Convenţia pe care am făcut-o acum două săptămâni, de a lăsa în pace pentru 100 de zile guvernul abia instalat nu se extinde şi asupra partidelor, şi cu atât mai puţin asupra liderilor lor, şi cu atât mai puţin cu cât unii dintre ei, proaspăt proţăpiţi în funcţii care mai de care mai importante, şi-au reluat vechile obiceiuri, de a minţi cu neruşinare, fără sfială şi fără oprelişte, ca şi cum ar fi în plină campanie electorală …

Că minciuna a fost şi este cea mai puternică armă electorală nu mai trebuie demonstrat, este un adevăr atât de evident încât pare axiomatic; totuşi, pentru a nu părea că vrem să ne ascundem sub aura unor afirmaţii cvasi-infailibile şi cu rost de beneficiu imediat vom mai aduce o ultimă dovadă, de dată foarte recentă şi posibil proaspătă în memoriile noastre individuale şi în cea colectivă: în recent încheiata campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite a fost întrodusă o inovaţie, prin care elemente factual false au fost prezentate electoratului ca argumente forte, indubitabile, certe şi limpezi; mai mult, această practică de tristă inspiraţie nu a fost folosită doar conjunctural, pentru a ieşi basma curată dintr-o situaţie neplăcută sau de a acoperi o promisiune imposibil de îndeplinit, ci întreaga strategie electorală şi de campanie a candidatului Trump s-a bazat pe elemente factual false (puteţi citi „minciuni“, nu greşiţi deloc!).

Pe cifre concrete, website-ul american BuzzFeed a inventariat cu stricteţe afirmaţiile false sau parţial false pe care le-au făcut cei doi candidaţi la preşedinţie în cursul celor trei confruntări televizate; ţineţi-vă bine, amândoi s-au dovedit a fi minciunoşi, dar Hillary Clinton a minţit de 13 ori, în timp ce Donald Trump a minţit de 104 ori, fapt care-l aşează de departe pe primul loc în topul celor mai minciunoşi candidaţi la preşedenţia Statelor Unite din toate timpurile! Inutil să vă reamintesc cine a câştigat alegerile, întorcând bătălia în favoarea sa pe ultima sută de metri …! Mai mult, publicaţia menţionată demonstrează clar că alegătorii ştiau cu certitudine că sunt minţiţi la modul neruşinat, dar acest lucru nu a contat prea mult în ochii electoratului, cum n-a contat nici pentru englezi, cînd cu Brexit-ul! A contat mult mai mult emoţia colectivă şi dorinţa de schimbare cu orice preţ!

Trump, ca şi Putin, este rodul unei poze false despre lupta împotriva corporaţiilor şi sistemului mondial corporatist, dublată de o alta, a renunţării la exportul cu orice preţ al democraţiei, pretextul imperialismelor de tot soiul de a-i învăţa pe cei mai săraci şi mai slabi cu ce aţă se taie mămăliga; dar nu aceasta este tema noastră, ci aceea a nevoii de minciună şi acceptării inconştiente, chiar cu nonşalanţă a minciunii în bătălia politică! “Cine minte cel mai tare stă pe locul de onoare” pare să fie o deviză pre şi postelectorală confirmată şi răsconfirmată! Şi ne întoarcem, cu aceasta, la programul de guvernare al PSD, mai exact, al lui Dragnea, că e greu de crezut că tot partidul nu are decât naivi care cred că ce li s-a băgat pe gât este şi fezabil!

Am analizat deunăzi programul populist al lui Dragnea, ba între timp am asistat şi la primele sincope şi renunţări în aplicarea lui şi nu o vom face din nou; ne vom mărgini la a observa că nu este vorba de un program de guvernare aşa cum sunt ele definite, ci este mai degrabă pretextul pentru punerea în practică a unui plan politic, prin care să fie ocupate toate posturile cheie din organele legislative şi executive, cu dublul scop, al servirii cât mai fidele şi depline a clientelei politice, pe de o parte, şi al influenţării decisive a procesului legislativ, astfel încât Justiţia să fie pusă cu botul pe labe, pe de altă parte!

Mulţi spun că desubstanţializarea clasei politice de acum s-a produs şi se produce mai departe cu complicitatea alegătorilor; dar nu de alegători e vorba aici, ci de majoritatea cetăţenilor, care nu pot fi numiţi alegători de vreme ce nu au ales! De această complicitate nu se putea să nu beneficieze “prădătorii”, demagogii politici de tipul şi talia lui Băsescu, Tăriceanu, Ponta, pentru care votul dă legitimitate pentru orice, inclusive pentru crimă şi hoţie şi care au găsit în Dragnea ceea ce căutau demult – un individ cu chiar mai puţine scrupule decât au ei înşişi, capabil să mintă fără graniţe pentru a atinge un anumit scop, chiar dacă miza ar putea să fie însuşi statul de drept!

Recentul atac triumfalist al echipei Dragnea et comp. asupra fostului guvern technocrat nu poate fi interpretat şi pus în ecuaţie decât în această manieră; s-a înfiinţat o comisie parlamentară de anchetă care va acuza fostul guvern de furtul a 10 miliarde de lei, respectiv de neregăsirea acestor bani în rectificările de buget, pentru că sumele respective nu s-au constituit ca venituri la bugetul statului! Acţiunea este de o perfidie nemaiîntâlnită şi are dublu scop: pe de o parte, se urmăreşte decredibilizarea guvernului Cioloş, îndepărtarea aurei de guvern cinstit de pe această echipă, care a dus ţara mai departe şi în sus într-o perioadă critică pentru ea; pe de altă parte – şi aceasta este miza cea mai mare – se încearcă deturnarea atenţiei de la faptul că programul Dragnea nu poate fi aplicat, că dă primele semne de necorelare a resurselor cu nevoile … Şi nu se poate nici corecta şi ajusta, că nu se poate veni cu feed-back pe promisiuni votate … şi atunci anchetăm furtul unor bani care nu au existat niciodată, scoatem ochii poporului cu un prejudiciu prezumtiv, ca să nu spun fictiv!

Am văzut zilele trecute un film prost, din care am reţinut doar o replică de efect: “dacă eşti celebru la New York, nu mai trebuie să respecţi nici cele zece porunci”! Ceva îmi spune că Dragnea l-a văzut înaintea mea şi a înţeles tâlcul replicii!

Prof. univ. dr Liviu SPĂTARU