O analogie complicată. Ce aseamănă cele trei momente: ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, alegerea lui Trump și referendumul lui Erdogan pentru noua constituție a Turciei? Aparent nimic, în fapt reîntoarcerea societății britanice, societății americane sau turce la propriile valori, la propria identitate.

Britania, America și Turcia, în comunitățile lor tradiționale, profunde nu au votat neapărat pentru May, Trump sau Erdogan, au votat pentru conservarea vieții lor normale, așezate în generații, care au crezut în destinul lor identitar.

Britania, America și Turcia nu vor să fie conduse de internet; nu vor cvasianonimatul părerilor mai mult sau mai puțin dubioase. Trei mari imperii au votat pentru lumea normală: conservatorii, Trump și Erdogan.

În România schelălăiau cei care nu înțelegeau că un sistem nenațional poate să conducă o lume. Brexitul a fost avertismentul pentru cățelarii români, Trump a fost confirmarea și trebuie să recunoaștem că Erdogan și noua lui constituție nu sunt o bucurie pentru niciunul dintre noi.

Nu este o mare diferență între victoria PSD-ului din decembrie 2016, Brexit, victoria lui Trump și noua constituție a lui Erdogan. Lumea se eliberează într-o anumită măsură de internaționalizare. Este adevărat, o face periodic și după aceea inventează o formă superioară, globalizarea, spre exemplu. Este posibil însă ca lumea în care vom trăi în anii viitori să nu mai fie atentă atât de mult la construcțiile panstatale, este posibil ca această lume să-și identifice prioritățile în nevoile naționale și local – comunitare.

Prioritățile înseamnă de fapt resursele financiare ce nu vor mai fi redirecționate spre mari corporații făcătoare de mâncăruri toxice și nici spre birocrații artificial întreținute undeva în vestul Europei. Asta înseamnă Brexit, Trump, Erdogan. Trei mari imperii. Britania, America, Turcia.

Și tot provocator, în această ecuație a puterii, unde este Uniunea Europeană, unde este Rusia? Și mai ales, ce facem noi?

Vom reveni.

Sergiu TABAN

Tentativa eșuată de lovitură de stat din Turcia nu a fost organizată de Fethullah Gülen și nici de altcineva din afara țării. Ofițerii din armată care au încercat doborârea regimului islamic al lui Erdogan s-au folosit de un drept constituțional prevăzut de Ataturk în baza căruia armata poate interveni atunci cînd ordinea laică a statului este în pericol.

Din nefericire pentru puciști, comandanții importanți ai armatei (șeful statului major general) au rămas fideli președintelui Erdogan și construcției lui statale islamiste. Turcia de astăzi nu mai este Turcia elitelor militare fidele progresului de tip occidental, comandanții de armată au fost înlocuiți pe parcursul ultimilor ani de către putere cu fideli islamiști.

Conducerea armatei turce școlite la cele mai înalte academii militare occidentale a cedat încet încet locul, prin decizii de stat, camarilei pe care Partidul islamist al lui Erdogan a generat-o. Repetăm că lovitura de stat nu a fost pusă la cale în afara Turciei, ea a fost provocată de militarii nemulțumiți de traseul politic și spiritual pe care actualul președinte îl imprima țării lor.

Insuccesul puciului militar a generat represiuni fără precedent în Turcia modernă, zeci de mii de personalități din justiție, armată, învățământ, poliție, în fapt o mare parte a elitelor naționale au fost arestate și deferite unei justiții dubioase. Faptele sunt cunoscute.

Vrem să vorbim însă despre vizita lui Erdogan în Rusia. Declarațiile zgomotoase ale președintelui Turciei de apropiere de China, Rusia, Iran, de întreaga lume islamică, susținute de manifestațiile care au adunat milioane de turci în stradă păreau că reprezintă în primă fază un avertisment dat lumii occidentale, Europei și Americii, avertismente care în realitate se sfârșeau cu reluarea negocierilor Turciei pentru aderarea la Uniunea Europeană; în primă fază pentru ridicarea vizelor cetățenilor turci pentru călătoriile în Uniunea Europeană.

Iată însă că Erdogan joacă tare și-l vizitează pe Putin, principalul inamic al NATO, la el acasă, în capitala imperială Sankt Petersburg. Intâlnirea celor doi reprezintă relansarea dialogului dintre două state foarte puternice militar și economic din vecinătatea României. Summitul Putin Erdogan constituie însă și o reuniune la cel mai înalt nivel între două personalități care consideră că Europa unită este astăzi o construcție panstatală ineficientă decizional.

In condițiile în care Statele Unite ale Americii sunt astăzi blocate de lipsa de decizie specifică campaniei electorale prezidențiale, în condițiile în care Merkel și Germania ei au gafat profund în criza refugiaților, apropierea între Putin și Erdogan apare ca o soluție pentru devenirea țărilor lor, eliberate de tendințe globaliste, dar și pentru propriile lor personalități ca lideri naționali și zonali.

Erdogan este la Sankt Petersburg pentru că simte că Uniunea Europeană este slabă și ineficace. De multe ori de-a lungul timpului politica mare, evident, urmărind conjunctura, a fost generată de personaje care au urmărit în primul rând propriul interes. Zilele trecute Erdogan și Putin.

Încercarea de lovitură de stat din Turcia a trezit interesul opiniei publice europene și mondiale, la mai puțin de 48 de ore de la atacul năucitor produs la Nisa. Declarațiile oficialilor români pe tema crizei din Turcia nu au întârziat să apară. „Ne alăturăm poziției partenerilor noștri americani și europeni de sprijinire a guvernului turc ales în mod democratic“, a declarat Ion Mocioalcă, Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din cadrul Camerei Deputaţilor, la scurt timp de la puciul eșuat la adresa statului turc condus de președintele ales al Turciei, Recep Erdogan.

