Soarele s-a transformat, de aproape două luni, din cel mai bun prieten al bronzului perfect și al plimbărilor în aer liber, în cel mai mare dușman. Țara fierbe, iar pentru bănățeni drumul spre mare e mult prea lung. Noroc că natura a dat din belșug canioane și văi muntoase, numai bune de ascuns în fața caniculei.

Variantele sunt multe, dar cei mai mulți cărășeni, și nu numai, care vor să scape de asfaltul topit din orașe, ajung mereu și mereu pe aceleași rute. Cum drumul spre obiective ca și Cascada Bigăr e deja bătătorit, iar canicula din oraș e înlocuită cu înghesuială în loc de relaxare, sunt mulți care caută locuri cât mai izolate și răcoroase, care totuși să le pună inima în gât cu frumusețea lor.

Descrierea de mai sus este îndeplinită perfect de Cheile Gârliștei din Caraș-Severin. Printre cele mai sălbatice din țară, cheile se ascund bine între Anina și localitatea Gârliște. Trebuie făcut slalom printre abundența de verdeață, dar după perdelele de pomi și crengi, cine caută cu atenție, dă cu ochii de peisaje fantastice.

Cheile Gârliștei se întind pe o suprafață de 9 kilometri și au o altitudine maximă de 690 de metri. Traseul începe fie de la ieșirea din Anina, terminandu-se cu aproximativ 1 kilometru înainte de a intra în satul Gârliște, fie invers, în funcție de preferințe.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157654262076293″]

Având porțiuni foarte sălbatice, cu pereți calcaroși acoperiți cu vegetație ce se ridică chiar din apa pârâului, Cheile Gârliștei impresionează prin versanții calcaroși abrupți, dar și prin turnurile și hornurile calcaroase.

Pe alocuri, pereții calcaroși se strâng, se înalţă şi se împodobesc cu turnuri şi găuri de peşteri, iar apa formează cascade zgomotoase şi răcoritoare. De asemenea, arcadele și tunelurile tăiate prin miezul stâncilor împodobesc peisajul, iar ochiurile învolburate de apă îi vor ademeni pe călători să-și arunce rucsacii într-un colț de umbră și să se bălăcească în apa rece ca gheața.

Traseul e lejer, dar sunt și porțiuni unde un singur lanț te ține deasupra apei, asta pentru ca iubitorii de senzații tari să nu se plictisească prea tare. Turiștii trebuie să urmeze punctul roșu pentru a nu se abate de la traseu, dar e greu să te pierzi având în vedere că minunatele chei șerpuiesc de-o parte și de alta a apei, astfel că pașii călătorului vor fi mereu la doar câțiva metri de cursul râului.

Drumul merge practic pe vechiul terasament de cale ferată forestieră, care lega mai demult Anina de satul Gârlişte, direct prin chei.

Pentru mers domol, cheile pot fi parcurse în mai puțin de trei ore și jumătate, dar timpul va deveni neinteresant în marea de versanți abrupți și calcaroși care-ți taie răsuflarea și te fac să nu mai vrei să pui piciorul în civilizație.

Ca și „must see” pe harta oricărui drumeț care pornește spre Cheile Gârliștei trebuie trecute câteva obiective ce nu trebuie ratate. Printre acestea se numără Cleantul Cerbilor , la baza căruia se găsesc căteva peșteri, Peștera Galațiului, sau Peștera cu Apă, aceasta fiind cea mai lungă peșteră din chei.

Alexandra JURCA

Foto: Turism in Anina, Florin Jarcu, Mihai Bala, Iosif Chiran, Dragos Balteanu

O locomotivă cu abur fabricată la Reșița, în urmă cu 60 de ani, este încă folosită în județul Maramureș, spre încântarea turiștilor care ajung pe Valea Vaserului. Locomotiva, realizată în anul 1954 în municipiul de pe Bârzava, face parte din vehiculele folosite de Calea Ferată Forestieră din Vișeu de Sus pentru celebra ”Mocăniță de pe Valea Vaserului”. 

Locomotiva este cunoscută sub numele de Elveția și are în jur de 150 de cai-putere, după cum a declarat pentru Digi 24,  conductorul trenului, Tiberiu Andras. Cu această locomotivă au fost plimbați sute de turiști în perioada Crăciunului, iar alte peste 200 de persoane și-au făcut rezervări pentru a petrece noaptea dintre ani în trenul cu aburi care va  circula pe Valea Vaserului.

