România anului 2021; pe principalele șosele ale patriei, pe marile bulevarde ale orașelor, ori prin colbul și gropile comunelor uitate de vreme și de politicieni circulă semețe niște Dacii, multe din ele cu norma de casare depășită, pe care tronează la loc vizibil sintagma: „Siguranță și încredere“.

E drept la citirea acestui mesaj gândul te duce automat la Poliția Română; la vajnicii apărători ai legii, ai cetățeanului, ai bunurilor și vieții noastre. Când Poliția veghează, teoretic ar trebui să dormim liniștiți. Ei sunt cei care nu au somn, nu au odihnă, nu au program normat. Ei sunt cei care găsesc infractorul și în gaură de șarpe, care prind hoții și elucidează crime, violuri, tâlhării și alte acte antisociale care, din păcate, se mai petrec în România. Ei sunt cei în care trebuie să avem siguranță și încredere. Asta teoretic, pentru că practic….

Practic avem o clasă socială privilegiată, cu salarii mult peste media obișnuită, cu pensii ce vin la mulți, după 40 și ceva de ani a căror valoare este și ea peste media pensionarului de rând. În schimb ei își sacrifică viața de familie, liniștea, odihna, pentru ca noi, ceilalți, să avem „Siguranță și încredere“. Siguranță în CINE și încredere în CE?

Clanuri interlope care se taie cu săbii și se împușcă ziua în amiaza mare; fete răpite ce ajung în rețelele de prostituție internaționale: crime, violuri, pedofilie, atentate cu bombă, spargeri, accidente rutiere și câte alte asemenea. De ce? Simplu, pentru că motoul acestei instituții e…„Siguranță și încredere“. Personal, nu mă mai simt în siguranță nici în casă, nici pe stradă, nici la volan, în concediu hai, hui prin țară sau în vreun mijloc de transport. De la o zi la alta, numărul actelor antisociale crește, în timp ce vinovații sunt găsiți tot mai greu.

Unii vor da vina pe procurori, alții pe judecători, alții pe legile strâmbe ori incomplete după care funcționează Poliția Română. E drept nu e doar vina lor și nu doar lor trebuie să le imputăm toate grozăviile ce se petrec în ultima vreme. Vinovați sunt mai mulți, iar ei, polițiștii au partea lor de implicare (sau mai degrabă neimplicare) în ceea ce se întâmplă.

De la lipsa dotărilor strict necesare, la neimplicarea practică pentru că… „de ce să mă leg la cap dacă nu mă doare“, sau „de ce să nu dorm eu liniștit noaptea în patul meu“, polițiștii nu prea își mai fac simțită prezența în viața noastră de zi cu zi. E suficientă doar o clipă de neatenție, neimplicare ori delăsare și hoții, criminalii, violatorii, pedofilii le preiau locul și își văd de afacerile lor necurate și foarte bănoase.

„Siguranță și încredere“ a rămas un deziderat, sau dacă e real și mai crede cineva în acest slogan, vin și întreb: siguranță în CINE și încredere în CE?

Dan AGACHE

Cu un minus de peste 30 de voturi, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, introdusă de PSD și susținută de AUR a picat cu brio; un fel de …reușit fără loc de pe vremea admiterii la liceu sau facultate. Oricum, toată clasa politică răsuflă ușurată după aflarea rezultatelor; și puterea și opoziția și toată lumea e fericită.

Tabăra Orban și-a demonstrat iubirea nețărmurită pentru liderul suprem prin stat cuminte în băncuțe; tabăra Câțu e mulțumită că nimeni nu a mișcat în front, nu de alta dar dacă ar fi avut voie să voteze nu se știe care ar fi fost scorul. Useristo-plusiștii au liber în continuare la distrugerea României prin prostie și incompetență, sub falnicul stindard colorat în curcubeu, UDMR-știi sunt asemeni buldogului care odată ce a prins prada nu-i mai dă drumul, indiferent cine va guverna România, tot cu ei trebuie să facă echipă, iar PSD-iștii sunt mulțumiți de rezultat, nu de alta dar cine s-ar încumeta să preia frâiele guvernării în această perioadă. Poate AUR-iștii să fie puțin supărați, dar doar puțin, nu de alta dar ar fi vrut probabil puțină agitație.

