Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paștelui și ultima vineri din Postul Mare. Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, cum mai este numită, este, din străbuni, o zi încărcată de semnificații, dar și de restricții și superstiții. Chiar dacă tot mai mulți creștini încep să piardă taina Sărbătorilor Pascale, sunt locuri în care tradițiile merg mai departe neatinse și sunt respectate cu sfințenie.

Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numite „Triduum Sacrum” din care face parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. După credința creștină, în această zi a avut loc moartea lui Hristos, care a fost răstignit și și-a dat ultima suflare pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc.

Obiceiuri și tradiții

Unii creștini țin astăzi un post sever, numit și post negru, pentru iertarea păcatelor, dar și din respect pentru suferința prin care a trecut Iisus pe cruce.

Vineri dimineață au avut loc Ceasurile împărătești, Vecernia, în timpul căreia se face și ”Punerea în mormânt” ori scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare și Pavecernița. După slujba de seară din Vinerea Mare, femeile obișnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări și își jelesc morții.

Ce nu ai voie să faci

În Vinerea Mare nu se fac copturi, nu se mănâncă urzici și nu se folosește oțet pentru că Biblia spune că, aflat pe Cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu oțet.

De asemenea, astăzi nu se spală, nu se coase și nu se sacrifică păsări sau animale.

Trebuie evitate lucrările agricole, îndeosebi mersul pe câmp, semănatul sau alte activități similare. Ziua mai poartă și numele de „Vinerea Seacă”, iar asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodește.

O altă vorbă din bătrâni spune că astăzi nu e bine nici să te tunzi pentru că asta prevestește moartea unei persoane din familie.

În Vinerea Mare nu se săvârşeşte Liturghie, iar morții nu se îngroapă decât cu bătăi de toacă.

Din bătrâni se crede că dacă plouă în Vinerea Paștelui anul va fi mănos, iar dacă nu, nu va fi roditor. Astfel, unii cred că, dacă se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoși tot anul.

Dincolo de obiceiuri locale și tradiții, tot mai puțin respectate printre creștinii ortodocși, cert este că Vinerea Patimilor este ziua smereniei, indiferent de religie sau convingeri. Această și este una a curățeniei în suflet și în gând, ziua iertării.

foto: capital.ro

Karina TINCUL

Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic de mii de oameni şi aclamat ca un adevărat împărat prin cuvintele: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”. Această sărbătoare este una dintre cele mai importante din calendarul creștin-ortodox, reprezentând singura dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat. În această zi, se ţine o Liturghie diferită de cea care se oficiază în celelalte duminici, iar credincioșii merg la biserică cu crenguțe de salcie. Acestea sunt binecuvântate de către preot în cadrul unui moment special, ținut înainte de Liturghie.

În aceste zile înfloresc urzicile, dar fără a fi bune de mâncat, semnificând şi apropierea sfârşitului postului Paştelui. De aceea, sărbătoarea de Florii se mai numeşte şi „Nunta urzicilor”. Sărbătoarea Floriilor, ziua numelui pentru toţi cei botezaţi după flori, are rădăcini adânci în istorie. Pe vremea romanilor, era dedicată Zeiţei Flora. Ulterior, creştinii au transformat-o în ziua de debut a pregătirilor pentru Învierea Domnului, legând-o de intrarea Domnului în Ierusalim.

Fetele care vor să-şi întâlnească sufletul-pereche trebuie să fiarbă busuioc în apă la miezul nopţii şi să se spele pe cap cu ea, apoi să o toarne la rădăcina unui copac înflorit, înainte de răsărit. Tradiția spune ca este bine ca în ziua de Florii să se aerisească hainele, să se primenească obiectele din casă, iar fetele să-şi scoată zestrea afară în soare, pentru a-şi atrage ursitul. Fetele mari din Banat şi Transilvania pun o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, acestea sunt luate şi folosite ca talismane pentru dragoste şi sănătate.

