În cadrul săptămânii ecumenice în Banatul de Munte, Anina a găzduit o întâlnire ecumenică la catedrala din localitate unde au fost prezente înalte fețe bisericești ale bisericii ortodoxe și romano-catolice.

La reuniunea care a constat într-o slujbă de Tedeum și rostirea unor cuvinte de învățătură și încurajare pentru credincioșii celor două culte, atât de către episcopul Caransebeșului PS Lucian Mic, cât și de către episcopul romano-catolic de Timișoara PS Jozsef-Csaba Pal, cei doi înalți prelați au citi Psalmi și s-au rugat pentru cei care au trecut la cele veșnice răpuși de noul virus, dar și pentru cei care zac pe paturile de spital luptându-se cu virusul nemilos.

Oaspetele romano-catolic a primit din partea episcopului ortodox, în dar, o icoană a Maicii Domnului, cinstită de către cele două biserici drept ocrotitoarea tuturor celor în necazuri și nevoi, gest prin care PS Lucian și-a arătat prețuirea pentru oaspetele venit de la Timișoara. La rândul său, PS Jozsef-Csaba Pal s-a arătat impresionat de modul în care a fost primit de credincioșii din Anina și de căldura cu care a fost întâmpinat de biserica ortodoxă.

Cei doi episcopi au mărturisit că această întâlnire a fost așteptată de ceva vreme și și-au exprimat public, deși timid, speranța într-o uniune, așa cum a fost biserica primară.

La seara ecumenică a fost prezent și primarul orașului Anina, Gheorghe Românu.

Lorena POENARU

Cel de-al X-lea păstor al Episcopiei Caransebeșului a împlinit cinci decenii de viață, dintre care 14 ani dedicându-i slujirii în eparhia Banatului de Munte.

Preasfințitul Părinte Lucian Mic s-a născut în anul 1970 în cartierul Gai din Arad, în familia lui Teodor și a Mariei, localitatea natală fiind și cea în care și-a făcut studiile primare şi gimnaziale între 1977-1987, apoi cele teologice la Seminarul din Caransebeş între anii 1987-1992 şi la Facultatea din Arad – 1992-1996. A făcut cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Oradea, iar în anul 2009, cursurile de doctorat ale Facultății de Teologie din Craiova.

În data de 19 februarie 2013, cel care este astăzi păstorul eparhiei din Banatul de Munte a susținut teza de doctorat în teologie la Universitatea din Craiova, domeniul istorie bisericească, cu lucrarea intitulată „Relațiile Bisericii Ortodoxe Române din Banat cu Biserica Ortodoxă Sârbă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”.

A fost ieromonah la Mănăstirea Hodoş-Bodrog (1992-1994), eclesiarh al catedralei mitropolitane din Timişoara (1994-1995), stareţ al mănăstirii „Izvorul Miron” – Româneşti (1995-2000), apoi protosinghel şi exarh al aşezămintelor monahale din Arhiepiscopia Timişoarei (1999). În anul 2000 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, la 1 octombrie fiind hirotonit arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul „Lugojanul”.

Activitatea sa pastoral misionară în eparhia noastră a început în 8 februarie 2006 când a fost episcop la Caransebeş, pe scaunul rămas vacant după plecarea Preasfinţitului Laurențiu Streza ca Mitropolit al Ardealului, întronizarea ca episcop titular făcându-se la 26 februarie.

Cu 10 ani în urmă, în 12 septembrie 2010, PS Lucian Mic a sfințit noua catedrale din orașul Caransebeș, unde se află și centrul eparhial, având în grijă de 282 de parohii şi filii din eparhie. De asemenea, a hirotonit peste 220 de clerici pentru mănăstirile, parohiile, unitățile misionar-filantropice și școlare din eparhie, târnosind mai multe biserici vechi, netârnosite niciodată, unele cu peste 200 de ani de existenţă, dar și mai multe biserici noi construite în eparhie (biserici, capele, paraclise) și a binecuvântat lucrările de restaurare și reamenajare a peste 190 de biserici. Totodată, a acordat peste 210 ordine eparhiale pentru implicarea clericilor și credincioșilor în viața pastoral-misionară a eparhiei și mai multe distincții clerului (arhimandrit, protosinghel, sachelar, iconom, iconom stavrofor și arhidiacon) în semn de apreciere și răsplătire a activității desfășurate.

