Despre „calitățile“ actualului executiv s-a scris mult; mult și bine mai peste tot, inclusiv din penița mea a curs ceva cerneală pentru ei, asemeni unei lacrimi dulce-amară. Despre doamna Raluca Turcan de exemplu, cea care ”propaghează” ideea cum „te poți culca sănătos și să te trezești Doamne ferește mort“, sau să te faci de cacao  și să te dai mai jună cu 4 ani. Mai putem vorbi și de ministreasa educației, doamna Anisie Pepsiglas, care îndeamnă copii fără curent electric acasă, să învețe, la televizor, după lecțiile predate la Televiziunea Română. Din nefericire la domnia sa avem și o întreagă colecție de cimilituri care mai de care „mai superbe“: O sa fie bine, dacă va fi. Probabil că vom deschide dacă se va putea. Dacă nu, nu.” „În ambele cazuri va fi cumva, vedem cum, dacă e sa vedem. Dacă nu, nu.” „Mai vorbim atunci. Dacă mai vorbim. Dacă nu, ne mai auzim o dată să vă zic ce v-am zis azi. Poate.” „ Trebuie să înțelegeți ceva cât se poate de serios: vom face într-un fel, pentru că noi avem absolut tot clar în cap!” „Dacă ne vom răzgândi, nu va fi în acel fel, ci altfel. Clar? Altă întrebare!”. Pe bune? Asta ca să nu amintesc aici și de Florin Cîțu mai marele peste banii României. Personal  mi-e dor deja de Veorica Dăncilă.

Ar mai fi ministrul Ion Ștefan, care a vrut o căsuță și din cauza constructorului care a uitat să taie grinda a ieșit ditamai vila, de ministrul Vela care, la 12 noaptea când toată țara aștepta măsurile privind infecțiile cu noul virus, ne dădea cu…trotineta, de premierul Orban care declara că atunci când îți scad salariile nu te duci la cârciumă, declarație care i-a urcat în cap sindicaliștii din educație și câte ar mai fi de amintit. Ar fi de râs dacă nu e de fapt de plâns pentru că perlele lor înseamnă bunăstarea noastră, nivelul nostru de trai și de educație. Asta ca să nu mai amintim de „perlele“, să nu le spun gafele rostite pe gurița domniilor lor de ministrul Tătaru, secretarul de stat Raed Arafat și premier, care rar au căzut de acord asupra unor măsuri, fiecare susținând altceva.

Una peste alta, asta am vrut, asta avem, cu ăștia defilăm. Vă invit astăzi să analizăm puțin situația infectărilor cu noul virus, creșterea mai mult decât alarmantă a numărului de decese și apropierea de limita maximă a bolnavilor internați pe ATI. E clar că atât s-a putut face, atât s-a făcut. Asta nu înseamnă că e bine, nu rezultă de niciunde că alții ar fi făcut mai mult sau mai puțin, nu reiese nicicum faptul că „au gestionat bine criza sanitară“ așa cum afirmă tătucul lor, președintele Iohannis. Nici gând. Poate că trebuiau să ia cu copy/paste ceea ce au făcut alții; poate că trebuiau să se îngrijească mai de mult medici, ventilatoare, medicamente, echipamente de protecție și toate celelalte și să le fie mintea mai puțin la alegeri, fie ele anticipante, amânate sau la termen. Poate că așa era mai bine.

Bine nu e pentru că există un proverb: „Cum e turcul și pistolul“. Dacă ei fac prostii, noi de ce să ne lăsăm mai prejos. “Nu există virus, e doar o făcătură“; „există dar e de fapt o simplă răceală“; „dacă ei nu poartă mască în guvern, de ce trebuie să o port eu“; „pe ai lui Pian i-au păzit acolo, claie peste grămadă, eu de ce să nu organizez majoratul fiicei mele“. Fie că a fost vorba de majorat, de nuntă, botez, pomană sau pur și simplu cheful de bucurie că am câștigat alegerile, românul, mai cu dare de mână, mai sărăcuț (cu duhul) a ținut-o (și o mai face încă) în chiolhanuri, petreceri cu lăutari, discoteci, cluburi de noapte clandestine sau cine știe ce idei crețe mai au românașii. Fire descurcăreață, acesta inventează, inovează, se strecoară precum șarpele printre legi și măsuri restrictive, până își atinge scopul.

Prostia lor, prostia noastră deopotrivă, toate aceste au condus la o creștere a numărului de decese în primul rând, la o supraaglomerare a secțiilor ATI, la infectări tot mai numeroase. Dacă va fi un lockdown? Cu siguranță, dar după Moș Nicolae. S-a vorbit mult de Suedia și de posibilitatea urmării exemplului luat de ei. Nu prea ține, căci acolo dacă s-a spus mască, toată lumea și-a pus mască și nu doar pe bărbie; dacă s-a spus distanțare la 2 metri, nu s-au apropiat mai mult unii de alții. Aici e vorba și de cultură, de civilizație, de educație și de respectarea legii. La noi?