Dacă în cazul bărbaților, cel mai sărbătorit nume de Florii este Florin, în cazul femeilor, printre cele mai sărbătorite nume se află Viorica și Florentina. Iată lista numelor sărbătorite de Florii. Anemona, Brânduşa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa, Crăiţa, Crenguţa, Crina, Crinu, Crinuţa, Crizantema, Dalia, Delia, Floarea, Flora, Florenţa, Florentin, Florentina, Florica, Florin, Florina, Garofiţa, Gențiana, Gherghina, Iasmin, Iasmina, Iris, Lăcrimioara, Laur, Laura, Laurenţiu, Laurian, Lauriana, Malina, Margareta, Micșunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluţa, Romaniţa, Roza, Rozalia, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorela, Viorica, Zambila, Zambilica.

Redacția Reper24 urează tuturor sărbătoriților acestei zile un sincer La Mulți Ani!

Dan AGACHE

Într-un an cu totul diferit, în care școala s-a mutat pe platforme online, și serbările arată altfel. Profesorii organizează evenimente online. Elevii prezintă obiceiuri, tradiții, colindă în fața camerelor. Din spatele ecranelor, părinții le sunt alături.

Astfel, la activitatea online „Obiceiuri și tradiții pentru sărbătorile de iarnă – colindăm cu drag din Muntenia, Oltenia și Banat” la care au participat timp de 75 de minute – 12 cadre didactice și 88 de elevi, de la Colegiul Național „Mircea Eliade”, Școala Gimnazială Nr. 2 Videle și Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova.

Spiritul Crăciunului este prezent în școala online la Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița și prin creațiile elevilor, felicitări, scrisori adresate lui Moș Crăciun, ornamente pentru brad, serbări online în jurul ieslei pruncului Isus, confecționare de brazi din materiale ecologice pentru a participa la  concursul organizat de Primăria Reșița, întâlniri cu părinții și elevii, desfășurate la nivelul tuturor grupelor și claselor de elevi, de la preșcolar la liceu.

Colindatul este obiceiul cel mai bine păstrat. Colindele poartă prin veacuri cuvântul tainic al Nașterii Sfinte. Ele sunt o sinteză a spiritului creator și religios al poporului roman. Bucuria colindului este nemărginită.

Banatul este una dintre regiunile etno-folclorice în care tradițiile s-au păstrat nealterate, fiind transmise din generație în generație. Marile sărbători creștine, dar și evenimentele importante din viața omului au un farmec aparte aici.

În aceste vremuri grele, când cetele de colindători nu mai pot cutreiera să anunțe cu bucurie Nașterea Domnului, au organizat o întâlnire între elevii participanți la proiect în mediul virtual. Magia sărbătorilor de iarnă a cuprins școala online, trecând prin Banatul de Munte, Cetatea Băniei până în codrii imenși de stejari ai legendarului Teleorman.

Elevii de la Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița, îndrumați de profesorii Cornelia Bribete, Camelia Brașoveanu, Ghiorghița Fercea, Nicoleta Marcu, Beatrice Mihăilescu, Adela Roșu, Rodica Sașec, Mihaela Zgârdea, au prezentat obiceiuri din străbuni păstrate și azi în Banat: colinda Pițărăilor, despre Colindătorii care în ziua de Crăciun merg cu Steaua, despre Colindul Dubașilor – unul dintre cele mai frumoase și unice obiceiuri din Banat și despre obiceiul Sânvăsiilor de Anul Nou. Au cântat colinde, au prezentat costumul popular din zona Fârliug și un plugușor foarte reușit, însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței.

Copiii de la Școala Gimnazială Nr. 2 Videle din Teleorman, coordonați de profesorii Monica Iorga, Simona Miu și Flori Vintilă, care se aflau în Săptămâna Altfel, au prezentat obiceiuri specifice județului Teleorman pentru diferite momente ale sărbătorilor de iarnă, versiuni ale legendei bradului și o scenetă de Crăciun, iar elevii Școlii Gimnaziale Mihai Viteazul din Craiova, coordonați de profesor Nicol Barbu, obiceiuri specifice zonei Oltenia- colinde de copii, cântecele de stea, vicleimul, plugușorul, sorcova, jocuri cu măști,  inclusiv obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – ziua sacrificării porcului de Crăciun.

