Fie că vrem sau nu, viața își urmează cursul. Finalul e întotdeauna același: lacrimi, durere, tristețe, haine cernite și suflete îndurerate. Încă o peniță s-a frânt astăzi, mult mai repede decât ar fi trebuit. S-a stins din viață Gheorghe Dolot.

A ajuns pe patul de spital în urmă cu 12 zile, târziu, mult prea târziu pentru ca medicii să mai poată face ceva. A furat virusul și nu a crezut că acesta îi poate face ceva; s-a înșelat amarnic. „Din spusele familiei, ziaristul, în vârstă de 74 de ani, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Reșița în stare foarte gravă, fiind intubat chiar din prima zi de internare. Din păcate, cu plămânii afectați aproape în totalitate, inima lui a cedat în această după amiază“, scrie Victor Nafiru pe pagina sa de socializare.

Gheorghe Dolot a absolvit Facultatea de Ziaristică, la începutul anilor 1970, iar de-a lungul anilor a lucrat în presa locală la publicațiile vremii Flamura, Flamura Liberă, Timpul și Noi Tinerii, fiind pe rând redactor și redactor-șef al publicațiilor respective. Lângă el s-au format și au crescut generații de ziariști ale căror semnături le întâlniți și astăzi în presa cărășeană online.

„În aceste momente triste, nu rămâne decât să ne luăm rămas bun de la cel pe care colegii de breaslă îl alintau cu apelativul de „Lord Gogu din Mârșani“, cu speranța că, acolo în ceruri, va pune de un ziar împreună cu ceilalți colegi plecați prea devreme din această lume: Mircea Cavadia, Gheorghe Zincescu, Marius Moraru, Gabi Ștefănescu, Paula Neamțu, Al. Bârsescu, Petru Fuchs, Rodica Miu, Costică Țigănele, Colea Cătană, Paul Bocșanu, Gheorghe Jița- Milcoveanu…“

O peniță frântă, încă un ziarist care îngroașă rândurile „presarilor“ din panoplia cerului. Sincere condoleanțe familiei îndurerare și Drum lin spre stele!

Înmormântarea va avea loc luni, 15 martie la cimitirul nr 8 din cartierul reșișțean Lunca Bârzavei.

Redacția Reper24

„De la prima apariție a unei publicații românești, “Curier Românesc” în aprilie 1829, presa a avut un rol de garant al democrației“ – scrie pe pagina sa de socializare Andrei Plujar președintele filialei Caraș-Severin a Uniunii Salvați România.

„Pentru USR Caraș-Severin libertatea de exprimare și libertatea presei sunt valori esențiale ale lumii pe care vrem să o clădim. Importanța unei prese care trăiește pe baze financiare și profesionale solide e cu atât mai mare cu cât fenomene de tip “fake news” au luat amploare în ultimii ani“.

Mă tot mănâncă limba în ultima perioadă s-o pun de un editorial, însă mereu mă împotmolesc la granița în care conștiința dă face to face cu indiferența și confortul personal. Ultimele două au învins de fiecare dată și mi-am zis, în toate situațiile în care conștiința mi-a gâdilat orgoliul, că nu (mai) e treaba mea. Astăzi, mai tre(y)i, de Ziua Mondială a Libertății Presei, mi-am luat inima-n dinți, am ridicat semeț din umeri și mi-am „înfipt” degetele-n tastatură. Ce-o ieși? Vom vedea la final când vom „peria” textul (nu mai îndrăznesc să-i zic editorial, nu de alta, dar nu vreau să se supere cei care cred că-s experți în astfel de specii jurnalistice).

