Cu un minus de peste 30 de voturi, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, introdusă de PSD și susținută de AUR a picat cu brio; un fel de …reușit fără loc de pe vremea admiterii la liceu sau facultate. Oricum, toată clasa politică răsuflă ușurată după aflarea rezultatelor; și puterea și opoziția și toată lumea e fericită.

Tabăra Orban și-a demonstrat iubirea nețărmurită pentru liderul suprem prin stat cuminte în băncuțe; tabăra Câțu e mulțumită că nimeni nu a mișcat în front, nu de alta dar dacă ar fi avut voie să voteze nu se știe care ar fi fost scorul. Useristo-plusiștii au liber în continuare la distrugerea României prin prostie și incompetență, sub falnicul stindard colorat în curcubeu, UDMR-știi sunt asemeni buldogului care odată ce a prins prada nu-i mai dă drumul, indiferent cine va guverna România, tot cu ei trebuie să facă echipă, iar PSD-iștii sunt mulțumiți de rezultat, nu de alta dar cine s-ar încumeta să preia frâiele guvernării în această perioadă. Poate AUR-iștii să fie puțin supărați, dar doar puțin, nu de alta dar ar fi vrut probabil puțină agitație.

Voi realizați că o cădere a guvernului ar fi însemnat anularea planurilor de vacanță pentru aleșii neamului? Adio concedii, adio delegații în Haiti, Bora-Bora sau alte locuri de interes pentru ei, că doar nu pentru noi. Iar negocieri, iar drumuri la Cotroceni, iar audieri, vot în plen, discuții, certuri și toate celelalte. Și pe deasupra să preiei țara într-o astfel de situație e sinucidere politică: pierzi capital, pierzi încrederea românilor, s-a cam terminat cu votul dat în orb doar pe promisiuni fără acoperire.

PNRR-ul, o fata morgana, o iluzie provocată nu de valul de caniculă ce a cuprins România ci de incompetența celor aflați la putere; datoria publică crește de la o oră la alta; deficitul bugetar atinge cote alarmante; inflația aluat-o razna și continuă să crească, euro crește ca Făt Frumos din poveste, iar nemulțumirea populației se reduce la scrâșnit de dinți și câteva onomatopee rostite subțire, printre buze. Românii nu mai au speranțe că țara va putea fi redresată. Majoritatea își fac socoteala și bagajul, consultă mersul trenului și itinerarul companiilor aeriene pentru o vacanță definitivă, departe de meleagurile natale. Nu umblă nici acolo câinii cu covrigi în coadă, dar oricât de greu ar fi e mai bine ca acasă.

Noi, cei rămași pe plaiuri mioritice din diferite motive, nu mai avem mari așteptări nici de la unii, nici de la alții. Unii mai speră la „Grădina maicii Domnului“, la minuni făcute peste noapte, la o clasă politică responsabilă, la un președinte implicat în stoparea declinului României, la apariția investitorilor, la finalizarea unor Km de autostradă reali nu doar pe hârtie, la ridicarea unor spitale noi ori la reabilitarea celor existente. Nu vă spuneam eu că această perioadă caniculară ne joacă feste? Ne dă iluzii optice și politice concomitent?

În concluzie: aleșii neamului vor avea parte de o vacanță frumoasă acolo unde vor mușchii lor, guvernanții vor avea parte de o vacanță bănoasă pentru că știți cum se spune: „dacă nu curge, pică“, iar românii se vor bucura încă odată că votul lor din toamna anului trecut nu a fost în zadar și țara se mișcă. Nu de alta dar și înaintarea spre prăpastie tot mișcare se cheamă.

Dan AGACHE

Cei care au mai citit și altceva decât mesajele de pe telefon își amintesc desigur de poezia lui Mihai Eminescu La steaua. NU, nu e Steaua armatei și nici măcar cea a lui Becali. E o poezie a marelui Eminescu, înlocuit din manualele de astăzi de Andreea Esca sau CTP; asta e, trăim vremuri tulburi.

Cea de a treia strofă a acestei poezii, „Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie:/ Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem, și nu e“, cred că este semnificativă pentru evoluția ministerială a premierului desemnat de PNL Florin Cîțu să alcătuiască un cabinet de guvernare. Chiar dacă nu se dăduse startul consultărilor de la Cotroceni, cele 3 partide auto-declarate câștigătoare s-au așezat la masa negocierilor și au constatat (fără surprindere pentru mine) că au mai multe puncte divergente decât convergente. Incompatibilitate clară în condițiile în care fiecare partid afirmă sus și tare că fără el nu se poate guverna: PNL, USR-Plus și UDMR.

Chiar dacă se consideră câștigători, cred de fapt că sunt cei învinși, iar o conviețuire pe termen lung pare greu de realizat. Unde mai pui că pe lângă împărțirea fotoliilor celor două camere parlamentare mai trebuie să și guverneze într-o profundă criză sanitară și economică. La toate acestea se mai adaugă și criza politică prefigurată astăzi de președintele Klaus Iohannis, care după prima rundă de negocieri a spus: „Să așteptăm să se formeze Parlamentul în 21 Decembrie și mai apoi ne mai consultăm odată“. Mă rog ceva asemănător dar cam asta e ideea.