Atmosfera a fost superbă, emoționantă, înălțătoare, bucuria nașterii lui Isus a pătruns în suflete ca o lumină caldă, chiar dacă întâlnirea a avut loc pe Google – Meet. Copiii au fost îmbrăcați în costume populare autentice, au cântat „Steaua sus răsare”, „Trei magi de la răsărit”, „O ce veste minunata”, „O brad frumos”, „Florile dalbe”, au răsunat urări de sărbătoare și clinchet de clopoței. S-a comunicat, s-au făcut aprecieri și urări inclusiv pe chat. Elevii, coordonați de cadrele didactice s-au documentat din cărțile specialiștilor folcloriști, din povestirile spuse de bunici și părinți, dar au povestit și propria experiență, despre cum îl așteaptă pe Moș Crăciun, cum merg cu colinda, cum își pun în trăistuțele din pânză nucile, colacii, covrigii și merele primite de la gazde.

Farmecul melodiilor și textelor poetice ale colindelor este inegalabil. Tinerei generații îi revine sacrul rol de a duce mai departe acest inestimabil tezaur popular, după cum informează reprezentanții Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița implicați în această acțiune.

Redacția

Sărbătorile de iarnă sunt de la o vreme încoace altfel. Am devenit mai reci, mai distanți, mai puțin buni, mai individualiști, mai egoiști. Ne-am înstrăinat de semenii noștri, ne-am restrâns cercul de prieteni, suntem mai precauți atunci când e vorba să deschidem ușa unui străin. Vremurile sunt de așa natură, iar pandemia aceasta ne-a răcit parcă și mai mult. Am avut parte de un an 2020 urât din acest punct de vedere. Foarte mulți dintre noi ne-am închis în case, în fortărețele noastre, am tras zăvoarele, obloanele, am stins lumina, doar, doar nu va da inamicul acesta parșiv peste noi. Unii am reușit să-l fentăm, alții ..nu. Ne apropiem de Sărbătoare Nașterii Domnului, Crăciunul. Una dintre cele mai importante din anul creștin. Prilej de colinde, de reuniri familiale, de petreceri în familie cu cei dragi, cu rudele și eventual cu prietenii foarte apropiați. Din păcate anul acesta va fi altfel și nu intru acum în amănunte.

O altă sărbătoare tradițională vreau să vă aduc în atenție; poate mai puțin cunoscută, poate mai „de la țară“; Ignatul, sau ziua tăierii porcilor. Bătrânii făceau asta an de an după un ritual foarte bine păstrat și perpetuat de la o generație la alta. Dar degeaba s-a păstrat până în prezent pentru că acest obicei, această sărbătoare, o mai găsim doar în mediul rural și acolo fără prea mare fast. De ce? Simplu: acum porcii nu mai pot fi tăiați acasă, trebuie asomați, adică loviți cu un soi de pistol în moalele capului să nu simtă cuțitul la jugulară, iar toate astea se întâmplă la un abator. Așa cer normele europene. Știți cum zic, unde-i lege nu-i tocmeală, dar cu voia dumneavoastră încerc să rememorez ziua de Ignat a copilăriei mele.

Ne trezeam când ziua era încă noapte, iar măcelarul bătea în poartă grăbit că mai avea vreo doi trei grăsuni de făcut în acea zi. Totul începea cu ascuțitul cuțitelor și un pahar de răchie fiartă, aburindă, cu piper, cuișoare și scorțișoară. La un astfel de eveniment se adunau cel puțin 6 – 7 persoane mature cu măcelarul în frunte. Nu-i mai țin minte numele, dar știu că era un neamț (erau tare pricepuți la ceea ce făceau), care an de an venea la noi, la țară în ziua de Ignat să taie grăsunii, care de regulă erau doi. Femeile curățau usturoiul, din acela mărunt de țară, nu chinezesc ca astăzi. Primul grăsun era scos din coteț, legat de un picior, răsturnat pe o parte, cu doi, trei bărbați călare pe el, iar măcelarul, dintr-o singură mișcare, începea călătoria porcului spre farfurie. Mama strângea sângele într-o olcuță cu sare pentru sângerete, iar eu, ca toți copii din sat, îl țineam de coada-i scurtă ca un tirbușon.