Voi realizați că o cădere a guvernului ar fi însemnat anularea planurilor de vacanță pentru aleșii neamului? Adio concedii, adio delegații în Haiti, Bora-Bora sau alte locuri de interes pentru ei, că doar nu pentru noi. Iar negocieri, iar drumuri la Cotroceni, iar audieri, vot în plen, discuții, certuri și toate celelalte. Și pe deasupra să preiei țara într-o astfel de situație e sinucidere politică: pierzi capital, pierzi încrederea românilor, s-a cam terminat cu votul dat în orb doar pe promisiuni fără acoperire.

PNRR-ul, o fata morgana, o iluzie provocată nu de valul de caniculă ce a cuprins România ci de incompetența celor aflați la putere; datoria publică crește de la o oră la alta; deficitul bugetar atinge cote alarmante; inflația aluat-o razna și continuă să crească, euro crește ca Făt Frumos din poveste, iar nemulțumirea populației se reduce la scrâșnit de dinți și câteva onomatopee rostite subțire, printre buze. Românii nu mai au speranțe că țara va putea fi redresată. Majoritatea își fac socoteala și bagajul, consultă mersul trenului și itinerarul companiilor aeriene pentru o vacanță definitivă, departe de meleagurile natale. Nu umblă nici acolo câinii cu covrigi în coadă, dar oricât de greu ar fi e mai bine ca acasă.

Noi, cei rămași pe plaiuri mioritice din diferite motive, nu mai avem mari așteptări nici de la unii, nici de la alții. Unii mai speră la „Grădina maicii Domnului“, la minuni făcute peste noapte, la o clasă politică responsabilă, la un președinte implicat în stoparea declinului României, la apariția investitorilor, la finalizarea unor Km de autostradă reali nu doar pe hârtie, la ridicarea unor spitale noi ori la reabilitarea celor existente. Nu vă spuneam eu că această perioadă caniculară ne joacă feste? Ne dă iluzii optice și politice concomitent?

În concluzie: aleșii neamului vor avea parte de o vacanță frumoasă acolo unde vor mușchii lor, guvernanții vor avea parte de o vacanță bănoasă pentru că știți cum se spune: „dacă nu curge, pică“, iar românii se vor bucura încă odată că votul lor din toamna anului trecut nu a fost în zadar și țara se mișcă. Nu de alta dar și înaintarea spre prăpastie tot mișcare se cheamă.

Dan AGACHE

Pornit încă din 2013 printr-o hotărâre de Guvern, PNDL-ul s-a dovedit de un real folos pentru administrațiile locale, în special pentru cele din mediul rural. S-au putut atrage finanțări pentru drumuri, poduri, alimentări cu apă și rețele de canalizare, înființare de cabinete medicale, reabilitarea căminelor culturale și a unităților de învățământ, ba chiar și a sediilor multor primării. Cu o cofinanțare proprie, constând în special în studiile de fezabilitate, ridicări topo, cartografie și ce alte chestii or mai fi fost necesare, acest program a primit girul edililor încă de la început. A fost atât de bun, încât după câțiva ani a apărut PNDL 2.

Acest nou program era menit să finanțeze diverse proiecte: de infrastructură educațională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicație. Criteriile de selectare a obiectivelor de investiții fuseseră aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 624/2015, act normativ ce prevede ca repartizarea fondurilor de la bugetul de stat pe județe, destinate transferurilor pentru finanțarea obiectivelor de investiții din portofoliul unităților administrativ-teritoriale, să fie făcută echilibrat, utilizând cel puțin unul dintre următorii indicatori: datele demografice și administrativ-teritoriale ale județelor, capacitatea financiară a UAT, având în vedere ponderea capacității acestora de a participa cu fonduri de la bugetul local pentru realizarea obiectivelor de investiții, precum și ponderea numărului de obiective de investiții aflate în derulare de fiecare județ.

