Reșița celebrează la acest sfârșit de săptămână 250 de ani de industrie, de foc nestins, un moment în care trebuie să ne reamintim, în cel mai obiectiv mod cu putință, de toți cei care au clădit prin sacrificiul lor Cetatea de Foc. În anii de după revoluție, industria reșițeană a intrat într-un proces de regres fără precedent, fiind în situația unui iminent colaps, dar a fost readusă pe linia de plutire prin intervenții guvernamentale, în urma unor mișcări de stradă sindicale sau prin intervențiile directe ale unor oameni politici.

În această galerie, deloc numeroasă, se numără și actualul senator social-democrat, Ion Mocioalcă, cel care, în mod consecvent, s-a arătat interesat de soarta celor doi coloși industriali, UCM Reșița și CSR, astăzi TMK. Prin pozițiile luate în parlament, fie că a fost vorba de declarații politice rostite de la Tribuna Parlamentului, interpelări a numeroși miniștri pe tema salvării industriei reșițene, fie că i-a adus de la Palatul Victoria „cu japca“ la locul faptei pentru a vedea exact cum stau lucrurile, chiar aici la Reșița, pe membrii guvernelor sau chiar pe premierii executivelor, deputatul Mocioalcă a fost un actor cu rol determinant de care se leagă, orice-ar spune cârcotașii, supraviețuirea celor doi coloși care au scris istoria industriei grele românești.

Astăzi, aniversarea a 250 de ani de istorie industrială la Reșița a trezit amintiri dureroase în sufletele celor, trecuți de prima tinerețe, care au pus umărul la clădirea acestei istorii: siderurgia și construcțiile de mașini. Țaglă țeavă, oțel de înaltă calitate pentru șinele de cale ferată, motoare navale, generatoare, motoare electrice, motoare diesel, echipament hidro ce a produs (și încă o mai face) lumină pe salbele de hidrocentrale din țară, toate acestea fac parte din istoria și tradiția industrială a Reșiței.

3 iulie se identifică cu nașterea Reșiței industriale,  este ziua în care au fost inaugurate primele furnale, de pe valea Bârzavei, în amonte de satul Reşiţa. Astfel, în jurul furnalelor Franciscus şi Josephus, construite de Fiscul austriac în perioada, octombrie 1769 – iulie 1771, şi inaugurate la 3 iulie 1771, s-a clădit localitatea Reşiţa Montană. Aceasta a fost, iniţial, separată de Reşiţa veche, care, pentru a fi deosebită de Reşiţa nouă, a fost denumită Reşiţa Română. Între cele două localităţi exista chiar şi o Vamă, situată pe malul Bârzavei dinspre Reşiţa Montană, unde comercianţii trebuiau să plătească o taxă, ca să-şi poată vinde produsele.

„UCMR-ul a fost fondată de fiscul austriac şi o societate cu o foarte mare tradiţie şi un pal­ma­res de invidiat. Din păcate, traversează o perioa­dă mai puţin fastă materializată printr-o proce­du­ră de insolvenţă“ a afirmat senatorul de Caraș-Severin Ion Mocioalcă. „Cu siguranță nu se va putea ajunge niciodată la ceea ce exista anterior anului 1989, când în cele două sectoare de activitate, metalurgia și construcțiile de mașini lucrau aproximativ 30 de mii de oameni: ingineri, tehnicieni, muncitori de înaltă specializare. Condițiile economice actuale nu mai permit acest lucru, dar nu este posibil să ne batem joc de cele câteva sute de profesioniști ce mai activează în cele două mari unități economice care au dat renumele orașului“ a mai precizat senatorul Ion Mocioalcă, un politican care a urmărit îndeaproape situația cu care se confruntă unitățile industriale, altădată adevărate etaloane pentru alte companii care joacă pe piața mondială de profil.