Urma un ritual de care îmi amintesc cu precizie: grăsunul era pus într-o troacă peste care se turna apă fiartă din căldările sub care se aprinsese focul încă de cu noapte. Întors cu lanțurile de pe o parte pe alta și „bărbierit“ cu niște conuri din tablă, cu cârlig în vârf pentru copite. După ce-i făcea șoricul precum fundul unui bebeluș, era mutat pe baloții de paie unde era pârlit. Acum se folosește butelia sau, în cel mai fericit caz, o sobiță portabilă cu ventilator și manivelă. Pot garanta cu doi metrii de cârnați că șoricul nu are același gust. O nouă spălătură, era frecat cu peria de rădăcină și multă apă, după care aninat într-un cuier metalic special, adus de măcelar. Nici nu ai apucat să te dezmeticești bine și grăsunul era deja tranșat: șoncurile, slăninile, carnea pentru cârnați, șoriciul, gușa pentru fiert, bucățile pentru tobă, caltaboș ori sângerete. Femeile se apucau de mațe, iar în bucătărie mirosea a varză acră, proaspăt scoasă din butoi, călită, pentru pomana porcului.

Răsplata mea pentru munca depusă era, pe lângă o porție zdravănă de șoric cu sare, bășica, umplută cu un pumn de boabe de porumb, care devenea (pentru scurtă vreme ce-i drept) minge de fotbal după uscarea la soarele cu dinți al lui Decembrie. Mirosea frumos în curtea de la țară. Mirosea a fum de lemn, a carne friptă, a…sărbătoare. De acel miros îmi e dor acum. De furnicarul din curte în care fiecare știa ce are de făcut, în care fiecare gusta ba din una ba din alta, iar măcelarul, zâmbind șugubăț, punea doar ce și cât știa el; și de fiecare dată toate, dar absolut toate erau minunate. Mai o răchie fiartă, mai un șoric și la final, când toate erau fie fierte, fie puse la saramuri ori în pod la aerisit (cârnații), se puneau jumerele la topit; în lapte de vacă să le dea culoare și fără sare să nu le înmoaie.

Doamne ce vremuri, ce obiceiuri, ce tradiții… Venea mai apoi vreme colindului, al bradului și desigur, al cadourilor așteptate cu nerăbdare an de an. Acum toate acestea s-au risipit precum un fum. Carnea din porci crescuți intensiv, fadă, plină de apă și chimicale, tare după ce o frigi în tigaie, cârnați cumpărați de la măcelărie, făcuți după gustul altora nu al tău, jumere precum ursuleții haribo, de rozi pe ele ca pe gumă Turbo și mai ales o liniște nefirească a unor sărbători ce tind să intre în istorie odată cu era industrializării. De acele sărbători îmi e dor, de bășica pe post de minge și de coada de care țineam cu strășnicie de parcă acolo era concentrată toată puterea defunctului grăsun. De curtea plină de viață, de oamenii veseli, de mirosul de răchie fiartă, de gustul șoricului de porc pârlit….

Dan AGACHE

Vinerea Mare (Vinerea Paștilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a întregii creștinătăți pentru că în această zi a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii. Zi aliturgică, pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele doua jertfe nu se pot aduce în aceeași zi.

