Cu exact 98 de ani în urmă, la Anina a avut loc cea mai gravă catastrofă minieră petrecută pe teritoriul României și una din cele mai grave înregistrate până la vremea respectivă în Europa. Tragicul eveniment s-a soldat cu peste 200 de morți și a lăsat în urmă peste 500 de văduve și orfani.

Accidentul minier petrecut la Anina pe data de 7 iunie 1920 a fost readus recent în atenție de directorul Direcției Județene a Arhivelor Naționale, Laurențiu Ovidiu Roșu, în cadrul unei activități derulate de Inspectoratul Teritorial de Muncă în care s-a vorbit, printre altele despre importanța respectării normelor de protecție a muncii.

Laurențiu Ovidiu Roșu a reamintit de împrejurările în care s-a produs tragedia: totul a pornit de la faptul că cei de la Anina au primit instrucțiuni să depoziteze în subteran peste 3.000 de kg de explozibil confiscat de la trupele lui Bela Kun, explozibil care era alterat și prost conservat. În seara zilei de 7 iunie 1920, pe când muncitorii din schimbul al doilea așteptau să fie scoși la suprafață și următorul schimb începuse să intre în mină, explozibilul a explodat. Practic, au avut loc 4 explozii succesive, iar în deflagație majoritatea materialului exploziv s-a descompus, povestește de directorul Direcției Județene a Arhivelor Naționale, citând din documentele vremii.

În urma exploziilor, s-a produs o cantitate mare de gaze extrem de toxice, iar aerajul le-a distribuit la orizonturile inferioare ale minei, acolo unde minerii așteptau ieșirea din schimb. Norul ucigaș i-a secerat pe loc, unii dintre mineri fiind găsiți ulterior încă cu uneltele în mâini.

Laurențiu Roșu a prezentat și mărturia unuia dintre supraviețuitori, Franz Novak, care în seara respectivă a lucrat într-o galerie secundară, împreună cu alți 5 colegi și care își descria schimbul moții astfel:

„Trebuia să răzbim până la galeria principală, singura iluminată electric. Nu am ajuns însă decât eu. Ceilalți tovarăși ai mei au murit asfixiați pe drum. Mormane întregi de cadavre, trupurile tovarășilor mei de muncă, îmi barau drumul. Am fost nevoit să calc peste trupurile lor pentru a putea ajunge la telefon, unicul mijloc de a comunica cu suprafața, deoarece explozia blocase colivia. Dorința de a trăi a învins în mine spaima”.

Catastrofa minieră petrecută în 1920 la Anina s-a soldat cu 217 morți. 170 de mineri au decedat pe loc, fiind scoși din adâncuri fără suflare. Alte 52 de persoane au fost aduse la suprafață cu leziuni la plămâni, marea majoritate decedând în perioada care a urmat.

În continuare două fotografii (reproduceri) realizate de Oswald Ruzicska, cineclubul Optic ’76, puse la dispoziție de Muzeul Cineastului Amator din Reșița.

Karina TINCUL