În luna mai, Proiectul CRED a lansat la nivel național, seria de 90 de evenimente „Atelierele CRED – Bune practici în educație”, organizate în colaborare cu fiecare Casă a Corpului Didactic din România.

„Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc și vizează învățământul primar și cel gimnazial. CRED este, totodată, parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii.

La nivelul județului se desfășoară azi, 30 iunie 2021, workshop-ul cu tema: „Întreaga comunitate în jurul școlii, pentru acces la educație de calitate și dezvoltare durabilă”, la Sala Lira de la Liceul de Arte „Sabin Păuța” în intervalul orar 8.30 – 17.00. S-au înscris 50 de participanți, cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, dar și reprezentanți ai sindicatelor din învățământ și ai organizațiilor nonguvernamentale care derulează proiecte în parteneriat cu unitățile de învățământ: Asociaţia „Copiii Primăverii” Reșița, Asociația Învățătorilor Caraș-Severineni, Asociația Părinților Caraș-Severin, Salvați Copiii Filiala Caraș-Severin. Activitățile atelierului vor fi interactive și vor fi propuse și coordonate de prof. univ. dr. Simona-Lidia SAVA, de la Universitatea de Vest din Timișoara, după cum informează prof. Nicoleta Marcu, expert local coordonare formare.

Atelierele CRED respectă cu strictețe reglementările legale privind prevenția, în contextul epidemiologic actual.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, se implementează la nivel național de către Ministerul Educației și Cercetării și are 12 parteneri (instituții publice): Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), 8 Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și 3 Inspectorate școlare.

PROIECTUL CRED:  DE LA IDEE, LA REZULTATE

CRED – FORȚA SCHIMBĂRII ÎN EDUCAȚIA DIN ROMÂNIA

Proiectul Curriculum relevant-educație deschisă pentru toți  -CRED este un proiect al provocărilor, din perspectiva faptului că trebuie să găsească și să implementeze justa măsură între aplicarea normelor și modelelor europene în educație și modalitățile tradiționale de predare a conținuturilor centrate pe competențe.

ECHIPA JUDEȚEANĂ DE IMPLEMENTARE

NICOLETA MARCU – expert local coordonare formare

SIMONA-LILIANASTAN – expert local grup țintă

AURORA-RODICAKORKA – expert local certificare și implementare

VALERIA UNGUR – expert local monitorizare și raportare

CONSTANTINNICOLICEA – expert local elearning

FORMATORI DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN

Învățământ primar:                    Limba română – gimnaziu:                  Matematică – gimnaziu

MANUELA TERCIU               ADRIANA DUDAȘ-VASILE         LENUȚA DICU

DANIELA POTOCEAN          CARMEN RUGINĂ                        MIHAEL LAZAROV

SIMONA VOIN

CRISTIAN ALBULESCU

REZULTATE FORMARE CRED

Activitatea A3.3 Formarea cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial, în vederea integrării noului curriculum și facilitării tranziției elevilor de la nivelul primar la cel gimnazial (asigurarea accesului la învățământul primar și gimnazial de calitate, pentru toți elevii)

• SCHIMBARE DE PARADIGMĂ ȘI CENTRAREA PE COMPETENȚE
• PROFESORI FORMAȚI-COMPETITIVI-CREATIVI-INOVATIVI
• Formarea CRED – BENEFICII REALE PENTRU CADRELE DIDACTICE
• Competențe reale, aplicative
• Identificarea principalelor caracteristicile modelului de proiectare curriculară centrat pe competențe și a efectelor asupra curriculum-ului scris și predat
• Aplicarea sistematică și personalizată a programelor școlare, promovând activități de învățare adaptate la nevoile specifice ale elevilor, cu accent pe cei aflați în risc de excluziune;
• Integrarea în practica didactică a unor strategii inovative, centrate pe utilizarea noilor tehnologii cu rol de facilitare a învățării și pe un management de curriculum eficient la nivelul școlii și al clasei

Situația statistică a cadrelor didactice din Caraș-Severin participante la formare în Programul CRED în perioada octombrie 2019 – aprilie 2021

• 224 de cursanți din mediul urban și rural au absolvit programul de formare în cadrul activității A3.3, din care:
• 19 cursanți cu funcții de conducere din mediul urban și rural
• 126 cadre didactice formate în învătământul primar (indicator realizat 100%)
• 98 cadre didactice formate în învățământul gimnazial (limba română, limba franceză, matematică, fizică, chimie, TIC, geografie, istorie, religie).

CONCURSUL NAȚIONAL „CREATORI DE EDUCAȚIE”

CÂȘTIGĂTORI DIN JUDEȚ

Ediția 2019

EMILIA-CRISTINA ARDELEAN – Școala Gimnazială Nr. 7 Reșița

RAMONA-IRINA BOGDAN – Școala Gimnazială Zăvoi

Ediția 2020

CORNEL-LUCIAN DUMA– Centrul Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș

Lorena POENARU

Casa Corpului Didactic din Caraș-Severin are începând de astăzi un nou director. Tudor Ovidiu Andronescu este cel care va ocupa funcția deținută până în prezent de Nicoleta Marcu. Este încă o dovadă a faptului că numirile continuă în posturile concentrate și deconcentrate din Caraș-Severin iar dacă unii și-au ticluit planuri „machiavelice”, află cu această ocazie că există viață după Dragnea și Codrin. Sau vorba reclamei „Nu-i momentu-acum!”

Nicoleta Marcu s-a aflat la cârma instituției în ultimii patru ani de zile, după ce a câștigat postul scos la concurs de Ministerul Educației în urma ieșirii la pensie a lui Tudor Deaconu.

În ordinul de numire al lui Ovidiu Andronescu (nicio legătură de rudenie cu ministrul Ecaterina Andronescu) se menționează că managerul Nicoleta Marcu și-a încheiat perioada de contract cu instituția educațională.

Mai marii de la București au decis să nu o mențină în funcție pe care a condus cu dăruire instituția în ultimii ani, ci să numească un alt director până la organizarea unui nou concurs. Tudor Ovidiu Andronescu, cadru didactic la Anina, a fost numit prin detașare în interesul învățământului.

Ovidiu Andronescu a vorbit apreciativ despre munca predecesorului în funcția de manager al CCD!

Despre numirea de astăzi, noul manager CCD Caraș-Severin, Ovidiu Andronescu, a declarat: „Față de doamna Nicoleta Marcu și munca depusă de ea la Casa Corpului Didactic nu am decât cuvinte de apreciere și sper să pot continua ceea ce a făcut domnia sa și să adaug ceva nou la CCD. Că mi s-a oferit șansa să ocup acest post eu, nu vreau să fiu ipocrit și să spun că nu e un pas înainte în cariera mea. După 23 de ani de învățământ și experiența mea didactică, am considerat că aș putea face față acestei provocări.  Mi-aș dori să se scrie mai multe programe pentru formarea cadrelor didactice cu finanțare, va trebui să demarez un studiu pentru a vedea exact care este nevoia de formare a cadrelor didactice din Caraș-Severin,  să văd care este situația centrelor de  documentare – informare și, de asemenea, să urmăresc stadiul de formare a bibliotecarilor îmbunătățim rețeaua bibliotecilor școlare. Sper să am în continuare o relație bună cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și cu cadrele didactice din tot județul.”