În seara acestei zile se oficiază denia Prohodului Domnului. În mijlocul bisericii se scoate Sfâtul Epitaf (care-l închipuie mort pe Mântuitorul,înconjurat de Apostoli și Maica Domnului) pe sub care toată lumea trece, până în după-amiaza zilei de sâmbătă. În zorii zilei de Înviere este dus din nou în Sfântul altar și este așezat pe sfânta masa, unde rămâne până în miercurea dinaintea Înălțării Domnului. Se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfântul Aer nu-i doare capul, mijlocul și șalele în cursul anului, iar dacă își șterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.

Acestei zile i se spune și Vinerea Seacă, pentru că bătrânele posteau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafura de la biserică. După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară de trei ori biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, care apoi este așezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări și-și jelesc morții. La sfârșitul slujbei, era obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac.

Lumea, în trecut, pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle și morții de venirea zilelor mari. Ocoleau casa de trei ori și intrând, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereți sau doar la grinda de la intrare și păstrau lumânarea pentru vremuri de primejdie.

În popor se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mănos, iar dacă nu, nu va fi roditor. Unii cred că, dacă se scufundă în apă rece de trei ori în acestă zi vor fi sănătoși tot anul. Femeile nu umplu borș în acestă zi, să nu se scalde Necuratul în el; nu coc pâine sau altceva, să nu ardă mâinile Maicii Domnului; nu cos, ca sa nu orbească; nu țes, nu torc, nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri; afumă casa cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru ca gânganiile și dihaniile să nu se apropie de casă și de pomi. Copiii adună flori de pe câmp și le duc la biserica.

Înălțătoare zi de doliu, tăcere și meditație, Vinerea Mare este cinstită mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului. Așa rămâne ea în conștiința românilor contemporani.

sursa: crestinortodox.ro

Elena FRANȚ

De astăzi, credincioșii ortodocși intră în ultima săptămână din Postul Mare, sau Săptămâna Patimilor. Fiecare zi,  de astăzi și până sâmbătă, are o anumită semnificație.  Conform rânduielilor bisericești, în fiecare zi din Săptămâna Mare „ne reamintim și retrăim ultimele zile din viața Mântuitorului”:

Luni – ne aduce în față icoana tânărului Iosif care a fost vândut de frății săi în Egipt. Istorisirea vieții sale în cultul liturgic este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos Care a fost vândut de Iuda.

Marţi – se face pomenirea Pildei celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne țină trează datoria de a trăi permanent în Hristos.

Miercuri – se face pomenire de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului – simbol al pocăinței adevărate și al îndreptării omului păcătos.

Joi – este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii; rugăciunea arhierească; începutul Pătimirilor, prin vinderea Domnului.

Vineri – se prăznuiesc „Sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Sâmbătă – prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea Sa la iad.

În toată această perioadă, în biserici se țin slujbe speciale, numite „denii”. Denia este o slujbă de dimineață care în aceste zile se face seara deoarece ar avea rolul transformării întunericului  în lumină. „Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos au în centrul lor taina suferințelor sufletești și trupești ale Mântuitorului ca urmare a păcatelor oamenilor, arătate în invidie și ură, lăcomie și trădare, frică prea mare și lipsă de fidelitate, etc. Pe de altă parte slujbele deniilor arată și puterea pocăinței”, scrie Ziarul Lumina, al Patriarhiei Române.

Mai cunoscute sunt deniile din Joia Mare și Vinerea Mare. Denia celor 12 Evanghelii este slujba din ziua de joi, iar cele 12 citiri din Noul testament vorbesc despre prinderea, judecata și răstignirea lui Iisus Hristos. A doua zi, în vinerea mare, în toate bisericile ortodoxe se desfășoară denia Prohodului Domnului, o slujbă în care sunt cântate în imnuri, împărțite în trei „stări”, patimile, răstignirea, moartea și îngroparea Mântuitorului.

Dan AGACHE

Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin organizează în data de 11 martie 2020, ora 10:00 la Colegiul Naţional „Mircea Eliade“ Reşiţa, Amfiteatru, etaj.II, manifestări prilejuite de Lăsatul Secului.

