Sir Halford Mackinder scria la 1904 în The Geographical Pivot of History „Cine controlează EUROPA DE EST,controlează LUMEA!“

Ceaușescu a ridicat țăranii la rang de nobili! Dar numai țărănimea! Din rândul țărănimii s-au ridicat mai apoi slugile cele mai abjecte care au ajuns să conducă țara până astăzi, aceeași care s-au vândut celor ca Soroș! Cine crezi că este #rezist? Pare un domeniu gestionat exclusiv de Servicii. Agenturilii Străine implicate într-o lovitură de stat! – vorba lui Ceaușescu, idee confirmată ulterior de SRI, președintele României fiind împușcat la scurt timp după ce începuse să spună „lucruri trăznite“, într-un proces confecționat după un scenariu cu deznodământ anticipat, pentru că președintele Ceaușescu și-a permis să nu aibă datorii la statele cămătare, puternic dezvoltate…a vrut să fie stăpân la el acasă. Ori asta a fost o ofensă adusă marilor puteri ale lumii. Deci Ceaușescu trebuia exclus! Și așa a fost…

Cum îți poți explica imensa ticăloşie petrecută după revoluţie? Cum poți explica distrugerea programatică a întregii industrii, cum poți fundamenta tăierea fabricilor şi vânzarea lor la fier vechi. Mai ţii minte sloganul cu „industria energofagă a lui Ceauşescu”? Energofagul Sidex i-a fost livrat practic gratuit unui indian ceva mai scăpătat, Petromul, la pachet cu toate rezervele de petrol ale ţării, a ajuns pe mâna austriecilor la un preţ derizoriu. „Energofagele bănci“ ori au fost distruse ori au fost date pe nimic unor şmecheri. Aşa trebuia să se întâmple ne spuneau consultanţii „dezinteresaţi“ trimişi de FMI să se răzbune pentru insolenţa de care dăduse dovadă Ceauşescu.

S-a întrebat totuşi cineva cum au stat treburile pe la ceilalţi? Păi „energofagul” PKN Orlen e un colos administrat de statul polonez. Compania minieră a Poloniei, KGHM Polska Miedź, a devenit multinaţională şi unul dintre liderii mondial în domeniul extracţiei de cupru şi argint. Tot de stat. CEZ-ul cehilor a rămas la fel de „nesustenabil” integrat şi a ajuns unul dintre liderii europeni. MOL-ul unguresc e multinaţională în domeniul petrolier, a doua cea mai valoroasă companie din Europa Centrală şi de Est, cu toate că în pusta ungurilor nu s-a văzut vreodată vreo picătură de petrol. Iar exemplele pot continua la infinit.

Cine crezi că erau torționarii care au distrus România?! Scopul lor este numai îmbogățirea și satisfacerea fuduliei, specifică lor! Încă din anii 70 dominau Bucureștiul! De atunci se promovează numai între ei. Ceilalți au fost eliminați prin diferite metode, inclusiv unele legale, cum ar fi regulile care stipulau procentele de intrare în facultăți a celor proveniți din mediul rural, dar și ocuparea funcțiilor de conducere. Când puneau mâna pe o fabrică își aduceau gașca lor. Toți ceilalți erau îndepărtați, într-un fel sau altul. Și ca să vezi că au același comportament peste generații, află că-n anii 50 se băteau pe certificate de ilegaliști, în anii 90 pe diplome de revoluționari, iar acum, #rezist, cere pensii speciale că stau în frig și se luptă cu „corupția“. Niște eroi!

Mă omoară și teoria asta de educare a dobitocului cu binișorul, gen „tinere, citește o carte“, poate neuronul ală care se plimbă hai hui reușește autofecundarea prin lectură. Păi ce să facă ei cu cărțile?! Ei nu citesc nici ziarele! Cei care #numairezist, au plecat în vest, se uită numai la programele tv românești. Nu au habar despre ce se întâmplă în țara în care-au ajuns, dar trăncănesc despre Românica pe grupuri, site-uri și alte cele, de zici că dorm noaptea cu Viorica Vasilica-n pat!

