Suntem în plină iarnă, anotimp iubit de unii, detestat de alții, sezonul cu temperaturi scăzute și ger, zile scurte, zăpădă și polei, obraji îmbujorați, mănuși și fulare.

Iar în timp ce unii nu prea au la suflet acest anotimp din cauza frigului, a facturilor ridicare la încălzire, a drumurilor veșnic cu probleme, în ciuda asigurărilor permanente ale autorităților că iarna nu îi va lua prin surprindere și că se va interveni pentru o deszăpezire corespunzătoare, alții de abia așteaptă sosirea iernii pentru a se bucura de săniuș sau de sporturile specifice sezonului, de escapadele la munte și de zăpada cea imaculată care acoperă tot ce este trist și gri. Iar imaginile postate aceste zile pe site-urile de socializare spun mai bine decât o sută de cuvinte de ce este iubită iarna în Banatul de Munte. Puteți admira în continuare câteva imagini surprinse în această iarnă în diferite zone din Caraș-Severin de către Mihai Pătruică, Ciprian Floare, Camping Trei Ape, Muntele Semenic și Alexandru Bulacu.

În mitologia veche românească, iarna ia înfăţişare omenească. Ba chiar spre deosebire de celelalte anotimpuri care sunt personificate printr-o fetiţă, fată tânără şi femeie matură, iarna mitologică (a nu se confunda cu personajul distinct şi complex al Babei Dochia) are înfăţişare masculină, scrie descopera.ro. Este prin urmare un bătrân cu barba şi pletele albe, cu ţurţuri la mustăţi şi sprâncene, care dârdâie tot timpul de frig în ciuda celor douăsprezece cojoace pe care le poartă unul peste altul. Copacii din preajma sa sunt uscaţi, iar de ramurile lor mai atârnă ici şi colo câte o frunză îngălbenită. Pământul este de acum îngheţat bocnă, şi de câte ori moşneagul umblă, paşii săi tropăie pe pămîntul uscat. Elementul vegetal este suspendat definitiv din preajma sa, cu excepţia acelor verzi de brad, şi a florilor de gheaţă surogat al lumii vegetale la sfârşit de ciclul anual. În popor se credea că ori de câte ori Moş Iarnă strănută, bate viscolul, iar când se scutură de frig, pe pământ ninge.

Karina TINCUL