Gingaș precum un ghiocel, suav ca o zi de primăvară, mărțișorul reprezintă până la urmă trecerea de la iarnă la vară, o primenire a sufletului și o aducere aminte a ceea ce înseamnă și ce merită femeile din viața noastră. Fie că e vorba de soții, mame, prietene, tovarășele noastre de viață sunt (sau ar trebui să fie) în această perioadă, în centrul atenției.

Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă simbolizează ghiocelul, prima floare a primăverii.

E doar o poveste dar mai sunt atâtea altele, la fel de frumoase: Lupta primăverii cu iarna, Fratele și sora hanului, etc. În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.

Despre mărţişor au apărut şi multe legende care s-au transmis din generaţie în generaţie. Multe sînt legate de baba Dochia, personaj din mitologia populară. Una dintre aceste legende spune că o femeie bătrînă, care se numea Dochia, avea o fiică vitregă pe care o chinuia cu munci grele. Într-o zi de iarnă, Dochia i-a dat fetei o haină neagră şi i-a cerut să o spele la rîu pînă devine albă ca zăpada. S-a chinuit degeaba fata şi a cuprins-o disperarea, căci, cu cît spăla mai tare, haina se înnegrea. Atunci a apărut un bărbat care se numea Mărţişor şi i-a dăruit fetei o floare fermecată, roşie şi albă, care a făcut o minune şi haina cea neagră s-a făcut albă ca neaua. Se spune că, de ciudă, baba a plecat în lume, iar pe drum şi-a aruncat furioasă cojoacele…

Mărţişorul, ca sărbătoare populară românească, celebrează venirea primăverii. În cea mai mare parte a ţării se oferă persoanelor apropiate mărţişoare, ca mici semne de preţuire şi dragoste.

Dan AGACHE

Babele de martie vestesc venirea primăverii. Se spune că în aceste zile Baba Dochia, cea care aduce iarna începe să-și dea jos cele 9 cojoace, câte unul în fiecare zi și astfel în fiecare zi afară se face puțin mai cald, iarna lăsând loc primăverii să vina.
Babele reprezintă o tradiție pur românească, de pe 1 până pe 9 martie fiecare își alege o zi, sau mai bine zis o babă. Așa cum va fi vremea în acea zi, așa este și firea omului respectiv spun unii bătrâni. Alții spun că așa cum este vremea în acea zi, așa va fi și anul pentru acel om. Adică, dacă vremea este frumoasă și soarele strălucește, acel om este voios și bun la suflet sau îi va merge bine tot anul următor; dacă în schimb este întunecat atunci acela nu este un om bun la suflet și este cam supărăcios. Tot în tradiția românească se spune că dacă ninge sau plouă în acea zi este semn de bogăție.

Despre istoria românească a babelor, historia.ro relatează: „Conform unei legende culese din popor chiar de Gheorghe Asachi, Dochia era fiica conducătorului dac, Decebal. Fata era nespus de frumoasă, lucru care se știa în toate cele patru zări. În vremea în care romanii au ajuns pe teritoriul Daciei, liderul lor, împăratul Traian s-a îndrăgostit de Dochia. Ea refuză să devină soția lui și fuge pe muntele sacru al dacilor, Ceahlăul. Romanul se pare că a urmărit-o până acolo. Dându-și seama că nu poate scăpa de el, Dochia s-a rugat zeului Zamolxe. Aşa că frumoasa fată, împreună cu oile sale, a fost transformată în stâncă“.

În Bucovina, legenda Dochiei – fata de împărat – este puțin diferită: „Fugind de un rege cotropitor ca voia să o ia de nevastă, ea a fugit pe munte. Tot urcând şi purtând nouă cojoace, fetei a început să îi fie cald. Şi rând pe rând a început să arunce câte unul. Când a ajuns în vârf, iarna era în toi. Aşa că Dochia, mânioasă, a început să îl ocărască pe Dumnezeu, iar pentru cuvintele sale, Acesta a pedepsit-o, transformând-o în stană de piatră“.

Se pare că din legenda Dochiei a pornit și așa-zisul mit al babelor. „Întâlnite adesea în folclorul românesc, babele sunt acele femei înțelepte, care au o legătură strânsă cu divinitatea. De multe ori, ele erau ursitoare, moașe și cele care aveau câte un leac pentru orice boală. Zilele Babelor sunt primele nouă zile ale lunii martie, zilele cele mai schimbătoare, capricioase, asemenea unor femei. Tradiția a rămas ca pe 1 martie, fetele și femeile „își pun o babă”, așa vor afla cum vor fi tot anul:frumoase sau urâte, vesele sau supărate, în funcție de vremea din ziua aleasă“.

Așadar de astăzi, din prima zi de primăvară calendaristică și până în data de 9 martie, există obiceiul de a ne alege o babă; o zi pe care să o observăm din punct de vedere meteorologic, astfel încât să aflăm cum ne va fi anu, viața ori iubita.

Dan AGACHE