„Reșița poate renaște, aseneni păsării Phoenix, dar conducerea orașului, a județului și implicit actuala echipă guvernamentală trebuie să clădească această renaștere și reconstrucție pornind de la capitalul cel mai prețios în momentul de față, OMUL. Nu este posibil să acceptăm din partea acestei coaliții toxice aflate la guvernarea României să distrugă cel mai prețios capital autohton. Ei o fac zi de zi, prin nemărirea alocațiilor, prin înghețarea salariilor și a pensiilor, prin acceptarea și poate chiar încurajarea creșterii inflației. Acest lucru l-am semnalat recent și în moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu, moțiune respinsă prin obligarea parlamentarilor puterii să nu părăsească băncile și să-și exprime votul“ – a mai adăugat  senatorul social democrat de Caraș-Severin.

Mocioalcă a mai precizat că până la o creștere economică, pe baze solide a economiei orașului, trebuie oprită distrugerea acestuia și conservarea, chiar la aceste cote minime de avarie, a potențialului industrial al Reșiței.

Dan AGACHE

Atunci când spui Reșița, spui industrie, siderurgie, construcții de mașini; spui tradiție, spui istorie industrială, spui pepinieră pentru ce era odată „meseria“ învățată în „Cetatea de foc“. Am rămas cu amintirile, cu sunetul șlapilor de lemn al miilor de muncitori ce intrau dimineața la „făbrică“, pe lângă „Țăndărică“, cu „duda“ ce dădea deșteptarea orașului și anunța stingerea la căderea nopții. Am rămas cu o strângere de inimă la vederea locomotivelor diesel-electrice, acum ruginite și scorojite despre care mulți spun că sunt bunne de fier vechi; la gândul că atunci când aprinzi lumina, kilowații ce-ți cresc factura provin din turbinele hidrocentralelor făcute la Reșița, că pe mările și oceanele lumii navigau odată, sub pavilion românesc, nave de mare tonaj propulsate de motoare făcute la „Navale“.

Din toate acestea au rămas doar vise spulberate, fărâme de amintiri pentru că nu mai sunt prea mulți care să-și amintească. Reșița continuă să trăiască din amintirea a ceea ce era odată industria acestui oraș. Amintiri și regrete că nu s-a făcut mai mult. Nu am știut? Nu am vrut? Nu a avut cine? Întrebări ce nu vor primi răspuns decât din partea celor ce odată erau sufletul acestei industrii: muncitorii. Ei cu priceperea lor și cadrele tehnice, inginerii (eheheee ce era odată un inginer și cu cât respect era privit de ceilalți).

Am primit la redacție o epistolă, semnată de un UCMR-ist ce își spune Asterisc. Poate că atât a rămas din Reșița industrială, un asterisc pe harta obiectivelor industriale ale României și ale lumii. O scrisoare deschisă fără un „adrisant“ anume, dar cu trimitere clară la cei ce au administrat industria reșițeană în general și UCMR-ul în mod special. O misivă intitulată simplu, dar atât de profund „250“:

„Moștenirea iți este de folos doar dacă te apuci să scrii o carte de istorie sau să te ții de ceva când te afli într-un loc în care doar pașii lasă urme, mintea nu.

Prezentul, viitorul, ca să existe, nu trebuie să se bazeze doar pe moștenire.

Inovația este, și a fost, cea mai mare nevoie pentru a avea succes sau pentru a supraviețui. Fiecare organizație, care se vrea lider de piață sau care vrea să supraviețuiască, are drept componentă de bază inovarea.

Pentru a inova este nevoie de creativitate.

Creativitatea este apanajul omului și va rămâne așa.

UCMR sărbătorește 250 de ani, de existență, dar este pe cale să ajungă ca nici macăr să nu mai poată supraviețui.

UCMR nu a dus lipsă de inovatori, dar a avut și coordonatori care nu au știut să-i îndrume și i-au trimis în șomaj tehnic. Toți coordonatorii din urmă, ca interpreți reprezentativi, au eșuat direct în faliment.

