Mă tot mănâncă limba în ultima perioadă s-o pun de un editorial, însă mereu mă împotmolesc la granița în care conștiința dă face to face cu indiferența și confortul personal. Ultimele două au învins de fiecare dată și mi-am zis, în toate situațiile în care conștiința mi-a gâdilat orgoliul, că nu (mai) e treaba mea. Astăzi, mai tre(y)i, de Ziua Mondială a Libertății Presei, mi-am luat inima-n dinți, am ridicat semeț din umeri și mi-am „înfipt” degetele-n tastatură. Ce-o ieși? Vom vedea la final când vom „peria” textul (nu mai îndrăznesc să-i zic editorial, nu de alta, dar nu vreau să se supere cei care cred că-s experți în astfel de specii jurnalistice).

Încă de la început vreau să vă spun că titlul nu-mi aparține în totalitate. E un joc de cuvinte pe care l-am văzut la un prieten  pe facebook, un jurnalist profesionist, care nu mai activează în zona aceasta. Mă refer la a scrie pentru o publicație în mod frecvent. Mi-a sărit în ochi postarea și a fost elementul definitoriu de a reintra, preț de câteva minute, în pielea celei mai frumoase profesii, aceea de jurnalist. Știu, e puțin forțată noțiunea de profesie, mai degrabă, în zilele noastre, este mai corect spus, raportat la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ocupația de ziarist/jurnalist.  Luând fiecare întrebare din titlu în parte, zic să începem cu libertatea. Bineînțeles, cea de exprimare. A te exprima liber, în termeni jurnalistici, înseamnă în zilele noastre, să-ți urci în cap toată societatea în care trăim. Noțiunea de a arăta administrațiilor de la orice nivel ceea ce e greșit este echivalentul unei sinucideri premeditate a carierei pe care ți-ai propus să o urmezi. De fapt, în zona estică a Europei, cu precădere în statele post-comuniste, acest principiu de a critica constructiv este ceva de neacceptat în mediile politice și sociale. De către cei care administrează instituțiile, evident. Orice demers jurnalistic obiectiv ce-și propune a scoate la lumină comportamente neconforme cu noțiunea de a administra în interesul publicului larg este sortit eșecului. Mai devreme sau mai târziu, vei fi scos pe linie moartă și vei primi sarcini ce nu mai pot afecta potentații zilei. Libertatea de exprimare a unui jurnalist este mereu condiționată de avantajele financiare ale publicației pentru care acesta își tocește coatele. Evident că aceste aspecte se întâlnesc în cazuri foarte rare, pentru că, de regulă, jurnalistul o dă la pace, încă de la început, cu cei care fac politica editorială a publicației. Banii puțini câștigați din această profesie, constrângerile ce privesc libertatea de expresie îi fac, pe cei care pornesc cu avânt pe acest drum, fie să renunțe, fie să se adapteze politicii editoriale a publicației/trustului. Scuzele sunt mereu aceleași: este o breaslă unde banii sunt puțini și se fac foarte greu, trebuie să ne păstrăm relația cu x, y, ne mai dă câte o informație în exclusivitate etc. . De obicei, jurnaliștii care acceptă această înțelegere, scriu foarte tehnic. Mulți dintre ei nu trec bariera de a-și exprima păreri personale, opinii ș.a.m.d. . Multora le e rușine, știu că se mint pe ei înșiși și, în multe momente de sinceritate, se simt stânjeniți de situația pe care o acceptă zi de zi. Și aici mă refer la cei care sunt jurnaliști cu har și înclinație spre această profesie și nu mă refer la cei cărora numele le apare ca și semnătură la „articole”. Dacă e să răspund la întrebarea: ”Care libertate?”, aș putea să afirm cu tărie că oricare libertate, mai puțin cea de exprimare. Deci, libertatea de exprimare în raport cu realitatea obiectivă în care trăim și, fără să ne lăsăm influențați de realitatea subiectivă a noastră sau a grupului de presă din care provenim, lipsește cu desăvârșire. Ea este mereu condiționată și voalată în funcție de grupul de interese pe care-l reprezentăm. Cel mai grav, în mai toate cazurile, este faptul că încercăm de fiecare dată să ne „prostim” publicul cititor cu minciuni pe care le ducem la rang de virtute. Nu numai că avem un astfel de comportament, ci ne și irităm atunci când cititorii ne „prind” cu musca pe căciulă.