Ovidiu Andronescu, 42 de ani, de specialitate profesor în cabinet de asistență psiho-pedagogică a fost director adjunct al Liceului Mathias Hammer din Anina, în perioada 2009 – 2014 dar și director general al aceleași unități de învățământ preț de 6 luni, dar a demisionat în urma unui conflict iscat la acea vreme cu primarul orașului, Gheorghe Românu.

Karina TINCUL

Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului organizează în această perioadă o sesiune de formare a voluntarilor din cadrul proiectului „Tabăra din inima satului” în localitatea Marga din județul Caraș-Severin.

Tabăra de formare a voluntarilor se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Caraș-Severin și cu sprijinul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, al Centrului de tineret Moniom, al Pensiunii ANA din Marga și face parte din manifestările organizate în cadrul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) în Patriarhia Română.

Voluntarii care vor fi formați în această tabără se vor implica în organizarea mai multor tabere în comunitățile rurale din județul Caraș-Severin în vara acestui an.

Deschiderea festivă a Taberei din inima satului a avut loc  în seara zilei de 3 februarie. Evenimentul a început cu o slujbă de binecuvântare oficiată de părintele Mihai Ciucur, inspector social și pentru activitățile cu tinerii, împreună cu părintele Viorel-Daniel Daia, preot paroh la parohia Marga. La sfârșitul rugăciunii de binecuvântare, părintele Mihai Ciucur s-a adresat tinerilor spunându-le: „Sunteți parte din acest proiect care se va dovedi istoric nu numai pentru județul Caraș-Severin, cât și pentru viața și comunitatea fiecăruia dintre voi. Tabăra din inima satului va fi un proiect care va deschide inimile multor oameni care stau încă departe de Dumnezeu. Va fi cheia care va desface lacătele multor suflete. Par cuvinte mari, dar faptele noastre vor vorbi”.

În continuarea evenimentului a luat cuvântul Nicoleta Marcu, directoarea Casei Corpului Didactic Caraș-Severin, care coordonează echipa de formatori a proiectului: „Educația adevărată este aceasta: educația făcută cu dragoste, cu credință în Dumnezeu, cu răbdare pentru ceilalți și cu aplecare spre nevoile lor. Ceea ce se petrece în această tabără va crește frumos în vacanța de vară, atunci când vom merge în sate și vom aduce bucurie în sufletele copiilor”.

Din partea autorităților locale participante la festivitate a luat cuvântul viceprimarul comunei Marga, Romulus Bărbescu: „Ne bucurăm că ați ales acest loc pentru tabără. Este o acțiune care va crește în următorii ani, pentru că tinerii au mare nevoie de așa ceva”.

Din partea tinerilor din ATOR Banatul de Munte a vorbit George Lăpădat: „Când am început în 2016 cu Caravana ATOR am ajuns să vorbim cu tinerii din tot județul despre implicarea de după școală, despre cum vrem să schimbăm lucrurile în jurul nostru. Mulți au crezut și ni s-au alăturat. Cred că acest proiect, care țintește o nevoie foarte mare a comunităților rurale din jurul nostru, este unul dintre motivele pentru care merită să ne implicăm în activități de voluntariat.”

În continuare, Alexandra Nadane de la Centrul de consiliere „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București a vorbit despre necesitatea atelierelor de educație pentru viață în taberele de tineri: „Educația pentru viață este o componentă foarte importantă în orice tabără dedicată tinerilor. Indiferent de mediul din care provin, de nivelul de educație sau statutul social, adolescenții și tinerii au întrebări, au căutări și au nevoie să învețe cum să dezvolte relații sănătoase și cum să facă alegeri corecte”.

În încheierea serii, trei dintre membrii ATOR Banatul de Munte au primit statutul de formator pentru implicarea în activități de voluntariat, iar alți trei membri statutul de formator asistent. La finalul evenimentului părintele Mihai Ciucur a prezentat aspectele organizatorice ale proiectului și planul de dezvoltare al taberelor din comunitățile rurale.

Pe parcursul taberei, cei 27 de cursanți, 23 de elevi și studenți și 4 profesori, vor fi pregătiți să susțină cele cinci ateliere în taberele din comunitățile rurale: dezvoltare personală (formator NICOLETA MARCU, director al CCD CS), pregătire pentru viață (formator ALEXANDRA NADANE, director executiv la Centrul de consiliere și sprijin „Sfânta Alexandra Împărăteasa”București), comunicare și muncă în echipă (formator GEORGE LĂPĂDAT, student, voluntar ATORBM) și ateliere artistice (formator acreditat GEORGIANA CIUCUR). În fiecare seară a taberei de la Marga se organizează sesiuni de jocuri, concursuri și seri tematice de către tineri voluntari ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de munte, ANITA RADICS, ALEXANDRU VUC și ALEXANDRA CRÂSTA. Atelierul de Organizare, monitorizare și evaluare a taberei este susținut de părintele MIHAI CIUCUR.

Echipa de formatori are în vedere elaborarea și tipărirea unui Ghid TDIS, care să cuprindă conceptul de tabără și resursele necesare organizării acestor activități.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157706394661495″]

Diana RADU

Profesor MIRCEA MIHAILOVICI (7 februarie 1943 – 27 august 2018)

L-am cunoscut pe profesorul Mircea Mihailovici iar astăzi mi-ar fi extrem de greu să-l descriu în câteva cuvinte. Un om inteligent, un intelectual posesor al unei ironii subtile,  sarcasm de mare clasă, profesorul care îți „simțea” capacitatea încă de la primele fraze rostite. Pe Mihailovici nu puteai să-l minți, să-l „traduci”, să-l „îmbrobodești” pentru că, atunci când l-am cunoscut la începutul anilor 90, avea atâta experiență didactică încât a-i fi putut spune, fără să dai greș, că acest personaj e o școală de psihologie în sine. Mi-a plăcut să fiu în preajma lui, am apreciat finețea umorului său, iar sâmbătă seara, atunci când ne-am salutat, eu din mașină iar domnia sa de pe balconul său de pe strada Ștefan cel Mare, unde a locuit în ultimele 5 decenii de viață, nu m-am gândit nicio clipă că ar putea fi salutul de adio. M-a șocat vestea primită astăzi iar în umila mea opinie, școala reșițeană a pierdut unul din dascălii de excepție, care și-a onorat pe deplin meseria, fiind un exemplu pentru mulți dintre noi, cei care l-am cunoscut.