Încă de la început vreau să vă spun că titlul nu-mi aparține în totalitate. E un joc de cuvinte pe care l-am văzut la un prieten  pe facebook, un jurnalist profesionist, care nu mai activează în zona aceasta. Mă refer la a scrie pentru o publicație în mod frecvent. Mi-a sărit în ochi postarea și a fost elementul definitoriu de a reintra, preț de câteva minute, în pielea celei mai frumoase profesii, aceea de jurnalist. Știu, e puțin forțată noțiunea de profesie, mai degrabă, în zilele noastre, este mai corect spus, raportat la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ocupația de ziarist/jurnalist.  Luând fiecare întrebare din titlu în parte, zic să începem cu libertatea. Bineînțeles, cea de exprimare. A te exprima liber, în termeni jurnalistici, înseamnă în zilele noastre, să-ți urci în cap toată societatea în care trăim. Noțiunea de a arăta administrațiilor de la orice nivel ceea ce e greșit este echivalentul unei sinucideri premeditate a carierei pe care ți-ai propus să o urmezi. De fapt, în zona estică a Europei, cu precădere în statele post-comuniste, acest principiu de a critica constructiv este ceva de neacceptat în mediile politice și sociale. De către cei care administrează instituțiile, evident. Orice demers jurnalistic obiectiv ce-și propune a scoate la lumină comportamente neconforme cu noțiunea de a administra în interesul publicului larg este sortit eșecului. Mai devreme sau mai târziu, vei fi scos pe linie moartă și vei primi sarcini ce nu mai pot afecta potentații zilei. Libertatea de exprimare a unui jurnalist este mereu condiționată de avantajele financiare ale publicației pentru care acesta își tocește coatele. Evident că aceste aspecte se întâlnesc în cazuri foarte rare, pentru că, de regulă, jurnalistul o dă la pace, încă de la început, cu cei care fac politica editorială a publicației. Banii puțini câștigați din această profesie, constrângerile ce privesc libertatea de expresie îi fac, pe cei care pornesc cu avânt pe acest drum, fie să renunțe, fie să se adapteze politicii editoriale a publicației/trustului. Scuzele sunt mereu aceleași: este o breaslă unde banii sunt puțini și se fac foarte greu, trebuie să ne păstrăm relația cu x, y, ne mai dă câte o informație în exclusivitate etc. . De obicei, jurnaliștii care acceptă această înțelegere, scriu foarte tehnic. Mulți dintre ei nu trec bariera de a-și exprima păreri personale, opinii ș.a.m.d. . Multora le e rușine, știu că se mint pe ei înșiși și, în multe momente de sinceritate, se simt stânjeniți de situația pe care o acceptă zi de zi. Și aici mă refer la cei care sunt jurnaliști cu har și înclinație spre această profesie și nu mă refer la cei cărora numele le apare ca și semnătură la „articole”. Dacă e să răspund la întrebarea: ”Care libertate?”, aș putea să afirm cu tărie că oricare libertate, mai puțin cea de exprimare. Deci, libertatea de exprimare în raport cu realitatea obiectivă în care trăim și, fără să ne lăsăm influențați de realitatea subiectivă a noastră sau a grupului de presă din care provenim, lipsește cu desăvârșire. Ea este mereu condiționată și voalată în funcție de grupul de interese pe care-l reprezentăm. Cel mai grav, în mai toate cazurile, este faptul că încercăm de fiecare dată să ne „prostim” publicul cititor cu minciuni pe care le ducem la rang de virtute. Nu numai că avem un astfel de comportament, ci ne și irităm atunci când cititorii ne „prind” cu musca pe căciulă.

În atari condiții, despre care presă vorbim? Desigur, cei din breaslă mă vor blama și vor spune că ceea ce am spus în acest editorial este rezultatul propriilor mele frustrări. Nu neg că, timp de 4 ani, cât m-am jucat de-a jurnalistul, nu am acumulat frustrări. Ele sunt și rezultatul unui astfel de comportament. Cu siguranță, în tot acest timp, am ajuns la concluzia că acest mod de a face presă este unul care nu mi se potrivește. Pe de-o parte, pentru faptul că atunci când tu exerciți o formă de șantaj care se materializează-n compromis, nu te poate face obiectiv, iar pe de altă parte, orice altfel de abordare, fie ea și corectă, duce la excluderea ta din grup. Și cum spuneam mai sus, automat, ți se dau „sarcini” mai ușoare, care nu-i vizează pe cei care au angajamente financiare cu publicația pentru care încerci să-ți exprimi punctul de vedere liber.