Care sunt calculele domniei sale nu știu și cred că nici formațiunile politice nu prea au habar de ce se întâmplă sau  ce îi așteaptă în viitor; poate cu excepția liberalilor care cred că vor fi informați. Poate nu chiar informați ci li se va trasa sarcină. Situația de față mi se pare că se potrivește cu cea în care Liviu Dragnea tot încerca premieri unul după celălalt, pentru simplul motiv că nu putea fi chiar el. Cam așa e și cu Iohannis care vrea guvernul meu după parlamentul meu care de fapt nu prea sunt ale domniei sale, adică ale liberalilor. E adevărat proverbul cu socoteala de-acasă, care nu se pupă cu cea din târg. La fel e și cu formațiunile politice care nu prea se pupă ci mai degrabă se supără, își strâng jucăriile, dar nu pleacă acasă asemeni țâncilor, pentru că nu-i lasă duși, mirosul îmbietor al ciolanului cu cărniță.

Între timp primăriile se vaită că nu mai au bani, Guvernul interimar este legat de mâini și de picioare pentru că e interimar, criza economică se adâncește, cea sanitară raportează tot mai multe victime, capitala e trecută de un prag psihologic al îmbolnăvirilor, locurile din spitale și din ATI-uri sunt tot mai puține, iar ei se ceartă în continuare atât împreună cât și separat.

Euforia lui Florin Cîțu s-a mai domolit; se pare că a realizat că posibilitatea de a-și face „selfi“ cu întreg cabinetul în spate e tot mai mică, așa că îmi permit să-l compar cu steaua poeziei eminesciene: „Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e“.

Dan AGACHE

Mi-au rămas și acum pe retina memoriei, la mai bine de un an, pozele pe care ministrul de finanțe de atunci Florin Cîțu și le făcea în plenul parlamentului la investirea cabinetului Orban. Cu șuvița-n vânt, cu colegii de guvernare, cu un zâmbet șiret pe chip, toate pentru a rămâne posterității.

Între timp lucrurile s-au schimbat puțin; vorba lui nenea Iancu „pe ici, pe colo, prin părțile esențiale“. Ministrul de finanțe de atunci este astăzi Prim Ministru desemnat (încă) de liberali, să formeze o majoritate în Parlament. Care majoritate se lasă încă așteptată. Reprezentanții formațiunilor politice care s-au hotărât să formeze Guvernul, PNL, USR Plus și UDMR, la care se adaugă minoritățile, s-au împiedicat în tratativele lor de un scaun; acela de președinte al Camerei Deputaților. E un start furat dacă vreți pentru că negocierile cu președintele Iohannis abia au început astăzi.

Curios este faptul că nu s-a discutat nimic, sau mai nimic despre cum va putea România și românii să treacă peste criza sanitară, peste problemele grave ale economiei ci de cine va ocupa scaunul de președinte al Camerei Deputaților, cameră legislativă deosebit de importantă în procesul decizional. Atât Ludovic Orban cât și Dan Barna vor această funcție pentru a-și consolida poziția în partid și a nu fi debarcați de la șefia formațiunilor politice pe care le reprezintă. UDMR spune: dacă le vreți voi, vreau și eu, așa că l-a desemnat pe Kelemen Hunor pentru a ocupa și domnia sa a 3-a putere în stat. Se dau, sau mă rog s-au dat până ieri, lupte pentru fotoliile ministeriale cheie: Justiție, Interne, Dezvoltare Regională, Finanțe, Transporturi, ministere cu influență ori cu bani. S-a vorbit mai puțin despre Educație, Muncă, Sănătate, ministere care ar trebui să aibă un rol decisiv pentru o viață mai bună a populației.

Astăzi au început negocierile la Palatul Cotroceni, iar spre seară vom afla și poziția președintelui în această problemă. Personal cred că Florin Cîțu nu e altceva decât un iepure aruncat înaintea ogarilor, pentru a se vedea care sunt  „pohtele ce le pohtesc“ partidele care vor la guvernare. Cred mai degrabă că președintele va schimba numele premierului desemnat Florin Cîțu cu cel al premierului interimar, Generalul Ciucă. Acesta va veni la negocierea cu partidele va zâmbi calm, va bate o singură dată cu pumnul în masă și va ordona: „tu acolo, tu acolo, iar tu dincolo“; fără negocieri, fără eu vreau, fără dar și eu vreau. Militărește se va rezolva problema.

Cât despre celelalte formațiuni politice parlamentare, problema e cât se poate de simplă: PSD cel care a câștigat (oare) cele mai multe voturi va ieși ciufulit rău de la Cotroceni și va spune încă odată „nu e momentul oportun acum“, iar AUR va fi (indiferent de decizia lui Iohannis) împotrivă. De fapt ei sunt cei care au câștigat alegerile acestea, în rest toți sunt niște „luzări“,  dacă pot să folosesc un limbaj de maidan. Criza politică ce se prefigurează la orizont nu va face decât să adâncească celelalte două probleme mari ale României: criza sanitară și cea economică.