Din activitatea culturală a Episcopiei Caransebeșului sub cârma Preasfințitului Părinte Lucian face parte și tipărirea a 68 de cărţi de teologie, istorie bisericească şi albume de artă în Editura Episcopiei Caransebeşului. 12 din aceste cărţi îl au autor pe Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian. Pe lângă aceste publicaţii, s-au tipărit şi numeroase broşuri şi pliante de promovare a episcopiei sau de evidenţiere a obiectivelor cultural-religioase ale eparhiei.

Odată cu renovarea Centrului Eparhial, s-au pus bazele colecției muzeale „Episcop dr. Elie Miron Cristea” ce cuprinde icoane, cărți și obiecte bisericești, colecție inaugurată în acest an.

În curtea bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Caransebeş, se află Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” unde sub îndrumarea ierarhului s-a realizat o infrastructură corespunzătoare pentru desfăşurarea în condiții optime a activităţii administrativ-didactice din învăţământul teologic seminarial, cu săli de clasă, dormitoare, cantină, săli de meditaţii şi de recreere. Biserica „Sfinţii Împărați” a devenit paraclis episcopal cu destinaţie pentru practica de specialitate a elevilor.  De asemenea, a sprijinit în mod substanțial activitatea din instituţia de învățământ prin alocarea unor noi posturi suportate de episcopie şi prin ajutoare materiale şi în bani.

De remarcat este și implicarea ierarhului în viața socială a Eparhiei, care s-a concretizat prin înfiinţarea, în colaborare cu mai multe instituţii, a Centrului de servicii sociale „Sf. Vasile cel Mare” din Caransebeş. Au fost încheiate parteneriate de colaborare cu mai multe ONG-uri din judeţ, dar şi cu diverşi furnizori de servicii sociale ai administraţiei locale, în prezent, pe întreg cuprinsul eparhiei, își desfășoară activitatea mai multe centre de tineret, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, centre care dezvoltă programe educative, culturale și artistice cu caracter duhovnicesc, parteneriate cu diverse instituții, voluntariat în Biserică, forme prin care mai mulți de 200 de tineri din Episcopia Caransebeșului s-au apropiat de Dumnezeu și de dreapta credință, ori s-au implicat în mai multor campanii de voluntariat privind ajutorarea spitalelor, a celor defavorizați din punct de vedere financiar, a celor bătrâni sau aflați în imposibilitatea de a-și procura cele necesare traiului zilnic.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

Lorena POENARU

„Mama Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a trecut la cele veșnice”, este vestea tristă pe care a dat-o în această dimineața Episcopia Caransebeșului.

„Adormita în Domnul, Maria după părinți, Mărcuț, s-a născut la data de 23 octombrie 1931, în localitatea Pâncota din județul Arad din părinții dreptmăritori, Ioan și Marta, care au îndrumat-o încă din copilărie în iubirea de Dumnezeu, de Biserică și de aproapele.

În anul 1951 s-a căsătorit cu Teodor Mic, din localitatea Galșa, comuna Șiria, locuind în Pâncota până în anul 1961, după care au locuit în municipiul Arad. Căsătoria lor a fost binecuvântată prin nașterea fiicei Mariana în anul 1952. Atât în comunitatea din Pâncota, dar și în comunitatea din Arad, au frecventat în mod constant Biserica, fiind credincioși apropiați de viața liturgică a parohiilor din Pâncota și Arad-Gai, dar mai ales frecventând cu regularitate mănăstirile „Sf. Simion Stâlpnicul” – Arad-Gai și Hodoș-Bodrog.

În mod cu totul providențial, în anul 1970 în familia Mic s-a născut băiatul Lucian Florin, împlinindu-se În mod cu totul providențial, în anul 1970 în familia Mic s-a născut băiatul Lucian Florin, împlinindu-se astfel bucuria familiei. Și după nașterea fiului, din dragoste față de Dumnezeu, a respectat cu fidelitate tradiția Bisericii, postind toate posturile de peste an, de multe ori cu rigoare monahală. Acest fel de raportare au apropiat-o de vetrele monahale din Arad, de la Mănăstirea Gai, iar mai apoi de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog. Un moment de bucurie în familia sa a fost nașterea nepotului Valentin în anul 1979 din partea fiicei Mariana și a ginerelui Florin.