În atari condiții, despre care presă vorbim? Desigur, cei din breaslă mă vor blama și vor spune că ceea ce am spus în acest editorial este rezultatul propriilor mele frustrări. Nu neg că, timp de 4 ani, cât m-am jucat de-a jurnalistul, nu am acumulat frustrări. Ele sunt și rezultatul unui astfel de comportament. Cu siguranță, în tot acest timp, am ajuns la concluzia că acest mod de a face presă este unul care nu mi se potrivește. Pe de-o parte, pentru faptul că atunci când tu exerciți o formă de șantaj care se materializează-n compromis, nu te poate face obiectiv, iar pe de altă parte, orice altfel de abordare, fie ea și corectă, duce la excluderea ta din grup. Și cum spuneam mai sus, automat, ți se dau „sarcini” mai ușoare, care nu-i vizează pe cei care au angajamente financiare cu publicația pentru care încerci să-ți exprimi punctul de vedere liber.

Sintagma de „a patra putere-n stat” dată presei este una nemeritată și neadjudecată de cei care fac presă sau jurnalism. Atunci când te dai independent, ca și politică editorială, ai nevoie de foarte multe resurse, iar cum resursele sunt preponderent venite din zona banului public, este cam greu să-ți menții un echilibru sub zodia libertății de exprimare. Presa, sau jurnaliștii trebuie musai să fie persoane integre, mai ales în zonele pe care le abordează. Probitatea morală este o condiție sine qua non pentru a avea cititori, chiar și-n mediul online. Cititori sunt și încă mulți, însă nu mai prea au ce citi. Majoritatea s-au cam prins de trucurile care se fac între presă/jurnaliști și politicieni. Mai mult, probitatea morală a celor din presă este într-o scădere continuă, în unele cazuri ea lipsind cu desăvârșire. Pentru că, nu-i așa, cum poți tu condamna, spre exemplu, politicienii, atunci când tu însuți provii dintr-o familie de politicieni care, după cele spuse de tine,  își îmbuibă existența în beneficii și privilegii? N-ai cum, într-o societate în care există presă și libertate de exprimare!

„…Și dacă n-a fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să știu? Aș vrea să privesc ochii Maitreyei.”

John GAVRILESCU

Atunci când prestezi un job care implică formarea sau educarea unui segment important de oameni, în speță jurnalismul, devii, inevitabil un lider de opinie. Fără îndoială, o parte din cititorii tăi te iau ca exemplu și unora chiar le schimbi modul de a gândi, acționa, iar acest aspect le poate influența în bine sau în rău comportamentul. Depinde de partea cui ești tu ca individ. Întotdeauna, de când mă știu, am ales să reprezint binele sau cel puțin asta îmi este credința. De cele mai multe ori, influența nedreptăților mi-au influențat într-un mod definitoriu acțiunile. Am observat însă că cei pe care îi alegeam ca țintă, de fiecare dată au denaturat sensul demersurilor mele. Recunosc, că în mai toate cazurile, chiar dacă știam că am dreptate, mă încercau sentimente de regret și compasiune față de cei despre care scriam. Deși n-ar fi trebuit, logic, să-mi pese. Numai că, atunci când principiile morale după care îți ghidezi existența sunt unele sănătoase, nu poți ignora karma negativă care îți influențează existența în astfel de cazuri, chiar dacă atunci când spui adevărul unei persoane poate semnifica totul pentru comportamentul acelei persoane. N-am scris niciodată articole la comandă, pentru bani sau diferite avantaje. Am considerat că, fie ei pesediști ori fie ei peneliști, sunt cu toții, deopotrivă, oameni. Au un suflet, simt, trăiesc și uneori o fac după percepții greșite asupra lucrurilor. Toți greșim și toți suntem perfectibili. Pentru a înțelege asta însă trebuie să și conștientizăm. Și cum cea mai eficientă terapie e aceea de a te cunoaște pe tine însuți/însăți și de a te raporta la tot ce mișcă în jurul tău prin prisma propriilor tale trăiri, de fiecare dată când emiți o judecată de valoare să o faci după acest exercițiu, chiar dacă e unul anevoios, de altfel. Pentru că e al naibii de greu să-ți recunoști propriile tale greșeli. Să te judeci cu aceiași ochi pe care-i judeci și pe cei din jurul tău. Știu, e rușinos, uneori insuportabil, căci vocea minții îți spune de fiecare dată că tu nu ești așa, că tu ești supremul, frumosul, invincibilul. Nimic mai fals! Acea voce e a mândriei de sine, nicidecum vocea rațiunii tale. Și, atunci când vocea mândriei este mai răsunătoare ca cea a rațiunii, terapia nu va avea niciun efect, ci dimpotrivă. Bine, la toate acestea se adaugă și o educație ce ți-a ascuțit principiile morale și le-a transformat în virtuți. Altfel, cauți acul în carul cu fân.

