Proiectul prin care se dorește realizarea la Anina a unui muzeu al mineritului înaintează în ritm de melc din cauza birocrației, mai exact a avizelor și documentelor care trebuie depuse la dosar. La peste un an de la obținerea finanțării pentru conservarea și punerea în valoare a fostei mine din oraș, lucrările încă nu au început, deși primarul Gheorghe Românu dă asigurări că proiectul este în grafic și va fi finalizat în timp util.

Primăria Anina a reușit în luna mai a anului trecut să semneze cu ADR Vest contractul de finanțare pentru proiectul „Restaurarea, conservarea, reabilitarea și punerea în valoare a monumentului de clasa A Ansamblul Puțului I Anina”. În valoare de aproximativ 15 milioane de lei, acesta a fost primul proiect din Caraș-Severin care a primit finanțare pe Programul Operațional Regional 2014-2020.

Semnarea contractului a fost un moment de victorie pentru administrația din Anina, la capătul a peste doi ani de muncă intensă și a sute de documente adunate la dosar. Munca celor de la Primăria Anina nu s-a oprit însă după semnarea contractului, ba chiar dimpotrivă, pentru demararea lucrărilor fiind nevoie de alte avize, inclusiv de la CFR Călători, pentru simplul motiv că linia ferată trece pe lângă clădirea muzeului.

„Am avut licitația pentru proiectul tehnic, am reușit să terminăm proiectul tehnic, acum trebuie să obținem ultimele avize. La astfel de proiecte este nevoie, de exemplu, de avize de la Comisia de Cultură Timișoara, care  este responsabilă pe zona de vest, dar și de la Ministerul Culturii, în baza avizului de la Timișoara. La fel, ne trebuie aviz și de la CFR Timișoara și de la CFR București, deoarece linia CFR-ului trece pe lângă monument. Bineînțeles că aceste avize costă: am plătit 900 de lei la Timișoara și 1.100 la București pentru un aviz cum că nu avem nici o treabă cu linia ferată. La o reabilitare de clădire eu nu vin să mă apuc să mai construiesc ceva. Niște birocrații”, a explicat primarul Gheorghe Românu.

După ce se vor obține toate avizele, lucrarea va fi scoasă la licitație pe SEAP. În cazul în care nu vor exista contestații, lucrările ar putea începe undeva în toamna acestui an.

Proiectul are o perioadă de implementare de aproape 3 ani, din care peste un an de zile este prevăzut doar pentru obținerea avizelor.

Karina TINCUL

Cu exact 98 de ani în urmă, la Anina a avut loc cea mai gravă catastrofă minieră petrecută pe teritoriul României și una din cele mai grave înregistrate până la vremea respectivă în Europa. Tragicul eveniment s-a soldat cu peste 200 de morți și a lăsat în urmă peste 500 de văduve și orfani.

Accidentul minier petrecut la Anina pe data de 7 iunie 1920 a fost readus recent în atenție de directorul Direcției Județene a Arhivelor Naționale, Laurențiu Ovidiu Roșu, în cadrul unei activități derulate de Inspectoratul Teritorial de Muncă în care s-a vorbit, printre altele despre importanța respectării normelor de protecție a muncii.

Laurențiu Ovidiu Roșu a reamintit de împrejurările în care s-a produs tragedia: totul a pornit de la faptul că cei de la Anina au primit instrucțiuni să depoziteze în subteran peste 3.000 de kg de explozibil confiscat de la trupele lui Bela Kun, explozibil care era alterat și prost conservat. În seara zilei de 7 iunie 1920, pe când muncitorii din schimbul al doilea așteptau să fie scoși la suprafață și următorul schimb începuse să intre în mină, explozibilul a explodat. Practic, au avut loc 4 explozii succesive, iar în deflagație majoritatea materialului exploziv s-a descompus, povestește de directorul Direcției Județene a Arhivelor Naționale, citând din documentele vremii.

În urma exploziilor, s-a produs o cantitate mare de gaze extrem de toxice, iar aerajul le-a distribuit la orizonturile inferioare ale minei, acolo unde minerii așteptau ieșirea din schimb. Norul ucigaș i-a secerat pe loc, unii dintre mineri fiind găsiți ulterior încă cu uneltele în mâini.

Laurențiu Roșu a prezentat și mărturia unuia dintre supraviețuitori, Franz Novak, care în seara respectivă a lucrat într-o galerie secundară, împreună cu alți 5 colegi și care își descria schimbul moții astfel:

„Trebuia să răzbim până la galeria principală, singura iluminată electric. Nu am ajuns însă decât eu. Ceilalți tovarăși ai mei au murit asfixiați pe drum. Mormane întregi de cadavre, trupurile tovarășilor mei de muncă, îmi barau drumul. Am fost nevoit să calc peste trupurile lor pentru a putea ajunge la telefon, unicul mijloc de a comunica cu suprafața, deoarece explozia blocase colivia. Dorința de a trăi a învins în mine spaima”.

Catastrofa minieră petrecută în 1920 la Anina s-a soldat cu 217 morți. 170 de mineri au decedat pe loc, fiind scoși din adâncuri fără suflare. Alte 52 de persoane au fost aduse la suprafață cu leziuni la plămâni, marea majoritate decedând în perioada care a urmat.

În continuare două fotografii (reproduceri) realizate de Oswald Ruzicska, cineclubul Optic ’76, puse la dispoziție de Muzeul Cineastului Amator din Reșița.

Karina TINCUL