Atunci când spui Reșița, spui industrie, siderurgie, construcții de mașini; spui tradiție, spui istorie industrială, spui pepinieră pentru ce era odată „meseria“ învățată în „Cetatea de foc“. Am rămas cu amintirile, cu sunetul șlapilor de lemn al miilor de muncitori ce intrau dimineața la „făbrică“, pe lângă „Țăndărică“, cu „duda“ ce dădea deșteptarea orașului și anunța stingerea la căderea nopții. Am rămas cu o strângere de inimă la vederea locomotivelor diesel-electrice, acum ruginite și scorojite despre care mulți spun că sunt bunne de fier vechi; la gândul că atunci când aprinzi lumina, kilowații ce-ți cresc factura provin din turbinele hidrocentralelor făcute la Reșița, că pe mările și oceanele lumii navigau odată, sub pavilion românesc, nave de mare tonaj propulsate de motoare făcute la „Navale“.

Din toate acestea au rămas doar vise spulberate, fărâme de amintiri pentru că nu mai sunt prea mulți care să-și amintească. Reșița continuă să trăiască din amintirea a ceea ce era odată industria acestui oraș. Amintiri și regrete că nu s-a făcut mai mult. Nu am știut? Nu am vrut? Nu a avut cine? Întrebări ce nu vor primi răspuns decât din partea celor ce odată erau sufletul acestei industrii: muncitorii. Ei cu priceperea lor și cadrele tehnice, inginerii (eheheee ce era odată un inginer și cu cât respect era privit de ceilalți).

Am primit la redacție o epistolă, semnată de un UCMR-ist ce își spune Asterisc. Poate că atât a rămas din Reșița industrială, un asterisc pe harta obiectivelor industriale ale României și ale lumii. O scrisoare deschisă fără un „adrisant“ anume, dar cu trimitere clară la cei ce au administrat industria reșițeană în general și UCMR-ul în mod special. O misivă intitulată simplu, dar atât de profund „250“:

„Moștenirea iți este de folos doar dacă te apuci să scrii o carte de istorie sau să te ții de ceva când te afli într-un loc în care doar pașii lasă urme, mintea nu.

Prezentul, viitorul, ca să existe, nu trebuie să se bazeze doar pe moștenire.

Inovația este, și a fost, cea mai mare nevoie pentru a avea succes sau pentru a supraviețui. Fiecare organizație, care se vrea lider de piață sau care vrea să supraviețuiască, are drept componentă de bază inovarea.

Pentru a inova este nevoie de creativitate.

Creativitatea este apanajul omului și va rămâne așa.

UCMR sărbătorește 250 de ani, de existență, dar este pe cale să ajungă ca nici macăr să nu mai poată supraviețui.

UCMR nu a dus lipsă de inovatori, dar a avut și coordonatori care nu au știut să-i îndrume și i-au trimis în șomaj tehnic. Toți coordonatorii din urmă, ca interpreți reprezentativi, au eșuat direct în faliment.

Creativitatea este cel mai confuz comportament uman și, ca și coordonator vremelnic care nu o poți stăpâni, poți găsi multe elemente constitutive de nevinovăție ca să-ți sprijini comportamentul și să continui cu practicarea eșecului tolerat.

Există și un sindrom: „not invented here”!, care este un afront la adresa specialiștilor.

În final, de când lumea se plătește curajul, ideea și prostia. După ce alegi să plătești doar prostia, ajungi să nu mai poți nici măcar să supraviețuiești“.

de Asterics

Trist, adevărat, revoltător și din păcate inutil; tot ceea ce trebuia distrus, s-a rezolvat. Rămânem doar cu amintiri și din păcate cu un gust amar, astăzi, 3 iulie, când ar trebui să sărbătorim 250 de ani….

Sursă foto: uzpcarasseverin.wordpress.com

Dan AGACHE

Gingaș precum un ghiocel, suav ca o zi de primăvară, mărțișorul reprezintă până la urmă trecerea de la iarnă la vară, o primenire a sufletului și o aducere aminte a ceea ce înseamnă și ce merită femeile din viața noastră. Fie că e vorba de soții, mame, prietene, tovarășele noastre de viață sunt (sau ar trebui să fie) în această perioadă, în centrul atenției.

Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă simbolizează ghiocelul, prima floare a primăverii.

E doar o poveste dar mai sunt atâtea altele, la fel de frumoase: Lupta primăverii cu iarna, Fratele și sora hanului, etc. În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.

Despre mărţişor au apărut şi multe legende care s-au transmis din generaţie în generaţie. Multe sînt legate de baba Dochia, personaj din mitologia populară. Una dintre aceste legende spune că o femeie bătrînă, care se numea Dochia, avea o fiică vitregă pe care o chinuia cu munci grele. Într-o zi de iarnă, Dochia i-a dat fetei o haină neagră şi i-a cerut să o spele la rîu pînă devine albă ca zăpada. S-a chinuit degeaba fata şi a cuprins-o disperarea, căci, cu cît spăla mai tare, haina se înnegrea. Atunci a apărut un bărbat care se numea Mărţişor şi i-a dăruit fetei o floare fermecată, roşie şi albă, care a făcut o minune şi haina cea neagră s-a făcut albă ca neaua. Se spune că, de ciudă, baba a plecat în lume, iar pe drum şi-a aruncat furioasă cojoacele…

Mărţişorul, ca sărbătoare populară românească, celebrează venirea primăverii. În cea mai mare parte a ţării se oferă persoanelor apropiate mărţişoare, ca mici semne de preţuire şi dragoste.

Dan AGACHE

Istoria unei comunități se identifică adesea cu parcursul membrilor săi. Pentru istoria Reșiței, și pentru aceea a județului Caraș-Severin, studiile și cărțile profesorului dr. Rudolf Graf concură la creionarea și înțelegerea istoriei comunității reșițene, dar și a întregii regiuni a Banatului Montan.

În anul jubiliar Reșița 250, avem oportunitatea de a lectura în limba română o carte ce integrează transformările bănățene în marea metamorfoză pe care o suferă Imperiul Habsburgic în secolul revoluției industriale, în secolul națiunilor. Este o traducere mai mult decât binevenită nu numai pentru specialiștii istorici interesați ci mai ales pentru cititorul interesat să înțeleagă evoluția orașului nostru în contextul mai larg, economic, politic, demografic și al dezbaterii ideilor din Europa secolului al XIX-lea.

Acest prim volum, Monarhia habsburgică (1848-1918), face parte dintr-o serie editată de Alois Brusatti, Adam Wandruszka și Peter Urbanitsch sub egida  Comisiei pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Științe din Austria. Ideea editării în limba română a volumelor din această serie aparține profesorului Rudolf Gräf care, de altfel, coordonează și îngrijește ediția. Munca de traducere a unei astfel de lucrări nu este una facilă, pentru că alăturat cunoștințelor de limbă este necesară o calibrare a inadvertențelor lingvistice și o cunoaștere temeinică a fenomenului istoric, a terminologiei adoptate în istoriografie.Din volumul inițial, editat în 1973, editorii români au selectat texte privitoare la trei domenii esențiale ale vieții unui stat: Dezvoltarea economică, Administrația și sistemul juridic și Forța armată. Incursiunea bine condusă de către autori, extrem de documentată, pornind de la informația documentară, statistici și indicatori economici, legislația epocii și conexiunile instituționale, face din această carte o lectură necesară.

Analiza istorică a fost realizată în cadrul volumului în limba germană de către șapte autori, nume de referință în domeniu, din Austria, Ungaria, Polonia: Nachum Th. Gross, Herbert Matis, Josef Wysocki, Robert Kann, Bela Sarlos, Johann Cristoph Allmayer-Beck și Tibor Papp. Recunoașterea existenței dar și a rolului major a grupurilor de interese în cadrul economiei Imperiului Habsburgic, evidențierea concurenței dintre Imperiul German și cel Austro-Ungar dar și recunoașterea deficiențelor acestuia din urmă, sunt coordonate care dau obiectivitatea cu care au privit autorii această ultimă perioadă din existența Imperiului Austro-Ungar. Identificarea și analiza problemelor economice cu care s-a confruntat Monarhia, dintre care poate cea mai importantă fiind echilibrarea diferențelor de dezvoltare, imposibilitatea balansării diferențelor  economice  în acest secol al revoluției industriale dintre regiunile Imperiului, au evidențiat o concluzie clară: până la finalul Marelui Război, în 1918, Monarhia Austro-Ungară a fost o țară industrială „în curs de dezvoltare”.