Revenind la rolul de lider de opinie și formator al ei, trebuie să știi că atunci când cei care aderă la modul tău de gândire sunt tot mai curioși să afle felul în care îi faci să-ți aștepte un text cu sufletul la gură. Sunt mii de moduri în care poți să-ți câștigi adepți și, de cele mai multe ori, modul facil de a stârni emoție este critica. Trăim vremuri în care instituțiile, în marea lor parte, și-au pierdut orice fel de încredere, prin oamenii care le reprezintă, evident. Am avut privilegiul și șansa să stau de vorbă cu multe persoane educate în perioada interbelică. Alt aluat, frate! Din toate punctele de vedere! Dar legat strict de percepția ce o aveau despre instituții, comparativ cu cea de astăzi, era una net superioară în sens pozitiv. Curios din fire, am insistat în discuțiile cu aceste persoane să aflu și de ce. Iar răspunsurile au venit cu un argument năucitor. Era vorba de oameni, de oamenii care reprezentau acele instituții. De respectul pe care și-l câștigau ei ca indivizi. Iar acest respect se transfera inevitabil instituției pe care o reprezenta acea persoană. În zilele noastre, ce-i drept, astfel de oameni găsești tot mai rar. Vina este și a selecției de resursă umană, și de modul în care lipitorii de afișe se regăsesc printre astfel de reprezentanți ai instituțiilor. Dar, dincolo de toate acestea, o parte de vină este și a formatorilor de opinie, în speță jurnalistul. Acesta, de cele mai multe ori, nu ține cont de faptul că el trebuie să fie imparțial și să reflecte cu discernământ faptele. Nu de puține ori sau de fiecare dată, am văzut politicieni promovați cu atâta ardoare și convingere prin ziare, în special în campaniile electorale, iar după ce aceștia (politicienii) au ajuns în funcțiile dorite, brusc, jurnalistul începe să-i găsească cusururi. Deși știu de ce, nu am să spun, pentru că asta îmi va aduce încă o pată neagră la cv-ul meu de hater. Și cum toate acestea sunt puse pe seama frustrărilor mele, uite că am să încerc să le înăbuș. Plecând de la însemnările lui Bogza: Ca să fii om întreg, atâtea sunt necesare… Să ai ochi şi priviri de care să nu se sperie cocorii, concluzionez tot prin pana maestrului: Omenia e o realitate care poate fi simţită şi pe care se poate conta!