Mocioalcă afirmă că „în contextul tentativei de lovitură de stat din Turcia, apreciem mesajul unitar lansat de către președintele Statelor Unite ale Americii, Barak Obama, și de către președintele Consiliului European, Donald Tusk, prin care se oferă întreaga susținere guvernului turc ales în mod democratic“.

Deputatul cărășean aflat la șefia Comisiei de Apărare din Parlamentul României consideră consecințele încercării de destabilizare ca fiind cruciale pentru întreaga regiune. „Pledăm pentru evitarea oricăror violențe și întoarcerea la ordinea constituțională în spiritul menținerii securității și a stabilității în Turcia, partener strategic al Uniunii Europene și al NATO pe flancul sud-estic“, a mai declarat deputatul Ion Mocioalcă, Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor.

 Diana RADU

Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul statului modern turc, nu a plecat niciodată din țară pe timpul celor 15 ani cât a guvernat Turcia de teamă că ar putea fi înlăturat de la putere printr-o  lovitură de stat. Zilele trecute președintele Erdogan a plecat în stațiunea Marmaris în concediu și lumea înmărmurită a asistat la tentativa de lovitură de stat militară din noaptea trecută. A patra din istoria modernă a Turciei.

Opinia publică din România privește cu îngrijorare aceste evenimente din două motive: în primul rând pentru că Turcia este o țară aflată în vecinătatea României, o țară unde trăiește o importantă comunitate românească, o țară cu care avem tradiționale legături economice și în al doilea rând pentru că Turcia este stat membru NATO.

Pe măsură ce situația din Turcia se va clarifica, evident că motivele acestui puci eșuat vor deveni mai clare. Sunt câteva considerente care pot fi însă făcute și acum. Astfel o explicație pentru ceea ce se întâmplă în țara vecină constă în starea de insecuritate ce domnește în societate turcă de astăzi. Nenumăratele atentate pe stradă, în aeroporturi, în piețe, la sediul misiunilor diplomatice care au provocat sute și sute de morți și răniți au generat nemulțumirea populației de multe ori manifestată prin proteste violente. Nu de puține ori puterea de la Ankara a fost etichetată ca incapabilă să mențină ordinea în stat.

Este la fel de adevărat că Turcia se confruntă astăzi, atât cu valul de refugiați (peste două milioane aflați pe teritoriul ei) ce vin în special din Siria, Irak și Liban, cât și cu încercările comunităților kurde din sud-estul țării de a obține independența și de a forma un stat național kurd împreună cu conaționalii lor din Irak.

În același timp Turcia se află geografic în proximitatea Statului Islamic – ISIS, ceea ce facilitează organizarea de atentate teroriste, plasând guvernul Partidului Islamist al lui Erdogan într-o situație stranie și dificilă: cetățeni turci cad victime în mod frecvent terorii generate de alți islamiști, fanaticii luptători ISIS.

Guvernarea turcă de astăzi este contestată chiar și în una dintre cele mai importante dimensiuni ale sale, cea confesională, religioasă. Există importanți lideri religioși în afara Turciei, cum ar fi Fetullah Gulen care trăiește în Statele Unite ale Americii, declarați dușmani pe față ai lui Erdogan și ai modului în care înțelege acesta să guverneze țara, inamici de neînduplecat ai întregii construcții etatiste și spirituale promovate de actualul președinte turc.

La toate acestea se adaugă faptul că oamenii obișnuiți și-au pierdut răbdarea, dar și speranța că Turcia va deveni stat membru al Uniunii Europene, pentru că negocierile cu Bruxelles-ul par interminabile și fără nicio șansă de reușită. Toate acestea ilustrează starea de spirit, dar și situația cotidiană din Turcia de astăzi.

Este foarte grav că într-o țară NATO, cu o armată foarte puternică, a doua ca și efective umane din alianță, instituția pe care a fost construit statul modern turc, tocmai reprezentanții acestuia să atenteze la ordinea democratică din stat.

În urma situației create în Turcia, NATO va trebui să-și redimensioneze, așa cum a început de fapt, dar se pare insuficient încă, politica pe flancul estic. Provocărilor ce vin din Rusia li se adaugă acum un nou pericol ca o consecință a acțiunilor grupării teroriste intitulate Statul Islamic: destabilizarea unui important stat membru NATO.

Din fericire se pare că lovitura de stat nu a reușit. Populația Turciei a ieșit masiv în stradă și a apărat democrația, și-a apărat cel mai important instrument al cetățeanului din lumea liberă, propriul vot. Cea mai mare parte a comandanților de armată s-au opus rebeliunii, ceea ce, alături de suportul masiv al poporului, a condus la neutralizarea puciștilor.

Tentativa de lovitură de stat a eșuat. Rămân însă învățămintele care trebuie trase din acest episod trist din istoria Turciei. Asemenea învățăminte, ca de altfel și reponsabilitățile ce decurg din ele trebuie asumate în primul rând de către decidenții politici și militari turci. Dar în condițiile în care stabilitatea NATO depinde de stabilitatea din fiecare țară membră, responsabilități revin evident și alianței.

Situația din Turcia trebuie să-i intereseze pe partenerii NATO cu atât mai mult cu cât Turcia se află geostrategic în avanposturile luptei împotriva terorismului. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută pe teritoriul turc nu reprezintă doar o problemă internă, reprezintă o provocare la adresa întregii lumi libere.

Cezar DRAGOMAN