La noi ținem copii în scenariul roșu dimineața și seara îi vedem grupuri grupuri fără măști. La noi închidem ușa din față a restaurantelor și deschidem clubul ori petrecerea în spate. La noi…La noi e multă prostie, dar multă rău. Atât la prostime cât și la cei care ne conduc. Dar cu o asemenea cultură și civilizație în rândul maselor, cu o asemenea educație și spirit civic la prostime, adică la noi cei de jos, nu putem avea așteptări la conducătorii noștri, adică la ei, cei care ne conduc destinele noastre și ale țării. Fie că au o culoare politică ori alta.

Dan AGACHE

Nu-mi vine să cred ceea ce am văzut cu ochii mei și chiar am reluat de câteva ori discursul pe care doamna Raluca Turcan l-a rostit, aseară parcă, la un post de televiziune. Dragi români, dați-vă-n gât unii pe alții. Cam la asta se reduce ceea ce vice-prim ministrul României, al doilea om în actualul executiv a rostit aseară. Dacă zărești printre uluci pe vecinul că face chef, sau se adună la grătar cu prietenii sau colegii de lucru, pui mâna pe telefon și suni la 112. De restul are grijă statul, respectiv oamenii lui Vela. Vin băieții, taie chitanțe, dau amenzi și dacă mai și murmuri ceva scot și brățările din dotare.

Am o vârstă și spre deosebire de tinerii frumoși și liberi de astăzi am prins vremurile când ascultam Europa Liberă cu lumina stinsă, draperiile trase și în surdină să nu mă audă vecinul.  Am prins acele vremuri când nu aveai curajul să spui un banc, să-ți spui părerea despre cum merg lucrurile în țară, ori la locul de muncă, când tremurai de frica vecinului de palier ori a colegului de birou că-ți întinde vreo capcană și te toarnă la Secu. Am prins acele vremuri când dispăreau oameni ori familii, când te culcai sănătos și te sculai vorba doamnei Turcan, Doamne ferește, mort. Le-am prins.

Nu credeam ca după evenimentele din 89 să apuc să mai trăiesc acele vremuri. Dacă mi-ar fi spus cineva că un reprezentant de seamă din conducerea României (e totuși vice-premier) ar putea glăsui așa, sincer, l-aș fi scuipat în față și l-aș fi făcut mincinos fără drept de apel. Nu interpretați politic aceste rânduri. Nu e vorba de politică, de afinități, de partide. E vorba de oameni, de credințe, de valori, sau mai bine zis de non-valori, puse să conducă destinele unei națiuni. Prin ce concurs de împrejurări au ajuns în acele posturi? Cum se face că x și y, fără studii, fără școală, cu diplome false, ajung în posturi cheie doar pentru că „sunt băieți buni și muncitori“. Cunosc sute de astfel de băieți buni și muncitori care se spetesc pentru salariul minim pe economie. Nici ei nu au școală, nu au nici diplome ce-i drept, dar sunt băieți buni. Ei de ce nu au parte de astfel de privilegii?

Unde am fost noi, prostimea, că nu pot să spun altfel, atunci când ei au ajuns acolo sus? Noi i-am propulsat? Noi suntem vinovați? Am ieșit la vot, după care ne-am culcat liniștiți înapoi pe urechea bleagă? Cine și de ce le-a creat acestor oportuniști cale liberă spre o putere nemeritată? Unde sunt valorile acestei nații? În ce cotlon s-au ascuns OAMENII, cei care știu, pot, dar nu fac de frica discreditării, a punerii la colț de către acești nima-n drum? Dar mai cu seamă, unde trebuie să ajungem cu asemenea oameni care ne conduc? Am spus că nu e vorba de partide, de doctrine de crezuri politice; astea sunt pentru proști ca noi. Acolo, în lumea lor, totul e transpartinic: și trădarea și afacerile și îndoctrinarea noastră și îndobitocirea,  ținerea în sărăcie a norodului, toate.

Mai vrem să ne vină valorile acasă, mai vrem să progresăm și să intrăm în rândul țărilor civilizate, mai vrem să fim respectați pentru cine suntem și pentru ceea ce facem, dar mă întreb și vă întreb: cine suntem? Ce facem? Cu ce ne deosebim de o turmă de oi care tremură de fiecare dată când rage măgarul sau latră câinele? Nu mi-e rușine că sunt român. Iubesc această țară și ceea ce reprezintă ea. Iubesc valorile pe care le-a dăruit lumii de-a lungul timpului. Îmi ridic pălăria și-mi aplec smerit capul în fața înaintașilor de valoare ai acestui neam. Mă întreb însă unde și când am greșit de am ajuns unde am ajuns? Și cel mai important lucru e…cum facem să rupem lațul, să ne spălăm ochii de ceață, să ne îndreptăm spatele și să ridicăm privirea din pământ. Nația română nu merită așa ceva.

Dan AGACHE