Manifestarea „Carnavalurile populare de Lăsatul Secului ‒ Leoarfele/Făşanc/g“ va cuprinde prezentarea cărţii „Practici carnavaleşti de Lăsatul Secului“, Adela Lungu-Schindler şi expunerea obiceiului în urma unor cercetări de teren realizate de către elevii clasei a XI C,  în diferite localităţi cărăşene.

Evenimentul face parte din Programul 2 ‒ Conservarea tradiţiilor şi obiceiurilor cu măşti de primăvară al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin şi îşi propun promovarea acestora în mediul educaţional.

foto: facebook

Elena FRANȚ

Babele de martie vestesc venirea primăverii. Se spune că în aceste zile Baba Dochia, cea care aduce iarna începe să-și dea jos cele 9 cojoace, câte unul în fiecare zi și astfel în fiecare zi afară se face puțin mai cald, iarna lăsând loc primăverii să vina.
Babele reprezintă o tradiție pur românească, de pe 1 până pe 9 martie fiecare își alege o zi, sau mai bine zis o babă. Așa cum va fi vremea în acea zi, așa este și firea omului respectiv spun unii bătrâni. Alții spun că așa cum este vremea în acea zi, așa va fi și anul pentru acel om. Adică, dacă vremea este frumoasă și soarele strălucește, acel om este voios și bun la suflet sau îi va merge bine tot anul următor; dacă în schimb este întunecat atunci acela nu este un om bun la suflet și este cam supărăcios. Tot în tradiția românească se spune că dacă ninge sau plouă în acea zi este semn de bogăție.

Despre istoria românească a babelor, historia.ro relatează: „Conform unei legende culese din popor chiar de Gheorghe Asachi, Dochia era fiica conducătorului dac, Decebal. Fata era nespus de frumoasă, lucru care se știa în toate cele patru zări. În vremea în care romanii au ajuns pe teritoriul Daciei, liderul lor, împăratul Traian s-a îndrăgostit de Dochia. Ea refuză să devină soția lui și fuge pe muntele sacru al dacilor, Ceahlăul. Romanul se pare că a urmărit-o până acolo. Dându-și seama că nu poate scăpa de el, Dochia s-a rugat zeului Zamolxe. Aşa că frumoasa fată, împreună cu oile sale, a fost transformată în stâncă“.

În Bucovina, legenda Dochiei – fata de împărat – este puțin diferită: „Fugind de un rege cotropitor ca voia să o ia de nevastă, ea a fugit pe munte. Tot urcând şi purtând nouă cojoace, fetei a început să îi fie cald. Şi rând pe rând a început să arunce câte unul. Când a ajuns în vârf, iarna era în toi. Aşa că Dochia, mânioasă, a început să îl ocărască pe Dumnezeu, iar pentru cuvintele sale, Acesta a pedepsit-o, transformând-o în stană de piatră“.

Se pare că din legenda Dochiei a pornit și așa-zisul mit al babelor. „Întâlnite adesea în folclorul românesc, babele sunt acele femei înțelepte, care au o legătură strânsă cu divinitatea. De multe ori, ele erau ursitoare, moașe și cele care aveau câte un leac pentru orice boală. Zilele Babelor sunt primele nouă zile ale lunii martie, zilele cele mai schimbătoare, capricioase, asemenea unor femei. Tradiția a rămas ca pe 1 martie, fetele și femeile „își pun o babă”, așa vor afla cum vor fi tot anul:frumoase sau urâte, vesele sau supărate, în funcție de vremea din ziua aleasă“.

Așadar de astăzi, din prima zi de primăvară calendaristică și până în data de 9 martie, există obiceiul de a ne alege o babă; o zi pe care să o observăm din punct de vedere meteorologic, astfel încât să aflăm cum ne va fi anu, viața ori iubita.

Dan AGACHE

Pentru cei care nu vor dormi mâine până la pranz, sau nu vor chefui în poieni cu grătare, sau la ștrand, Rusaliile vin cu o serie de tradiții și obiceiuri religioase care să-i apropie pe credincioși de Dumnezeu.