Bătălia nu e între formațiunile politice care au acces în parlament ci între grupurile de interese economice care stau pitite în spatele lor și așteaptă castanele din foc scoase de cei ce vor la Guvernare. O soluție ar fi, cred eu, alegeri anticipate pentru că în actuala configurație a Parlamentului este foarte greu, spre imposibil, de a forma o majoritate stabilă și eficientă. Oricum rămân să vedem decizia președintelui și felul în care, asemeni unui dresor de circ, va reuși să-i transforme pe acești lei în simpli cățeluși care dau bucuros din codiță.

Dan AGACHE

Cred că nici cel mai iscusit analist de politică internă nu înțelege ce se întâmplă acum în România. Desigur la modul teoretic toți știm că ar trebui declanșate consultări ale președintelui cu formațiunile politice, urmate de desemnarea unui premier, formarea unui cabinet, analiza membrilor cabinetului de comisiile de specialitate și în final prezentarea miniștrilor și a programului de guvernare în plenurile reunite ale celor două camere ale Parlamentului pentru investirea noului cabinet. Atâta doar că socoteala din…Constituție nu prea se potrivește cu cea din viața de zi cu zi.

Dar ce rost are să ne mai împiedicăm acum de ce scrie în cartea de căpătâi a democrației noastre dâmbovițene, dacă nici până acum nu prea am ținut cont de ea. Iar dacă facem rabat de la litera și spiritul ei se pot întâmpla lucruri…nasoale. Păi haideți să analizăm. Președintele Iohannis, care conform aceleași Constituții ar trebui să fie mediator în viața politică internă a fost în campania electorală principalul agent electoral al PNL-ului, partid care l-a propulsat de două ori în fruntea statului. A ieșit zilnic pe toate posturile TV, a apărut în toată presa scrisă sau on-line, a criticat de dimineața până spre-înserat PSD-ul, cum că e toxic, antiromânesc, anti european și câte și mai câte. Nu sunt PSD-ist, nu am culoare politică și mă bucur că am reușit să rămân așa, dar ceea ce a făcut Klaus Iohannis mi se pare că nu bate cu fișa postului domniei sale, de președinte.

A săpat la PSD cât a putut. Atât de mult, încât internauții au postat deja pe rețelele de socializare o glumă: „Atât a săpat Iohannis la PSD, până când a dat de AUR“. Cred că PSD-iști ar trebui să-l facă membru de onoare, să-i ridice o statuie ceva, ori măcar o diplomă să-i dea, nu de alta dar dacă nu vorbea de ei zi de zi nu făceau nici jumătate din scorul pe care l-au realizat la alegerile de Moș Nicolae. Iar soclul statuii (dacă o fi să fie vreodată), să-l facă cei de la AUR că și ei au obținut un procent important de voturi, mulțumită aceluiași președinte jucător activ în politica românească.

Dar știți cum se spune: ce a fost a fost, ce va fi…vom mai vedea. Oare? Pentru că la ce se întâmplă acum în țară, tare mă tem că puțini vor mai fi cei care vor prinde finalul acestui spectacol. S-a început împărțirea ministerelor, au avut loc primele tatonări, primele replici mai acide, primele împunsături (cele din campanie nu se mai pun), toate prin intermediul mass-media, pentru că la aceeași masă nu s-au așezat. Chiar dacă teoretic primele consultări vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, Klaus Iohannis a avut deja discuții cu liberalii lui, cu UDMR-ul și cu USR-iștii lui Barna. Cât despre PSD, acesta i-a ignorat total. Îngrijorător e că de fapt nu l-a ignorat pe Ciolacu, pe Firea ori pe Grindeanu; ei au pierit pe mâna și pe deciziile lor. A ignorat 30% din electoratul care i-a votat și aici e vorba de milioane de români.

Orban a fost „sfătuit“ să demisioneze din fruntea executivului și i s-a promis șefia Camerei Deputaților. Atâta doar că la această poziție mai speră și USR-ul cu plus cu tot prin Dan Barna, dar și Kelemen Hunor de la UDMR; ioi iștenem. Se pare că avem și un nume de viitor premier, în persoana actualului ministru de Finanțe, Florin Cîțu. Lucru bun, vorba unui fost coleg de breaslă, lucru bun. Negocierile se anunță furtunoase pentru că fiecare formațiune politică e conștientă că fără ea nu se poate face guvernul. Fiecare dintre liderii acestor partide au anunțat că vor ministere, secretari de stat, funcții în aparatul deconcentratelor. Fiecare dintre ei au câte un program, au planuri, obiective. Va fi o luptă la baionetă pentru a obține cât mai mult, cu cât mai puțin.

De partea cealaltă, PSD-ul se uită năuc la ceea ce se întâmplă. Mai iese câte un lider cu aceeași placă de gramofon stricată: „Noi așteptăm să ne cheme președintele la negocieri, pentru că noi am câștigat alegerile“. Pe bune? Sunteți siguri? Cred că și dacă ați fi câștigat cu 90%, Iohannis tot un premier de la PNL ar fi desemnat, așa că băieți…un duș cu apă rece cred că v-ar prinde bine. Astea sunt păcatele pe care le trageți de la greșelile în lanț săvârșite de voi de-a lungul timpului. Cam de când a demisionat Ponta din fruntea Guvernului și din partid.