Ultima partea a acestor confesiuni pleacă de la ceea ce spunea Ioan Slavici în prefața volumului de nuvele în care este tipărită și nuvela „Moara cu noroc”, care, pentru mine, este o lecție de viață și unde autorul povestea despre mama sa: „Maică-mea, fie iertată, zicea că nu e bine să stingi lumina când supărarea e în casă, că trebuie să ștergi mai înainte supărarea și numai apoi lumina. Și orișice s-ar fi întâmplat în casa părinților mei, seara trebuia să fie pace, să ne cerem și să ne dăm unii altora iertare.”. La fel de bine cum mama scriitorului ștergea supărarea înaintea luminii, tot așa voi șterge și eu răutățile unora dintre voi, cu precădere a celor din presă. Și asta pentru că voi ați făcut din observațiile mele răutăți pornite din frustrările mele. Multe dintre ele s-au născut din faptul că, după voi, eu nu aș fi făcut față cerințelor voastre. Știți foarte bine și voi că nu e așa, tocmai de aceea v-am sugerat terapia din prima parte a confesiunilor. Eu ce am avut de demonstrat mi-am demonstrat mie și dovadă stau statisticile și știți foarte bine despre ce vorbesc. Îmi fac rău abordările astea și singurul scop e acela de asumare a rolului de formator de opinie. În sensul proverbului chinezesc în care cred cu tărie: Dacă vrei un an de prosperitate, cultivă grâu. Daca vrei 10 ani de prosperitate, plantează copaci. Dacă vrei 100 de ani de prosperitate, investește în oameni! Da, trebuie să investim în oameni, mai ales în cei care ne decid soarta. Să-i ajutăm să se îndrepte. Să-i ajutăm pe cei care merg la vot să-și deschidă mintea și să aleagă dintre cei mai buni. Sau, de ce nu, să-i facem pe cei care-i avem să înțeleagă că așa nu mai merge și că pentru noi contează mai mult educația celor care ne citesc, decât banii pe care ni-i bagă-n cont cei care vor să ne păcălească pe noi, iar noi, la rândul nostru, să ne păcălim cititorii. Să nu devenim ecourile adversarilor lor! Uff… , iar am luat-o razna și fac judecăți de valoare deși îmi propusesem ca acest editorial să fie unul împăciuitor! Dar, așa e când în ungherele minții nu mai are cine să-ți facă ordine…

John GAVRILESCU

Ieri a fost o zi grea pentru multă lume. Războiul de 7 zile din PSD a creat emoții și așteptări în ambele tabere. Dar, din nefericire, pentru unii s-a terminat prost, inclusiv pentru unii așa ziși ziariști, care fac din această breaslă o afacere și nu țin cont de nicio normă deontologică. În mare parte, își mint cu bună știință cititorii, manipulând în cel mai ordinar mod faptele, doar pentru un amărât de trafic. Ați auzit probabil sau ați întâlnit deseori sintagma „cei mai buni”, cel mai citit”, „cei mai profesioniști” (apropo, suportă ”profesionist” grad de comparație?). Toate aceste aprecieri vin din partea celor care scriu articolele. Nici nu vreau să-mi imaginez cât de penibil poți să fii încât să te lauzi singur și să ai impresia că doar traficul contează. Și să nu vă imaginați că e un super trafic și el educă în fiecare zi zeci de cititori și în timp formează sute de caractere. Nu, chiar dimpotrivă. Multe din articole au titluri înșelătoare, în mare parte conținutul lor se bazează pe supoziții, analize subiective și incită deseori la un soi de refulare din partea celor care știu care este adevărul lor, fie el și subiectiv. Să nu vă imaginați că acești don juan(i) deghizați ai presei au vreun principiu și se poziționează conform unor principii morale. Dimpotrivă, scopul lor este de a semăna frică în rândul celor despre care scriu și, de ce nu, aceștia să-și cumpere liniștea cu un contract de publicitate. În spațiul social cărășean circulă un zvon că ar exista tarife și pentru a nu se scrie deloc. Adică, plătești o sumă pentru care existența și acțiunile tale să fie ignorate. Repet, e doar un zvon.