”Locomotiva cu abur istorică a fost construită la uzinele Reşiţa, după un model german. Această “piesă” valoroasă, cu care ne putem în continuare mândri, a fost complet restaurată şi renovată la Vişeu de Sus. Ea nu reprezintă doar un monument impozant al trenului-hotel, ci este o bucată de istorie a căilor ferate”, se precizează pe site-ul celor de la Calea Ferată Forestieră din Vișeu de Sus

Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află în nordul României, la graniţa cu Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural. Pe o rută de aproape 60 kilometri distanţă circulă, pe lângă locomotive Diesel, și locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus a devenit cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcţionează cu abur, se mai precizează pe site-ul amintit.

Linia care a fost construită după ecartamentul austro-ungar de 760 mm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser, peste poduri şi prin tunele. Calea ferată trasează o zonă împădurită enormă, locuită doar de urşi şi lupi.

Revelionul cu mocanița reprezintă deja de câțiva ani o alternativă interesantă pentru cei care doresc o altfel de trecere în noul an, în vagoane încălzite cu lemne, cu o țuică înainte de pornirea trenului, apetitive pe drum, cină  de Revelion, şampanie la miezul nopţii, vin fiert, artificii, divertisment și … un însoţitor de tren pe parcursul întregii călătorii. Desigur, există întotdeana riscul ca programul și traseul să sufere modificări, în cazul în care condițiile meteo sunt nefavorabile.

Karina TINCUL

CFR-ul a jonglat cu Semeringului Bănățean dintr-o parte în alta în ultimii ani. Cu toate că este constant condamnată la moarte, cea mai veche cale ferată montană din țară s-a bucurat de o promovare neașteptată în ultima perioadă.

Tot mai mulți turiști au început să umple cele două vagoane ale mocăniței care încă se târâie în traseul montan de o frumusețe aparte. Presiunile asupra autorităților care ar putea să facă ceva pentru valorificarea zonei, cu un potențial turistic și o valoare istorică incontestabile, au fost și ele mari. Cu toate acestea, Semeringul a primit doar promisiuni deșarte, fiind lăsat în aer între licitații fără nicio finalitate.

Cu toate că zona abundă de frumusețe naturală în care turiștii să-și scalde privirile, se pare că gândirea unei strategii turistice care să salveze calea ferată, nu a trezit foarte mult interes.

Când zilele până la închiderea traseului montan de tren erau deja numărate, autoritățile locale din Anina au decis că se impune luarea unei măsuri pentru salvarea Semeringului dar și pentru înflorirea economică a orașului.

Nu este vorba despre o măsură care să valorifice potențialul turistic al zonei, ci mai degrabă de un ultim puls al Aninei în încercarea de a se redresa pe partea de minerit. Cum recent au fost descoperite câteva mii de tone de cărbune în micuța localitate, autoritățile locale au decis că exploatarea și transportarea acestui zăcământ ar putea fi un prilej perfect pentru ca Semmeringul să scape de închidere, cel puțin pentru o perioadă.

Astfel, în mai puțin de două luni se va da startul la exploatarea zăcământului de cărbune din Anina, moment în care și pe calea ferată vor fi puse vagoane noi care să transporte cărbunele. Mai mult, odată începută, exploatarea de la Anina se va întinde pe cel puțin doi ani de zile, un timp perfect pentru găsirea unor metode prin care Semeringul să scape definitiv de condamnarea la moarte.

„În momentul de față umblăm după contracte de livrare, când se va apropia totul de concretizare, vom căuta ca transportul să fie făcut pe linia ferată. Vor trebui căutate vagoane și, de asemenea, reparate anumite tronsoane de cale ferată. Preconizăm că exploatarea se va întinde pe o perioadă de aproape doi ani și jumătate”, a explicat Gheorghe Românu, primarul localității Anina.

Autoritățile locale din Anina promit și că transportul cărbunelui pe cea mai veche cale ferată din țară nu va sta în calea turiștilor. Mocănița va continua să-și plimbe cele două vagoane pe traseul unic care feliază muntele.

Alexandra JURCA