Am avut zilele trecute o dispută prelungă cu mai mulţi concetăţeni pe tema investiţiilor şi investitorilor din Reşiţa şi din Banatul de Munte. Controversa era pe tema investiţiilor, respectiv dacă investitorii vin de bună voie sau trebuie aduşi prin diverse mijloace, fiecare interlocutor argumentând după mintea şi posibilităţile sale o anume variantă…La un moment dat, spiritele s-au încins, între prostie şi sfertodocţie neexistând o graniţă foarte clară, mai ales dacă şcoala, mai multă sau mai puţină, n-a fost făcută la vremea ei, iar cerneala a fost mai mult băută sau stropită pe pereţi…Am ieşit cu greu din dispută, convins că am deranjat câţiva neuroni de-ai preopinenţilor şi hotărât să propun Academiei Române să modifice limba strămoşească, introducând substantivul “ţaţ”, care să fie neapărat masculinul de la “ţaţă”, pentru că unii dintre interlocutori meritau din plin acest apelativ, ducând “ţăţismul” spre cele mai înalte glorii…

 Acesta este motivul pentru care vă propun spre reflecţie şi dezbatere această temă, convins că o putem judeca obiectiv şi nepătimaş, chiar dacă de cel puţin 20 de ani, Reşiţa, deşi a făcut mult mai mult decât alte comunităţi urbane pentru atragerea investitorilor, nu s-a ales decât cu o prelungă aşteptare! Şi, ca să lămuresc lucrurile din start, îmi voi expune propriul punct de vedere, afirmând răspicat că investitorii nu sunt aduşi într-un anumit loc, ci vin singuri, în urma unui foarte serios proces de analiză comparativă! Lumea s-a schimbat mult, s-au dus vremurile de după anii ’90, când vreun birtaş mediteran sau atlantic se lăsa pătruns de farmecele vreunei pipiţe şi deschidea birt şi la Reşiţa! Astăzi nu se mai uită nimeni la cine ştie ce orgie bahică, ba nici la vreo ceată de majorete arvunite pe-o noapte, nu se mai uită nici măcar la scutiri de taxe şi impozite, singurul lucru care îi atrage, cu totul raţional şi justificat, fiind avantajul competitiv!

 Cum s-ar putea traduce acest avantaj competitiv, ca să-l înţeleagă şi cohortele de hiperinteligenţi şi deştepte care, ori de câte ori au prilejul, nu pregetă să spună că nu s-a făcut nimic pentru atragerea investitorilor străini la Reşiţa?! Simplu: investitorul se va duce, prin propria lui voinţă şi decizie, în locul care-i va permite ca, la aceeaşi sumă investită, să obţină un leu în plus la profit. Acest avantaj vine din apropierea faţă de resurse, din ieftinătatea forţei de muncă, din existenţa abundentă a unor materii prime, din prezenţa unei reţele bancare care să simplifice accesul la servicii financiare ieftine, din infrastructura de transport şi comunicaţii etc. Şi mai vine dintr-un coefficient multiplicative al diversităţii, în sensul că multă industrie şi servicii atrage şi mai multă industrie şi servicii!

Acum, să stăm şi să judecăm: care este avantajul competitiv pe care îl oferă Reşiţa investitorilor? Materii prime? Nu e cazul. Forţă de muncă ieftină? La câteva sute de kilometri mai spre est este mult mai ieftină, şi este berechet. Infrastructură de transport şi comunicaţii? Suntem capăt de linie de cale ferată, nu avem aeroport şi drumurile sunt execrabile şi cu două benzi! Cercetere, proiectare, IT? Doar Universitatea, cu toate problemele ei, poate să însemne, şi chiar înseamnă un punct forte! Reţea bancară şi institute şi instituţii financiare? Să fim serioşi, după criză domeniul bancar s-a centralizat mai rău decât economia socialistă! Ce să le oferim, atunci? Răspunsul e sinistru: NIMIC! Nu avem niciun avantaj competitiv. Iar răspunsul lor e pe măsură: nu vin, şi pace bună!

Ne-am pus speranţele în guvern, care ar putea salvă UCMR, dacă ar relansa câteva din proiectele guvernamentale legate de energie şi producţie militară! Din păcate, guvernul e pe ducă şi PSD nu are de unde să scoată unul mai bun, legea ratată a salarizării însemnând cântecul de lebădă! Chiar şi aşa, IMR nu mai are nicio şansă, pentru că astăzi se fac rachete, nu tunuri! RENK-ul nu va mai produce reductoare, astăzi se fac avioane “stelth”, nu se mai fac tancuri, iar motoarele navale sunt demult pe alte meridiane! Industria mare, de nivelul comenzii guvernamentale, este moartă la Reşiţa, oricâte iluzii ne mai facem noi şi oricât visăm la „oameni providenţiali”…

Aşa că şansa Reşiţei este în ea însăşi! În dezvoltarea industriilor mici, în acceptarea faptului că veniturile vor veni preponderant din servicii şi consum! Populaţia va scădea în continuare, dar sunt şanse să se stabilizeze pe la 55-60 de mii de locuitori, cu condiţia ca oraşul să identifice orice resursă şi orice oportunitate şi să o folosească în folos propriu! Iată de ce refacerea Prescom este vitală, cum vitală este şi preluarea de către oraş a oricăror activităţi edilitare, cum sunt transportul în comun, salubritatea, distribuirea apei potabile, întreţinerea infrastructurii, patrimoniului şi utilităţilor!

Reşiţa depinde de ea însăşi şi are nevoie de acel soi de coeziune internă specifică marilor crize, nu numai economice, ci şi de conştiinţă! În opinia mea, oamenii sunt mult mai productivi atunci când cooperează, şi nu când concurează! Din păcate, acte concurenţiale ostile, chiar demente, se mai fac însă simţite, nu numai în mediul economic, ci şi în cel administrativ.

Nu avem nevoie de niciun fel de ostilitate, de niciun exces de reglementare, ci de pace şi linişte creativă! Pentru a se salva, Reşiţa trebuie să reinventeze colaborarea, chiar cooperarea, de tipul cooperativelor “Mondragon” din Ţara Bascilor. Trebuie limpezime şi bunăvoinţă!

 Prof. univ. dr. Liviu SPĂTARU