Pe hârtie, toate acestea prevesteau încă de la debutul acestor programe, o dezvoltare armonioasă, echilibrată, în consonanță cu nevoile fiecărei comunități. Atâta doar că….. Știți cum se spune „Tot ce e frumos sau bun ori se termină prea repede, ori îngrașă“. În cazul nostru și una și alta, pentru că unii chiar și-au îngrășat sau îngroșat portofelul după ce au făcut lucru de mântuială. Alți edili însă au adus o rază de speranță în rândul populației din comunitățile pe care le păstoreau. Au apărut clădiri reabilitate, asfalt pe străzile principale, apa la robinete în fiecare casă, rețele de canalizare și stații de epurare și câte și mai câte.

Tot mai mulți primari apelau la astfel de resurse financiare pentru a reuși să realizeze ceva pentru urbea lor. Atâta doar că de câteva zile, o adresă sosită din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, semnată de onor ministrul Cseke Attila, venea să pună batista pe…țambalul investițiilor: „Ministerul a epuizat creditele bugetare alocate Programului Național de Dezvoltare“. Altfel spus…au fost, dar s-au terminat.

Păi bine, măi nene Attila, matale „nem tudom“ cu matematica? Când ai preluat ministerul și bugetul aferent nu ai știut de câți bani dispui și cât poți să le permiți primarilor să se întindă? Ce făcuși acum, bibicule? Ai rămas cu căruța în drum, fără lovele? Sau a venit premierul și a mai transferat de la matale ceva mărunțiș? Nu știu care e răspunsul, dar situația e …vânătă, indiferent de culoarea partidelor care au solicitat finanțări. A, și mai e ceva ce mi-a atras atenția în adresa matale: „Aveți posibilitatea să decontați lucrările și bunurile achiziționate din surse proprii sau din alte surse legal constituite“. Altfel spus, primarii care s-au făcut luntre și punte, s-au milogit pe la președinții de Consilii Județene, au făcut credite în bănci ori au lăsat angajații fără banii de salarii să poată asigura cofinanțarea, acum pot să plătească cash constructorii. Pe bune?

Probabil sunt foarte puține UAT-uri care vor reuși acest lucru și asta numai pentru că au o situație financiară bună. Celelalte ce fac? Dar mai ales ce fac constructorii? Lasă lucrările începute și neterminate? Cu ce plătesc salariații? Îi trimit în șomaj? Cum mai pot cumpăra materialele care s-au scumpit și de 3 ori în toamnă sau la anul când deblocați voi banii pentru PNDL?

Încet dar sigur asistăm la distrugerea sistematică a României; de la proiectele începute ce vor rămâne neterminate, la distrugerea sistemului medical și acapararea Joianei bună de lapte ce se numește Casa Națională de Asigurări de Sănătate, la scoaterea adresei din buletinul de identitate, la tot felul de lucruri mărunte și nu prea, care puse cap la cap au o logică, aceea de distrugere pas cu pas, prin „lucrul bine făcut“ a tot ceea ce mai înseamnă românesc. Din punctul meu de vedere, ar trebui să vă fie rușine, atâta doar că voi nu știți ce e aceea rușine.

Dan AGACHE

Am stat pe margine, domnule Dunca, și am privit; am observat evoluția dvs. în calitate de administrator al banilor și problemelor județului Caraș-Severin. Nu v-a forțat nimeni (sau cel puțin așa cred) să candidați pentru această funcție de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Om de afaceri prosper cu sute de șoferi de TIR în subordine, cu multe alte afaceri bănoase, cu casă în Dumbrăvița și elicopter la scară. Oamenii și-au zis probabil „el e alesul“ și au mizat pe saturația dvs. în ceea ce privește subtilizarea banului public.

Majoritatea celor care s-au prezentat la vot în toamna anului trecut, cărășeni cu acte în regulă, trăitori în acest județ cu frumuseți naturale, dar dezorganizat, abandonat de autorități și căpușat de firme cu legături clare cu politicul, v-au votat. Promisiunile dvs. au fost nenumărate și m-aș opri acum la cele 5 făcute cărășenilor la doar câteva minute după ce BPJ-ul liberal v-a desemnat candidatul PNL la funcția de președinte al CJ-ului: „Valorificarea potențialului turistic al Banatului Montan; grija față de bogățiile județului (păduri seculare, Clisura Dunării, stațiuni balneare); economie și chibzuință în cheltuirea banului public; crearea de locuri de muncă bine plătite și aducerea românilor care au emigrat, acasă; o analiză economică țintită, pe ultimii 10 ani“. Sunt promisiunile dvs; vă amintiți? Noi DA.