Veți întreba de ce s-a stins Mircea Mihailovici? Aș spune că poate că pentru a fi cadru didactic, atunci când îți faci meseria cu atâta pasiune, așa cum a făcut-o profesorul Mihailovici iar generațiile peste 50 de ani au în sânge această profesie, ei bine această dăruire continuă te consumă; dascălul e o torță arzândă care se stinge cu fiecare generație pe care o dă societății.

Miercuri, 29 august, profesorul Mircea Mihailovici va fi condus pe ultimul drum la Cimitirul din zona Muncitoresc, la ora 13:00 iar pentru cei care doresc să își ia un ultim adio, corpul neînsuflețit se află depus la Capela Cimitirului nr. 5/6, în imediata apropiere a Școlii Generale Nr. 2.

Activitatea profesorului și managerului de școală Mircea Mihailovici, date puse la dispoziție de prof. Nicoleta Marcu – Director al Casei Corpului Didactic Caraș-Severin

Timp de 4 decenii a predat limba și literatura română, cu pasiune și impecabilă rigurozitate.
Director al Casei Corpului Didactic Caraș-Severin în perioada 1994 –1997
Director al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Reșița în perioada 1980-1990
A predat cu pasiune și impecabilă rigurozitate limba și literatura română.
STUDII:
Universitatea Timișoara, Facultatea de Filologie, Secția română – germană, promoția 1962 – 1966
CARIERA DIDACTICĂ
Profesor la Liceul Teoretic Nr. 2 Reşiţa, anii 1966 – 1968
Preşedintele Consiliului Municipal al Pionierilor, anii 1968 – 1980
Profesor şi Director la Şcoala Generală Nr. 2 Reşiţa, anii 1980 – 1990
Profesor la Şcoala Generală Nr. 2 Reşiţa, anii 1990 – 1994, 1997-2007

De-a lungul timpului, Mircea Mihailovici a avut realizări deosebite atât în calitate de profesor, cât și ca manager școlar, premii în cariera didactică și apariții în publicații literare de anvergură.

Articole în reviste de specialitate:
•    Geo Bogza, ”Dobrogea! Dobrogea!”, în ”Limba și literatura română”, București (revistă a Societății de Științe Filologice), an XII (1983), nr. 3;
•    Mihai Eminescu, ”Călin (File din poveste)”, în ”Limba și literatura română”, București (revistă a Societății de Științe Filologice), an XVI (1985), nr. 4;
•    Alexandru Vlahuță,”Țara. Poporul”, în ”Limba și literatura română”, București (revistă a Societății de Științe Filologice), an XVI (1987), nr. 4;
•    Grigore Alexandrescu, ”Satiră. Duhului meu”, în ”Limba și literatura română”, București (revistă a Societății de Științe Filologice), an XVIII (1989), nr. 2;
•    Ion Creangă, ”Amintiri din copilărie”, în ”Limba și literatura română”, București (revistă a Societății de Științe Filologice), an XVIII (1989), nr. 4;
•    Șt. O. Iosif, ”Cântec sfânt”, în ”Limba și literatura română”, București (revistă a Societății de Științe Filologice), an XX (1991), nr. 1;
•    Costache Negruzzi, ”Sobieski și românii”, în ”Limba și literatura română”, București (revistă a Societății de Științe Filologice), an XXIII (1994), nr. 1;
În volume colective:
•    Geo Bogza, ”Dobrogea! Dobrogea!”, în ” Limba română în școală, Editura Academiei, 1986;
•    Povestea Vrancei, în Limba română, București, Editura S.S.F., 1992;
•    Costache Negruzzi, ”Sobieski și românii”, în ”Analize literare pentru admitere în liceu”, București, Editura ”Junior” 1995, volum reeditat în 1998; Analize literare pentru examenul de capacitate, București, Editura ”Junior”, 1999;
•    M. Sadoveanu, ”Domnu Trandafir”, în Limba română pentru admitere in licee și școli profesionale, București, S.S.F., 1997;
•    M. Eminescu ”Călin (File din poveste)”, ibidem
În presă:
•    Anton Breitenhofer: un cronicar al Reșiței, în ”Flamura”, XVII (1968), nr. 1615 (36), p. 7;
•    Reviste școlare reșițene de ieri și de azi, ibidem, XVIII (1971), nr. 1924, p. 21;
•    Porni Luceafărul, ibidem, XXXV (1983), nr. 3415/26 aprilie;
•    Un folclorist: Simeon Mangiuca, ibidem, an XXXVI (1984), nr. 3460/6 martie;
•    Reviste școlare, în ,,Almanahul presei și tiparului”, Reșița, 1984;
•    Volume îngrijite: ,,Pași spre adolescență”, ,,Versuri ale elevilor”, Reșița, 1973.s

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sergiu TABAN

În fiecare an, marcăm în luna lui martie, pe data de 21, ZIUA SINDROMULUI DOWN. La nivel mondial, initiaţiva acestei manifestări a apărut în noiembrie 2005, apoi pe 21 martie 2006 la Singapore au avut loc primele acţiuni de amploare care au atras atenţia asupra importanţei înțelegerii corecte a acestui sindrom. Din anul 2008, Ziua Mondială a Sindromului Down este recunoscută şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), iar din noiembrie 2011, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat rezoluţia ce stabileşte data de 21 martie — ZIUA MONDIALĂ A SINDROMULUI DOWN. În România, această zi a fost celebrată începând din 2006, în cadrul organizaţiilor ce au în componenţă persoane cu sindrom Down.

Ce este sindromul Down? O boală genetică cromozomială ce afectează aproximativ unul din o mie de copii. Cel care a descris sindromul pentru prima oară, în anul 1866, a fost medicul britanic John Langdon Down.

Despre aceste lucruri stăm de vorbă cu doamna Rodica Doban, președinta Asociației Cărășana Sindrom Down Reșița.

• Cine este Rodica Doban? Cum v-ați prezenta cititorilor noștri?

Rodica Doban este mama Danielei Doban, persoană cu Sindrom Down.

• Ce este sindromul Down … pentru dvs? Pentru cei afectați de el? Pentru societatea în care trăim?

Sindromul Down pentru mine a fost o necunoscută și este o provocare. Pentru cei afectați de el este o provocare ca și pentru societatea în care trăim.

• Daniela este un copil cu sindrom Down cu o poveste frumoasă de viață. Vă rugăm să împărtăşiți cu noi amintirile zilei în care ea s-a născut și ale primilor ani de viață.