De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit Noului Testament acest eveniment a avut loc în ziua Rusaliilor evreiești, la 50 de zile de la învierea lui Iisus. De aceea, sărbătoarea creștină mai poartă și denumirea de Cinzecime.

În credința populară, Rusaliile reprezintă spiritele morților care, după ce au părăsit mormintele la Joimari și au petrecut Paștele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locașurile lor subpământene și încep să facă rele oamenilor.

Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: Iele, Zâne, Frumoasele. Aceste spirite locuiesc pe lângă izvoare, fiind în stare, prin cântecele lor, să ia mințile oamenilor, să-i îmbolnăvească cu o transă hipnotică ce nu poate fi dovedită decât de puterea magică a călușarilor.

La fel ca și la alte sărbători creștine și de Rusalii se leagă o mulțime de tradiții și superstiții care diferă de la o regiune la alta.

De exemplu, de Rusalii oamenii își împodobesc casele și gospodăria cu ramuri de tei, plop, stejar. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare. Se crede că teiul ferește gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor și de aceea flăcăii le aduc din păduri după care se sfintesc la Biserica, iar credincioșii le iau acasă și le pun la icoane.

Tot de Rusalii, n unele regiuni se dansează Jocul Călușarilor. Dansul acestora, în general, are scopul de a apăra oamenii, vitele și recoltele de influențele negative.

De asemenea, sărbătoarea de Rusalii este un moment în care creștinii sfințesc ramuri de tei, soc, mure, pe care le folosesc apoi ca leacuri tot restul anului. În tradiția populară se zice că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare

Tot de Rusalii, se ung ușile cu usturoi pentru ca gospodăria să fie păzită de rele și ghinion tot restul anului.

Diana RADU

Cea mai importanta sărbătoare a creștinătății nu se limitează doar la tradiționalele ouă roșii și lumânări aprinse în noaptea de Înviere. Întregul glob sărbătorește în felul său caracteristic, multe dintre tradițiile altor țări fiind complet diferite de ceea ce românii cunosc despre această sărbătoare.
Argentina 

În partea de nord a acestei țări se organizează un carnaval, pentru care argentinienii încep să se pregătească atunci când se coc boabele de algaroba, un arbore din care se face bătura spirtoasă chicha.
În ziua de marți care precede Miercurea Cenușie, aceasta fiind prima zi a Postului Paștelui, se desfășoară o ceremonie în care mamele ți bunicile se adună în jurul unei arcade din ramuri de salcie și decorate cu flori, fructe, dulciuri și lumini micuțe. Sub această arcadă își dăruiesc câte o păpușă.

Acest ritual este sacru, semnificând legătura indestructibilă care le unește pe femei și pe care nu o poate desface decât moartea.

În Sâmbăta Mare, carnavalul ajunge la apogeu. Femeile, îmbrăcate în cămăși largi, poncho-uri viu colorate și pălării albe, interpreteaza cântece folclorice și danseaza în onoarea lui Pukllay, o zeitate despre care se spune că este spiritul întregului carnaval. După încheierea ceremoniei se sacrifică o oaie.

Brazilia 

În Brazilia, Săptămâna Mare începe cu o ceremonie de binecuvântare a ramurilor de palmier, care sunt împletite în diferite modele complicate, reprezentand cruci, steaguri, litere și alte obiecte asemănătoare. Străzile sunt împodobite, iar o procesiune de oameni circulă încet prin tot orașul, purtând statuete cu Fecioara Maria și Iisus Hristos.

În aceste zile, se consumă o anumită mâncare, denumita pacoca, aceasta fiind servită oricărui musafir care intră în casă. În Sâmbăta Mare se celebrează un mic ritual care evocă sinuciderea prin spânzurare a lui Iuda.

Egipt 

Tradițiile egiptene de Paște sunt menționate încă din vremea scrierii Vechiului Testament. Potrivit acestuia, pe vremea când evreii erau asupriți de romani, Dumnezeu a trimis un înger cu misiunea de a intra în fiecare locuință și de a-i pedepsi pe soldați, al căror prim născut era găsit decedat a doua zi.