S-a bucurat nespus de alegerea fiului care a urmat viața monahală. Acest fapt a creat o legătură deosebită între adormita în Domnul și fiul său. Astfel, l-a însoțit cu rugăciunea și osteneala maternă, atât la mănăstirea Hodoș-Bodrog, dar mai ales la mănăstirea „Izvorul Miron” Românești. La ctitoria patriarhului Miron Cristea, unde fiul său fusese numit stareț în anul 1995, dimpreună cu soțul său Teodor și-a depus întreaga agoniseală pentru reconstruirea ansamblului monahal. Îmbolnăvirea soțului, în anul 1997, a determinat-o să se mute la mănăstirea Românești, unde a vegheat la căpătâiul său, până în luna aprilie 1998, când a trecut la Domnul.

Această grea încercare a îndemnat-o să își însoțească fiul, continuându-și viața în obștea monahală la mănăstirea care i-a devenit casă primitoare. Alegerea fiului său ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei în anul 2000 și episcop al Caransebeșului în anul 2006 i-au adus multă mângâiere și bucurie sufletească. Dragostea deplină față de fiul său și implicit față de misiunea sa, a determinat-o în anul 2008 să îl însoțească la Caransebeș, unde i-a stat alături până în ultima clipă a vieții. A iubit nespus rugăciunea și viața liturgică a Bisericii, participând, chiar și în momente de șubrezire trupească la cultul divin public, rugându-se deopotrivă neîncetat și în intimitatea locuinței sale.

Ultimii ani ai vieții au încercat-o duhovnicește, atât prin trecerea prematură la Domnul a nepotului Valentin în anul 2015, dar și prin agravarea stării de sănătate în anul 2018, care în ultima perioadă nu i-a mai permis să cerceteze Biserica. Cu toate acestea s-a rugat neîncetat, asumându-și cu demnitate crucea pe patul de suferință, până când și-a încredințat sufletul în mâinile Domnului, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea sa. Dumnezeu să o ierte și să odihnească sufletul ei în lumina, pacea și iubirea veșnică a Preasfintei Treimi!”, este comunicatul Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeșului.

Înmormântarea va avea loc duminică, 18 august, în cimitirul Mănăstirii „Izvorul Miron” Românești, jud. Timiș.

foto:episcopiacaransebes.ro

Elena FRANȚ

Descoperim împreună personalitatea marcantă a Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu, la 143 de ani de la nașterea sa și 66 de ani de la martiriu în închisoarea de la Sighet.

Reșița a dat țării și Bisericii Române Unite, Greco-Catolică o importantă personalitate, în persoana Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu.
Preasfințitul Dr. Valeriu Traian Frențiu s-a nascut la Reșița la data de 25 aprilie 1875, din părinții Ioachim Frențiu și Rozalia Frențiu, născută Demeter.
Tatăl Preasfintiei Sale s-a născut în anul 1836 la Ticvaniu Mare și a fost hirotonit în anul 1863. Vreme de 2 ani a fost administrator parohial în Valea-Lungă, până în anul 1864 când este numit paroh la Reșița. A păstorit această parohie pana in anul 1899. În cadrul Episcopiei Romane Unite, Greco Catolica Lugoj a fost numit Asesor Consistorial.
Preasfințitul Valeriu Traian Frentiu a fost botezat în biserica din Reșița la data de 23 mai 1875 de către preotul Michail Gianu, Protopopul greco catolic al Bocșei.
A absolvit gimnaziul superior din Blaj în anul în care întreaga conștiință românească din Transilvania era profund zguduită de procesul „memoriandiștilor”.
A urmat studiile teologice la Budapesta, unde tinerimea clericală greco catolică își avea tradițiile ei, întrunirile clandestine, suficiente mijloace pentru a nu pierde legătura sufletească cu cei de acasă, cu limba și cultura românească. Aici învață limba latina și își scrie Teza de Doctorat în limba latina si maghiara.