Revenind la tema acestui articol, am să vă și demonstrez cum au unii impresia că se face presă, pentru că, nu-i așa, ei sunt cei mai buni, iar noi nu suntem decât niște amărâți de jurnaliști de casă ai unor politicieni, fie ei și de stânga. Ieri, în focul evenimentelor dezbaterii și votului pe moțiunea de cenzură, publicația Reper24 v-a prezentat o serie de evenimente întâmplate în plenul camerelor reunite. Evident, aceste relatări au la bază fapte relatate de la cei prezenți în sală. Cum votul a luat o turnură neașteptată și a dat peste cap intențiile inițiale ale parlamentarilor PSD de Caraș-Severin, informațiile s-au schimbat cu o vitează ce i-a cam lăsat pe unii în offside. Inițial, parlamentarii PSD de Caraș anunțaseră că vor vota împotriva moțiunii de cenzură, un deputat de Caraș intenționând chiar să facă acest lucru la vedere. Numai că, după discursul din Parlament al președintelui PSD, Liviu Dragnea, acesta s-a deplasat prin sală să „discute” cu parlamentarii, punând astfel presiune pe cei care intenționau să nu voteze moțiunea. Totodată, liderii de grup ai PSD au luat decizia ca parlamentarii din arcul guvernamental să voteze cu bilele la vedere. Cum în CEx se luase deja decizia ca cei care vor vota împotriva moțiunii să fie excluși din PSD, parlamentarii PSD de Caraș s-au văzut obligați să-și schimbe strategia și au ales să nu fie prezenți în sală în momentul votului. Evident că, aproape în timp real, această informație a fost actualizată la articolul inițial pe care publicația Reper24 își ținea la curent cititorii cu privire la desfășurarea evenimentelor.

Numai că, concurența, din lipsă de subiecte și informații, a publicat și ea un articol, în jurul orei 12.00, prin care făcea o amplă analiză, care nu avea ca și suport toate cele întâmplate în sală. Evident, cu informații publicate în Reper24, fără însă să precizeze vreo sursă, articolul nostru fiind în exclusivitate. Dimpotrivă, am fost catalogați ca fiind „ziar apropiat PSD-ului” și „ziar de casă al lui Mocioalcă”. Cum noi am actualizat informația potrivit căreia parlamentarii PSD luaseră o altă decizie decât cea inițială, în urma evenimentelor pe care le-am relatat mai sus, articolul publicat de „cea mai citită publicație” își cam pierdea din substanță. Am fost acuzați chiar că nu am avea informații din mijlocul evenimentelor și că am fi așteptat derularea evenimentelor și am fi făcut actualizările cu mult după ce evenimentele au avut loc. Nimic mai fals și abordarea celor „mai profesioniști” a fost una ce lasă de dorit din perspectiva actului jurnalistic. În imaginea de mai jos aveți ora la care a fost publicat articolul, respectiv ora 11.03, precum și ora la care a fost adăugat update-ul cu decizia de ultimă oră a parlamentarilor cărășeni.

Cum s-au cam făcut de râs, profesional vorbind, au început să folosească nume false prin comentariile adăugate la site-ul nostru. Cum cu tehnica nu te prea poți juca, mai ales atunci când ești neprofesionist, vă facem public identitatea celui care se erijează ca fiind profesionistul presei cărășene. Aveți în imaginea de mai jos IP-ul care este identic, doar numele fiind schimbat, cu cel al persoanei care a adăugat primul comentariu, astfel dezvăluindu-și identitatea cel care a adăugat, ieri, comentariul acuzator.

De asemenea, pentru a demonta acuzațiile nefondate făcute de acest individ fără scrupule, care ne și dădea sfaturi în primul comentariu, cel cu numele real, despre cum se face jurnalismul, iată cum, prin acest mod de comportament, ne demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de penibil poate fi.

Printul cu discuțiile în timp real cu persoana care ne-a furnizat informațiile nu am să-l public. În primul rând, pentru că nu vreau ca în această dispută să implic persoane care nu au nicio vină și sunt terfelite constant într-un mod total neprofesionist de acest individ insipid și lipsit de orice substanță și valori morale. Despre autorul articolului nu pot să spun decât că mi-a produs o mare dezamăgire și încă sunt șocat de lipsa de respect față de un fost coleg. Legat de politica editorială a publicației în cauză, nu pot să spun decât că nu m-am înșelat atunci când am luat decizia să plec și mă bucur că am putut vedea aceste lucruri la timp, deși, atunci când simți pe pielea ta dezamăgirea față de o persoană care ți-a înșelat așteptările, e cam dureros.