Creativitatea este cel mai confuz comportament uman și, ca și coordonator vremelnic care nu o poți stăpâni, poți găsi multe elemente constitutive de nevinovăție ca să-ți sprijini comportamentul și să continui cu practicarea eșecului tolerat.

Există și un sindrom: „not invented here”!, care este un afront la adresa specialiștilor.

În final, de când lumea se plătește curajul, ideea și prostia. După ce alegi să plătești doar prostia, ajungi să nu mai poți nici măcar să supraviețuiești“.

de Asterics

Trist, adevărat, revoltător și din păcate inutil; tot ceea ce trebuia distrus, s-a rezolvat. Rămânem doar cu amintiri și din păcate cu un gust amar, astăzi, 3 iulie, când ar trebui să sărbătorim 250 de ani….

Sursă foto: uzpcarasseverin.wordpress.com

Dan AGACHE

Muzeul Banatului Montan din Reșița va găzdui joi, 1 iulie, vernisajul unei expoziții de fotografii, având ca temă industria reșițeană. Evenimentul este organizat cu ocazia marcării celor 250 de ani de foc nestins la Reșița și spre deosebire de expozițiile ce au avut loc în ultima perioadă, vor putea fi admirate fotografii care vor aduce în atenție nu trecutul, ci prezentul industriei reșițene. Vor fi expuse fotografii realizate pe parcursul acestui an aniversar în halele de producție ale companiilor UCM Reșița și TMK, precum și la centrala hidroelectrică Grebla.

Vor expune: Daniel Pușcău și cursanții clasei de artă fotografică ai Școlii Populare de Arte și Meserii „Ion Românu” Reșița: Alin Daniel Bugariu, Dariana Armanca, David Ghilea, Denis Elchescu, Denis Țară, Diana Ciorba, Doru Bănică, Ioana Bănică, Doru Goșnea, Karina Tincul, Oana Florea, Petru Dragomir, Răzvan Ciuvelic, Simona Hurduzeu, Victor Ghițescu.

„Ne-am propus să realizăm această expoziție din dorința de a arăta reșițenilor ce se întâmplă dincolo de porțile uzinelor din Reșița. Ce se întâmplă acum, în anul 2021, să arătăm că «focul» este încă »nestins», că încă se muncește, că încă se poate. Mulțumim domnilor: Romulus Ioan (TMK), Cosmin Ursoniu (UCM Reșița), Ciprian Dragomir (CEZ Group), care ne-au permis accesul în secțiile de producție, primarului Ioan Popa, gazdei acestui eveniment Flavius Bozu (Muzeul Banatului Montan), doamnei Mariana Dănescu și domnului Moise Constantin (Școala Populară de Artă Ion Românu) și îi invităm la expoziție pe toți cei interesați de prezentul industrial al Reșiței și pe cei pasionați de fotografie”, precizează Daniel Pușcău, inițiatorul expoziției.

Vor vorbi în deschiderea vernisajului reprezentanții societăților implicate în acest proiect, primarul Reșiței, Ioan Popa și Flavian Savescu, artist fotograf distins cu Excelență FIAP în rang de bronz (EFIAP/B).

Vernisajul expoziției „Foc nestins. Azi, la 250 de ani de industrie” va avea loc joi, 1 iulie, de la ora 17:00, la Muzeul Banatului Montan din Reșița.

Primăria Reșița va finanța anul acesta proiecte venite din partea comunității pe tema „250 ani de industrie reșițeană”, anunță primarul Ioan Popa, suma alocată în acest sens fiind de de 200.000 lei. Edilul reșițean invită operatorii culturali, ONG-urile și asociațiile care doresc să se implice în organizarea unor astfel de evenimente să se adreseze cu încredere administrației locale în vederea obținerii unei finanțări.