Sintagma de „a patra putere-n stat” dată presei este una nemeritată și neadjudecată de cei care fac presă sau jurnalism. Atunci când te dai independent, ca și politică editorială, ai nevoie de foarte multe resurse, iar cum resursele sunt preponderent venite din zona banului public, este cam greu să-ți menții un echilibru sub zodia libertății de exprimare. Presa, sau jurnaliștii trebuie musai să fie persoane integre, mai ales în zonele pe care le abordează. Probitatea morală este o condiție sine qua non pentru a avea cititori, chiar și-n mediul online. Cititori sunt și încă mulți, însă nu mai prea au ce citi. Majoritatea s-au cam prins de trucurile care se fac între presă/jurnaliști și politicieni. Mai mult, probitatea morală a celor din presă este într-o scădere continuă, în unele cazuri ea lipsind cu desăvârșire. Pentru că, nu-i așa, cum poți tu condamna, spre exemplu, politicienii, atunci când tu însuți provii dintr-o familie de politicieni care, după cele spuse de tine,  își îmbuibă existența în beneficii și privilegii? N-ai cum, într-o societate în care există presă și libertate de exprimare!

„…Și dacă n-a fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să știu? Aș vrea să privesc ochii Maitreyei.”

John GAVRILESCU

Sub atenta oblăduire a locotenent-colonelului Ionel Dina Mănoiu, comandantul Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin „Gleneral de Brigadă Vasile Zorzor“, la poligonul din imediata apropiere a sediului jandarmeriei de pe Calea Timișoarei, a fost organizată astăzi „Cupa Presei la Tir“, un eveniment ce pare să devină o tradiție în relația consacrată dintre jurnaliștii și jandarmii cărășeni.

După un scurt antrenament, la care jurnaliștilor le-au fost puse la dispoziție trei cartușe, a urmat concursul, organizat în trei serii, grație unei prezențe numeroase a reprezentanților presei, cu 4 cartușe disponibile pentru fiecare jurnalist-trăgător. La final, podiumul a fost ocupat pe locul I de Laura Sgaverdea – Radio Reșița, locul II Sergiu Taban – Reper 24 și  pe treapta a III-a a podiumului de Ioan Iliasă – Prisma. Au mai executat foc cu foc în poligonul Inspectoratului colegii noștri de la Argument CS, Express de Banat, BlogMediaCid, Jurnal de Caraș-Severin și nu în ultimul rând Banat TV.

Acțiunea de astăzi face parte din seria de evenimente dedicate aniversării celor 168 de ani ai Jandarmeriei Române iar programul va continua în zilele următoare, cu:

– joi, 29 martie, orele 10 – 12 Simpozionul „Jandarmeria – trecut și prezent”, la Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Pautza” din Reșița;

– sâmbătă 31 martie, orele 10 – 14 – organizarea unor standuri de prezentare în Parcul Tricolorului și în Centrul Civic;

– marți 3 aprilie, orele 11 – 12 – ședință omagială dedicată Zilei Jandarmeriei Române în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin, ocazie cu care 4 ofițeri jandarmi vor fi avansați în grad.

Marți, de la ora 12:00, în Centrul Civic al Reșiței, jandarmii cărășeni au pregătit exerciții demonstrative pentru publicul reșițean și nu numai, într-un adevărat spectacol ce nu trebuie ratat sub nicio formă, după cum ne-a precizat plutonier major Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin.

Sergiu TABAN

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, agent șef adjunct Cecilia Dăneț, a intrat recent  în rândul ofițerilor, iar din această postură va urma o perioadă de tutelă la Inspectoratul Județean de Poliție Arad, acolo unde va avea cu totul alte îndatoriri față de cele de până acum.

Dăneț va fi ofițer încadrat al Direcției Operațiuni Speciale, de unde, după perioada de specializare de un an de zile, comandantul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, comisar-șef Viorel Avram, speră ca purtătoarea de cuvânt să revină acasă în Caraș-Severin.

Cecilia Dăneț, care a dat dovadă de profesionalism și competență în raport cu presa cărășeană, a declarat că va păstra un loc în inima ei pentru toți colaboratorii din presă, rugându-i pe reprezentanții presei să nu o uite, pentru că la rândul ei, nu îi va putea uita pe ziariștii cu care a lucrat în ultimii ani.