De la vorbe la fapte acum: în ultimele 9 luni (de când conduceți destinele cărășenilor) nu am văzut nicio acțiune din cele stipulate chiar de domnia voastră. Am observat în schimb că sunteți un om activ în ceea ce privește răfuielile: vă certați cu Știka și faceți trimiteri la Mocioalcă; vi-ați tras DJ timișorean pe post de administrator, care și-a pus poalele-n cap și dus a fost; vă certați cu consilierii PSD și PMP și îi bălăcăriți ca la ușa cortului; vă luați de presă și o faceți psd-istă, în timp ce vă trageți consilieră din aceeași formațiune politică și exemplele pot continua. Păreți, în multe dintre momente, încrâncenat să deveniți un personaj recalcitrant, frustrat și răutăcios, în care amenințați cu dosare penale și plângeri la Coana Justițica.

Poate că aș fi tăcut și pe mai departe dacă nu mă loveați acolo unde mă doare mai tare: la sistemul sanitar mediocru cum îi spuneți din Caraș-Severin. V-ați luat de medici, i-ați făcut șpăgari, ați amenințat managerul că faceți și că dregeți, v-ați lăsat influențat de cei care vă mai sunt apropiați din motive lesne de știut și care vă cântă în strună cât de frumos, deștept și bun organizator sunteți. Atunci când ați spus că nu mai cârpiți drumurile, că nu mai faceți lucrări de mântuială, că renunțați la firmele căpușă ale politicienilor, nu m-aș fi gândit că exact asta o să faceți; adică nu mai faceți nimic pe drumurile noastre județene, sau aproape nimic. Ce facem cu gropile în care sute de șoferi își distrug mașinile; ce facem cu turiștii care aplică dictonul veni, vedi, valea, a doua oară nu mai calcă pe aici. Din păcate, pulimea nu are elicopter și e obligată să meargă pe ceea ce există, pe care cineva l-a denumit impropriu, carosabil; mă rog.

Acum vreți să stopați un proiect cu finanțare europeană care prevede reabilitarea celor 3 staționale ale Spitalului Județean Caraș-Severin. Motivul invocat este acela că nu vreți să aruncați banii pentru „tunarea unui trabant“; vreți probabil merțan. Corect! Și eu vreau, dar de la dorință la putință e cale lungă. Nu vreți să vă îndatorați pentru lucrările la cele 3 spitale din Reșița, dar nici nu puteți spune dacă și când se va construi o altă unitate sanitară. Nu știți nici cu ce bani veți dota cu echipamente medicale o eventuală nouă construcție de acest gen.

„E scump și nu ne permitem să ne îndatorăm“ – ați afirmat deunăzi la șueta de la CJ. Eu vă întreb altceva, dl Dunca: Cu o vechime de peste 50 de ani (cel mai nou din cele 3) unitățile medicale sunt depășite din punct de vedere al circuitelor, al siguranței la incendiu, al circuitelor electrice și tot așa. Cine răspunde pentru victimele unui eventual incendiu, ca în cazul altor zeci de spitale din țară, aflate în aceeași situație? Ce le veți spune familiilor dacă necazul va lovi aceste spitale (spun dacă și nu când)? Pe cine veți arunca vina, iar pe Mocioalcă, Hurduzeu și Crina? Să vă fie clar, dl Dunca, eu nu sunt PSD-ist, PNL-ist sau PMP-ist. Eu sunt reșițean prin adopție de peste 50 de ani. Trăiesc și muncesc aici, iar ceea ce faceți dvs prin renunțarea la niște fonduri europene e tragic, nu trist.