Singura formațiune cu „cohones“ e AUR care începe să-mi câștige respectul. E drept că au și ei uscăturile lor, dar de ce să ne uităm în ograda vecinului când la noi e balamucul cât casa. Ăștia au spus că nu vor vota nici o formațiune politică, nu vor fi de acord cu niciun proiect care contravine binelui românilor și nu vor face nici un fel de asociere, nici la putere nici în opoziție. Dacă o țin tot așa, peste 4 ani fac Guvernul singuri. Între timp, noi stăm ca tembelii cu nasu în TV-eu și așteptăm ceva de la cei pe care i-am votat acum 3 – 4 zile. Dar așa cum se bănuia, dacă așteptările sunt mari, dezamăgirile sunt pe măsură. Așa că eu îmi mai fac o pungă de pop-corn american din cucuruz românesc (și ăsta cât o mai fi) și aștept seria a doua. Sincer nu știu în ce categorie intră filmul ăsta: acțiune, SF, comedie ori dramă; sau din fiecare câte un pic. Oricum accesul copiilor sub 18 ani e stric interzis, nu de alta dar nu e nimic educativ în el.

Dan AGACHE

Încerc și eu ca tot prostul să înțeleg ce se întâmplă cu țara asta după niște amărâte de alegeri care nu au prezentat interes nici măcar pentru alegători. Orban demisionează după ce clamează câștigarea alegerilor. Măi să fie; dar oare cum ar fi reacționat dacă le-ar fi pierdut. Iohannis iese la teveu și-și pune cenușă în cap că a cam sărit calul în campanie, dar a fost doar de dragul democrației, asta după ce OSCE l-a urecheat zdravăn. Cioloș se vede premier și oferă liberalilor caietul cu tema pentru acasă, să o studieze până la întâlnirea de la Cotroceni.  Pesedeii țopăie de bucurie că au câștigat alegerile dar nici ei nu știu la ce le va folosi această victorie. Verzii din Harghita și Covasna calculează la rece opțiunile și vor hotărâ într-un final cu cine vor să guverneze, că doar de asta s-au organizat alegeri în românica. Cam asta e imaginea în seara primei zile, post alegeri parlamentare. Un film prost cu final previzibil la care vei plânge cu siguranță după banii dați pe bilet.

Dar parcă mai lipsește ceva din ecuație… A sunt cei de la Haur care nici nu știu cu ce tramvai se ajunge la Palatul Parlamentului și au anunțat deja că sunt Gică contra. „Nu facem nici un fel de alianță cu nimeni“ strigă ei în gura mare așa cum au fost învățați pe stadioanele de fotbal. Da va întrebat cineva ceva de vorbă? Vă băgați și voi așa în seamă, să aveți subiect de vorbă, cred. Unii spun că vin din taigaua sovietică dar nu prea cred; alții că sunt urmașii legionarilor , dar nici asta nu e cu putință. Și atunci cine sunt? Ce val i-a adus în Parlamentul României?

Apariția lor e cauzată de prestația partidelor românești aflate la guvernare de-a lungul celor 31 de ani de așa zisă democrație și bunăstare europeană. Sunt emanația dezinteresului față de nația română a politicianului dâmbovițean, foarte ocupat de afacerile sale personale și mai puțin de starea națiunii. Sătul de toate acestea, electoratul a decis pe de o parte să nu mai meargă la vot (prezența slabă la urne le-a permis un scor atât de mare), iar pe de altă parte să voteze un partid despre care se știa puțin, și asta mai mult din revistele de scandal decât din cele de politică. Și uite așa ne-am făcut mai bogați cu 8 procente de Haur în parlamentul României.

Avelto grija Hauracilor! Să nu vă împingă necuratul să virați la stânga prin Giulești că adios cu voi. Acolo despare ferul cât ai zice pește, darămite haurul. Avelto grija și la colegii de șmechereală parlamentară că erau unii ciorditori și s-ar putea să vă dispăreți mo. Avelto grija.

Dan AGACHE

O plimbare matinală prin orașul cu poeți mi-a adus în fața ochilor o imagine tristă, posomorâtă, bacoviană chiar. Un oraș măturat de o ploaie mocănească, un cer plumburiu cu aceeași oameni triști de dinaintea alegerilor parlamentare. Acestea au trecut, iar sentimentul de tristețe și supărare răzbate dincolo de optimismul afișat aseară de liderii acestor formațiuni politice.

Și să le luăm pe rând. Spuneam că dincolo de euforia rezultatelor date de exit-pool, se găsesc frământările interne ale fiecărei formațiuni politice. PSD-ul e câștigător detașat cu aproape 30% din sufragii, la care se vor adăuga alte 5 procente din redistribuire. De ce e supărat? Simplu, pentru că nu are majoritate simplă în viitorul parlament și nu prea are variante de alianță pentru formarea executivului. PNL-ul e de asemenea supărat că a scos un scor cu 5 procente sub previziunile lor, că nu a reușit să ia fața PSD-ului, că va avea de împărțit mult cu viitorii colegi de guvernare USR – PLUS.