Conceptul de „stat supranațional” argumentat de Robert Kann aduce în dezbatere principiile care au stat la baza guvernării Monarhiei Habsburgice în ultimele sale decenii de existență. Studiul lui Robert Kann coroborat cu cel al lui Bela Sarlos despre sistemul juridic al Ungariei în acești 70 de ani pot „construi” în gândirea cititorului imaginea veridică a raporturilor dintre cele două componente ale Monarhiei. Nu în ultimul rând abordarea asupra istoriei armatei regale ungare este una specială prin exemplele oferite de autorul Tibor Papp și prin surprinderea momentelor cheie atât din punct de vedere logistic, precum producția în masă a armelor, cât și din punct de vedere al instrucției trupelor după pierderea campaniei din Italia din 1859 sau schimbarea modului de  împărțire a trupelor.

Prin detaliile surprinse de autori și prin analiza obiectivă asupra evoluției a trei domenii de importanță vitală a Monarhiei Habsburgice, volumul de față se poate constitui pentru cititor în „bornă” de lectură și poate schimba percepția asupra istoriei marelui imperiu.

– prezentare realizată de Livia Magina, cercetător științific la Muzeul Banatului Montan din Reșița.

Lorena POENARU

Pe reșițeanul autohton pașii îl poartă prin toate cotloanele vechi sau mai noi ale „cetății de foc”. Orașul se transformă, desigur, nu în ritmul în care și-ar dori mulți cârcotași, dar pe ici pe colo nostalgia locurilor de-altădată ne pătrunde și ne face să oftăm. Oftăm după oamenii de ispravă ai uzinelor, după edificiile lăsate în ruină, după o atmosferă boemă a Reșiței pierdută în perioada ei romantică. Și nu suntem singuri în asentiment… La cafeneaua Time din centrul municipiului, un loc unde încă se mai deapănă amintirile frumoase ale urbei, am zărit pe tejghea câteva pahare de carton lucrate cu multă migală.

O manufactura de rară pricepere, de chinez bătrân cum ar spune unii, a unor pahare pe lângă care, de-obicei ai putea trece nepăsător. Nu a fost cazul acum. Am admirat câteva din edificiile Reșiței pictate și decupate cu multă măiestrie de arhitectul reșițean Dan Cincu. Deși este un artist modest, care nu a dorit să facă propagandă propriei iscusințe, am reușit să-i smulgem câteva cuvinte despre tematica acestora, dacă doriți, mini-opere de artă expuse la cafeneaua Time.

„Lucrările sunt un fel de content pe care îl are cafeneaua Time, ca să pună din când în când ceva pe Instagram și pe Facebook și atunci eu fiind client de-al lor fidel, pentru că am biroul aici lângă, „mâzgălesc” pe pahare. Pentru Time am mai „mâzgălit” o serie cu turnuri pentru Segafredo D`Italia și câteva sunt chiar în Italia trimise, pe căni de cafea întoarse, puse una peste alta și creez un turn.

Acestea pe carton sunt clădiri reprezentative și monumente din Reșița, cu toate că acuși termin pentru că Reșița nu prea mai are cine știe ce monumente. Din păcate, unele vor dispărea, cred că este un fel de proces de conștiință pe care îl am eu. Proiectul de demolare al cinematografului din Muncitoresc, o clădire care a fost proiectată de un arhitect care la un moment dat a fost arhitectul șef al Budapestei.

Și atunci când „etnicii” furau cărămidă de pe acolo, fiind risc să pice, s-a luat decizia să îl demolăm, dar am reușit totuși să păstrez fațada, s-a declasificat monumentul cu condiția ca următorul care vine să refacă fațada exact cum a fost. E nasol ca arhitect, când dărâmi un monument, rămâi cu un gust amar”, spune Dan Cincu.