La sfârșitul celor 4 ani de studii teologice, cu gândul și cu inima deplin limpezite, tânărul Valeriu Traian Frențiu este hirotonit preot celibatar la data de 20 septembrie 1898.
Deși Cancelaria Eparhiala de la Lugoj îi deschide drumul în asteptarea viitoarelor demnitati ecleziastice, el preferă studiul.
Urmează vreme de 4 ani Institutul „Sfantul Augustin” din Viena, pe care il incununează cu un Doctorat în Teologie și îl incheie cu experiența pastorală din garnizoanele de români ale capitalei imperiale.
În anul 1902 se întoarce acasă și este numit Vice-notar consistorial, arhivar și bibliotecar la Episcopia de Lugoj.  În anul 1904, la 29 de ani este numit paroh și protopop la Orăștie.
În cei 8 ani de păstorire a credincioșilor din Oraștie se ostenește pentru întărirea credincioșilor și pentru bunul mers al protopopiatului. Predică, uneori și de 5 ori la zi, vizitează anual parohiile din protopopiat și ține împreună cu Dr. Iacob Radu si Pr. Dr. Ilie Daianu, cele dintâi Misiuni Religioase în Episcopia de Lugoj.
După 8 ani de pastorație, în anul 1912 este numit protopop și vicar foraneu la Hațeg.
La vârsta de 37 de ani este ridicat la înalta treapta a Arhierie prin numirea din 4 noiembrie 1912.
Revista „Cultura Crestina” din Blaj (Nr. 19 – 1912) scrie despre acest eveniment următoarele:
„ … Viața de până acum a părintelui Frențiu, care nu a înscris pe paginile istoriei noastre prestațiuni cari să-l impună în chip deosebit, … a putut cu drept cuvânt să provoace unele nedumeriri privitor la viitoarea sa activitate arhierească… Noi credem însă, că aceste nedumeriri, oricât ar fi de generale, sunt nejustificate și neintemeiate. Părintele Frențiu poate să ajunga unul din cei mai de frunte Arhierei români, și avem nădejdi întemeiate, că va și ajunge. Temeiul acestei credințe a noastre este împrejurarea, că va ajunge la cârmă, în cea mai frumoasă vârstă a bărbăției, un om care cunoaște din proprie experiență neajunsurile, cărora va trebui sa le facă față, și un preot cu viață nepătată, care s-a impus poate tocmai prin împlinirea fără sgomot, dar cu atât mai conștiincioasă a datorințelor sale.”
Aceste calități au făcut, ca fiul de preot din Reșița, să ajungă de tânăr în scaunul Arhieresc al Eparhiei de Lugoj.
Consacrarea ca Episcop al Eparhiei de Lugoj a avut loc la 14 ianuarie 1913 în Catedrala din Blaj prin punerea mâinilor IPSS Victor Mihali de Apsa, Mitropolitul Bisericii Române Unite și a Episcopilor Demetriu Radu de la Oradea și Vasile Hossu de la Gherla.

Odată cu instalarea la Lugoj, Preasfințitul Valeriu a început vizitele canonice și a înregistrat nevoile imediate ale eparhiei.
Moștenirea spirituala și materiala lăsată Episcopiei de Lugoj:
– A stăruit pentru celebrarea zilnica a Sfintei Liturghii, lucru ce l-a facut si Excelenta sa ca preot si apoi ca Episcop;
– A luat măsuri pentru ținerea regulată a predicilor în duminici și sărbători;
– A luat măsuri in interesul catehizării școlare;
– A luat măsuri in ceea ce priveste viata clerului, introducand exercitii spirituale pentru preoti;
– A început trimiterea Pastoralelor Arhieresti către credincioși la sărbători mari, ceea ce până acum nu se facea decât rar, cu ocazii de natură istorică;
– A pus în funcțiune Seminarul Teologic;
– A înfiintat Scoala normala romana pentru fete, prima in fosta Ungarie;
– Pentru asigurarea intereselor materiale ale Eparhiei, cu institutele ei de învățământ a cumpărat o moșie, pe care după război a vândut-o și cu banii obtinuti dar și cu averea economisita de Preasfintia Sa a instituit „Fondul Disponibil al Diecezei Lugojului”;
– A sprijinit presa buna si propaganda culturala la popor;
– Pentru crearea unei clase mijlocii a deschis la Lugoj un atelier de ucenici;
– În activitatea extra bisericească a fost un demn apărător al drepturilor neamului românesc.