Și dacă tot am ajuns la această formațiune politică, să precizăm că în ciuda scorului mult mai mare față de acum 4 ani obținut în acest scrutin electoral, aceștia sunt supărați, ba chiar se solicită demisia lui Dan Barna, pentru faptul că nu ai obținut un scor cu 2 în față, că nu au puterea să facă alianță doar cu liberalii pentru guvernare. La toate acestea mai adăugăm lupta fratricidă între USR și PLUS, fiecare dorind să dețină supremația în varianta unei unificări într-o singură formațiune politică.

Supărați sunt și PMP-iști lui Băsescu, care au obținut primul loc sub linie. Dacă e să pierzi cu un scor general de 1 – 2% mai e cum e, precum în cazul PPU-SL-ului sau al PER-ului, dar să obții peste 4,5%, să vezi linia de sosire și să nu poți să mai ai o zvâcnire până la finiș….e crunt. Dar asta e politica. Supărați sunt și cei ai lui Ponta din Pro-România; supărați pentru că electoratul i-a trimis nu în opoziție ci în afara parlamentului pentru următorii 4 ani. Vor mai candida la următoarele alegeri? Vor mai avea puterea să renască ciugulind câte un vot pe ici pe colo pentru a reuși să treacă pragul? Greu de spus,dar vom afla peste 4 ani.

Singurii care sunt liniștiți sunt cei de la UDMR. Aceștia par să readucă la viața gluma aceea care circula pe buzele românilor până acum 4 ani: „De ce se organizează alegeri în România? Pentru a ști cu cine va guverna UDMR-ul“. Cu un scor foarte bun, aceștia vor juca un rol cheie în formarea viitorului guvern. Alea acta est cum ar spune latinul, sau zarurile au fost aruncate. Însă tare mi-e teamă că e o aruncare așa puțin, pe sub mână ca la barbut. Nu știu cina va lua potul cel mare,dar sunt convins că cel care va fi cu buza umflată și buzunarele goale va fi măria sa alegătorul care ieri a ales…să nu aleagă. Cu prezență la vot de 32% orice era posibil să se întâmple și chiar s-a întâmplat.

Ultimul, dar nu cel din urmă, e AUR. Un partid venit de nicăieri, îndreptându-se spre niciunde. Aceștia au anunțat că nu vor intra în coaliție cu nimeni, adică nu vor la guvernare. Bine, Bine, la guvernare nu, dar nici în opoziție? Tare sunt curios care va fi abordarea lor politică. Un fel de Gică contra. ori ceva de genul votez dacă îmi dai? Rămâne de văzut.

Între timp viața noastră continuă; cu pandemie, cu spitale pline, cu autostrăzi promise dar nerealizate, cu spectrul unei crize economice de amploare. Rămânem triști și plouați, asemeni vremii de afară, cu pensionarii și șomerii de zi cu zi, cu scumpiri și miliardari de carton și cu o clasă politică amorfă generată de un electorat amorțit.

Dan AGACHE

Despre „calitățile“ actualului executiv s-a scris mult; mult și bine mai peste tot, inclusiv din penița mea a curs ceva cerneală pentru ei, asemeni unei lacrimi dulce-amară. Despre doamna Raluca Turcan de exemplu, cea care ”propaghează” ideea cum „te poți culca sănătos și să te trezești Doamne ferește mort“, sau să te faci de cacao  și să te dai mai jună cu 4 ani. Mai putem vorbi și de ministreasa educației, doamna Anisie Pepsiglas, care îndeamnă copii fără curent electric acasă, să învețe, la televizor, după lecțiile predate la Televiziunea Română. Din nefericire la domnia sa avem și o întreagă colecție de cimilituri care mai de care „mai superbe“: O sa fie bine, dacă va fi. Probabil că vom deschide dacă se va putea. Dacă nu, nu.” „În ambele cazuri va fi cumva, vedem cum, dacă e sa vedem. Dacă nu, nu.” „Mai vorbim atunci. Dacă mai vorbim. Dacă nu, ne mai auzim o dată să vă zic ce v-am zis azi. Poate.” „ Trebuie să înțelegeți ceva cât se poate de serios: vom face într-un fel, pentru că noi avem absolut tot clar în cap!” „Dacă ne vom răzgândi, nu va fi în acel fel, ci altfel. Clar? Altă întrebare!”. Pe bune? Asta ca să nu amintesc aici și de Florin Cîțu mai marele peste banii României. Personal  mi-e dor deja de Veorica Dăncilă.