Daniela s-a născut pe 21 ianuarie 1992 și a fost diagnosticată încă de la naștere ca având Sindromul Down, diagnostic ce a fost confirmat de Institutul de Genetică din Timișoara. Se știau foarte puține lucruri despre aceasta afecțiune genetică care amprentează tot restul vieții acestor persoane. Aceasta este netransmisibilă, ireversibilă și netratabilă. Să fie oare o coincidență? 21 coincide cu perechea 21 de cromozomi la care se atașează extracromozomul care afectează întreaga viață a persoanei. Și cifrele din anul nașterii adunate dau 21. Nu cred în coincidențe. Daniela este o persoană specială care amprentează pozitiv persoanele cu care vine în contact. Prima persoană care a aflat acest lucru a fost soțul meu, tatăl Danielei, căruia i s-a transmis că ar fi mai bine să o abandonăm, că nu se va dezvolta, că va fi o legumă și că astfel de ființe nu trăiesc mult. Desigur, nu mi-a spus imediat, dar eu simțeam că ceva nu e în regulă. Nu știam ce. Am tot întrebat medicul, asistentele, dar nimeni nu-mi spunea nimic. Pur și simplu plecau fără să-mi dea un răspuns. Când  am ajuns acasă am fost vizitată de medicul de circumscripție, o  doctoriță pediatră  care mi-a spus: hai să văd fetița cu Sindrom Down.

A fost un șoc pentru mine. Eram la vârsta de 40 ani și ca orice mamă iți dorești să ai un copil sănătos. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al soțului meu care ne iubește enorm am depășit momentul. Speram însă că fetița noastră o să-și revină, că dacă o iubim și-i satisfacem nevoile o să fie ca ceilalți copii. Pentru noi așa și este. Dar, din păcate societatea noastră nu era pregătită și nu e pregătită nici astăzi să accepte astfel de copii. Așa că am consultat foarte mulți medici de specialități diferite.

Daniela a vorbit ușor și aproape corect,  învăța poezii și le recita ușor. Cu mersul a fost problemă. A mers la trei ani și nu vă închipuiți ce a fost în sufletul nostru când cineva ne întreba: Nu merge încă? Ar fi trebuit. Al meu a mers la 7 luni, al meu la 9 luni, al meu la un an.

Apoi a urmat problema oftalmologică, pentru că s-a născut cu strabism convergent, astigmatism bilateral și miopie.  La 5 ani a fost operată de strabism la ambii ochi, dar i s-a corectat doar stângul. Este purtătoare de ochelari, dar îi stă foarte bine, zic eu. Apoi am căutat o gradiniță și am găsit una creștină unde a fost acceptată 2 ani. Apoi a început calvarul. Avea vârsta de a merge la școală și fiindcă eram foarte aproape de școala de masă și Daniela e o ființă atrăgătoare, afectivă ne-am gândit că o să fie acceptată. Dar, din păcate,  doamna învățătoare nu era pregătită  să accepte un altfel de copil și cu sprijinul părinților a reușit să ne determine să o retragem din școala de masă. Așa am ajuns la Centrul Primăvara din Reșița, un centru înființat de o fundație norvegiană pentru copiii cu nevoi speciale. Aici Daniela era la ea acasă, era vedetă pentru că toată lumea o iubea, ca de altfel pe toți copiii care erau în centru. Mergeam zilnic și aici a beneficiat de tot ce avea nevoie pentru dezvoltarea ei psihică, motrică, intelectuală. Cu educator de sprijin din partea Centrului a urmat cursurile la Școala Generală cu clasele I – VIII nr. 9 din Reșița și a absolvit 10 clase. Scrie și citește cursiv.

• De foarte multe ori un copil cu astfel de probleme ajunge să fie crescut doar de mamă. În cazul Danielei nu este aşa. Cum s-a construit în timp relația ei cu tatăl?

Tatăl ei este un om cu suflet mare, iubitor și nu a fost nevoie de nici un efort. Pur și simplu a decurs normal, natural. Pentru Daniela, este  un model. E autoritatea părintească care îi oferă protecție și sprijin necondiționat.

• De-a lungul timpului, care au fost oamenii care și-au pus amprenta în educația, evoluția Danielei?

Îmi amintesc când era la grădiniță, doamna Adriana Dobrean și Zita Birtalan, educatoarele, scriau pe hârtie ce avea de învățat și nu mergea fără să știe poezia sau  versetul din Biblie. Apoi, la Centrul Primăvara,  prima care i-a pus creionul în mână a fost Mihaela Mazera, psihopedagogul ei. Își amintește de fiecare cu drag. Când spui Cici (Cecilia) este învățătoarea din clasa I, apoi Felicia Gabor (Feli), din clasa a II –a  și a III-a, care nu se lăsau până nu reușeau să socotească la matematică, Sorina Stolojan în clasa a IV–a, iar apoi  educatoarele de sprijin la clasele V – VIII, Narcisa Munteanu și Ioana Mezin. Erau 4 fete cu Down în clasă:  Daniela, Sanda, Iasmina  și Oana. Nu îi uită nici pe profesorii care le-au învățat: Ligia și Claudia Rof  la  română, domnul Anghel Păun la matematică,  domnul Victor Grindeanu la desen, căruia îi știe și numărul mașinii, doamna Măriuța Benga la tehnologie. Fiecare are un loc stocat în mintea ei.

• Descrieți-ne o zi obişnuită din viața Danielei? Care sunt activitățile ei preferate?

Face totul într-un ritm al ei. Respectă un anumit ritual, atunci când face curat (împăturește și aranjează paturile cu migală și numai într-un anume fel). Îi place muzica.  Își pune muzica preferată pe calculator.  Are perioade când citește mult, apoi perioade când colorează.

• De-a lungul acestor ani care au fost situațiile cele mai dificile pe care le-ați avut de înfruntat?

Au fost multe și am să enumăr câteva: primirea veștii și consecințele ei; o noapte grea, cu un copil  la limita supraviețuirii, care necesita o intervenție de specialitate și imediată. Am apelat la doamna doctor Popa, la ora 3 dimineața, pe ghețuș. Dânsa, fiind înaintată în vârstă și cu probleme locomotorii, nu a fost deranjată de telefonul unei mame panicate și nu a pregetat să vină și să intervină la acea oră. Încurajarea ei, profesionalismul, sfaturile pe care mi le-a dat, nu le voi uita niciodată. „Poți apela la orice oră la mine și nu mai fi disperată”, au fost cuvintele  care au pus o amprentă pe viața mea.

• Sunteți preşedinta Asociației Cărăşana Sindrom Down. Care este istoricul acestei asociații?

În anul 2003 la inițiativa doamnei Liana Vîslan, mama unei fetițe cu Sindrom Down  din Băilești care avea înființată o Asociație de profil, am fost convocați câțiva părinți ai căror copii au Sindromul Down, la o întâlnire la Sinaia. Voiam să constituim o Rețea Națională a persoanelor cu Sindrom Down, pentru a ne face vocea auzită și a ne reprezenta copiii noștri. Pentru aceasta era nevoie de sprijin din partea Asociațiilor din țară. Am luat legătura cu câteva familii și am făcut demersurile necesare pentru a înființa o asociație care se numește Asociația Cărășană Sindrom Down. Apoi am căutat să avem o evidență a persoanelor cu Sindrom Down din județ. A fost o muncă anevoioasă, dar am avut sprijinul celor de la DGASPC care aveau evidența acestora pentru încadrarea în grad de handicap, apoi am apelat la ziarul Timpul și la Primării și până la urmă am reușit să depistăm 37 cazuri pe atunci.

