În secolul al XIII-lea, Ginghis Han a pornit o campanie de cucerire care avea să se încheie, sub generalii care i-au urmat, cu ocuparea de către hoardele mongole a unui imens teritoriu, cel mai mare imperiu cunoscut de istorie, care se întindea pe întregul teritoriu al viitoarei Uniuni Sovietice, Chinei de nord, Indiei de nord şi mijloc, Persiei, Anatoliei, Europei până la Viena, pe care au iertat-o doar pentru că a murit Marele Han, care era peste fire, era un mit!

Peste şase sute de ani istoria se repetă, avându-l ca actor principal pe „tătucul“ Stalin! Popoarele se prăbuşesc la picioarele sale ca secerate, imperiul creşte uluitor, nimic nu le stă în cale sovieticilor şi iubitului conducător şi salvator al popoarelor, şi el peste fire, şi el un mit!

Cele două mituri se bazau pe o însuşire comună: o teroare şi o cruzime de nedescris! Ginghis Han a inventat şi aplicat, inclusiv pe pielea hoardelor sale, dar mai ales pe aceea a duşmanilor, una dintre cele mai cumplite forme de tortură din istorie: îşi fierbea vrăjmaşii de vii! Doar Stalin a putut inventa ceva mai îngrozitor şi mai scabros…Spre sfârșitul războiului, când câştigătorul era deja clar, a pus vreo treizeci de oameni sub un clopot de sticlă şi le-a dat, în loc de hrană şi odihnă, doar lumină şi zgomot! Atrocităţile, împinse până la decerebrare totală, canibalism şi autocanibalism, în faza finală, nu pot fi descrise…

Astăzi, la ceva distanţă temporală, dar la (ne place să credem!) infinită distanţă morală de cele două mituri puse alături, ne putem întreba, firesc, dacă ele au existat şi rezistat bazându-se numai pe teroare şi pe cruzime sau o mai fi fost nevoie şi de un alt ingredient care să le asigure trăinicia?…

Cred că a mai fost si un al treilea ingredient, încrederea! Şi, poate, şi un al patrulea, prostia! Nu poţi hrăni un mit numai prin teroare şi cruzime, trebuie să adaugi şi încrederea prostească, în stare să le cauţioneze pe primele două cu orice chip şi în orice împrejurare, ba chiar să le furnizeze doza de adulaţie şi complicitate absolut necesară pentru a dura!

Până la urmă, Stalin nu mai e, iar în urma lui a rămas un potop de înjurături! Lui Ginghis Han, cel mai puternic om care a trăit vreodată pe Pământ, nici măcar nu i se cunoaşte mormântul! Miturile pier, se prăbuşesc, se destramă, devin fumul, ceaţa şi deliciul istoriei! Indiferent de ingrediente şi de alchimia ce le pune laolaltă, nu rezistă singurului element care compune şi clipa şi veşnicia – timpul!

Trăim un timp în care miturile se prăbuşesc cu o viteză uluitoare! Mitul perfecţiunii, mitul bunăstării generale, mitul „salvatorului patriei“, cel al „omului providenţial“, cel al politicianului miraculos, posesor al „glonţului magic“ etern câştigător, mitul omnipotentului „baron local” – toate sunt măturate ca şi cum n-ar fi fost, la „lada de gunoi a istoriei”! Ceaţă şi fum!…

Aşa va fi şi cu „mitul investitorului străin”, la care politicienii şi (iertare, stimaţi colegi!) economiştii încă rămân sideraţi şi „cad în limbă”, ca să mă exprim mai neaoş şi mai puţin livresc, de parcă această supraspecie ar fi panaceul universal, „piatra filosofală” şi adevărul absolut, toate deodată!

Până la urmă, demitizarea, desacralizarea „investitorului străin” nu-i deloc dificilă, puţinii care s-au hazardat să vină şi pe la noi având o grijă, uneori exagerată, de a se demitiza şi de a se macula ei înşişi! Toţi au venit mânaţi de foamea şi de setea unor profituri facile, la care n-ar fi putut visa nici în ruptul capului în ţara lor! Nu vom şti niciodată care este valoarea reală a acestor profituri, pentru că au o grijă extrem de atentă şi de pedantă în a le ţine ascunse! În schimb, vom cunoaște până la centimă cât au investit, pentru că au o grijă la fel de atentă şi de pedantă în a ne scoate ochii cu investiţiile lor!…

Ce ne aduc e derizoriu, aproape ilar: puţină tehnologie, de obicei învechită şi grabnic relocabilă în locuri cu forţa de muncă mai ieftină, sau de cele mai multe ori achiziționată, la preţuri derizorii, chiar de pe piaţa noastră. Şi o brumă de capital, cât să declanşeze afacerea, cash-flow-ul…

Ce fac aici e mai clar ca „apa Ozanei”: exploatează resursele şi serviciile noastre şi le transformă în bani, în profituri uriaşe, după care reinvestesc 10 % din profit, iar 90 % îl duc acasă, în ţara lor! Și exploatează „la sânge” forţa de muncă autohtonă disponibilă, plătind-o mizerabil! La calificări similare, un muncitor este plătit cu 1300 de euro în Italia şi cu doar 400 de euro în România, de către acelaşi investitor! Iar, pentru ca lucrurile să fie şi mai drastic în defavoarea noastră, se laudă că fac 34 % din PIB cu numai 17% din salariaţii români… adică, chiar prost plătiţi, românii au o productivitate a muncii de invidiat!

Să vedem cu ce ne alegem noi, romanii, de pe urma lor: în primul rând, cu o pletoră de comisioane şi şpăgi, încasate de guvernanţi, administratori şi politicieni; apoi, cu ceva impozite şi taxe la buget; în fine, cu bruma de salarii mizerabile…Nu vi se pare cam puţin, pentru resursele, serviciile, piaţa şi munca noastră? Mie mi se pare extrem de puţin!

Aşa că, chiar dacă-i supăr pe politicieni şi pe mulţi dintre colegii economişti, vă propun să renunţăm la prostie, încredere, teamă şi ce-o mai fi şi să dăm de pământ cu „mitul investitorului străin“, care nu mai e mit, ci mită ideologică vânturată pentru buna credinţă a electoratului!..

Si să punem în loc mitul real, concret, palpabil – mitul investitorului român! Aceasta ar fi adevărata revoluţie economică!

…Dar cum să-i dai facilităţi românului, vecinul tău, purtător şi el de capră, ca şi tine? Că nu te lasă statul, şvaiţerul lui de stat!…

Prof. univ. dr. Liviu Spătaru