Așadar, toate discuțiile formale legate de o unitate a breslei din presa cărășeană sunt doar o perdea de fum. Am auzit deseori ideea conform căreia trebuie să fim uniți, să ne apărăm reciproc atunci când asupra presei există presiuni și abuzuri, însă, iată, v-am demonstrat că această abordare e doar un clișeu. Respectul se câștigă de fiecare dată și el are la bază câteva concepte morale și se bazează pe virtuțile ce ne definesc ca oameni. Aș putea să fac un serial cu modul prin care unii își clamează moralitatea prin articole și, în spatele acestor măști, găsești comportamente diametral opuse. N-am să fac asta, pentru că nu sunt eu în măsură să judec pe nimeni, însă, cu siguranță am dreptul să-mi apăr reputația atunci când anumite persoane atentează în mod direct la munca mea și pun la îndoială profesionalismul meu, cum altfel decât dezinformând și mințind cu nerușinare. Mai vreau să adaug că nu sunt un jurnalist de casă al PSD-ului și nici nu am primit ordin sau sarcini de la redactorul-șef, Sergiu Taban, să scriu pro cineva. Totodată, nu mi-a fost refuzat niciun material pe care l-am elaborat și nici nu mi s-a spus ca data viitoare să nu mai abordez subiectul respectiv. Toate acestea pot fi verificate în articolele publicate cu numele meu în publicația Reper24. Mi-aș mai permite să dau un sfat celor care citesc acest material și anume acela de a nu vă mai lăsa pradă titlurilor bombă și articolelor fără conținut și să evitați pe viitor în a mai da click pe astfel de materiale. Și nu v-o spun din invidie sau cu scopul de a produce vreo pagubă celor despre care am vorbit, ci pentru simplul fapt că astfel de articole răutăcioase și subiective nu vă fac decât rău. Luați ca exemplu polemicile ce se nasc în urma acestor materiale și cum vă certați voi între voi și până la urmă nu aveți nimic de câștigat. Celor care țin neapărat să apară prin articole elogioase, le spun că, mai devreme sau mai târziu, de la mici animozități, vor deveni ținte și subiecte negative în abordările „celui mai citit ziar din toate timpurile”. Mai devreme sau mai târziu, fiecare va pieri pe limba lui.

Last edit: În timp ce mă pregăteam să public acest material am observat că părerile ce mi le-am exprimat pe pagina de facebook a „celui mai citit ziar”, ieri, după ce am constat că mi-a fost furat subiectul și mi s-au adus acuzațiile ce le-am demontat mai sus, au fost șterse și mi s-a blocat accesul de a mai adăuga comentarii. Asta îmi întărește ceea ce am exprimat în acest articol, că voi nu aveți tăria de a accepta și alte puncte de vedere argumentate și fugiți de adevăr ca dracu` de tămâie. Dacă e așa, nu mai încercați să păreți ceea ce nu sunteți, că o dați în penibil. Nu toți suntem manipulabili și proști cum ne credeți voi!

UPDATE: În urma discuțiilor avute cu cel care a făcut primul comentariu, cel din 22 iunie 2016, facem precizarea că acesta ne-a declarat că celelalte două comentarii nu-i aparțin. Totodată, recunoaște faptul că primul comentariu este scris de el. În condițiile date, nu ne rămâne decât să presupunem că ultimele două comentarii au fost adăugate, conform IP-ului, din aceeași locație. Însă, legat de acest aspect, vom reveni, când o să avem confirmarea proprietarului IP-ului de pe care s-au făcut cele trei comentarii. Pentru că ziarul nostru este unul fairplay, considerăm că, dincolo de orice diferend, cititorii au dreptul să cunoască și poziția celeilalte părți.

John GAVRILESCU