• În județul nostru ce oportunități de integrare socială există pentru tinerii cu sindrom Down?

Din câte știu eu, nu există oportunități de integrare socială. Și o spun cu regret.

• Ce proiecte de viitor sunt pe agenda asociației?

Eu visez, uneori cu ochii deschiși. Mi-aș dori un centru pentru aceste ființe care nu au nicio vină, nici ei, nici părinții lor, că s-au născut așa. Un centru în care să meargă și să beneficieze de terapii, să aibă ateliere protejate în care să se dezvolte pentru a nu fi marginalizați și să beneficieze de stimulările de care au nevoie pentru a duce o viață independentă.

• A fi părintele unui copil cu dizabilități este considerată o provocare pe care viața      ți-o lansează fără drept de apel. Dvs. cum ați vorbi despre această situație?

Sunt situații când poți face o schimbare și chiar e nevoie să o faci, dar când nu poți să schimbi nimic cu toate că ți-ai dori foarte mult, e nevoie de acceptare. Fiecare copil este o binecuvântare de la Dumnezeu și ne este dat cu un scop. Trebuie să accepți ceea ce nu poți schimba și, să înveți din toate lucrurile. De exemplu, pe mine Daniela m-a învățat ce înseamnă să iubești necondiționat, să fii vesel tot timpul, să pui suflet în tot ce faci, să accepți orice provocare și să te bucuri de oricine și orice.

• Statisticile spun că în situația în care mamele ar şti cu exactitate din timpul sarcinii că vor avea un copil cu probleme, ar renunța la sarcină. Care este părerea dvs?

Este alegerea fiecăreia. Eu însă spun că viața este darul cel mai de preț pe care ni l-a dat Dumnezeu și nu avem voie să ne atingem de el.

• V-ați pus vreodată întrebarea DE CE EU?

Da, mi-am pus această întrebare de nenumărate ori. Pentru mine însă această situație rămâne o provocare pe care o accept acum și o voi duce cu seninătate până la capăt.

• Despre OMUL Rodica Doban, din nou … Care e lucrul pe care l-ați dorit întotdeauna să îl faceți și încă nu l-ați făcut?

Să fiu lângă o mamă care dă naștere unui copil cu nevoi speciale. Un model de comportament și încurajare.

• Dacă s-ar ivi oportunitatea de a transmite un mesaj unei mase mari de oameni, care ar fi acel mesaj?

Fiți alături de cei cu nevoi speciale. Ei sunt semenii voștri. Nu au nevoie de compătimire, ci de zâmbetul, îmbrățișarea și dragostea neprefăcută.

Sunteți omul de la care am învățat că un copil cu dizabilități nu e o povară, ci o binecuvântare. Pentru această lecție de viață, ca și pentru interviu, VĂ MULȚUMESC!

Cu mare drag!

 Nicoleta MARCU

 

Bocșa culturală, revista trimestrială de cultură, a ajuns, în cel de-al XIX-lea an de activitate, la numărul 100, care va fi lansat în curând. Deoarece este o  publicație a Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa, aflăm povestea revistei de la doamna GABRIELA ȘERBAN, managerul și, de fapt, sufletul bibliotecii și al revistei.

• Cum ați evoca în câteva propoziții OMUL DE CULTURĂ Gabriela Șerban?

Eu aș evoca într-un singur cuvânt omul de cultură Gabriela Șerban: neastâmpărat. Atât. Până la urmă, despre noi vorbesc faptele noastre. Bune sau rele, ele ne caracterizează și azi și ne vor contura și mâine. Așadar, neastâmpărul de ieri și de azi sper să fie unul important, grăitor – sau mai bine zis util – mâine,  să conteze în viitor. Pentru că, potrivit zodiei, vărsătorii trăiesc pentru viitor. Iar eu mă consider un vărsător autentic.

• 19 ani și 100 de numere – același titlu: BOCȘA CULTURALĂ. Cum a fost?

Frumos. Greu. Frumos. În acest semnificativ an 2018, an al aniversării centenarului Marii Uniri, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, Caraș-Severin, se află în mijlocul a două evenimente importante, care se cer marcate: cei 65 de ani de bibliotecă și lectură publică la Bocșa și apariția numărului 100 al revistei trimestriale ”Bocșa culturală”.

Așa cum ați precizat, revista „Bocşa culturală” se află în cel de-al 19-lea an de apariţie şi adună în paginile sale istoria locului, promovează oameni şi fapte care fac cinste comunităţii. Este o oglindă a activităţii bibliotecii, dar şi o contribuţie originală la construcţia spirituală a zonei. Din acest motiv, utilizatorii serviciilor bibliotecii, care lucrează la elaborarea unor lucrări de referinţă cu privire la istoria şi cultura locală, la personalităţile locului, la fapte şi evenimente  de importanţă locală, zonală sau naţională, apelează adesea la această publicaţie a bibliotecii.

Dincolo de faptul că adună în paginile ei întreaga activitate a unei instituţii, promovează actul cultural şi lectura, valorile locale şi zestrea spirituală locală, stimulează creativitatea şi talentul.

Dacă ar fi să efectuăm o minimă statistică a celor 100 de numere de revistă, am putea concluziona astfel: 2527 de pagini, peste 2178 articole (potrivit celor două bibliografii ale revistei), 483 autori, câțiva artiști plastici și câțiva traducători și nenumărate imagini.

E mult? E puțin? Nu știu. Știu doar că nu este ușor să realizezi o sută de numere de revistă culturală astăzi când ne lovim de atâta ignoranță. Când câștigul material este mai presus decât sufletul.

Am reușit pentru că am avut alături oameni de nădejde, oameni care cred în spiritul culturii și care consideră importantă și valoroasă apariția unei reviste. Și nu orice fel de revistă, ci una de cultură.

• Care este povestea primului numărBocșa culturală?

Revista Bocșa culturală s-a născut la inițiativa primarului de la acea vreme, Victor Creangă. Acesta își dorea o comunicare cu alegătorii și astfel a apărut un buletin informativ, care în foarte scurt timp s-a transformat în „foaie culturală” redactată în cele mai simpliste forme pe calculatoarele primăriei, apoi pe calculatorul bibliotecii, iar poetul Octavian Doclin a fost unul dintre puţinii oameni care au avut încredere în această publicaţie şi, evident, în mine, pentru că eu o realizam.

Primarul Victor Creangă a hotărât ca această publicaţie să fie realizată de bibliotecă, deoarece este instituţia culturală cea mai frecventată de public, care are ce spune, care găseşte cu uşurinţă subiecte, teme, colaboratori, instituţia cea mai la-ndemâna cetăţenilor. Iar în directorul acestei instituţii Victor Creangă a crezut încă de la început, acordându-i încredere şi sprijin.