Ar mai fi ministrul Ion Ștefan, care a vrut o căsuță și din cauza constructorului care a uitat să taie grinda a ieșit ditamai vila, de ministrul Vela care, la 12 noaptea când toată țara aștepta măsurile privind infecțiile cu noul virus, ne dădea cu…trotineta, de premierul Orban care declara că atunci când îți scad salariile nu te duci la cârciumă, declarație care i-a urcat în cap sindicaliștii din educație și câte ar mai fi de amintit. Ar fi de râs dacă nu e de fapt de plâns pentru că perlele lor înseamnă bunăstarea noastră, nivelul nostru de trai și de educație. Asta ca să nu mai amintim de „perlele“, să nu le spun gafele rostite pe gurița domniilor lor de ministrul Tătaru, secretarul de stat Raed Arafat și premier, care rar au căzut de acord asupra unor măsuri, fiecare susținând altceva.

Una peste alta, asta am vrut, asta avem, cu ăștia defilăm. Vă invit astăzi să analizăm puțin situația infectărilor cu noul virus, creșterea mai mult decât alarmantă a numărului de decese și apropierea de limita maximă a bolnavilor internați pe ATI. E clar că atât s-a putut face, atât s-a făcut. Asta nu înseamnă că e bine, nu rezultă de niciunde că alții ar fi făcut mai mult sau mai puțin, nu reiese nicicum faptul că „au gestionat bine criza sanitară“ așa cum afirmă tătucul lor, președintele Iohannis. Nici gând. Poate că trebuiau să ia cu copy/paste ceea ce au făcut alții; poate că trebuiau să se îngrijească mai de mult medici, ventilatoare, medicamente, echipamente de protecție și toate celelalte și să le fie mintea mai puțin la alegeri, fie ele anticipante, amânate sau la termen. Poate că așa era mai bine.

Bine nu e pentru că există un proverb: „Cum e turcul și pistolul“. Dacă ei fac prostii, noi de ce să ne lăsăm mai prejos. “Nu există virus, e doar o făcătură“; „există dar e de fapt o simplă răceală“; „dacă ei nu poartă mască în guvern, de ce trebuie să o port eu“; „pe ai lui Pian i-au păzit acolo, claie peste grămadă, eu de ce să nu organizez majoratul fiicei mele“. Fie că a fost vorba de majorat, de nuntă, botez, pomană sau pur și simplu cheful de bucurie că am câștigat alegerile, românul, mai cu dare de mână, mai sărăcuț (cu duhul) a ținut-o (și o mai face încă) în chiolhanuri, petreceri cu lăutari, discoteci, cluburi de noapte clandestine sau cine știe ce idei crețe mai au românașii. Fire descurcăreață, acesta inventează, inovează, se strecoară precum șarpele printre legi și măsuri restrictive, până își atinge scopul.

Prostia lor, prostia noastră deopotrivă, toate aceste au condus la o creștere a numărului de decese în primul rând, la o supraaglomerare a secțiilor ATI, la infectări tot mai numeroase. Dacă va fi un lockdown? Cu siguranță, dar după Moș Nicolae. S-a vorbit mult de Suedia și de posibilitatea urmării exemplului luat de ei. Nu prea ține, căci acolo dacă s-a spus mască, toată lumea și-a pus mască și nu doar pe bărbie; dacă s-a spus distanțare la 2 metri, nu s-au apropiat mai mult unii de alții. Aici e vorba și de cultură, de civilizație, de educație și de respectarea legii. La noi?

La noi ținem copii în scenariul roșu dimineața și seara îi vedem grupuri grupuri fără măști. La noi închidem ușa din față a restaurantelor și deschidem clubul ori petrecerea în spate. La noi…La noi e multă prostie, dar multă rău. Atât la prostime cât și la cei care ne conduc. Dar cu o asemenea cultură și civilizație în rândul maselor, cu o asemenea educație și spirit civic la prostime, adică la noi cei de jos, nu putem avea așteptări la conducătorii noștri, adică la ei, cei care ne conduc destinele noastre și ale țării. Fie că au o culoare politică ori alta.

Dan AGACHE

Democrație; cuvântul vine din grecescul demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere”, ceea ce se poate traduce prin „puterea poporului”. Democrația este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii. De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separarea puterilor în stat. Un element important al democrației este constituția. Acest document, votat de către popor prin referendum organizat în mod liber, reglementează drepturile și libertățile individului într-un stat și definește limitele puterii conducătorilor aflați în diferite funcții din stat și din guvern, definește politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea guvernului.

Citesc aceste rânduri și mă întreb de ce și-or fi pierdut tinerii încrederea în democrație? Nu o spun eu, o spune un sondaj făcut de niște oameni care se pricep, pe câteva sute de mii de repondenți, de vârste diferite, din țări diferite, de pe continente diferite. Și ca să nu fiu acuzat că mă uit în ograda vecinului, vă propun să facem o analiză a democrației noastre românești. Avem pluripartidism? Avem, cel puțin teoretic. E drept că unii și-ar dori partidul unic și s-au exprimat cu subiect și predicat pe acest subiect. Ba mai mult și-ar dori să dispară și cei care îi votează. Vă dau nume? Nu cred că mai are rost.

