți în a identifica greșelile altora, și care în egală măsură sunt intoleranți față de orice critică? Din păcate, acestea sunt reperele unei conștiințe naționale viciată de dorința propășirii din nimic. Dacă s-ar putea o comunitate în care fiecare să facă după cum îl taie capul, sau măcar un individualism în care să fim mai buni și cu iubire față de aproape. La nivel ideologic, sau dacă vreți a unei perspective față de viață și de locul nostru în lume, trăim de fapt, zi de zi, imposibilul.

Majoritatea românilor consideră că majoritatea românilor e proști. Cu certitudine statistică pot să afirm că în orice populație jumătate sunt mai proști decât ceilalți. Totuși, la nivel de atitudine socială, enunțul este posibil. Mai mult chiar, printr-un sondaj de opinie am avea surpriza să aflăm că este și adevărat. Din nefericire, nu avem de a face cu un simplu joc de cuvinte. În încercarea de a defini specificul național suntem liberi să schimbăm atributele. Și atunci putem reformula: majoritatea românilor consideră că majoritatea românilor e șmecheri. Oricât de dragă ne-ar fi o astfel de evaluare a fibrei naționale, noua formulă exprimă mult mai direct imposibilitatea. Dacă toți suntem șmecheri, cineva totuși trebuie să plătească.

Pentru construcția unei comunități avem nevoie de repere. Pe negativ, cred că a trecut suficient timp cât să realizăm că șmecheria nu mai este o soluție. Știu că pare naiv, dar nu doresc niciunui șmecher să fie blocat în proiectele lui chiar și atunci când e verde la semafor, iar asta doar pentru că alții ceva mai șmecheri decât el au de trecut. Cu o oarecare onestitate și privind în urmă, cam câte frustrări ai adunat când șmecherul din sens opus era mai șmecher decât tine? Respectul față de lege și acceptarea regulilor poate că îți limitează libertatea de mișcare, dar cel puțin face traficul mai ușor de suportat.

Șmecheria nu are nimic de a face cu intuiția, cu inteligența, cu inovația și creativitatea. Șmecherul nu este creativ. El produce un simplu scurt-circuit de la regulile, normele sau legile jocului social. Șmecheria este o fentă, iar în termeni sportivi o simplă schimbare de direcție: semnalizezi stânga, faci dreapta, și ai trecut, ai marcat, ai învins. Succesul șmecheriilor este ceea ce le face extrem de atractive. Asigurarea unui succes de moment tinde să aibă prioritate în fața oricărei strategii de durată.

Realitatea socială este extrem de dinamică, iar adversarul pe care l-ai fentat ieri, astăzi te știe, te cunoaște, va fi tot acolo, și nu se va mai lăsa păcălit. Vei spune că sunt suficienți proști pe lumea asta încât să poți să îi fentezi de fiecare dată. Și e corect până la un punct, căci pentru a ieși din ignoranță, din neștiință, din prostie, ai nevoie de timp. Greșeala de ieri se poate repeta și astăzi, și mâine, până când se găsește o soluție. Atunci când apare soluția, șmecherul este pierdut, adversarul nu îi mai pleacă la fentă, iar el este rămâne lipsit de variante.

Poate că nu știu ce vorbesc, poate că șmecheria ține de talent. Poate că atunci când prima fentă nu funcționează pot urma o alta și o alta, și tot așa. În astfel de condiții nu mai vorbim însă de șmecheri. Atunci când variantele de succes sunt nu una, ci mai multe, mult mai multe, ei bine, atunci vorbim deja de creativitate, de soluții alternative, de o întreagă strategie. Urmărind succesul de moment șmecherul este lipsit de viziune. Fiind mult prea concentrat pe câștigul de acum pierde din vedere victoria de ansamblu.

Poate părea o simplă schimbare de direcție, o fentă sau o șmecherie, însă prostia poate fi reperul pozitiv în construcția unei comunități de succes. Acea persoană care ajunge să afirme că majoritatea românilor sunt proști în fapt se exclude social: el nu este precum ceilalți. O judecată de valoare aproape fără rost în condițiile în care standardul de evaluare este oricum extrem de scăzut. Expresia tipică a unei astfel de atitudini este lipsită de responsabilitate: nu eu, alții. Cu certitudinea expertului o astfel de persoană începe să identifice vinovați. Pe aceste baze șubrede se susține o adevărată dilemă socială: dacă individual majoritatea suntem deștepți, cum reușim să ajungem să considerăm că la nivel de comunitate suntem proști?

Cultural, avem o intoleranță extremă față de prostie. Să critici sau să observi din afară este ușor, mi-a spus cineva, și poate că aș fi de acord cu o astfel de opinie în condițiile în care critica socială a devenit o profesie. Cel puțin în media avem parte de critici care țintesc către fiecare rană mai nouă sau mai veche a unui sistem social disfuncțional. Performanța însă se evaluează la nivel sistemic, iar atunci când șmecheria, prin influență, trece și în media este ușor să critici când nu faci altceva decât să identifici ținta, victima vorbelor tale grele. Critica și observația atunci când sunt gândite strategic, atunci când se încearcă trecerea de la probleme la soluții, nu mai sunt chiar atât de ușoare.

Vorbim de șmecherie și prostie, iar intoleranța față de prostie poate fi un reper explicativ pentru deficiențele sistemice actuale. Prin tradiție și educație ne este interzis să greșim. Sunt perfect! – aceasta a ajuns să fie norma succesului social. În fapt o altă imposibilitate. Pentru astfel de proiecte imposibile se angajează strategii de imagine și comunicare. Am ajuns în acel punct în care este inutil să îți mai imaginezi o societate utopică în condițiile în care trăim într-o fantasmă zi de zi.

Cum s-ar ieși dintr-un astfel de impas? Transparența instituțională este soluția abstractă, expertă și aproape de neînțeles. În fapt este ceva mai simplu: acceptarea greșelilor, chiar și a celor făcute din prostie. Nu avem de a face cu o putere reală, conștientă de forța sa, și care prin acord public să ne conducă într-o lume mai bună câtă vreme greșelile nu sunt acceptate. Ce avem deocamdată sunt măști ale puterii în care fiecare actor încearcă cu mai mult sau mai puțin talent să își ascundă incompetența. Este o simplă șmecherie.

Cu toții ne dorim să trăim într-o lume mai bună, iar soluția s-ar putea să fie una dramatică: acceptarea limitelor noastre individuale. Cum spunea Samuel Beckett : Ai încercat? Ai greșit? Încearcă din nou. Greșește din nou. Greșește mai bine!

Andrei Furnică