Din cauza lipsei banilor, dar şi din pricina lipsei unor specialişti, publicaţia „Bocşa culturală” era mai mult un buletin informativ al bibliotecii. Şi, bineînţeles că s-au găsit câţiva (puţini, e adevărat) cârcotaşi care, în loc să sprijine iniţiativa, să ofere sugestii şi soluţii, au încercat să stopeze avântul iniţiatorilor.

A fost momentul în care Octavian Doclin a intervenit, alături de alţi susţinători, şi a pledat pentru această publicaţie: „Bocşa culturală” . A fost vocea care a susţinut cu vehemenţă existenţa unei publicaţii la bibliotecă şi a felicitat în plen realizatorii, precum şi curajul şi munca Gabrielei Tiperciuc- Şerban, redactorul şef. A fost vocea care, în faţa primarului Victor Creangă, a contat.

Astfel că, o mână de oameni, cu cheltuieli minime, au dus mai departe acest proiect inedit pentru biblioteca bocşană.

În anul 2003, la aniversarea a 50 de ani de bibliotecă publică la Bocşa, am hotărât ca revista să apară într-un nou format, aniversar, adică în format tipărit şi copertat, apelând la deja colaboratorul nostru, Gheorghe Jurma.

Această nouă apariţie s-a bucurat de succes şi, din nou poetul Octavian Doclin, realizatorul prestigioasei reviste „Reflex”, a venit cu propunerea ca revista „Bocşa culturală” să apară în acest format, chiar dacă apariţia nu va mai fi una lunară, ci trimestrială, luând în considerare costurile crescute. Primarul de atunci, Mirel Patriciu Pascu, prezent la eveniment şi atent la propunere, a acceptat şi a promis sprijin pentru apariţia publicaţiei, aceasta devenind o revistă culturală a oraşului.

Aşadar, din iunie 2003, revista „Bocşa culturală” apare trimestrial, redactată de bibliotecă, editată la editura „Timpul” – astăzi TIM – din Reşiţa şi coordonată de Gabriela Tiperciuc-Şerban cu sprijinul lui  Gheorghe Jurma.

Iar dacă fondatorul revistei este considerat, pe bună dreptate, Victor Creangă, poetul Octavian Doclin poate fi considerat, fără dubii, cel mai important susţinător al acestei minunate „întâmplări” culturale!

• Din cine este format colectivul redacțional actual?

Colectivul redacțional este redus numeric, deoarece ne lovim de o problemă cu care, de altfel, se confruntă și alte publicații. Toată lumea are impresia că din realizarea unei reviste se câștigă bani. Am avut chiar surpriza să fiu întrebată de unii dascăli cu cât sunt eu plătită și cât plătesc eu pentru articole. Ori așa ceva nu există. Noi nu avem bani decât pentru tipărirea revistei, datorită actualului primar, Gabriel Eugen Cismăneanțu, și Consiliului Local, cărora le-am mulțumit întotdeauna pentru receptivitate și înțelegere. Atât. Revista „Bocşa culturală” oferă informaţii de interes public pentru comunitatea locală şi este cuprinsă în activitatea bibliotecii de informare a utilizatorilor, de animaţie culturală şi comunicare a colecţiilor, de atracţie a nonpublicului spre lectură, spre bibliotecă. O am cuprinsă în fișa postului și este, putem spune, „o sarcină de serviciu”, pe care, da, eu o îndeplinesc cu pasiune. Și atunci, ca să nu mai existe discuții de nici un fel, colectivul redacționaleste colectivul bibliotecii, adică cei doi vrednici bibliotecari, și editorul – criticul și scriitorul Gheorghe Jurma. Bineînțeles că eu am o echipă cu care mă consult și colaborez foarte strâns, o echipă de oameni cu care lucrez de foarte multă vreme, cum sunt: prof. Stela Boulescu, muzicologul Constantin Tufan Stan, pr. Doru Melinescu și încă alții câțiva.

• Cum s-a construit în timp revista? Care au fost personalitățile care și-au adus cel mai mare aport în publicare?

Ca orice revistă, încă de la început am construit câteva rubrici permanente. Nu multe. Suficiente pentru a ilustra caracterul enciclopedic al publicației: literatură, istorie, religie, muzică, folclor, educație, biografii și monografii, evenimente, toate acestea sunt surprinse în paginile celor 100 de numere. Și aici pot afirma cu mândrie că cele mai citite și bine primitede către public sunt rubrici precum: „Să vorbim românește” (inițiată și susținută de prof. Stela Boulescu), „Dascăli de frunte” (inițiată de prof. Dimitrie Costa și susținută de prof.drd. Liana Ferciug), „Să ne prețuim valorile” (rubrică inițiată de pedagogul-artist Maria Goian și continuată de mine), „Pagini de istorie”(excelentă rubrică a istoricului Mircea Rusnac), etc. Nu lipsite de interes sunt și paginile semnate de tineri, de elevi, care se dovedesc a fi, unii dintre ei, foarte creativi.

Am dovedit că suntem receptivi la noutate, însă nu am uitat nici tradițiile, istoria, trecutul. Avem satisfacția de a obține câteva colaborări importante, astfel crescând valoarea revistei: scriitori, muzicologi, istorici, sociologi, filologi. Însă fiecare semnatar din paginile publicației noastre este deosebit de important. Este unic în felul său, iar contribuția sa este esențială. Răsfoind cele două bibliografii ale revistei (prima realizată pentru perioada 2000 – 2009, iar cea de-a doua pentru perioada 2009 – 2013) am redescoperit nume importante care au acceptat să publice (gratuit!) în „Bocșa culturală” și voi enumera câteva: muzicologul Doru Popovici, muzicologul Dumitru Jompan, scriitorul Radu Theodoru, muzicologul Constantin Tufan Stan, poetul Octavian Doclin, muzicologul Damian Vulpe, regretatul istoric, profesor universitar Nicolae Bocșan, regretatul profesor Gheorghe Luchescu, traducătorul Simion Dănilă, scriitorul și remarcabilul ufolog român Dan D. Farcaș, istoricul Mircea Rusnac, scriitorul și istoricul literar Ionel Bota, evident scriitorul Gheorghe Jurma, poetul Nicolae Sârbu, publicistul Erwin Josef Țigla, bine cunoscutul poet și jurnalist Robert Șerban, scriitoarea Viorica Gligor, scriitoarea Edith Cobilanschi, scriitoarea Nina Ceranu, pr.dr. Valentin Bugariu, istoricul Dana Bălănescu, remarcabilul istoric și critic literar Cornel Ungureanu, scriitorul Vasile Bogdan, scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu, scriitorul Gheorghe Secheșan, scriitorul Titus Suciu, scriitorul Daniel Luca, scriitoarea Maria Nițu și mulți alții…Sunt nume importante pe harta culturală a Banatului și nu numai și bineînțeles că dau greutate revistei.