La 25 februarie 1922, Preasfinția Sa a fost transferat la Oradea Mare în scaunul rămas vacant prin tragica moarte în Senat a Episcopului Demetriu Radu.
A fost instalat la 3 mai 1922 într-o zi comună, programul său de lucru rezumându-se la celebra propozitie a Papei Pius al X lea, „instaurare omnia in Cristo”.
Cu acest prilej a anunțat că urmărește să restaureze profilul moral al credincioșilor din Eparhie, zdruncinat de război. A făcut acest lucru cu ajutorul Reuniunilor religioase, respectiv Reuniunea Mariana pentru femei și Reuniunea Pauliană pentru bărbați.
Sub pastorirea Sa s-au construit si reparat o multime de biserici si case parohiale, s-a modernizat statiunea „Stana de Vale”, prin construirea hotelului „Excelsior”, dotat cu incalzire centrala, sala de proiectie cinematografica, a unor cabane pentru armata, a unei gradini botanice, amenajata de profesorul Alexandru Borza, a caii ferate inguste.
In anul 1923 a organizat vizita „Ad-Limina” la Roma, unde a fost distins cu titlul de „Asistent la Tronul Papal.”

Episcopul născut la Reșița, Valeriu Traian Frențiu, distins de Papa Pius al XI-lea!

În anul 1927 a fost distins de Papa Pius al XI lea cu „Paliul Arhiepiscopal”.
A fost apreciat si de Guvernul Romaniei, care în anul 1926 i-a acordat distinctia „Mare ofiter al Ordinului Coroana Romaniei si Rasplata pentru biserica.”
Înalt Preasfinția Sa a fost și un Mecena al Culturii. Nu s-a afirmat ca scriitor de carti, dar interesul pentru carte la manifestat paralel cu grija pentru scoala. Manuale de teologie, brosuri religioase, studii, poezii, ies la lumina datorita sprijinului Sau financiar.
Ceea ce a adus Înalt Preasfintiei Sale un renume de mare Mecena a fost concursul financiar dat la infiintarea „Teatrului de Vest” cu sediul la Oradea.
A refuzat oferta comuniștilor, de părăsire a Bisericii Greco-Catolice și trecerea la ortodoxism!

Destinul avea să-i fie schimbat definitiv și nemeritat, după cel de-al II-lea război mondial, odată cu venirea comuniștilor la putere în România. La data de 28 octombrie 1948 a fost arestat din sediul Episcopal de la Oradea de către noile puteri ateo-comuniste și dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, transformată în lagăr pentru Episcopii greco catolici. Datorită refuzului de a trece la Biserica Ortodoxî, în februarie 1949 este dus la Mânăstirea Căldărușani.
În anul 1950 a ajuns la Penitenciarul din Sighet, unul din locurile unde a fost exterminată elita românească.
După ce a decedat, Episcopul de origine reșițeană, Dr. Valeriu Traian Frențiu, a fost aruncat într-o groapă comună de către comuniști!

Datorită regimului sever, Înalt Preasfinția Sa moare la data de 11 iulie 1952, fiind înhumat noaptea, fara sicriu, intr-o groapa comuna.
În anul 2011, la propunerea Asociației Generale a Românilor Uniți, Greco-Catolici, prin proiectul înaintat de Mihele Bogdan Andrei, Președintele Asociației, Consiliul Local al Municipiului Reșița a votat acordarea titlului de Cetatean de Onoare Post Mortem al Municipiului Reșița. Decernarea titlului s-a făcut la data de 11 aprilie 2012, într-un cadru festiv, cu prilejul sfințirii bustului Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu, amplasat în curtea Bisericii Greco Catolice din Govândari, bust realizat cu sprijinul financiar al Episcopiilor de Oradea și Lugoj. Tot în această zi a fost oficiată Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Virgil, Episcopul Oradiei Mari și Preasfințitul Alexandru, Episcopul Lugojului.
La capătul acestei expuneri, despre viata si activitatea Ilustrului Episcop resitean, ne dăm seama că nu am făcut decat o schiță sumară a omului și a operei. Au rămas în umbră, desigur atâtea fapte.
În urma Înalt Preasfinției Sale au rămas mărețe realizări, câteva puncte prețioase de reper pentru activitatea preoțimii și unele căi bătătorite pentru progresul spiritual al credincioșilor din cele două Eparhii și de ce nu, din întreaga Românie.

De aceea, Banatul și reșițenii nu trebuie să îl uite, iar memoria Episcopului Martir Valeriu Traian Frențiu trebuie cinstită așa cum se cuvine!