Prin intermediul acestei inițiative, reprezentanții administrației locale își doresc să sărbătorească alături de reșițeni istoria extraordinară a orașului, având în vedere că peste doar câteva săptămâni se împlinesc 250 de ani de când au fost aprinse primele două cuptoare înalte ale Reșiței, „Josephus” și „Franziskus”, pe data de 3 iulie 1771, fiind practic semnat certificatul de naștere al industriei reșițene. În sfertul de mileniu care a trecut, atât Reșița cât și industria sa au suferit necontenite transformări. Ele au crescut împreună, s-au bucurat și au suferit împreună.

„Reșița, acest spațiu multicultural, fost mecanic șef al industriei românești, încearcă acum să-și construiască o nouă identitate, dar își respectă istoria, o serbează, și pune la loc de cinste cultura, tradițiile și oamenii acestui loc care au performat aducând valoare adăugată Reșiței prin tot ceea ce au făcut.

250 ani de industrie reșițeană este o performanță la care nu se putea ajunge fără multă muncă, pasiune și armonie socială, toate acestea devenind o stare de spirit caracteristică Reșiței și pe care suntem obligați să o transmitem generațiilor care ne urmează.

Trăim deci un moment unic și trebuie să-l sărbătorim împreună, făcând din el un eveniment important pentru fiecare piept în care bate o inimă de reșițean”, transmite primarul Ioan Popa.

Edilul reșițean dă asigurări că toate proiecte importante, care au legătură cu acestă temă, vor beneficia de sprijinul Primăriei Reșița.

Detalii despre subiect pot fi găsite accesând linkul http://www.primariaresita.ro/…/GRANTURI+REsITA+250…

Karina TINCUL

La celebrarea celor 250 de ani de industrie la Reșița, arhitectul Dan Cincu vorbește despre trecutul urbei, ca martor al dispariției unor simboluri ale perioadei de glorie industrială, dar și din perspectiva celui care a asistat la demolarea câtorva dintre obiectivele reprezentative pentru acea perioadă.

„Eu am făcut proiectul de demolare al cinematografului din Muncitoresc”, spune Dan Cincu. „E nasol ca arhitect când faci o demolare, mai ales de monument, rămâi cu gust amar!”, concluzionează arhitectul, într-un material prezentat anterior de Reper24.

„Am mai avut o demolare în Mociur, unde au căzut turnurile. Acolo toată lumea se mira că eu am făcut asta și eram acolo cu niște prieteni să vadă turnurile cum se prăbușesc. Când au apăsat pe buton toată lumea era veselă, mie nu mi-a picat totuna, era o industrie de 70 de ani acolo! Am măsurat, cred, o lună întreagă!

Tu poți să salvezi un monument, dar când vine o societate și când vine cineva și zice de cei 250 de ani de industrie care e moartă, îmi pare rău să spun…!

Mi s-a spus o poveste, din UCMR, că industria aia veche făcea foarte mult rebut. Ei ca să toarne un motor, cred că se făceau vreo 2-3 până le făceau cum trebuie, îl aruncau la gunoi. Pe vremea lui Ceaușescu nu conta chestia asta, conta că-i gata motorul, în rest nu conta nimic. Pe democrația actuală nu ai cum să faci chestia asta, nu-ți mai permiți să faci rebuturi. Industria noastră e depășită, acesta e adevărul și atunci nu mai poți să o ții așa, îți faci altă industrie”, afirmă arhitectul reșițean.

Legat de proiectul de modernizare al Reșiței, Dan Cincu spune că în timp tot ceea ce se realizează va deveni parte din identitatea locală.

„La un moment dat s-a făcut centrul acesta, s-a mutat o biserică, s-a făcut un bloc în față și lumea protesta, așa cum se putea protesta pe vremea lui Ceaușescu, dar lumea a protestat că nu mai este biserica, acum, centrul acesta care s-a modernizat de două ori de când a fost făcut, din perioada socialistă, are o identitate: o fântână, o piațetă, zonă de terase, recent.