Limitarea și separarea puterilor în stat e o altă cărămidă de bază la temelia unei democrații. Cu toate acestea, la noi cei care ne conduc vor puteri fără limite (spre binele poporului spun ei), cât despre separarea puterilor…să avem pardon. Păi vine președintele Iohannis și calcă în picioare Constituția României, face pe agentul electoral al PNL-ului și voi spuneți că așa e normal? O fi, dacă voi ziceți. Vrea Guvernul alegeri în 6 decembrie, Curtea Constituțională zice că Parlamentul decide, iar liderii politici ai partidului de guvernare, cu același președinte trag de timp să fie cum vor ei? De ce? Pentru niște procente în plus?

Se mai vorbește de drepturile și libertățile individului într-un stat, de constituție care (teoretic desigur),  definește limitele puterii conducătorilor aflați în diferite funcții din stat și din guvern, definește politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea guvernului. Se vorbește de multe lucruri dar de aplicat se aplică doar unele. Sunt atât de multe lucruri care nu funcționează bine în țara asta, de legi care nu se respectă, de puteri care se călăresc unele peste altele, de non-valori promovate în cele mai înalte posturi, de yes-meni care pentru o felie de cașcaval ar vine-o și pe mă-sa și nu spun prostii. Încercați să vă dați jos din minte afinitățile politice și spuneți dacă ceea ce se întâmplă în România în ultimii 31 de ani este normal, este democratic.

Ne cheamă din 4 în 4 ani la vot să alegem niște nume de pe o listă. Vine redistribuirea și apar alte nume pe liste și în fotoliile parlamentare. Se formează o majoritate care, după o vreme și în funcție de interesele fiecăruia, se schimbă se remodelează, apar partide noi, lideri noi, din aceeași oameni vechi pe care i-am votat democratic. Eu nu pricep; democrația asta pentru noi, plebea, e doar dreptul de a vota? Ei au dreptul ca mai apoi să calce în picioare această așa zisă democrație? Nu e vorba de un partid anume; toate sunt la fel, toți liderii politici se sucesc și se răsucesc până dau de un loc mai călduț, își promovează non valorile personale, își angajează fufele și șoferii în posturi cheie și…. asta e. Oare chiar atât? Asta e democrația pe care o înțeleg ei?

Suntem loviți de ani de zile de o pleiadă de oportuniști, hoți și afaceriști, de non-valori ridicați la rang de ministru, secretar de stat și mai știu eu ce posturi de șefi și șefuți există. În tot acest timp noi ne uităm la ei cu speranța că se vor schimba, că vor deveni umani, că vom avea și noi, plebea, loc în visele lor de preamărire și așteptăm ca acea democrație promisă în campania electorală să fie vizibilă și cu ochiul liber. Dacă asta e democrație, atunci sincer să fiu…nu știu ce să-mi mai doresc.

Dan AGACHE

Vă mai amintiți de formația Valahia a anilor 90, de șlagărul lor cu „Suzana mi-a furat banana“? Gata, am aflat hoțul. Atâta doar că e ca în bancurile rusești: Nu e doar de acum hoția, ci din 90 la fiecare ciclu electoral, nu e vorba de banană, ci de votul meu de cetățean și nu e nici Suzana, nici Roxana, ci sunt toate formațiunile politice.

Avem noi un ceva în ADN-ul nostru care ne îndeamnă să șterpelim un ardei de pe tarabă după ce am luat 10 kile pentru zacuscă, să furăm startul la întrecerea cu tricicleta, să ne luăm „părțile sociale“ din uzină sub formă de șuruburi, piulițe sau strungul cu totul. O facem aproape inconștient, dar țipăm ca din gură de șarpe că s-au furat alegerile și s-a denaturat rezultatul votului.

Păi bine măi, oameni buni. Chestia asta se face de peste 30 de ani la fiecare scrutin electoral. Hai să ne aducem aminte: autocare cu „turiști“ în ziua alegerilor, metoda „suveica“, în care intrai cu buletinul gata ștampilat pe cine trebuie și ieșeai cu buletinul curat din secția de votare, „viza de flotant“, valabilă și astăzi și mai nou cumpărarea reprezentanților partidelor și măsluirea proceselor verbale. Toate acestea nu sunt vorbe ci fapte, dovedite de-a lungul timpului de justiție.

Nu a inventat nimeni roata sau apa caldă anul acesta. Sunt metode clasice, aplicate separat sau cumulat, care dau rezultate. Vezi sectorul 1 și mai nou sectorul 5, vezi alegerile de la Zorlențu Mare, unde fostul primar e supărat că actualul a adus mai mulți flotanți decât el, vezi „n“ cazuri semnalate de presă în țară, după seara zilei de 27 septembrie.

Poate că nu a fost influențat rezultatul alegerilor, sau  poate că e doar o picătură dintr-un ocean de nereguli. Ideea e că se întâmplă la fiecare rând de alegeri și nimeni nu modifică legislația pentru simplul motiv că fiecare, la rândul său, se va folosi de aceste lacune legislative și de lipsa unor măsuri drastice, în folosul personal sau al celor apropiați.

