Așa cum am promis la începutul acestei săptămâni, revin cu partea a doua a trilogiei referitoare la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reșița, sau CPV cum este el cunoscut. Vorbeam în prima parte de sufletul beneficiarilor, de durerea de multe ori surdă a sufletului, dată de singurătate, de izolare, de lipsa celor dragi de acasă. Dacă la toate acestea se mai adaugă și durerea pricinuită de mutarea dintr-o cameră în alta, de starea de nervozitate care a afectat întregul personal, de nesiguranța zilei de mâine….tabloul e complet.

Dar haideți să luăm faptele pe rând.  După o suită de directori perindați pe la conducerea centrului, numiți sau detașați, la începutul lunii aprilie revine la cămin Oana Cenan Glăvan, prin detașare de la Centrul Sfânta Maria din Reșița. Spun revine pentru că a mai fost director adjunct până în urmă cu câțiva ani, perioadă în care și-a demonstrat priceperea, empatia față de bătrâni, spiritul organizatoric. Vă dau doar câteva din părerile angajaților, a căror nume le trecem deocamdată sub tăcere, dar ale căror declarații rămân consemnate pe bandă:

„Chiar dacă a fost director adjunct, Oana e cea care a condus căminul; directorul era doar cu numele“, „Mulți spun că e o dură și e a dracului, dar a reușit să ne mobilizeze și să ne transforme într-un colectiv“, „Dacă ați ști ce a fost aici și cum ne-am transformat și ca instituție și noi ca echipă“. Sunt doar câteva declarații și mai sunt.

Citește și Oare ce o fi în sufletul lor? Trilogie românească, partea întâi

Probabil printr-o decizie politică, postul de director adjunct al centrului a fost desființat. S-au încercat mai multe variante de director plin, cu diferite persoane mai mult sau mai puțin dedicate acestui post, toate fiind sortite eșecului. La începutul lui aprilie anul acesta, Oana Glăvan Cenan este adusă prin detașare. Oamenii spun că s-a văzut imediat efectul: s-au adus de urgență materiale și echipamente destinate pandemiei de coronavirus; s-a gestionat criza infectărilor în cazul personalului și al pacienților; s-a împiedicat transformarea Reșiței într-un nou Galați, unde au murit zeci de persoane vârstnice într-o instituție similară; s-au achitat datoriile care grevau bugetul și ce e mai important, s-a format din nou un colectiv.

Detașarea era pentru o perioadă de șase luni, iar în 29 septembrie, la două zile după alegerile locale, Oana primește o hârtie din partea DGASPC Caraș-Severin, în subordinea căreia se află și centrul, prin care i se solicita acordul pentru prelungirea detașării. Răspunsul acesteia a fost franc, NU. „Ori transfer, ori dacă nu prefer să mă întorc la Sfânta Maria“. Motivele sunt cât se poate de clare și logice: „Sfârșitul de an la o unitate cu personalitate juridică presupune întocmirea de bugete, inventarierea patrimoniului, semnarea de contracte, dosare penale aflate pe rol care trebuie gestionate și multe altele“.

Răspunsul directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului DGASPC, aflată în subordinea Consiliului Județean, Elena Amzoi, a fost citez: „Îmi pare rău, nu îndepliniți condițiile de transfer“. La lege scrie însă foarte clar că trebuie respectate aceleași condiții atât la detașare cât și la transfer, deci…. Acest lucru a determinat-o pe Oana Glăvan să afirme: „Dacă doamna consideră că a făcut o ilegalitate când m-a detașat, asta-i strict problema ei“.

Din prima zi a lunii octombrie vine la conducerea centrului, un alt director, inspector debutant. Ajunge la căminul de bătrâni de la primăria Oravița, via centrul Sfânta Maria unde a acumulat experiență timp de….nici 6 luni. Asta se pare că este legal, cu toate că legea spune clar vechime 5 ani sau 2 ani la studii de specialitate.  Pe bune, aste e legal? Poate doar în viziunea d-nei Amzoi, care sigur va face un nou atac de panică și palpitații când va citi aceste rânduri. Nu vă panicați stimată doamnă, e doar adevărul gol – goluț. Mai susțineți sus și tare, așa cum ați făcut cu mine că domnia voastră a respectat mereu legea și nu are de ce să se teamă?

Am solicitat d-nei director Elena Amzoi și un punct de vedere referitor la lipsa organizării unui concurs pentru ocuparea acestui post, iar răspunsul a fost total: „Nu am putut organiza acest concurs din cauza situației medicale, a pandemiei, dar îl vom organiza acum, în cel mult o lună“. Pe bune? S-a încheiat pandemia și eu nu am aflat? Adevărul e că  de aproape 3 ani postul e vacant și numirile s-au făcut tot prin detașare, tot pe perioadă limitată. A fost organizată o singură sesiune de concurs la care nu s-a prezentat nimeni, și-atât.

În tot acest timp, personalul se luptă pe de-o parte cu infectările cu coronavirus și ale lor și ale beneficiarilor, pe de altă parte cu deciziile unui director care nu a avut timp să cunoască situația de fapt, să se familiarizeze cu instituția și ia decizii „controversate“, după cum afirmă personalul.

Concluzia celor care muncesc acolo e pe cât de simplă, pe atât de sumbră: „Este cumplit să schimbi directorul tot la 6 luni; alte cerințe, alte atribuții, alte probleme, toate pe fondul unui stres permanent. Senzația mea este că o să colcăim în coronavirus în nebunia asta“.