Îi mulțumim Ceciliei Dăneț pentru pragmatismul ei, deschiderea de care a dat dovadă în perioada în care a realizat puntea de legătură între Poliție și Presă dar și înțelegerea fenomenului jurnalistic, apreciind ca justă afirmația comandantului Viorel Avram, care descrie talentul și capacitatea purtătorului de cuvânt ce tocmai și-a încheiat misiunea pentru Caraș-Severin: „La orice oră, dacă Cecilia Dăneț ar decide să renunțe la munca de polițist, ar mânca o pâine bună și albă în branșa jurnaliștilor“.

Locul de purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin va fi preluat de un alt comunicator cu reacție și detaliu al Poliției Române, comisarul-șef Dinu Nicorici, care a recunoscut că două criterii nu le va putea îndeplini în raport cu Cecilia Dăneț: nu mai poate fi tânăr și frumos.

Sergiu TABAN

Aș fi vrut să scriu săptămâna aceasta despre pensii. Alea nesimțite, cu multe zerouri și de la o vârstă la care adevărata viață abia începe. Însă nu o pot face, pentru că subiectul săptămânii ce tocmai se încheie este războiul dus de presă cu actuala conducere a Consiliului Județean.

Ultimele zile ale săptămânii trecute și cea în curs ne-a surprins cu video-uri mai puțin obișnuite pentru cotidianul firesc al comportamentului nostru declarat. Pe cel nedeclarat îl ținem ascuns de ochii lumii, crezând, de fiecare dată, că doar noi îl știm și, când vedem astfel de comportamente, ne declarăm siderați, iritați și dezavuăm public momentul. De cele mai multe ori ne înșelăm și, dacă ajungem în punctul în care să ne facem o proprie analiză a existenței noastre, lucru foarte rar întâlnit, constatăm că nu suntem noi mai presus decât semenii noștri. Dar cum natura umană ne face de fiecare dată să privim paiul din ochiul aproapelui, adesea este mai facil să vorbim despre alții și mai puțin despre noi sau să ne raportăm la noi înșine, atunci când abordăm un subiect. Și cu cât diferența dintre noi și cei pe care-i judecăm este mai mare în favoarea celor despre care emitem judecăți de valoare, cu atât ura apasă pe taste cu o forță necontrolabilă. La sfârșitul zilei, singura noastră preocupare este să contabilizăm reacțiile celor pe care i-am manipulat. Spun toate astea, pentru că sunt puține persoane care se raportează la ele însele atunci când primesc o informație. Aș fi tare curios câți dintre cei care ați savurat imaginile cu dansul pe masă v-ați raportat la voi înșivă? Da, știu, o să spuneți că voi nu sunteți persoane publice. Total de acord! Însă, moral, dacă tu ai întrecut măsura la o petrecere și ai avut o atitudine nepotrivită în raport cu un comportament zilnic, poți să judeci și să pui etichete celui pe care tocmai l-ai văzut în video-ul respectiv? Eu zic că nu. Pentru că în spatele difuzării acestor imagini există un interes. Acela de a te face pe tine să judeci și să-l trimiți la coșul istoriei pe cel despre care unii au interes să-l vadă acolo. De ce vor să-l vadă acolo? Pentru ca ei să-i ia locul. Pentru ca cei care scriu să își rotunjească veniturile. Iar cei de teapa despre care fac vorbire nu sunt cu nimic mai buni decât cel incriminat. Te-ai speriat? Doar nu credeai că astfel de acțiuni au scopul de a îndrepta lucrurile și de a face ca societatea să intre pe un făgaș al normalității? Doar trăim vremuri într-o zodie a anormalității.