Terasele sunt făcute de mine, și am încercat să fac terasele cumva unitare, eu am avut unul dintre clienți și atunci și ceilalți mi-au zis să le gândesc și lor și am încercat să le facem standardizate. Cu timpul, poate că acele terase vor deveni o chestie de identitate locală”, spune arhitectul Dan Cincu, care este și membru în comisia de urbanism a municipiului și a județului.

Lorena POENARU

Institutul Național al Patrimoniului, coordonat de Ministerul Culturii, va acorda finanțare nerambursabilă pentru protejarea patrimoniului industrial, lucrări de întreţinere şi reparaţii curente, în cadrul subprogramul acţiuni tematice – „Reşiţa, 250 de ani de siderurgie”.

Proiectele trebuie derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi 31 octombrie 2021.

Bugetul total al apelului de proiecte pentru Reșița este de 1.000.000 lei.

Finanţarea se acordă numai în condiţiile existenţei unor surse de finanţare proprii sau atrase a beneficiarului finanţării, în numerar, într-un cuantum care nu poate fi mai mic de 10% din valoarea totală a finanţării solicitate.

Solicitanţii pot depune în cadrul unei sesiuni de finanţare maximum 2 proiecte.

Pentru acelaşi subprogram, un beneficiar poate solicita o singură finanţare nerambursabilă în decursul unui exerciţiu financiar, anunță INP.

Mai multe informații găsiți aici: https://patrimoniu.ro/timbru#apel

Lorena POENARU

Vicepreședintele al PNL Gheorghe Falcă, membru în Parlamentul European, susține că actuala criză a amintit tuturor românilor că industria autohtonă este esențială pentru dezvoltarea țării.

În plină criză de economie globală, când toate țările au nevoie de aceleași echipamente și substanțe medicale, aproape toate guvernele au limitat exporturile, pentru a asigura în primul rând cererea de pe piața internă. Acest lucru ne amintește cât de importantă este industria esențială, industria de criză, un sector de care majoritatea statelor își amintesc de cele mai multe ori în situații de criză”, afirmă europarlamentarul liberal Gheorghe Falcă.

De aceea, susțin sprijinirea industriei românești esențiale, după modelul unor alte industrii care s-au dovedit de succes, așa cum este industria IT. Industria românească și antreprenorii români au dat dovadă în ultimele zile de curaj, de viziune şi de o forță creatoare extraordinară. Aşa se explică faptul că o companie care producea parfumuri produce acum biocid sau că zeci de companii de confecții care produceau halate, cămăși și alte tipuri de produse produc acum măști medicinale și halate medicale atât de necesare în sistemul medical greu încercat”, explică membrul PPE.

Gheorghe Falcă susține că o parte dintre companiile care și-au schimbat în aceste zile linia de producție pot continua şi după criză să producă aceste echipamente.

Unii antreprenori au investit zeci de mii de euro pentru a schimba urgent linia de producție. Aceștia trebuie sprijiniți și îndrumați să facă în continuare aceste produse medicale esențiale. În primul rând, ei vor asigura necesarul pentru acoperirea stocurilor lăsate goale de socialiști. În al doilea rând, dacă vor beneficia de scutiri de taxe, vor fi extrem de competitivi pe piețele externe, iar astfel ne vom asigura că avem în România aceste companii esențiale în orice criză de acest tip”.

Această criză ne-a amintit că trebuie să producem la noi în ţară majoritatea materialelor de care orice națiune are nevoie în momente de criză. De aceea, în domeniul industriei esențiale putem avea un exemplu extraordinar de parteneriat între stat şi mediul privat, un parteneriat pentru România”, a mai afirmat europarlamentarul român.

Dan AGACHE

„Dezindustrializarea României este cel mai mare jaf național de când există statul român”, susține deputatul Remus Borza, în opinia căruia reindustrializarea țării ar trebui să reprezinte adevăratul proiect de țară susținut de întreaga clasă politică și de națiunea română.

