Bărbatul care a dispărut în apele lacului Secu, sâmbătă, 31 august, a fost găsit ieri în jurul prânzului de niște pescari. Bărbatul în vârstă de 55 de ani din Reșița, a dispărut în zona lacului, cu o săptămână în urmă, în jurul orei 14:00 și de atunci a fost căutat până ieri de către scafandri de la ISU Mehedinți, dar și de pompieri ISU Caraș-Severin și poliție.

Conform IPJ Caraș-Severin, trupul bărbatului găsit ieri în jurul prânzului pe malul lacului Secu este cel al lui Andrei Daniel Iosif, bărbatul dat dispărut cu o săptămână în urmă.

„Lucrătorii ISU au fost sesizați de către câteva persoane care se aflau în zona lacului, iar echipajul ISU a scos cadavrul care era în lac, la aproximativ 20 de metri de zona unde a fost dat dispărut în data de 31 august, la mal. Din examinarea preliminară a cadavrului, nu rezultă urme de violență, în afara celor aferente șederii în apă. Urmează ca în cursul zilei de astăzi să se efectueze necropsia în vederea stabilirii cauzelor decesului”, a precizat comisar șef Dinu Nicorici, contactat de Reper24.

foto: newsmehedinti.ro

Elena FRANȚ

Un scurt periplu realizat la pas, într-un peisaj al cărui pitoresc superb te face să scoți încă de la prima vedere condeiul sau pensula, Dognecea – Ocna de Fier, îți poate creea reacții nebănuite la aprofundarea zonei, întrebându-te, pe bună dreptate, de ce, pentru Dumnezeu suntem chiar noi beneficiarii unui relief atât de bogat prin diversitatea lui, a unor locuri minunate, dacă tot ceea ce reușim este această bătaie de joc aplicată sistematic la adresa mediului înconjurător?! Veți spune că „nu noi suntem vinovați de acest semi-dezastru ecologic din zona Dognecea – Ocna de Fier“, nu cel care citește aceste rânduri este parte implicată în procesul de poluare și distrugere, unul care se agravează de la zi la zi. Ba dimpotrivă, oricare dintre cei care trecem prin zone care suferă astfel de intervenții nefaste ale semenilor noștri, așa cum este cazul zonei amintite, Dognecea – Ocna de Fier, se face vinovat și complicele celor ce și-au făcut un rost în viață din a culca la pământ pădurile, din aruncatul deșeurilor în văile de aici, din distrugerea drumurilor județene și a celor forestiere prin transporturile agabaritice cu material lemnos care se realizează.

Dacă putem vorbi de o zonă bine punctată din județul Caraș-Severin în care reprezentanții unor instituții precum AGENȚIA DE PROTECȚIE A MEDIULUI CARAȘ-SEVERIN, COMISARIATUL GĂRZII DE MEDIU CARAȘ-SEVERIN, ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT, băieții cu „cântarul“ de la DIRECȚIA DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, CORPUL DE CONTROL  AL PREȘEDINTELUI CONSILIULUI JUDEȚEAN CARAȘ-SEVERIN ar trebui să să fie prezenți, atunci cu siguranță aceasta ar trebui să fie Dognecea – Ocna de Fier.

Dacă acest județ îl tratăm la „mișto“, atunci caterinca ar trebui să sune în genul „Ne-am săturat de fapte, vrem promisiuni!“

 Cu o mașină de teren (altfel n-ai nicio șansă) intrăm de pe dealul Lupacului al Reșiței pe drumul spre Dognecea, lăsăm în stânga celebrul centru de management integrat al deșeurilor, această haldină de dimensiuni gigantice, despre care s-a tot vorbit și care sperăm să își demonstreze într-un final beneficiile iar noi să mai fim încă în viață atunci, pe un Drum Județean 586 infernal, fără urmă de asfalt, doar piatră, gropi și noroaie, o apucăm spre Dognecea, după ce ne intersectăm cu DJ 586A prin punctul denumit de localnici „Crucea Fierului“.

Pe drum uiți din când în când de „calitatea“ indiscutabilă a gropilor atunci când dai cu ochii de mormanele de gunoi aruncat care-ncotro, de cei care nu au nicio legătură cu conceptul tot mai aprofundat și dezbătut al ecologizării. Pe românește spus, „îi doare la bască“ pe concetățenii noștri unde își aruncă mizeriile și resturile care le prisosesc, important e să nu fie în imediata apropiere a gospodăriei lor. Mentalitate a epocii de piatră și probabil că, la rândul lor, ar merita tratați în consecință, atunci când sunt prinși că aduc aceste „omagii“ mediului înconjurător!

La fel de bine stă zona și în ce privesc „talentații“ tăietorii de lemne, cei care fac profit nesimțit din vânzarea „aurului verde“ al Caraș-Severinului.  Ei sunt peste tot în această zonă iar modul în care exploatează masa lemnoasă din zona Dognecea ridică mari semne de întrebare, de care nici Direcția Silvică nu credem să fie străină. Acești băieți care au plecat de la o Dacie papuc cu podul pedalier găurit îți râd în nas din gipane de lux sau din apropierea unor utilaje forestiere pe care acum doi-trei ani nici nu și le închipuiau. Totul e să ai tupeu și să știi care-i „joaca“.  Cine îi mai întreabă și îi monitorizează pe acești băieți în legătură cu ce tăieri execută, cât încarcă, cine cântărește aceste transporturi agabaritice pe osie, cine se îngrijește de pădurea noastră? Dacă întrebi responsabilii instituțiilor, răspunsurile vor fi pline de emfaza scaunelor în care s-au cuibărit pe bani mulți. Nimic concret, nimic la fața locului. Dacă ar fi să parafrazez un clasic în viață care dă bine pe sticlă, le-aș spune de la obraz celor ce stau pe banii statului în strânsă legătură cu situația din pădurile zonei Dognecea: „Ne-am săturat de fapte, vrem promisiuni!“