Să nu înțelegeți cumva că aș lua apărarea vreunei părți. Dimpotrivă. Astfel de comportamente, într-o societatea educată, firească, s-ar fi lăsat cu demisii de onoare. Numai că, atât clasa politică, cât și presa, instituțiile statului etc. trăiesc într-o mediocritate specifică unui astfel de comportament lipsit de asumare, onoare și o minimă doză de bun simț. Esența discuției este probitatea morală a celor care au adus în spațiul public nefericitele ieșiri ale celor de la consiliul județean. Păi dacă tu ești reprezentantul malului drept al politicii (am fost întrebat de ce folosesc astfel de sintagme când definesc clasa politică. Dintr-un motiv foarte lesne de înțeles și anume faptul că politica românească nu are partide doctrinare, ci, pur și simplu, ea poate fi asemuită cu un râu, unde, periodic, actorii politici urcă în barcă și schimbă malul) și vii cu un video, niște copii după discuții private etc., vrei să cred că tu o faci dintr-un spirit civic dus la extreme? Nu, prietene, pe mine nu mă poți păcăli! Și asta, pentru că dincolo de informațiile pe care le dețin și propriile experiențe, unele trăite chiar cu cei din jurul tău, mai am și câteva repere morale, străine ție. Viața asta nu este doar despre bani, interese și putere!

Pe final, vreau să știți că-mi asum ceea ce am scris și nu o să mă supăr ca văcarul pe sat dacă nu-mi împărtășești ideile, iar această remarcă o fac pentru cititori. Înainte de a da cu piatra, tu, cititorule, trebuie să te gândești bine la ceea ce ți se vinde și să faci o selecție, dar nu una după propriile tale simpatii și interese, ci una pe cât se poate de obiectivă. Să te întrebi mereu de ce am ajuns aici unde suntem, din cauza cui, cine te-a manipulat, cine i-a făcut pe politicieni mari și pentru ce. Altfel, peste 3 ani vom merge din nou la vot, vom vota ce ne îndeamnă unii și alții, vor ieși tot cine vor ei și, după, vom înjura timp de patru ani. Parcă trăim de 27 de ani un deja vu continuu, care se repetă din patru în patru ani, nu ți se pare?

John GAVRILESCU

După o serie de articole care l-au vizat în ultima perioadă, Daniel Atomoaei, cunoscut între prietenii din copilărie drept Banană, iese la atac și le răspunde oamenilor de afaceri care au un ghimpe împotriva lui și băieților care stau cu mâna întinsă.

Banană nu a dorit până acum să răspundă în niciun fel la catalogarea de interlop, de care a „beneficiat“ și pe care declară că nu o înțelege. „Porecla de Banană o am din copilărie și nu are nicio legătură cu titulatura de „interlop“care mi-a fost alocată cu titlu gratuit de către anumiți sateliți ai presei de pe la noi. Spun sateliți pentru că ei nu par a fi deloc cu picioarele pe pământ atunci când fac trimitere la mine, vopsindu-mi imaginea după bunul lor plac. Am înțeles că se dorește traficarea imaginii mele pentru a se obține rating de către o anumită publicație în care cătușele, mascații și pedofilii sunt la ei acasă.

Este treaba lor cum își fac meseria și dacă publicul apreciază acest gen de manifestare jurnalistică. Eu, însă, nu doresc să fac parte din acest peisaj mocirlos și de aceea am și rugat redacția respectivă în trecut să nu mai folosească numele meu, pentru defăimăiri care nu au o bază reală și pentru care îmi rezerv dreptul de a îmi apăra imaginea mea și a familiei mele, conform Constituției României care apără drepturile și libertățile cetățeanului român, pentru toate atacurile nemeritate pe care le-am suferit de-a lungul timpului. Știu că ziariștii sunt oameni care își câștigă o pâine, dar de la nevoia de a câștiga o leafă demnă și până la a scrie după dictare, este o diferență majoră.

Respect breasla celor ce scriu pentru societate, în spiritul adevărului, cu obiectivitate, cu profesionalism, dar uneori can-can-ul dus la extrem poate dăuna. Dacă ceea ce s-a scris despre mine, din neștiință, fără să fiu consultat, poate reprezenta o greșeală, ei bine, acest lucru e de înțeles și l-am tolerat. Dar atacurile nejustificate și catalogarea mea drept interlop, care în ochii societății civile ar putea fi egal cu termenul de răufăcător, au continuat și mă văd nevoit să iau o poziție publică, fermă și corectă.