Aproximativ 8000 de uzine, fabrici și combinate din România au fost falimentate după 1990, precizează fostul administrator judiciar al UCM Reșița. Următoarea întreprindere adăugată pe lista este IMGB (Întreprinderea de mașini grele București), cândva o emblemă a industriei românești, care își va închide porțile peste puțin timp.

„Dispariția acestei uzine de utilaj greu face parte dintr-o lungă listă de coloși industriali care fie au fost «privatizați» pe sume derizorii, pentru ca mai târziu să fie vânduți la fier vechi iar pe locul lor sa fie construite mall-uri, blocuri sau vile.De altfel, platforma IMGB era considerată, înainte de 1989, etalonul industriei româneşti, având exporturi semnificative în Europa, Asia și Orient, și avea, la un moment dat, 13.000 de angajaţi, mai mulți decât au acum Dacia sau Petrom, două dintre cele mai mari companii care activează în România. Azi, la IMBG, mai lucrează 400 de oameni. Peste puțin timp, acești oameni vor ajunge șomeri”, precizează Remus Borza.

O soartă similară au avut Electroputere Craiova, o altă perlă industrială a României, închisă la sfârșitul anului trecut, Combinatul de Utilaj Greu din Cluj, Tractorul Brașov, Siderca Călărași, Fortus Iași, Phoenix Baia Mare, platforma chimică Săvinești, Combinatul Siderurgic Hunedoara, explică Borza, care nu uită să amintească nici de UCM Reșița, prima uzină metalurgică din Europa, fondată în 1771, cu 60 de ani înaintea coloșilor industriali europeni MAN sau Krupp, dar care se află de mulți ani în insolvență:

„Dezindustrializarea României, cel mai mare jaf național de când există statul român, a început în 1990. Premierul de atunci a pus eticheta pe industria românească: «un morman de fiare vechi», care trebuie vândută cu o marcă, ca să scăpăm cât mai repede ea. Ceea ce s-a și întâmplat. Consecința: 5 milioane de șomeri, care astăzi reprezintă cea mai mare imigrație după Siria. Milioane de români constrânși să își părăsească țara, să-și abandoneze copiii și părinții, să ia calea pribegiei, îndurând umilințe și privațiuni, contribuie azi cu peste 100 de miliarde de euro la formarea PIB-ului în țările de adopție. România a pierdut o forță de muncă tânără și calificată. Azi, economia românească, reclamă peste un milion de joburi care nu pot fi acoperite de pe piața locală a muncii. O altă consecință a acestui exod în masă a românilor este pierderea competitivității puținei industrii românești care a mai rămas și o dependență sinucigașă de importuri. Anul trecut, balanța comercială a României a înregistrat un deficit record de peste 17 miliarde de euro! Pierderea industriei a însemnat pentru România și pierderea suveranității și a independenței economice. Azi, România este doar o piață de desfacere pentru produsele altor economii”.

În opinia deputatului PNL, reindustrializarea României trebuie să reprezinte adevăratul proiect de țară susținut de întreaga clasă politică și de națiunea română.

„România este o țară bogată în resurse. Războaiele secolului XXI se duc pe resurse.Trebuie să abandonăm acest comportament comercial de țară bananieră care face export de materii prime în loc să facă export de produse care înglobează valoare adăugată.