De vorbă cu „nea“ Ion din Dognecea…

La intrarea în Dognecea îl întâlnim pe nea Ion Stoianovici, pădurar pensionar, fost lucrător la Ocolul Silvic Bocșa Română, despre care aflăm că a fost absolvent în 1975 al Școlii Silvice Timișoara. „Când profesorul meu scotea frunzele din buzunar, știam exact fiecare ce arbore reprezintă. Altfel, nota era 1. S-a făcut școală, nu jucărie!“

Reper 24 – Ce mai faceți, ce se mai întâmplă, nea Ioane, la Dognecea?

Ion Stoianovici – Mă doare sufletul de ce văd că trece pe drum. Schweighofer-ul parcă a ajuns la noi. Văd cum trec mașinile încărcate cu lemne și săracul drum cum suferă, de am ajuns să ne dăm din groapă în groapă. Și asta o resimt zilnic sau de câte ori când merg eu la Reșița sau vin turiști care trec pe aici ca să ajungă la lac.

Apropo de lac, aici vara veneau oamenii să se relaxeze, iar unii, care nu aveau posibilități, veneau și petreceau clipe de relaxare chiar în coada lacului. Dar acum cine să mai vină, dacă lacul care era odată limpede astăzi e tulbure și nămolos?

Fenomenul despre care vorbește nea Ion se datorează necorectării cursurilor de ogașe de pe versanții pădurilor din Dognecea și ca urmare a intervenției iresponsabile cu utilaje forestiere a celor care se ocupă de exploatarea masei lemnoase.

Pentru a înțelege despre ce fenomen vorbim, putem doar să ne gândim că pentru a ajunge la momentul exploatării, un fag, un gorun, un frasin ar trebui să atingă vârsta de 110 – 120 de ani iar agenții economici îl taie fără milă într-un minut!  În legătură cu modul în care este exploatată masa lemnoasă în zona Dognecea, fostul silvicultor afirmă că „astăzi vezi pădurea pe picior iar mâine o vezi la pământ sau încărcată în camioanele care iau calea depozitelor și mai apoi lemnu-i valorificat peste hotare“. Înainte de exploatarea masei lemnoase ar fi necesar ca aceste cursuri de pâraie și ogașe să beneficieze de lucrări de regularizare pentru ca mâlul să fie decantat înainte ca acesta să ajungă în lacul Dognecea pentru a nu oferi aspectul inestetic al luciului de apă, așa cum se poate vedea și în imaginile surprinse la fața locului. (Foto) Un pitoresc confiscat de către cei care taie pădurile din jurul comunei Dognecea. Nea Ion are lacrimi în ochi atunci când își amintește cum bea apă limpede, luată în căușul palmelor, din ogașul care acum este maro.

Sesizate, Comisariatul GNM și Apele Române cer un scurt răgaz…30 de zile! 

Situația a fost deja prezentată atât Comisariatului Gărzii de Mediu dar și la sediul Apelor Române de către cetățenii revoltați din comuna Dognecea. Reprezentanții acestor instituții au cerut un „răgaz“ de 30 de zile pentru a oferi un răspuns. Atât să fie nevoie pentru un lucrător care trebuie să se preocupe în principal de protejarea mediului și a cursurilor apelor râurilor, pârâurilor, pentru a introduce cheia în contactul autovehiculelor plătite din bani publici și a ajunge la locul sesizării? „Doar“ 43.200 de minute?

Din păcate, situația de la Dognecea impune mai multă operativitate și pragmatism din partea autorităților, care ar trebui să intervină pentru salvarea pădurilor din zona Dognecea, a lacului Dognecea, acestei zone pitorești din Caraș-Severin care ar trebui protejată de acești exploatatori de masă lemnoasă care o calcă fără milă în picioare.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157681346483956″]

P.S.

L-am întrebat pe Ion Stoianovici despre viață, despre Dognecea, dar mai ales am stăruit în legătură cu devenirea domniei sale în lumea silviculturii. „Am slujit la un renumit șef de ocol, Dumnezeu să-l Odihnească, Rotaru Gheorghe, cu dragoste și devotament am slujit pentru codrii românești iar acuma m-apucă jălea când văd dezastrul din pădurile Ocolului Silvic Bocșa Română. Mă bucur totuși că din arborele genealogic al fostului meu șef, descendenți pe linie directă îi sunt fiul Stejărel Rotaru, eminent silvicultor și un om care își demonstrează capacitatea în slujba costumului verde și celălalt fiu care este tot inginer silvic, Ghiță Rotaru. Și tot în aceeași galerie de silvicultori hăruiți de Dumnezeu se înscrie și nepotul fostului meu șef, care este tot inginer silvic“. Un cuvânt de apreciere a fost menționat de nea Ion și pentru actualul șef „cu părul alb“ al Ocolului Silvic Bocșa Română, Mihai Moatăr, despre a cărui echipă de ingineri silvicultori, însă, s-a arătat profund dezamăgit.

Închei amintindu-vă că în urmă cu mai mulți ani, cunoscuta realizatoare de show-uri de la PRO TV, Mihaela Tatu își achiziționase o căsuță la Dognecea, chiar pe malul Lacului, de care era tare mândră și unde se retrăgea adeseori. Recent starul media și-a vândut proprietatea. Să-i fi dispărut inspirația Mihaelei odată cu dispariția cristalinului apei din lacul Dognecea?

Sergiu TABAN