Revista „Bocşa culturală” apare, din anul 2003, la editura TIM din Reşiţa cu ISSN 1582-9375, în format A4, coperta color, în 200 de exemplare şi circulă în ţară şi străinătate. Prin rubricile permanente deţinute, revista debutează și promovează tinere talente, promovează turismul (local, zonal, naţional şi internaţional), activităţi literare, sportive şi educaţionale, arta, profesionalismul, talentul şi excelenţa. Iar între personalitățile care au sprijinit necondiționat revista de-a lungul vremii, într-un fel sau altul, se află: regizorul Ioan Cărmăzan, muzicologul Doru Popovici, regretatul sculptor Constantin Lucaci, omul politic Sorin Frunzăverde, scriitorul și istoricul literar Cornel Ungureanu, poetul Octavian Doclin, scriitorul Ilie Chelariu, Prea Sfințitul Părinte Lucian – Episcopul Caransebeșului, jurnalistul Doru Dinu Glăvan, pr.dr.duhovnic Ionel Petrica, oameni de afaceri bocșeni precum Ionel Pau și Radu Gligor și… sigur mai sunt și alții de care nu-mi amintesc acum.

• Sunt convinsă că fiecare număr este important pentru echipa de redacție, dar, totuși, care au fost momentele de glorie ale revistei de-a lungul anilor?

Fiecare număr este deosebit de important pentru noi și cu fiecare număr revista pare mai frumoasă, mai reușită, mai interesantă. Asta ne și dorim. Acesta este scopul: ca de la număr la număr să fie mai interesantă, mai atractivă. Și-i mulțumesc domnului Gheorghe Jurma pentru toate îndrumările și pentru tot sprijinul și pentru toate criticile care, în timp, s-au dovedit constructive. Unul dintre momentele de glorie ale revistei a fost cel din 2003 când „Bocșa culturală” a trecut de la faza de „foaie” la cea de „revistă” în adevăratul sens. Apoi, evident, momente de glorie au fost la aniversarea revistei – la 10 ani, la 15 ani și iată, pregătim numărul 100 și, la anul, sărbătoarea celui de-al 20-lea an. Sunt momente importante pentru orice publicație, sunt momente de bucurie și satisfacție cu atât mai mult cu cât este vorba despre o revistă culturală, iată, cu tradiție.

• Credeți că revistele de cultură tipărite mai au viitor în această epocă digitală, în care toată lumea citește „online”?

Eu cred, încă, în tipar. Și asta afirm nu doar din prisma managerului cultural care participă la nenumărate evenimente și ia contact cu scriitori, editori, ci și din punctul de vedere al bibliotecarului care are tangență cu publicul cititor. Atâta timp cât acest public cititor există, cât bibliotecile au cititori, cât la prezentările de cărți și întâlnirile cu scriitorii există public și se vând cărți, tiparul nu este în pericol. Bineînțeles că nici editorii și nici scriitorii nu se îmbogățesc din asta, dar… „nu sperați că veți scăpa de cărți” (și chiar recomand acest excelent volum care redă convorbiri ale lui Jean-Philippe de Tonnac cu Jean Claude Carrière și Umberto Eco). Evident, rolul celor care slujesc cartea este foarte important. Ei trebuie să dețină „arta” de a cuceri cititorul, de a-i stârni interesul pentru lectură, de a-i dezvolta bucuria foșnetului și mirosului paginilor tipărite. Este valabil și în cazul revistelor culturale. Mai mult, eu consider revistele culturale mult mai utile și mai importante decât alte publicații, deoarece în paginile acestor reviste e adunată istoria unui loc, unui spațiu. Sunt „arhivate” evenimente și adevărate tezaure pe care nu le găsești în altă parte.  Și, da. Cine este pasionat de lectură citește sub orice formă, de pe diferiți suporți informaționali. Cred că „nu vom scăpa” de varianta tipărită, doar că tirajele revistelor de cultură scad și, mai nou, toate aceste reviste circulă și online.Ceea ce este foarte bine! Așa avem și noi cititori și colaboratori din toată lumea: Germania (Cristian Paul Mozoru, Peter Kneipp), SUA (Anca Coon, Ben Todică), Norvegia (Felicia Voinea) etc.

• Ce își propune revista pentru anul Centenarului? Dar pe termen lung?

Ținând cont de această importantă sărbătoare a Centenarului Marii Uniri, în paginile revistei „Bocșa culturală” cititorii vor regăsi rubrica „Istorie”, care va avea subiecte elocvente. De exemplu: participanți bocșeni la 1 Decembrie 1918. Pe termen lung, ne propunem ca unele dintre rubricile revistei să le constituim în volume. De exemplu rubrica „Dascăli de frunte” poate deveni o carte importantă a Bocșei; „Să vorbim corect românește” ar fi un volum deosebit de interesant și util; „Participanți bocșeni la 1 Decembrie 1918”este un volum în lucru, pe care sperăm să-l lansăm la aniversarea bibliotecii, adică în vară. Și, evident, ne dorim să păstrăm actualii colaboratori, dar și să atragem unii noi, să menținem rubrici interesante și să atragem cititori tineri. Să fim atractivi pentru tineri.

• Cum ați descrie într-un cuvânt viața culturală din Bocșa azi?

Diversă.

• Despre OMUL Gabriela Șerban, din nou … Care e lucrul pe care l-ați dorit întotdeauna să îl faceți și încă nu l-ați făcut?

N-am călătorit, încă, la Paris. Și-mi doresc cu ardoare. Și, probabil, următoarea „călătorie de plăcere” va avea destinația Paris. De obicei, ce-mi doresc foarte tare, îndeplinesc. Dar, chiar trebuie să-mi doresc acel lucru.

• Dacă s-ar ivi oportunitatea de a transmite un mesaj unei mase mari de oameni, care ar fi acel mesaj?

Să învețe să se bucure de lucrurile mărunte; să învețe să privească în jur și să încerce să vadă frumusețea acestor lucruri, și-apoi să poată exclama: „cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut!” și, ascultând și îndemnul gânditorului german Goethe, să nu lase să treacă nici o zi fără să asculte, să vadă sau să citească ceva frumos.

Vă mulțumesc și doresc viață lungă revistei și un impact maxim în comunitate!

Nicoleta MARCU

76.000 de lei au fost investiți până în prezent în reabilitarea Vilei Koch din Reșița, una din clădirile emblematice din municipiul de pe Bârzava, în care își desfășoară în prezent activitatea Casa Corpului Didactic din Caraș-Severin. Pentru continuarea lucrărilor mai sunt necesari însă alți 880.000 de lei, bani pe care conducerea instituției i-a solicitat deja de la Ministerul Educației, prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.