Printre monumentele decupate pe pahare de arhitectul reșițean se numără Vila Koch și Moara Juracek.

„Tot legat de monumente, de exemplu ultimul pahar este cu Moara Juracek și toată lumea îmi spune că e monument, mă rog, trebuie să mai lași loc și pentru altceva nou, nu le poți face chiar pe toate și nici nu le întreții, dacă le întreții poate că reușești.

Eu, de exemplu, cu paharele acestea, când postez pe Instagram eu scriu istoria lor, atâta cât o prind și eu de pe internet, că nu stă nimeni 5 ore să își facă o postare, dar încerc să le mai arăt oamenilor că mai există și clădirea aia, mai există și cealaltă”, ne-a povestit arhitectul Dan Cincu.

Despre alte subiecte și teme abordate lângă paharele cu istorie ale lui Dan Cincu, în viitoare articole pe Reper24.

Lorena POENARU

Chiar dacă a câștigat alegerile și a ajuns în Parlamentul României, co-președintele AUR, George Simion, a promis că nu va uita de Reșița, chiar dacă este un oraș situat într-o zonă „uitată de lume”. Pe lângă promisiunile pe care le-a făcut la ultima sa vizită în municipiul de pe Bârzava simpatizanților reșițeni, Simion a ținut să dezmintă și câteva informații care îl incriminau.

„S-au răspândit atât de multe minciuni, de la cele fabricate, la cele grosolane, despre noi, încât nici nu știu dacă ar mai trebui să dezmințim unele aberații de genul acesta. S-au făcut conturi false care fac trolling și e interesantă fiecare știre despre noi și ajung să se facă știri de pe conturi false care folosesc imaginea AUR.

Vreau să vă spun o minciună concretă răspândită pe internet cu o zi înainte de a ajung în Reșița: „Simion nu-și cunoaște istoria”. Am spus că la originea ideii României Mari, la originea ideii de la Nistru până la Tisa stă Mihai Eminescu și arătau la televiziuni că „Simion nu știe că în 1918 s-a realizat România Mare”, știe Simion, dat totodată știe munca depusă de generațiile unioniste de dinainte de făurirea României Mari și Simion cunoaște și poezia „Doina”, a declarat președintele AUR în timpul vizitei la Reșița.

Tot la Reșița a vorbit și despre românii din Valea Timocului și activitatea sa în rândul acestor comunități uitate de autoritățile române.

„Am fost în rândul românilor timoceni, fie că depind acum de Serbia, sau depind de Bulgaria, este o tăcere suspectă privind comunitatea românilor de peste Dunăre, ne vom implica activ, vom avea un cabinet parlamentar la Bor, eu vin din această zonă, am descoperit istoria care nu se învață la școală, cunoscând acești oameni, românii din jurul granițelor. Cum a spus Nicolae Iorga: „România e o țară înconjurată de români”. Am rămas la fel, va fi una din prioritățile noastre să alinăm cumva durerea românilor din jurul granițelor, să ne ocupăm de toți românii timoceni”, a mai declarat George Simion.

Lorena POENARU

Proiectele implementate de primăriile din județ implică tot felul de acțiuni edilitare care pot scoate la lumină vestigii arheologice sau artefacte cu rol deosebit de important în cercetarea istoriei noastre.

„Unii dintre noi, poate ajungem pe parcursul vieții să ne aflăm în fața unor descoperiri cu caracter istoric, în acest moment, obligația noastră legală este de a informa în cel mai scurt timp posibil până în 24 de ore direcția județeană din județul unde s-a făcut descoperirea, în cazul nostru județul Caraș-Severin, deoarece direcția județeană pentru cultură este singurul organism din teritoriu al Ministerului Culturii care poate decide ce se întâmplă cu acea descoperire – o poate trimite către un muzeu, sau poate, așa cum am spus, să dea o direcție descoperitorului artefactului sau obiectului cu caracter istoric”, a declarat Flavius Bozu, directorul Muzeului Banatului Montan Reșița.