Românii educați în perioada interbelică, au știut înca din anii 60 că aceste zile pe care le trăim astăzi vor veni! Din păcate n-a avut cine să-i asculte! Țărănimea nici nu se gândea! N-o face nici astăzi. Ca mai sunt și alți factori și decidenți care au contribuit la construcția asta este clar, dar fără ajutorul parveniților nu s-ar fi ajuns la dezastrul de astăzi. Pentru mine nu există un singur vinovat pe care să-l scoți în fața plutonului de execuție. Nu e doar PSD, fără PNL, fără PD-L și toți ceilalți zglobii gen Dan Diaconescu,„ Jiji“, „Felix“  și toate figurile unui sistem care a îmbolnăvit România. În prostia lor clasică niciunul dintre actorii triști ai neamului nu a renunțat până acum la rolul său și continuă să ne surprindă în mod negativ, în fiecare zi, fără să realizeze că tot ce fac este împotriva lor și a familiilor pe care cred ei că le-au asigurat. Ceea ce nu realizează acești indivizi certați cu viitorul sunt consecințele rămase în urma lor.
Madam Udrea, una de-a lor, îi descrie foarte bine în mesajul ei, în care făcea referire la lichele, dar și atunci când spune:
„A fost un plan care în România a funcţionat, care s-a încercat a fi impus şi în alte ţări. A mai prins şi în altă parte dar la noi cel puţin este de mare succes, probabil având în vedere modelul nostru cultural şi comportamental“. Modelul nu este al românilor, ci al țărănimii parvenite, lipsită de conștiință națională, identitate, demnitate, educație etc.

Ce n-ai priceput este că NU te naști român, ci doar în România, iar român ajungi prin educație, dacă poți, iar ei nu pot și nici nu vor. Aruncatul cu noroi în propria țară și nație este sportul lor preferat! Până și nemții, când am fost în Germania, îmi spuneau că au observat că românii sunt, în general, meseriași buni, dar nu trebuie să-i lași împreună, pentru că se sapă unul pe celălalt.

Părerea lui Trend de Românica

Astăzi, chiar în clipele în care domnia ta, mărite cititorule, străbaţi aceste rânduri, toţi românii, laolaltă cu întreaga omenire, sărbătoresc „Ziua Internaţională a Educaţiei”, prilej numai bun de a impregna simbolul cu izul naţional, adică hotărându-se la diferite niveluri de incompetenţă şi conducere ca, în semn de mare sărbătoare şi festivism, în şcolile româneşti să nu se facă şcoală! Aşa e românul, în lipsa muncii, dacă nu s-a putut altfel murdări pe mâini, măcar a căutat un prilej să bată din palme…

Acum, să stăm strâmb şi să judecăm drept: avem ce sărbători, nu glumă! Învăţământul nostru, ca principală formă a educaţiei, a spart şi sparge orice tipare formale şi informale, iar înaintea lui, a doua componentă ca pondere şi importanţă, dacă nu chiar prima, instituţia „cei şapte ani de acasă” tinde să se generalizeze în format on-line, cu părinţii plecaţi „să căpşuneze” prin lumea largă!

Nu cred că vom găsi un mai potrivit prilej pentru a propune introducerea în DEX a verbului „a căpşuna”, decât această zi; şi, pentru a nu fi acuzat de malversaţiuni spiritual-cognitive, mă văd obligat să aduc ceva argumente: recent a fost întocmit de către nu-i-important-ce-for afiliat ONU, un top mondial al competitivităţii, în care România a ocupat un excelent de dezonorant loc 62, din 138 de ţări participante, reuşind să întrunească un chinuit şi stors de vlagă 4,3 pe o scală a scorurilor între 1 şi 7…. Ca să ne putem forma o imagine, pe primul loc e Elveţia, urmată de Singapore şi SUA, iar dintre „suratele” cu care ne place să ne comparăm, Cehia ocupă locul 31, Polonia – 36, iar Bulgaria e pe 50; abia dacă plasarea Ungariei pe locul 69, adică 7 locuri după noi, ne mai încălzeşte sufletele avide de dorul „caprei vecinului”…

Dacă privim cu atenţie în jur, la gradul de mulţumire a populaţiei, locul 62 ni se pare foarte sus, dar trebuie să recunoaştem că această „tragere în sus” s-a produs datorită macroeconomiei, care merge foarte bine, făcându-ne să trăim din plin drama paradoxului că trăim în ţara care a inventat un nou model economic, în care, pe măsură ce economia merge tot mai bine, populaţia o duce tot mai rău… După acest criteriu, am fi fost şi mai sus, dar ne-au tras în jos trei „ghiulele” grele: sănătatea, administrația și… ați ghicit, educaţia!