„În anul 2016, am identificat necesitatea imperioasă de a reabilita clădirea Casei Corpului Didactic, deoarece ultimele lucrări au fost făcute între anii 2002 – 2006, în urma incendiului care a avut loc în anul 2001, și atunci au fost făcute reparații doar pe partea afectată de incendiu. Așadar, am solicitat în 2016, Ministerului Educației Naționale fonduri pentru reparații capitale. Am primit chiar de la prima solicitare deoarece a fost un proiect fundamentat. În cursul anului 2016, deoarece procedurile de achiziție durează foarte mult, au existat chiar și contestații pe care le-am rezolvat în timp util, am reușit să finalizăm proiectarea. Toate aceste demersuri au fost făcute prin intermediul compartimentului tehnic al ISJ, deoarece CCD este o instituție ordonator terțiar de credite. Proiectul a fost realizat cu multă muncă, demersuri complexe, fiind o clădire de patrimoniu, au fost necesare 11 avize de la 11 instituții diferite”, a precizat Nicoleta Marcu, directorul CCD Caraș-Severin.

Pe parcursul anului 2017, au fost finalizate însă doar o parte a lucrărilor prevăzute în proiect, deoarece într-o primă fază au fost primiți doar 76.000 de lei, bani folosiți pentru instalarea unei centrale noi și înlocuirea completă a instalației termice. Pentru continuarea lucrărilor ar mai fi nevoie de alți 880.000 de lei.

„În acest moment suntem în etapa în care așteptăm finanțare pe care am solicitat-o pentru următoarea parte a lucrării, care include acoperișul, în totalitate refăcut, fațada exterioară, înlocuirea completă a tâmplăriei exterioare, dar conform cerințelor comisiei de Cultură, și anume din lemn stratificat, dar și unele amenajări interioare care vor fi necesare”, a mai adăugat Nicoleta Marcu.

Karina TINCUL

Una din clădirile emblematice ale municipiului Reșița, Vila Koch, construită în urmă cu peste 100 de ani, va intra în viitorul apropiat în reparații capitale. Aproape 1 milion de lei vor fi investiți pentru a-i da strălucirea de altădată imobilului în care își desfășoară în prezent activitatea Casa Corpului Didactic din Caraș-Severin. 

Banii vor veni de la Ministerul Educației, care a aprobat solicitarea trimisă de  conducerea CCD, prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean, au precizat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, conducătorii celor două instituții. Mai exact, pentru lucrările de la fosta vilă Koch, Ministerul a aprobat alocarea sumei de 956.000 de lei, din care 76.000 de lei vor fi folosiți pentru reabilitarea termică a clădirii, iar 880.000 de lei vor merge către reparații capitale.

Conform inspectorului școlar general Nicolae Grindeanu, această investiție era absolut necesară:

„ Așa cum este cunoscut CCD este un centru de resurse, de asistență educațională, atât pentru formarea cadrelor didactice pentru procesul de învățământ cât și pentru formarea managerială. Noi vrem ca această instituție să își recapete rolul pe care l-a avut cândva și care a fost sensibil diminuat de-a lungul anilor și prin această investiție trebuie să fie o instituție în care cadrul didactic trebuie să găsească ceea ce are nevoie în formarea lui”.

Potrivit lui Grindeanu, toate lucrările ce vor fi realizare la sediul CCD vor fi atribuite prin licitație, nu în mod direct, pentru a elimina orice fel de suspiciune.

Cum Vila Koch este o clădire de patrimoniu, lucrările se vor desfășura sub atenta supraveghere a reprezentanților Direcției Județene de Cultură, a ținut să precizeze directorul CCD, Nicoleta Marcu, care a făcut și o scurtă trecere în revistă a istoriei imobilului:

„Clădirea a fost construită în anul 1900, în stil eclectic de către inginerul Koch, cel care a participat la construirea marelui baraj din Banat, Văliug-Breazova. Destinația inițială a construcției a fost de locuință familială, apoi de locuințe colective, local public și, din 1982, a fost transformată din local, în sediu al Inspectoratului Școlar Județean și al Casei Corpului Didactic. Din 1990, clădirea a fost intabulată pe Casa Corpului Didactic. În noaptea de 14 pe 15 iulie 2001, clădirea a fost afectată de un  incendiu”.

Ultimele lucrări de reabilitare la Vila Koch au fost realizate în urmă cu peste 10 ani. De menționat că imobilul este inclus pe lista monumentelor istorice din municipiul Reșița.

Karina TINCUL

Casa Corpului Didactic Caraș-Severin are din acest an un nou director. După ce instituția a fost condusă timp de peste 16 ani de profesorul Tudor Deaconu, locul acestuia va fi luat în perioada următoare de Nicoleta Marcu. Aceasta a reușit să câștige concursul organizat de Ministerul Educației, după mai mulți ani în care funcția a fost ocupată prin detașare în interesul învățământului. 

„A fost un concurs organizat la nivel național, destul de dificil, cu subiecte din managementul educației și legislația școlară. Mă bucur de rezultatul obținut și probabil că în perioada următoare, după ce voi ocupa postul de director al CCD mă voi concentra pe punerea în practică a ofertei manageriale cu care m-am prezentat la concurs”, a declarat pentru Reper 24, proaspătul director al CCD Caraș-Severin, Nicoleta Marcu.

La rândul său inspectorul școlar general Nicolae Grindeanu a precizat pentru Reper 24 că este mulțumit de faptul că Nicolata Marcu a reușit să câștige concursul pentru ocuparea postului de director. „Ne bucurăm că avem un director stabil la CCD, un om deosebit cu rezultate foarte bune, care a aduce un reviriment în activitatea instituției”, a declarat pentru Reper 24, inspectorul școlar general.

Nicoleta Marcu, în prezent inspector dezvoltarea resursei umane în cadrul ISJ Caraș-Severin, va ocupa postul de director după ce va fi emis un ordin al Ministerului Educației, acest lucru urmând să se întâmple după ce vor fi organizate concursurile pentru toți directorii CCD din țară.

Tudor Deaconu, cel care a condus de atâția ani CCD Caraș-Severin că practic mulți au ajuns să îl confunde cu instituția, a ales să nu participe la acest concurs, motivul fiind acela că a împlinit anul acesta vârsta standard de pensionare. „Nimeni nu este de înlocuit, iar schimbarea este o lege a firii. Odată și odată trebuia să mă retrag și eu. Cred că și dacă mai aveam dreptul să particip la concurs nu aș fi făcut-o. Să mai vină și alte persoane la conducerea CCD. Se simte nevoia de suflu nou”, declara pentru Reper 24, Tudor Deaconu, în momentul în care s-a anuțat organizarea concursului. Deaconu va continua să ocupe postul de profesor de matematică la Liceul de Artă Sabin Păuța din Reșița, conform legii el având dreptul să își prelungească cu trei ani activitatea de cadru didactic.

Sursa foto: Facebook

Karina TINCUL