Este vital ca aceste descoperiri să ajungă pe mâna specialiștilor pentru că dacă sunt pe mâini nepotrivite pot fi distruse din neglijență sau necunoaștere.

„Istoria noastră antică este și așa destul de puțin cercetată și orice crâmpei, orice dovadă, orice artefact pe care îl descoperim ne poate ajuta să ne facem o idee mai bună asupra a ceea ce a fost acum 600, 1.000 sau 2.000 de ani și este păcat ca aceste descoperiri să ajungă prin diferite metode în alte mâini și în alte țări, pentru că știm cu toții că fenomenul acesta de comerț ilicit cu artefacte istorice crează mari probleme la nivel național și este păcat pentru că până la urmă este istoria noastră și trebuie să o ținem în țară”, mai spune directorul muzeului.

Flavius Bozu face un apel către UAT-urile din județ care desfășoară activități edilitare să solicite din timp avizul Direcției de Cultură și să țină seama de importanța respectării legii și a termenelor.

„Personal aș vrea să fac un apel către toate autoritățile locale care desfășoară activități edilitare în UAT-urile pe care le administrează, să nu treacă ușor cu vederea peste aceste cercetări pe care le solicită Direcția de Cultură în ședințele de mediu sau în alte organisme abilitate care oferă fel de fel de avize pentru că nu sunt lucrări care se desfășoară pe perioadă lungă de timp și sunt făcute cu profesionalism, și o spun cu toată răspunderea, absolut toți specialiștii și arheologii din județul Caraș-Severin, dar și din țară, desfășoară cu profesionalism toate activitățile acestea pentru că suntem conștienți și noi că toate aceste acțiuni edilitare sunt în folosul comunității și până la urmă de asta suntem instituție publică să deservim comunitatea”, a specificat directorul Muzeului Banatului Montan.

Deocamdată nu se vor mai deschide și alte șantiere arheologice în afara celor care se află în prezent sub supravegherea muzeului, pe raza județului, dar muzeul se așteaptă ca reprezentanții UAT-urilor care desfășoară acțiuni edilitare să solicite avizul Direcției de Cultură și implicit un tip de cercetare din partea muzeului într-un timp real pentru a nu-și întârzia lucrările atât de importante pentru comunități.

„E bine să ne anunțe din timp pentru că noi trebuie să obținem o anumită autorizație de la Ministerul Culturii care este eliberată de o comisie națională de arheologie care se întrunește o dată, poate de două ori pe lună, ori mai ales în contextul actual al pandemiei este bine să fim înștiințați cu atât mai mult dinainte pentru că, așa cum vă spuneam, eliberarea acestei autorizații fără de care specialiștii muzeului nostru și a oricărei instituții de cercetare arheologică din țară nu pot merge în teren este ca un fel de dovadă, un fel de aprobare pe care noi trebuie să o primim de la minister că putem merge să facem acea cercetare în teren”, a declarat directorul Muzeului Banatului Montan Reșița, Flavius Bozu.

Lorena POENARU

Gherteniș, o localitate mai puțin importantă pe harta turistică și economică a județului Caraș Severin, cu o istorie bogată, peste care au trecut 640 de ani. Din păcate îmbătrânirea populației și migrația tinerilor spre oraș, au lăsat satul, într-o vreme numit și Bogdănești, pradă uitării.

Și totuși există oameni care vor să spargă barierele timpului și să prezinte noilor generații istoria localității cărășene. Unul dintre aceștia este Ion Uture, care a reușit să adune într-o încăpere, fragmente de istorie ale localității, nelăsându-le pradă uitării.
„Ocupându-mă de istoria și tradiția satului Gherteniș, am vrut să las generațiilor viitoare un fragment din trecutul nostru. Am plecat de la un proiect prin care doream ca identitatea satului românesc să nu dispară. Am strâns de la sătenii mei din Gherteniș, lucruri vechi care pot fi văzute în acest muzeu, lucruri care s-au folosit odată în gospodăriile țărănești, lucruri care poate, unele dintre ele, se mai folosesc și astăzi. Avem un tabel cu fii satului care au învățat la lampa cu petrol, au mers cu oile și cu vacile și totuși au ajuns oameni de seamă: doctori, profesori, ingineri, preoți. Din păcate muzeul este vizitat mai rar, dar am să încerc să-l promovez tinerilor, pentru ca istoria să nu se uite; să se păstreze datinile și obiceiurile, pentru ca acestea să nu intre în uitare“.