În adolescența mea, nu pot să mă descriu ca fiind o ușă de biserică; am avut, așa cum au mulți tineri la 18, 19 ani perioade liniștite și perioade mai zbuciumate, dar nu accept ca astăzi, când știu și am dimensiunea valorii banului muncit, să fiu terfelit de personaje cu suflete schingiuite. Știu ele de ce“, a ținut să precizeze Daniel Atomoaei, care a mai adăugat pentru Reper 24:

Diana RADU

Săptămâna Națională a Voluntariatului a început în forță ieri la Centrul de zi pe care Fundația Humanitas Pro Deo îl administrează în Reșița.

Jurnaliștii cărășeni au lăsat pentru câteva clipe reportofonul și aparatul de fotografiat pentru a îmbrăca uniforma de voluntar. Redacțiile au fost și ele înlocuite cu bucătăria, iar publicul a fost format dintr-o mână de micuți fără posibilități din oraș.

Alături de voluntarii de la „Mansarda” și de un bucătar profesionist, presa cărășeană a pus umărul la treabă pentru a pune pe masa copiilor din Mociur o gustare inedită care le-a adus un zâmbet până la urechi.

Fundația Humanitas Pro Deo activează de ani buni în Reșița, în special pentru familiile din zona Mociur, acolo unde copiii cresc în sărăcie, fără a avea de cele mai multe ori ce pune pe masă. Centrul de zi le oferă zilnic acestora o farfurie caldă de mâncare, din forțe proprii și prin bunătatea oamenilor care ajută cu donații.

Tocmai de aceea, voluntarii de la centrul Mansarda se implică de fiecare dată când pot pentru a întinde o mână de ajutor, iar ieri i-au luat cu ei și pe jurnaliștii reșițeni. Tradiționala masă de prânz a fost înlocuită cu un meniu care i-a bucurat nespus de tare pe micuți.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157652254406319″]

Vedeta mesei a fost înghețata frumos colorată cu bomboane, care i-a făcut pe copiii adunați în jurul meselor să uite și de burgerul imens în fața căruia abia au mai răsuflat, și de ciorbica fierbinte care a deschis ospățul.

„Am venit să dăm o mână de ajutor, așa cum ne place nouă jurnaliștilor să facem. Să fim împreună de oameni, dar mai ales de copiii care au nevoie de ajutor, care au nevoie de noi. Sper că le-am adus o mică bucurie. Am gătit feluri de mâncare mai diferite decăt ce servesc ei în fiecare zi”, a explicat Paula Neamțu, una dintre jurnalistele care au îmbrăcat ieri uniforma de voluntar.

Voluntarii de la Masarda au fost și ei, ca de fiecare dată, extrem de implicați, pregătindu-se activ pentru o săptămână întreagă de evenimente care să cinstească statutul de voluntar.

„Am venit pentru a ajuta la gătit și pentru a servi masa copiilor de la Humanitas. Am mai fost aici de câteva ori, dar e prima data cand am venit pentru a ne uni ca o mare familie și a găti”, explică Marius Chivu, unul dintre voluntari.

Copiii din Mociur au nevoie de reșițeni!

Bucătarul care i-a îndrumat pe jurnaliști la pregătirea bucatelor speciale s-a declarat extrem de încântat de faptul că voluntarii reșițeni i-au solicitat ajutorul. Mai mult, acesta a făcut un apel către toți colegii săi bucătari, dar și către proprietarii de restaurante, să-și îndrepte atenția mai des și către micuții fără posibilități din oraș.

„Am fost chemat de centrul de voluntariat să vin să ajut și ne-am gândit să gătim ceva mai special. Este un lucru pe care ar putea să îl facă toți colegii mei bucătari, și proprietarii de restaurante, pentru că acolo rămâne mâncare multă, și aparate electrocasnice care pentru ei nu mai sunt bune dar aici sunt foarte bine venite. Trebuie să ne implicăm mai mult, cu toții”, spune Francisc Pozzar.

Alexandra JURCA