Vreți ceva nou să puteți tăia o „pamblicuță“? Adoptați un salon cum au făcut și alții, la Staționarul 3; puneți mâna și vopsiți un perete sau cumpărați un sac de glet ori de ciment din banii dvs dacă tot nu are CJ-ul fonduri pentru așa ceva. Creați ceva, fiți inventiv și lăsați în urma deținerii acestei funcții și ceva concret și frumos, nu doar ură, răzbunare și răutate. Cred că locuitorii județului merită așa ceva.

Și încă ceva; dacă tot ați venit din Timiș și ați lăudat Carașul pentru potențialul turistic, vă spun eu dacă nu ați știut. Există mii de locuri frumoase, cu potențial nepus în valoare, pentru că dvs aveți în minte o idee fixă: Muntele Mic. Atenție însă, chiar dacă e mic, să nu vă ia cu amețeală de la el.

Dan AGACHE

Conflictul dintre generații a existat cu mult înainte de „a-l descoperi“ noi. A existat și pe vremea părinților noștri, a străbunicilor, a stră-străbunicilor și tot așa. Acum însă, din cauza evoluției tehnologiei și a extinderii rețelelor sociale, acest conflict pare mai accentuat sau poate doar așa mi se pare mie.

Ani buni am fost învățat o serie de lucruri despre care nu știam la (la vremea aceea), că-mi vor fi folositoare în viață: „Să saluți întotdeauna primul, să nu stai jos în autobuz, să nu vorbești neîntrebat, să nu răspunzi obraznic, să-ți cunoști lungul nasului, să te speli sub braț când pleci de-acasă (nu doar pe mâini ca acum), să nu porți haine murdare (nici nu se punea problema celor rupte), să fii respectuos, să nu mă faci de rușine“ și desigur, exemplele pot continua.

Așa era pe vreme copilăriei și tinereții mele. Învățăturile primite în „cei 7 ani de-acasă“, au continuat la școală; de la diriginte la fiecare dascăl, toți ne învățau și ceva în plus față de materia predată. Unii le-am prins din zbor, alții au trecut pe lângă ele ca și gâsca prin apă, fără să se prindă ceva de ei, dar majoritatea dintre cei ce am crescut cu cheia la gât, am avut parte de sfaturi bune pe care le-am aplicat mai apoi, ca principii de viață.

Mai putem spune aceleași lucruri despre generația tânără de azi? Am să încerc, deși e foarte greu. În autobuz nici nu se sinchisesc (unii, nu vreau să generalizez) de faptul că un tânăr se lăfăie pe bancheta mijlocului de transport, în timp ce un bătrânel sau o bunicuță, încărcată cu de-ale gurii stă lângă el în picioare. Cămășuța curată (cu gulerul scrobit de-mi înroșeau gâtul) au fost înlocuite de tricouri cu petice ori găuri, de pantaloni mulați și bustul (semi) dezgolit, de te duce mintea la plaja de nudiști din Costinești și nicidecum la îmbrăcăminte de școlar, fie el și licean.

Glezne goale, genunchi ieșiți din blugii rupți, iegări mulați ce nu mai ascund nimic, ba dimpotrivă, cercei în buric, buză ori în nas ce-mi amintesc  de vierul din copilărie ce musai trebuia să-i pui belciug să nu rânească tot, prin curte. Dacă noi ne agățam cheia cu ață de gât, ei umblă cu smartphone-ul în mână ori în buzunarul din spate al pantalonilor sau mă rog, a ceea ce erau odată pantaloni. Tineri imberbi cu două tuleie în barbă, epilați, pensați și cu freze colorate de zici că e curcubeul de după ploaie, fătuci cu țigara în mână pe stradă, ronțăind la gumă de crezi că-i capra Irinucăi din poveștile lui Creangă.

Până la urmă nu aici e problema tinerei generații și nici ținuta lor nu naște conflictul dintre generația mea și a lor, cu toate că nu înțeleg „moda“ zilelor noastre. Conflictul principal constă în diferența de mentalitate față de muncă, de un câștig cinstit, de respectul față de sine și de semeni. Nu poți să fi apreciat de cei din jur dacă tu însuți nu o faci față de tine; nu poți fi respectat de semeni dacă tu nu îți respecți propriul corp. Cel puțin așa înțeleg eu lucrurile. Poate e greșit, ori poate sunt prea bătrân să mai pricep ceea ce se întâmplă cu „new generation“.