„Anul acesta împlinim 640 de ani de atestare documentară a Ghertenișului, care odată era cea mai dezvoltată comună a județului din zona de pustă. Am strâns laolaltă tot ceea ce am crezut că reprezintă un strop din istoria acestei localități: o hartă a zonei în limba maghiar, ponevi, un leagă, un caier, un scăunel din lemn pentru curățat porumb, o kaptă folosită de pantofari. Cuvântul vine probabil din maghiară, pentru că pe aceste meleaguri au trăit în bună pace români, maghiari, nemți, slovaci. Mai avem aici o piuă, în care se măcina zucheru, cum se spunea pe la noi la zahăr.Se mai măcina în ea și macul pentru plăcinte, pentru păturate cum se spune pe la noi, ori se punea ardei roșu uscat pentru boia“.

În muzeul de la Gherteniș mai pot fi văzute diferite obiecte de gospodărie precum un jug de boi, o vârtelniță, un fus pe care se aduna lâna și făceau gospodinele strimfi, o cotăriță, covată în care se frământa pâinea ce era ulterior coaptă în cuptor, în cucnă. „Când eram copil, mama frământa pâinea și făcea câte 3 odată. De fiecare dată lăsa un pic de aluat într-o farfurie, la acrit, să dospească, ca să aibă ce să pună în pâinea care o frământa data viitoare“.

Cei care vor trece pragul micului muzeu din Gherteniș mai pot observa emblema regiunii Banat a cărei sărbătoare este pe 21 iulie, diplome, insigne, o serie de documente care atestă existența fanfarelor din localitate.
Un strop de istorie, un strop de românism și un suflet care nu dorește ca amintirile să fie date uitării – Ion Uture din Gherteniș.

Dan AGACHE

Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin și Școala Gimnazială Nr. 8 și-au dat mâna pentru organizarea manifestării „1 Decembrie 1918 și Centenarul Bănățean”. Evenimentul, prin care instituțiile implicate își doresc să marcheze Ziua Națională a României, dar și o filă importantă din istoria spațiului în care trăim, va avea loc în data 29 noiembrie 2019, de la ora 9.00 la 10.00, la Școala Gimnazială Nr. 8 din Reșița (etajul 2, sala 4, prof. Corina Nedelcu).

Despre identitatea națională și locală, despre istoria trăită le va vorbi elevilor din clasele a IV-A și a IV-a B, profesorul de istorie și cercetătorul faptelor istorice și culturale din Banatul Montan, domnul Dan Obersterescu. Acest proiect face parte din programul „Educație cu tineri și pentru tineri“ al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin.

În aceeași zi, în cadrul aceluiași program pentru tineri, va avea loc la Colegiul Național „Mircea Eliade”, un alt eveniment dedicat Zilei Naționale, sub genericul „1 Decembrie 1918 la români”. Mai exact, joi, 29 noiembrie, începând cu ora 13:00, în Amfiteatru instituției de învățământ sunt invitați să marcheze această zi importantă alături de elevi, prof. dr. Nicolae Magiar și prof. Dan Obersterescu, dar și solista vocală Antonia Franț.

foto: slideplayer.com

Elena FRANȚ

Expoziție inedită la Caransebeș, unde toți cei interesați de trecutul orașului vor avea ocazia să admire documente de acum 100 de ani, de la constituirea Consiliului Național Român.

Vernisajul expoziției „Activitatea Consiliului Național Român din Caransebeș” va avea loc marți, 30 octombrie, de la ora 12:00, organizatori fiind Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș în colaborare cu Arhivele Naţionale / Serviciul Judeţean Caraş-Severin, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Cu această ocazie participanții vor putea afla amănunte despre acțiunile premergătoare constituirii Consiliului Național Român din Caransebeș, despre adunarea de deschidere și despre personalitățile participante, dar și despre delegația care a reprezentat orașul Caransebeș la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

În sala muzeului vor fi expuse documente în fotocopie, de la constituirea Consiliului Național Român din Caransebeș, puse la dispoziție de către Arhivele Naţionale. Acțiunea se adresează în special elevilor de la școlile caransebeșene, care vor afla cu această ocazie amănunte despre istoria locului de acum 100 de ani, a precizat directorul muzeului caransebeșean. dr. Adrian Ardeț.