REPER 24

Luni, 4 decembrie, de Sfânta Mare Muceniță Varvara, ocrotitoarea minerilor, la Moldova Nouă au fost comemorați minerii ce și-au pierdut viața în timpul exercitării meseriei la mina de cupru din orașul de la malul Dunării.

Oficialități locale și județene, dar și localinicii au participat, luni, la slujba de pomenire a celor care și-au pierdut viața în mina de cupru de la Moldova Nouă. Slujba a fost oficiată de Presfinția Sa Părintele Episcop Lucian alături de un sobor de preoți. Prezent la manifestările de comemorare, edilul-șef al orașului din Clisura Dunării, Adrian Torma, consideră că mineritul trebuie să reînvie la Moldova Nouă.

„Astăzi, cu durere în suflet, i-am comemorat pe cei care și-au pierdut viața în timpul activității profesionale ca și mineri ai Minei de cupru din orașul nostru. Cu durere și cu mare responsabilitate, în calitate de Primar, îmi doresc ca activitatea de minerit să reînvie în Moldova Nouă. Mineritul în zona noastră este o îndeletnicire străveche și nu sunt puțin cei care și-au dorit sa stăpânească aceasta zona doar pentru a profita de bogățiile subterane cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat”

Primarul Torma nu a ezitat să-i taxeze pe cei pe care-i consideră vinovați de distrugerea industriei mineritului, identificându-i pe mulți ca fiind contemporani cu el, și l-a atacat dur pe pagina sa de facebook chiar pe prefectul județului, Matei Lupu, pe care l-a acuzat ca fiind unul din „călăii” Moldomin.

„Dar, întotdeauna exista la noi un «dar», am dovedit ca cei mai mari trădători am fost chiar noi în epoca modernă. O strategie națională de distrugere a mineritului coroborata cu localnicii, conducători ai Moldomin, au reușit sa pună cruce pe aceasta activitate în anul 2006. Astăzi, cu mare dezamăgire, am regăsit printre cei prezenți o parte din călăii Moldomin care cu un zâmbet transformat în rânjet mișelesc storc ultimele picături de bunătate din dragii noștri mineri-pensionari, stau ca niște «cocote masculine» la câteva poze de arhiva și pleacă mișelește către cei care le-au oferit «zăhărelul» după ce au distrus un oraș și, de ce nu, întreagă Clisură. Datorită acestei haite de flamanzi, orașul nostru a decăzut și sute de copii ai minerilor au fost obligați sa plece din oraș și să își câștige pâinea copiilor lor, departe de casa, departe de părinții lor și de pământul strămoșesc”, este de părere primarul M9, Adrian Torma.

Edilul-șef al orașului din Clisura Dunării consideră că soarta mineritului din zonă este una nemeritată și este convins că, prin patriotism local, activitatea mineră va putea fi reluată în viitorul apropiat.

„Este o soarta pe care Moldova Nouă nu o merită și eu sunt convins ca prin multă muncă, determinare, credință și patriotism local putem reînvia activitatea minieră în Moldova Nouă!”, este convingerea lui Adrian Torma.

Diana RADU

Joi, 19 iunie, Domul «Sf. Gheorghe», catedrala Diecezei de Timişoara, a fost punctul central al cinstirii Sfintei Euharistii pentru toţi credincioşii romano-catolici din oraşul de pe Bega, cu ocazia sărbătorii „Trupul Domnului”.

După ce în cursul dimineţii şi al zilei, credincioşii catolici timişoreni au putut lua parte la Sfintele Liturghii în parohiile lor, după masă, Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara, a celebrat o Sfântă Liturghie solemnă în prezenţa clerului din oraşul Timişoara şi a celui din Curia Diecezană.

Conform tradiţiei, episcopul i-a binecuvântat în catedrală pe credincioși, în cele trei limbi mai larg răspândite în pastorația bănățeană, explicând esența sărbătorii „Corpus Christi“ (rom.: Trupul Domnului (popular „Joia Verde“)/ germ.: Fronleichnam, magh.: Úrnapja). În cuvântul său, Excelenţa Sa Martin Roos a accentuat importanţa acestei sărbători care oferă creştinilor posibilitatea cinstirii în mod cu totul special a Sf. Euharistii în afara Triduum-ului pascal, într-un timp deosebit, imediat după Sf. Rusalii şi după Duminica Sf. Treimi. Predicile, trei la număr, au fost rostite de Pr. Zoltan Tomán, capelan al parohiei Timişoara I Cetate, în limba germană, P. István Barazsuly S.D.S., capelan în parohia Timişoara III Elisabetin, în limba maghiară şi de Pr. Milan M. Mihai Sima, capelan în parohia Timişoara II Fabric.