Un lucru e foarte clar în mintea mea: tatăl meu avea o vorbă ce îmi răsună și acum în minte: „tineret mândria țării, spaima avutului obștesc“. Poate atunci nu am înțeles prea bine vorbele lui; acum însă, privind la tineretul liberalo-libertin, îmi fac griji pentru ziua de mâine. Alcool, droguri, prostituție, violență, furturi, scandaluri, clanuri, bătăi, crime și câte și mai câte. Îmi revin în minte vorbele tatălui meu, pe care sincer recunosc că nu l-am înțeles atunci și nici nu prea îl luam în serios, dând vina tot pe „conflictul dintre generații“ și mă întreb: ce va fi mâine când tatuații de azi vor ajunge la vârsta la care o nouă generație va fi ca ei. Ce va însemna atunci conflictul între generații? Cum se va sfârși interminabilul război între nou și vechi, între new și old?

foto: zukunftsinstitut.de

Dan AGACHE

După 15 luni de stat în case, de purtat mască, de internări forțate, de distrus economia, de făcut afaceri, hai să spunem doar dubioase, de amenințări, amenzi incredibil de mari, de vaccinări forțate, de alegeri nereprezentative din cauza prezenței slabe la vot, a venit vremea relaxării (parțiale). Se pare că virusul lui pește prăjit a plecat; cel puțin de pe meleaguri mioritice.

Am traversat o perioadă în care mulți, foarte mulți au sărăcit, au falimentat, și-au pus capăt zilelor din cauza problemelor economice și financiare, iar alții (puțini, foarte puțini în comparație cu ceilalți), au prosperat. S-au făcut averi peste noapte; s-au dat tunuri incredibile; s-a furat cu largul concurs (sau poate complicitate) a celor meniți să vegheze.

Numărul tot mai mic de îmbolnăviri în Caraș-Severin, dar și în țară și parțial în Europa, denotă faptul că s-au gândit (ei, cei ce trag sforile în lumea asta mare), că e vremea să ciupească puțin frâna; să mai slăbească un pic lesa de care suntem priponiți.„Hai să le lăsăm puțină libertate“ pare că și-au spus și au început să scadă cifrele îmbolnăvirilor în pofida vaccinărilor puține, a măsurilor de relaxare adoptate și a creșterii neîncrederii populației față de tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă.

A început să se deștepte „țugulanul“; să priceapă că totul a fost amplificat de un grup de indivizi bine coordonați, a căror misiune a fost să ne arunce un os (spre care am alergat ca apucații), în timp ce ei s-au înfruptat din ciosvârta întreagă. Așa văd eu lucrurile; poate e corect, poate e greșit, dar privind dincolo de ceea ce ne spun „ei“, citind și printre rânduri și privind în ansamblu lucrurile, fără patimă și ochelari de cal, cam asta se vede.

E foarte bine și în Caraș-Severin; e atât de bine încât s-a decis încă un pas spre stingerea conflictului cu noul virus. Întrunit ieri, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, sub coordonarea nemijlocită a tătucului care musai trebuie să se priceapă la toate, respectiv prefectul județului, s-a decis că e mai bine și facem o pauză (oare acesta e adevărul sau e ceea ce s-a hotărât în altă parte, nu de alta dar eu nu-i mai cred).

Hotărârea de ieri a CJSU prevede că în toate localitățile din județul Caraș-Severin se aplică măsuri de relaxare, având în vedere că incidența cumulată la 14 zile este mai mică de 3/1.000 locuitori. „Măsurile pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic la nivelul județului Caraș-Severin se aplică pentru o perioadă de 14 zile (17.06.2021-30.06.2021), urmând a fi reevaluate la finalul acestei perioade, pe baza analizei prezentate de către Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin. Hotărârea intră în vigoare de astăzi și este valabilă pentru toate unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Caraș-Severin“.

Altfel spus „Copii, aveți voie să vă jucați prin curte, dar nu ieșiți în stradă că trec mașini“.