„Adunarea de constituire a Consiliului Național Român din Caransebeș a avut loc la data de 25 octombrie 1918 în Sala Mare a Primăriei, deși la 12 octombrie 1918 s-a format grupul de conducere al Consiliului Național. Adunarea de deschidere, condusă de protopop Andrei Ghidiu a propus o rezoluție prin care Consiliul Național Român își ia asupra sa apărarea drepturilor cetățenilor români din Caransebeș. Această rezoluție a fost supusă direct Sfatului Național al Românilor din Ungaria și Transilvania, cu sediul la Arad. Tot la această Adunare se hotărăște formarea unei Adunări Naționale. Participă la această adunare și delegația formată din ofițeri români din Caransebeș, anume dintr-un căpitan și un locotenent. Se propune arborarea pe Primăria Orașului a steagului românesc, urcat de cetățeanul Ioța, care din lipsă de scară este ridicat pe umeri de cetățenii prezenți. Apoi, pentru menținerea ordinii în oraș au sosit în Caransebeș trupele sârbești la 18 noiembrie 1918, până s-a format Garda Națională. Între 14 – 27 noiembrie 1918 s-a ales delegația ce urma să participe la marea Adunare Națională de la Alba Iulia, a cărei dată a fost fixată la 1 decembrie 1918. Pe lângă deputații aleși, în Consiliul Național Român de la Caransebeș s-a stabilit ca delegația să fie de 60 de persoane, din care 26 de cetățeni acreditați. La adunarea de constituire a Consiliului Național din Caransebeș în 25 octombrie 1918 cetățenii orașului au strigat «Trăiască România Mare».

Consiliul Național Român a avut activitate până la 15 august 1919, când administrația este preluată de către Autoritățile Române. Primii reprezentanți români care au sosit la Caransebeș au fost jandarmii, în frunte cu căpitanul Barboșiu, Regimentul 3 Olt, un regiment care și-a adus drapelul «zdrențuit» în luptele la care a participat pe Jiu. În fruntea Regimentului a fost colonelul Petru Bicică”, a oferit amănunte dr. Adrian Ardeț, managerul muzeului caransebeșean.

Expoziția va fi deschisă până în data de 13 noiembrie, când vor avea loc ample acțiuni dedicate Zilei Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș.

Diana RADU

Prefectul județului Caraș-Severin, Matei Lupu, cel care a fost lider de sindicat la Moldomin și fostul primar vreme de trei mandate al orașului cărășean din Clisura Dunării, a vorbit recent despre posibilitatea renașterii industriei miniere la Moldova Nouă, un subiect ce părea abandonat odată cu intrarea în faliment a acestei unități de poducție, altădată profitabilă a statului român.

Lupu consideră că Moldova Nouă este în continuare atractivă pentru investitorii din industria mineritului, iar resursele și zăcământul de cupru, aur și argint s-ar afla din belșug în această zonă.

„Există șansa ca această unitate minieră să poată fi repornită în viitor“, a afirmat prefectul județului Caraș-Severin.

Prefectul a oferit și posibilități  actuale în vederea redeschiderii minei de la Moldova Nouă. „Redeschiderea activității miniere combinatul de la Moldova Nouă, ar fi posibilă prin vânzarea către un investitor sau preluarea acțiunilor de către statul român. Personal, consider că șansa ar putea crearea de către statul român a unui holding cu Roșia Abrud, fiind cam același tip de zăcăminte ca și în cazul zonei miniere Moldova Nouă“, afirmă prefectul Matei Lupu.

Moldomin, societate cu capital integral de stat, şi-a sistat activitatea în 2006, iar în anul 2010 a intrat în faliment.
Sergiu TABAN