Pregătirea altarelor – din păcate doar secundare, din interiorul Domului, exteriorul nefiind accesibil din cauza lucrărilor dn Piața Unirii – a căzut, în sarcina personalului Domului, copii de la Prima Sf. Împărtășanie, prezenți la procesiunea interioară, fiind îndrumați de o parte dintre cateheții activi în oraș. După Sfânta Liturghie a urmat procesiunea cu Preasfântul Sacrament, în interiorul Domului, Isus cel Euharistic fiind precedat de copiii ce au presărat petale de trandafiri în calea celui pe care nu cu mult timp în urma lor l-au primit pentru prima dată în suflete. Sfânta Liturghie s-a încheiat cu binecuvântarea Euharistică şi prin intonarea imnului Te Deum/ Großer Gott wir loben Dich.

Procesiuni specifice sarbatorii de ”Trupul Domnului” au avut loc si la Reșița (Parohia Sf. Maria Zapezii), Caransebeș, Oțelu Roșu, precum și în alte localități din Banatul Montan.

Text: Claudiu CĂLIN

Foto: Adrian-Gabriel PĂȘCĂLĂU-KOLLÁR

În Vinerea din Săptămâna Luminată, în fiecare an, creştinii ortodocşi sărbătoresc “Izvorul Tămăduirii”. Sărbătoarea datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiţiei, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare un izvor cu apă vindecatoare.

În acestă zi deosebită, în toate bisericile şi mănăstirile, după Sfanta Liturghie, se săvârşeste slujba de sfinţire a apei (aghiasma mică). În România există mai multe izvoare considerate ale tămăduirii, în jurul cărora, cu prilejul acestui praznic, mii şi mii de creştini vin să se împărtăşească din binefacerile apei sfinţite. Printre ele, izvorul de la Mănăstirea Sfântul Ilie de la Bocşa Vasiova, unde astăzi va sluji Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului.

La Reşiţa, credincioşilor le este oferită spre închinare, de astăzi, o icoană specială, copie pictată pe lemn a Maicii Domnului Pantanassa (Împărăteasă a toate), de la Sfânta mănăstire Vatopedi de pe Sfântul Munte Athos din Grecia, ne-a informat preotul paroh al Bisericii cu hramul “Schimbarea la faţă” – Govândari II Reşiţa, Nicolae Ioan Haţiegan. Site-ul dedicat vieţii religioase doxologia.ro explică faptul că Sfânta Icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Pantanassa” a fost adusă la Mănăstirea Vatoped de către fericitul Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti. Mănăstirea Vatoped este una din cele douăzeci de mănăstiri de la Muntele Athos din Grecia și este situată în partea de nord-est a peninsulei. Monahii de aici duc viață de obște (comunitate monahală la comun). La fel ca în 1999, mănăstirea are 80 de călugări și ocupă al doilea loc în rang ierarhic între mănăstirile din Sfântul Munte. Această Icoană este cunoscută pentru multele minuni săvârșite, mai ales pentru vindecarea persoanelor care suferă de cancer. Există multe mărturii recente ale celor vindecați, după ce au participat la citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domului „Pantanassa” la mănăstire.

Din obiceiurile vechi

Se spune că în această zi este bine să ne spălăm cu roua şi să bem aghiasma, pentru a ne feri de boli sau chiar pentru a ne vindeca. Tot în această zi se curăţau şi se sfinţeau fântânile şi se găseau izvoare noi. Credinţa spune că fântânile sfinţite de Izvorul Tămăduirii nu vor seca în perioadele fără ploi.

Laura PIPERIU

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Izvorul Tămăduirii la Manăstirea “Sfântul Ilie” din Bocşa Vasiova

 ____________________________________________________

Izvorul Tămăduirii-Biserica “Schimbarea la Faţă”, Reşiţa