Se mai poate spune ceva? Poate că da: poate că nu era nevoie de aceste schimbări permanente ale directorilor; poate că era suficient acordul unui transfer nerealizat din cauză că „așa vreau eu“; poate că era necesară organizarea unui concurs; poate că era necesară și chestionarea colectivului și luarea unor măsuri în cunoștință de cauză, dacă tot nu se respectă legea.

În tot acest timp, bătrânii se infectează, suferă și unii dintre ei se sting. Mai devreme decât am vrea, mai repede decât și-ar dori poate. Suferă pentru că nu-și pot vedea copii, nepoții, pe cei dragi. Suferă în tăcere, fără o vorbă bună, fără o îmbărbătare, fără prea multe speranțe.

Speranțe avem în schimb noi, aparținătorii. Speranțele noastre se îndreaptă spre noul președinte al Consiliului Județean Caraș Severin, Romeo Dunca. Domnule președinte, DGASPC este al doilea consumator de bani după drumurile județene din bugetul instituției pe care cu onoare sperăm să o conduceți. În campanie ați promis transparență decizională, corectitudine, grijă în cheltuirea banului public. Timpul vorbelor a trecut, vrem fapte. Vrem oameni potriviți în locuri potrivite, fără numiri de la partid, fără pile, fără unchi, nepoți, nepoate. E vremea faptelor pentru care cărășenii v-au ales. Le așteptăm!

Le așteptăm și pentru a încheia în mod fericit trilogia noastră.

Dan AGACHE

Cititorule, am ascultat-o pe Carmen Dan, parcă de când lumea la Interne, ce frumos vorbea ea despre jertfa ostaşului român la Mărăşeşti!… Emoţia o gâtuia de-a dreptul pe ministresă, iar sentimentul a fost transmis pe deplin şi cititorului de acasă. Dar tot doamna ministru revine în forţă, schimbă registrul vocal şi anunţă cu emfază că în toamnă vor avea loc modificări importante la Statutul poliţistului, astfel încât să fie exclusă posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei de 47 de anişori. Câtă viziune, cât sânge rece!

Aloooo, doamna ministru, păi cum se face că tocmai dvs., cu deosebită dragoste, aţi semnat până mai ieri ieşirea la pensie a unor Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene din MAI? Nu dvs. i-aţi dat verde lui Cornel Ciocoiu, marele secretar de stat în MAI şi chestor peste noapte, care, la numai 43 de primăveri, pleacă din sistem cu o pensie deloc nesimţită de … numai 13.500 lei? Nu dvs. aţi girat plecarea la o pensie frumoasă, a coanei Oprea Alina Rozica, secretar adjunct la MAI, care, săraca, la 42 de ani, n-are decât 13.000 lei pensie? Doamne, cum s-o descurca biata fată numai cu pensia asta, ţinând cont de faptul că este încă tânără şi necesităţile zilnice „e” mari…

Stau şi mă întreb, retoric ce e drept, cum se face că doamna „chestoreasă” , Irina Alexe, mă gândesc bine, nu se poate să nu o ştiţi, care şi ea, pe la 42 de ani a plecat cu 13.500 lei din MAI? Cum, nu îl cunoaşteţi pe Breazu Cătălin, da, într-adevăr ăsta e mai tânăr prin minister, nu are decât 41 de anişori, iar pensia e mult mai mică, are nevoiaşul ăsta doar 11.500 lei puşi pentru zile negre…. Se poate, doamna ministru, nu îl cunoaşteţi pe Cristi Bălteanu, fostul şef la DGMRU ? Se poate să nu îl stiţi, că băiatul ăsta, la venerabila vârstă de 43 de ani, are „fo” 14.000 lei … în mână! Şi pe lună! Nu îmi spuneţi că nu o cunoaşteţi pe Alina Popescu, doar a fost consilier în MAI, fata asta e modestă, s-a oprit la 44 ani şi 9.000 lei….

Se vede că pentru spuma asta care, fără regrete a părăsit sistemul, Legea 223, aia a pensiilor militare, auziţi doamna ministru, militare, nu nesimţite, zic, e doar un accesoriu de speriat numai poliţiştii operativi, acolo la vârf, prevederile acestei legi nu se aplică, ea nu este pentru zei…. Mai mult, nici Legea 360 din 2002 nu aţi ocolit-o, doar aţi interpretat-o aşa cum v-a convenit….

Spui matale cu patimă că în 2016 au ieşit la pensie 12.000 de poliţişti şi la acea vreme nu s-a sesizat nimeni care să protesteze? Câtă ipocrizie! Aţi văzut bine, aţi prevăzut colapsul, dar nu aţi mişcat un deget ! Şi acum plângi ,doamna ministru, cu lacrimi de crocodil, că ai un deficit de 20.000 de poliţişti? ….

Sunt aceleaşi lacrimi cu care aţi plâns moartea ultimilor doi poliţişti? Cum, doar ştiţi care, cei doi care au fost ucişi tocmai de subfinanţarea şi managementul de tot rahatul din MAI!….

Despre poliţistul din stradă, numai de bine,va fi observat la următoarele alegeri… „Unde eşti tu, Ţepeş Doamne”……

Vă pup brusc!

Adi NICA