Am întâlnit zilele acestea o fotografie; o fotografie care, dacă ști să o asculți, spune povestea unei vieți. O viață chinuită de muncă și lipsuri; o viață trecută parcă prea devreme care istorisește prin fiecare por durerea unui om simplu, crescut și trăit în colbul arșiței verii, în tina zilelor ploioase de toamnă, ori în gerul năprasnic al zăpezilor de altădată. Două mâini care nu au avut vreme de odihnă, robotind din zori și până-n noapte. Parcă le văd acum mulți, mulți ani, răsucind fuiorul, ori adăpând Joiana, vițica ce era singura sursă sigură de hrană din casă.

Le văd frământând în capul zilei aluatul pâinii celei rumene, cu miros de copilărie; le simt parcă pe frunte oblojind copiii ori nepoții, le aud bătând repede, repede când chemau bobocii la verdeață, ori punând un simplu x pe foaia albă de hârtie în fața vreunei autorități. Nu au știut ce e aceea cremă, manichiură, ori vreun lac de unghii. Au frământat și lutul și aluatul cu aceeași putere pe care ți-o dă viața, lipsurile și dorința de a ține capul sus în vitregia sorții. Le văd adunând în pripă crengile slobozite de vânt de prin copaci pentru nopțile lungi de iarnă. Mă uit la ele și simt aburul cald al mămăligii răsucite îndelung cu un făcăleț, ori spălând cu grijă ugerul văcuței înaintea ritualului ce ne aducea laptele proaspăt înspumat pe masă.

Mă uit la mâinile acestea și le compar cu cele ale tinerilor de azi, mulți dintre ei efeminați, cu ifose-n cap în loc de minte, cu răutatea și disprețul afișat când zăresc (eventual) aceste mâini, în piață, lângă două, trei grămăjoare de urzici, ori lângă o punguță cu mărar, pătrunjel ori un kilogram de mere. Atât mai pot să facă aceste mâini scofâlcite de durere, de chin și de anii mulți în care n-au avut odihnă; doar atât. Au povestea lor tristă și chinuită, au în ele amarul strâns din veacuri străbune, tremurând asemeni unei frunze în vijelia și tumultul vieții prea chinuite.

Aceste mâini sunt o filă de istorie, o pagină de roman ori poate un adevăr nerostit. Sunt însăși filonul acestei nații greu încercate de trădări, de vânzători de neam, de miliardari de carton cărora le e rușine să le privească. Eu i-aș îndemna să-și înceapă fiecare zi, sărutându-le și mângâindu-le. Poate atunci nu se vor mai văita că anul acesta nu mai sunt bani pentru majorarea pensiilor, că așa e viața, grea și nu mai există fonduri pentru medicamente gratuite, vorbind cu patos de la cine știe ce microfon în costume ce valorează pensia acestei bunici pe câțiva ani.

„Cine nu își cunoaște trecutul riscă să îl repete“; dar cei care nu vor să-l cunoască, îl ignoră sau îl transformă în interes personal… Cu ei ce se întâmplă? Mâinile lor nu vor ajunge niciodată așa pentru simplul motiv că acestea au în spate o viață cât o istorie și miros a glie și a milostenie. Iar ei, cei de azi și din păcate și de mâine nu știu și nu vor ști niciodată ce înseamnă aceste lucruri….

Sursă foto: andraciubotaru.ro

Dan AGACHE

„Este obiectul muncii, nu vă atașați de ea!”. Așa începe povestea Gabrielei, o fetiță dată în plasament unei familii din Bocșa, pe când micuța avea doar 1 an și 2 luni și pe care dorește să o adopte acum o familie din Timișoara. Situația a devenit răvășitoare, atât pentru familia Miloș, cât și pentru micuța Gabriela.

Fetița are acum 7 ani și în toată această perioadă a fost în grija familiei Miloș din Bocșa. Aceștia mai au 9 copii, și pe Camelia, o fetiță de 13 ani adoptată în anul 2013, tot după o perioadă în care au avut-o în plasament.

„Acum câteva zile am primit o somație că în data de 3 iulie va trebui să o predăm pe micuța Gabriela. Problemele au demarat destul de rapid și de ascuns. Era o fetiță cu multe dificultăți și am zis că ne vom strădui, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facem tot ce putem să o recuperăm, iar astăzi pot spune că, parțial, este recuperată. Are probleme de sănătate, care sunt din naștere” , a declarat Cornelia Miloș.

La câteva zile după ce au luat-o în plasament, micuța Gabriela a făcut spasmul hohotului de plâns, diagnostic pe care familia asistentului maternal l-a aflat în momentul în care au ajuns cu ea la un specialist în Timișoara, după care a urmat o perioadă de spitalizare. În momentul de față, Gabriela nu mai face acele crize de plâns. Tratamentul și mediul creat de familia care a luat-o în plasament i-au îmbunătățit considerabil starea de sănătate.

Când familia din Timișoara, care dorește să o adopte pe Gabriela, a început să facă vizitele de potrivire la locuința familiei Miloș, Gabriela a crezut că aceștia sunt o nouă achiziție de prieteni și că toate vizitele se rezumă doar la câteva întâlniri între prieteni. În momentul în care minora a aflat că „noii prieteni” sunt de fapt viitoarea ei familie, stările emoționale și comportamentul Gabrielei s-au schimbat brusc.

„Vizitele și vestea adopției de către o altă familie, au creat stări vulnerabile, extreme și o repulsie a Gabrielei pentru orice vizită. La școală m-a întrebat chiar și doamna învățătoare ce se întâmplă cu Gabriela: nu-și mănâncă pachețelul, nu mai comunică cu nimeni, plânge, stă singură la geam. Noi am încercat să o pregătim pentru o eventuală adopție, dar am creat durere în sufletul ei”, spune femeia.

Când au aflat că se intenționează o adopție, soții Miloș spun că au anunțat  DGASPC  că vor depune ei dosar pentru adopția Gabrielei. Cornelia Miloș mărturisește  că își doreau adopția încă din 2014, doar că atunci Gabriela avea multe probleme de sănătate și dacă ei ar fi adoptat-o și ar fi pierdut salariul de asistent maternal profesionist, ar fi fost nevoiți să aibă amândoi soți un loc de muncă și nu ar fi avut cine să se ocupe de Gabriela așa cum se ocupaseră până în acel moment, cu plecări la medici la Timișoara  și internări în spital.

„Am depus dosarul și s-a tras așa de păr perioada de evaluare, că din 15 martie, perioada de evaluare ca familie adoptatoare a început abia în 24 aprilie. S-au eschivat mereu. În 24 aprilie s-a ținut ședința de începere a perioadei de evaluare, la ora 11:00, cu mine și cu soțul ca părinți adoptatori, și la ora 15:00 ni s-a spus „mâine trebuie să veniți să predați fetița pentru că a avut loc un proces și s-a dat familiei respective”, povestește revoltată, Cornelia Miloș.

Soții Miloș se gândesc cu disperare și cu sufletul răvășit la ziua în care vor fi nevoiți să îi spună Gabrielei, care s-a atașat atât de mult de ei și are o așa mare încredere în sprijinul lor, că va trebui să plece pentru că familia din Timișoara o vrea împotriva voinței ei și a familiei în care se află acum.

Rămâi pe Reper24! Vom reveni cu un interviu în exclusivitate cu Cornelia Miloș și punctul de vedere al autorităților referitor la acest caz! 

UPDATE: Întreaga poveste a luptei pentru adopție, în interviul cu Cornelia Miloș, femeia care a crescut-o pe micuța Gabriela.

 Elena FRANȚ