Eu, ca simplu cetățean după ce am prins-o și pe Suzana și pe Roxana cu banana mea la secția de votare, nu mai merg la alegeri. Pentru ce? Să vină X sau Y să-mi pângărească votul? Să nu am posibilitatea să cred în valorile democratice? Să mă îndoiesc de corectitudinea unor alegeri ca mai apoi să cred cu tărie în cei aleși să-mi gestioneze viața? Toate acestea mă fac să mă gândesc, vrând ne-vrând, la vorbele tovarășului STALIN: „Nu contează cine votează. Contează cine numără voturile“.

Așa că, dragă Suzana, scumpă Roxana, e liber la ….banane!

Dan AGACHE

Despre plăcuța suedeză și semnificația ei s-a tot vorbit încă înainte de 10 august 2019. A fost un liant care a coagulat toate forțele de dreapta împotriva „dușmanului“ comun, PSD. Efectul ei a fost asemeni celui de domino: a căzut o piesă, care le-a antrenat pe toate celelalte.

Dacă în urmă cu 4 ani social democrații câștigau alegerile locale „en fanfare“ cu zice franțuzul, iar PSD-ul s-a trezit cu o majoritate pe care nu o scontau nici cei mai optimiști dintre ei, după, a urmat reculul: scandaluri interne, două guverne dărâmate din interior, probleme cu justiția ale fruntașilor PSD-iști, dinozauri rămași la butoane și în final un premier care a fost îndrumată de apropiați să meargă tot înainte, precum sunt duse oile la abator.

Au urmat o serie de înfrângeri, greu de digerat pentru orice formațiune politică: pierderea europarlamentarelor, pierderea președenției și acum pierderea localelor. Din datele preliminare se pare că PSD-ul este marele învins. E și normal dacă ai avut mult și acum ai mult mai puțin. Cine l-a învins? Greu de spus pentru că cele două formațiuni de dreapta își arogă victoria; PNL, respectiv USR-Plus.

Poate că sunt și eu un dinozaur care nu înțelege tânăra generație. Poate ar trebui să fac și eu un pas în spate, cu toate că mă încăpățânez să cred că e ceva necurat la mijloc și rezultatele localelor din acest an nu sunt doar rodul campaniei electorale a candidaților dreptei, ci mai e ceva la mijloc. O mână nevăzută care i-a propulsat spre victorie. Că o fi STS-ul, că sunt băieții cu ochi albaștri, că e o directivă venită din exterior, chiar nu știu și sincer nici nu cred că am să aflu acum, sau într-un viitor relativ apropiat.

A fost un val al schimbării, apărut odată cu plăcuța suedeză, care s-a propagat și s-a amplificat asemeni unui tsunami. Din datele preliminarii la nivel național, se pare că s-a votat nu pentru un candidat sau altul, ci s-a dat un vot împotrivă. Împotriva a tot ceea ce a însemnat forță de stânga. Nu au contat realizările, ci promisiunile; nu au contat faptele, ci vorbele. Pe de o parte e bine că s-a întâmplat acest lucru. PSD-ul are nevoie de o perioadă de opoziție pentru primenirea cadrelor, pentru scuturarea de dinozaurii partidului, pentru adaptarea doctrinei către viitor, către generația tânără, către ceva concret, palpabil. A trecut vremea cuvintelor frumoase și a sloganurilor rostite cu patos revoluționar. E timpul curățeniei, la propriu și la figurat.

Pe de altă parte, plăcuța suedeză poate avea un efect pervers, de bumerang. Dacă acum s-a schimbat ceva dinspre stânga spre dreapta, există suficiente șanse ca toți, sau mai bine zis majoritatea celor ce au câștigat din partea dreptei, să nu fie capabili să gestioneze un astfel de câștig. Să orienteze activitățile primăriilor și ale consiliilor județene spre partea liberală a lucrurilor și mai puțin spre cea socială. Asta ar conduce inevitabil la un proces de creștere a nemulțumirii populației, care va resimți din plin efectele acestei transformări prin înghețarea salariilor, a pensiilor, a alocațiilor și a tot ceea ce se poate îngheța. Din punct de vedere matematic și economic e adevărat. Din punct de vedere social nu prea, pentru că mulți dintre românii de astăzi trăiesc la limita sărăciei.

În aceste condiții, în următorii 4 ani prevăd acel efect de bumerang al plăcuței suedeze, roșie la origine, care se va întoarce prin creșterea gradului de nemulțumire a unei părți mari a populației, împotriva celor care au lansat-o. O schimbare a culorii din roșu sângeriu în galben căcăniu.

Depinde doar de aleșii locali, de măsurile pe care le vor lua, de inteligența și de potența lor politică de a face lucrurile să meargă, ca această schimbare a culorii plăcuței suedeze să nu fie posibilă. În rest…o schimbare doar de dragul schimbării, fără a avea ceva concret, mai bun și mai capabil să pui în loc, va fi doar o amânare a dezvoltării României și o subjugare mai accentuată față de cei din afară ce ne doresc proști, flămânzi și goi, iar clasa politică post-decembristă și-a dat cu prisosință concursul pentru asta.

Dan AGACHE