Pentru ca acest lucru să nu li se întâmple și evreilor, profetul Moise le-a spus acestora să ungă de seara ușile locuințelor cu sânge de miel, pentru a marca locurile în care îngerul trimis de Dumnezeu nu trebuia să intre.

Tocmai de aceea Iisus a fost numit „Mielul lui Dumnezeu”, deoarece sângele său a salvat oamenii de la moarte și i-a absolvit de păcate.

Postul Mare durează 55 de zile, în acest interval nefiind îngăduit să se mănânce carne, pește, ouă sau lapte.

Grecia 

Pentru poporul elen, ouale simbolizează un omagiu adus sângelui lui Iisus, fiind totodată un simbol al fertilității și al belșugului. Sâmbăta Mare este dedicată pregătirilor, iar atmosfera generală este una de voioșie, pentru că se știe că nu a mai rămas mult timp până la Înviere.

Bisericile sunt decorate de sărbătoare,  iar la miezul nopții oamenii iau lumină și își spun „Hristos a Înviat!”.

În prima zi de Paște, au loc diferite manifestări de bucurie pentru Învierea Domnului, consumandu-se, ca și la români, friptură de miel, ouă, salate și prăjituri speciale. De asemenea, grecii mănâncă o pâine rotundă, ornată cu o cruce din ouă roșii, care se numește Christopsomon.

Italia 

În Italia, clopotele bisericii sunt auzite pe parcursul întregului an, dar se opresc în Joia Mare, iar liniștea se așterne peste întregul ținut. În dimineața zilei de duminică, se aud din nou clopotele, care-i anunță pe oameni că Iisus a înviat. Copiii găsesc ouă ascunse prin casă sau grădină.

Copacul care simbolizează victoria vieții asupra morții este măslinul și nu palmierul, ca în alte țări. În duminica Floriilor, oamenii duc la biserică ramuri de măslin pentru a fi sfințite. După ce toți creștinii se adună în biserică, ușile se închid, simbolizând porțile Ierusalimului. Preoții ciocănesc de trei ori și usile se deschid, muzica se revarsă în acorduri vesele, iar oamenii flutură ramurile, comemorand astfel intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim.

În Vinerea Mare, multe biserici reconstituie ritualul spălării picioarelor. Se aleg 12 bărbați săraci din parohie, care simbolizează cei 12 apostoli, iar preotul le spală picioarele.

Rusia

Rușii merg la biserică în noaptea de sâmbătă. La miezul nopții, ei ies afară și înconjoară biserica, intonând cântece religioase. Preotul bate la ușa bisericii, iar toți se întorc înăuntru pentru a sărbători Învierea. După binecuvântare, oamenii se întorc acasă, unde iau cina.

Spania 

Pentru spanioli Postul Mare consituie o perioadă de meditație, rugăciune și privațiuni, care-i purifică pe oameni și îi pregătește pentru miracolul Învierii. În Duminica Floriilor, oamenii merg la biserica, iar copiii duc ramuri și frunze de palmier pentru a fi binecuvântate de preot. Baieții au ramuri simple, în timp ce fetele duc unele ornate cu bomboane și beteală.

În Sâmbăta Mare, toată lumea merge la biserică, iar duminica se ia masa în familie și se merge în vizită la rude.

Statele Unite ale Americii 

Paştele în America de Nord este asemănător cu cel sărbătorit de români. Familiile americane se adună sâmbăta dinaintea zilei de Paşte şi încondeiază ouăle. Potrivit tradiţiei, Iepuraşul de Paşte va lăsa fiecărei familii cu copii, câte un coş de Paşte, plin cu ouă de ciocolată şi alte bunătăţi pentru fiecare copil din casă. Unele familii organizează adevărate „vânători de comori”, copiii pornind în căutarea ouălor de ciocolată aduse de iepuraş.

Alexandra JURCA

Foto: www.gorj-domino.com

Sursa: www.eva.ro