Sigur ca reindustrializarea nu se face peste noapte. Și ne mai trebuie și câteva zeci de miliarde de euro pentru acest proiect identitar României. Dar primul pas este sa ni-l asumam cu toții. Prin optimizarea cheltuielilor bugetare putem pune de-o parte 1-2 miliarde euro anual cu care sa finanțăm construcția de combinate și uzine. În paralel va trebui sa formam forța de munca care a dispărut în cei 30 de ani de tranziție glorioasă de la o economie etatistă la una de piață. Peste 10 ani putem spera la echilibrarea balanțe comerciale și la o creștere sustenabila a economiei românești bazate preponderent pe producție și nu pe consum. Așadar, la muncă tovarăși!”, mai adaugă Remus Borza.

foto: zf.ro

Karina TINCUL

Mormane de fier vechi pe care nu le mai vrea nimeni, acesta este deznodământul zecilor de ani în care județul Caraș-Severin a strălucit pe harta industriei românești. Coloşii industriali pentru care 15.000 de angajaţi erau cândva un fleac, au fost transformați sub ochii dezinteresați care veghează la „bunul” mers al județului, în grămezi de fier.

Hărțile industriei românești aveau ca și capitală județul Caraș-Severin, cel puțin aceasta era situația înainte de anul 1990. Tărâmul cărășenilor oferea de toate, iar ținerea economiei sub control era floare la ureche. La mai bine de 24 de ani de la cea mai înfloritoare perioadă a sa, Caraș-Severinul defilează astăzi cu țoale de șomaj și sărăcie.

Coloșii industriali fie și-au închis porțile, fie se află pe patul de moarte, în ciuda nenumăratelor planuri de resuscitare și investiții încercate de cei de la centru.

Industria cărășeană, la pământ

Două mari combinate siderurgice asigurau zi de zi pâinea cărășenilor dar și renumele județului pe piața mondială a industriei grele. Unul dintre ele era la Reșița, acolo unde din colosul industrial de odinioară, care avea peste 15.000 de angajaţi, au mai rămas astăzi ruine. Locul este conservat acum de actualul TMK Reşiţa, unul dintre principalii angajatori în momentul de față la nivel de județ.

Și Oţelu Roşu era un nume important al industriei cărășene. Și din combinatul de acolo însă, au mai rămas doar rămășițe, care atrag cu greu investitori, iar autoritățile locale și localnicii încep să-și piardă și ultimele speranțe.

De asemenea, UCM Reşiţa, o verigă la fel de importantă în bunul mers al economiei județene, se zbate în insolvență. Ce-a mai rămas în prezent din uzină este dezolant. Eforturile de a o ține cât mai departe de faliment sunt imense, iar cei aproape 500 de angajați, au fost aduși cu greu înapoi pe posturi.

„Părerea mea personală este că nu sunt încă premise să ieșim din insolvență. Ceea ce este cert este faptul că în data de 7 decembrie se fac trei ani de insolvență după care aceasta se va mai putea prelungi un singur an. Dacă nici până atunci nu se semnează hotărârea prin care să trecem complet la stat, nu știu unde ne îndreptăm. Cert este că noi cu oamenii și utilajele pe care le avem acum, putem răspunde la orice provocare. Problema este că insolvența ține în loc și creșterea numărului contractelor”, a explicat Gheorghe Despa, lider sindical în cadrul UCMR.

Doar fier vechi a mai rămas și din Uzina de Construcții de Mașini de la Caransebeș, Uzina de Construcţii Metalice din Bocşa şi Uzina Mecanică Topleţ, toate fiind în prezent doar fantome ruginite ale trecutului.

„Totul este la pământ. Uzina a mai funcționat până în anul 2001, atunci când a fost cumpărată de o societate. În acel moment putea asigura doar 160 de locuri de muncă, număr care a crescut la 260 în mai puțin de un an, pentru ca apoi să fie închisă definitiv. Au mai rămas doar ruine, s-a vândut tot, n-au mai rămas decât zidurile. Ce ne deranjează este că nici nu putem curăța zona, nefiind în proprietatea noastră”, a explicat Ilie Hașcă, primarul comunei Topleț.

Și mineritul era un punct forte pentru județul Caraș-Severin, dar și acesta a fost pus repede la colț de lipsa spiritului administrativ și a dezinteresului. Județul se bucura de patru întreprinderi minere mari, unde mare parte din cărășeni aveau un loc de muncă asigurat. 

Alexandra JURCA