Las deoparte sănătatea, că nu mă pricep şi mă voi ocupa de celelalte; în domeniul transporturilor, de exemplu, ţara noastră a ocupat locul 105, după Tanzania – 104, Cambodgia – 102, Ghana – 101, Etiopia – 83… Despre Ghana şi Etiopia nu ne mirăm, ţările acestea sunt pomenite şi în Vechiul Testament, deci au drumuri de 4000 de ani, cum am putea să ne comparăm cu ele!… dar Tanzania, domnule, e foarte deranjantă, că nu e pomenită acolo, şi totuşi e cu un loc deasupra noastră!…

În fine, poate că iar ne-au furat arbitri!

Adevăratul festival valoric îl dăm, însă, la capitolul învăţământ! Aici, ne-am clasat pe locul 121 din 138! Toate ţările europene, membre şi nemembre UE, ne devansează semnificativ, iar înaintea noastră sunt, iarăşi, civilizaţii vechi, unele „rupestre”, ca Gabon – locul 117, Congo – 103, Tanzania – 96, Uganda – 90… Să mai continui, mi se pare blasfemie la adresa „sfântului” Spiru Haret!

De unde o fi venind spaima aceasta ancestrală a românilor faţă de învăţământ şi educaţie, în general, este foarte greu de explicat, cu atât mai mult cu cât nu a fost niciodată înţeleasă?! Ne ferim de învăţătură ca de duhurile rele, ne facem cruce cu limba în cerul gurii sau ne băgăm capul în nisip când auzim de ea, deşi, îndeobşte, recunoaştem că între educaţie şi competitivitate există o corelaţie foarte strânsă, aproape de determinare! O fi din prostia „crizei de ideal”, sau din nebunia „fricii de obiectiv”, de care au suferit toate conducerile României, de la Carol I încoace?

Că ne este frică de programe şi obiective, este neîndoielnic! Atât de frică, încât le ajustăm imediat, româneşte, în jos, ori de câte ori lumea civilizată ne cheamă să-i fim alături la câte un astfel de demers colectiv! Voi da doar două exemple concludente: printre criteriile de referinţă ale UE în orizontul 2020, în cadrul Cooperării europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale ET 2020, două sunt esenţiale, şi anume, scăderea la 10 % a ponderii tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 ani care au părăsit timpuriu şcoala şi atingerea procentului de 40 % din persoanele cu vârsta între 30 şi 34 de ani care să fi absolvit o formă de învăţământ superior. Criterii rezonabile, fezabile… Ce a făcut România cu ele? La primul criteriu, ajustează ţinta europeană, mărind procentul la 11,3 %, iar la a doua nici măcar nu ajustează, ci măcelăreşte obiectivul european, stabilindu-şi propria ţintă la 26,7 %, respectiv cu 13,3 % mai puţin decât media europeană! Altfel spus, europenii îşi planifică nivelul deşteptăciunii, iar guvernanţii noştri proiectează nivelul prostiei naţionale, recunoscând, totodată, impotenţa sistemului educaţional autohton!

Al doilea obiectiv, ciuntit grosier de înfierbântatele capete dâmboviţene mai mult sau mai puţin tehnocrate este de natură să ne îngrijoreze. Să-ţi fixezi ca obiectiv o pondere de numai 26,7 % de absolvenţi ai învăţământului superior pentru anul 2020, în segmentul de populaţie 30 – 34 de ani, unde procentul ar trebui să fie cel mai mare, în condiţiile în care media UE era de 37,9 % în 2014 şi se doreşte creşterea ei la 40 %, înseamnă două obiective sub-adiacente, respectiv menţinerea actualei rate de promovabilitate la Bacalaureat şi ţinerea în stare precolapsică a învăţământului universitar, şi aşa greu încercat! Revenind acasă, cu sau fără managementul defectuos al ultimilor 8-9 ani, soarta universităţii reşiţene pare pecetluită, cum pare pecetluită soarta tuturor universităţilor mici din România! Guvernele ne vor cu o treime mai proşti decât europenii medii! Iar, neajutată de guvern şi crunt afectată de cele întâmplate în ultimii ani, universitatea reşiţeană e, spre disperarea noastră, prima pe listă …

Iată de ce nu-mi vine deloc să bat din palme şi să mă bucur de „Ziua Internaţională a Educaţiei”! Pentru mine, pentru reşiţeni şi pentru judeţ, această zi nu este altceva decât…”Ziua Locală a Problemei Nerezolvate”!

Prof. univ. dr. Liviu Spătaru