Dan AGACHE

Nu trece o zi fără a afla din varietatea de mijloace mass-media, de încă un transport de deșeuri sosite de prin toată Europa. De la cauciucuri, biciclete, azbest, calorifere, aparate electrocasnice, acumulatori, la fier vechi, textile ce odată erau haine de firmă, încălțăminte, cabluri, obiecte din gospodărie și cam tot ce ți-ar putea trece prin minte. Pe lângă faptul că nu sunt bune nici de foc, toate acestea mai prezintă și un grad mare de periculozitate pentru om și mediul înconjurător.

Care mediu vor spune unii? Păi acela frumos și curat ce exista în România înainte de a ne învăța occidentalii democrația sau altfel spus, înainte ca România să devină un sat fără câini în care fiecare face ce vrea, cum vrea și când vrea, fără ca vreo autoritate să-l tragă la răspundere. Acela din care urșii nu ieșeau pe stradă ori prin grădinile oamenilor, pentru că aveau păduri. Acela în care nu existau tone de PET-uri prin albiile râurilor, pentru că sticlele de CICO era refolosibile. Acela în care politicienii chiar erau interesați de soarta și viitorul nației române.

Acum avem un președinte care culege hârtiuțe pitite de SPP-iști prin tufișurile de pe marginea drumului prin Argeș, în timp ce capitala se sufocă de gunoaie și este asaltată de șobolani. Acum avem o clasă politică ce acceptă tacit ca toate mizeriile Europei să poată fi importate în România, pentru că prețul de depozitare este și de 10 ori mai mic decât în comunitate. Acum avem o procedură de infrigement pe mediu, tocmai că nu am închis gropile neconforme și nu am creat stații de sortare și depozitare a resturilor noastre, iar cele care există nu funcționează sau sunt folosite sub capacitatea proiectată.

Nu știm să ne selectăm propriul gunoi în timp ce politicienii (scuze, era să scriu gunoaiele) mână în mână cu afaceriști veroși acceptă ca în țara noastră să intre zilnic sute de tone de resturi de toate felurile ce sunt aruncate în câmp deschis, otrăvind apa, aerul și solul. După ce că le „depozităm“ la noi, Uniunea Europeană ne urechiază și ne tunde de parai pentru acest lucru. Noi, prostimea, plătim oalele sparte și câștigurile oneroase sunt ale unor așa ziși afaceriști, mână în mână cu ceilalți, deghizați în politicieni cu gulere albe și scrobite.

Vin gunoaiele de peste tot: pe mare, pe șosea, pe cale ferată și mai nou cu barjele pe Dunăre. „Există un curaj dat de o corupție sistemică evidentă în România. Sunt rapoarte care ne spun clar că aceste structuri de crimă organizată au funcționat și încă funcționează bine pe teritoriul României și sunt o punte pentru importurile ilegale de deșeuri“ afirmă Octavian Berceanu – șeful Gărzii de Mediu. „Europa a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit de deșeuri acumulate și România e una din ținte pentru câștigul financiar imediat. Neutralizarea deșeurilor costă până la 500 de euro în Europa, în timp ce la noi, dacă gunoaiele ajung la o groapă de gunoi, costă 50 de euro“, a mai precizat acesta.

Concluzia o trageți singuri: după ce ne-am distrus economia și am închis tot pentru a putea importa din Europa; după ce ne-am înstrăinat resursele și terenurile agricole; după ce am exportat atât inteligență cât și forță de muncă înalt calificată, ne bucurăm de gunoaiele altora. Nu mai întreb de ce nu avem demnitate, raționament, logică în ceea ce facem. Zeul BAN e cel care dictează, cel care a făcut din România groapa de gunoi a Europei.

Dan AGACHE

Informații venite pe surse, (și asta pentru că în tabăra liberală din Caraș-Severin s-a instaurat „silenzio stampa“, sau greva tăcerii mai pe românește), spun că Marcel Vela, fost ministru de interne și actual senator, „capo del tutti capi“ peste liberalii cărășeni, a trecut cu cățel cu purcel, adică cu tot calabalâcul și organizația din dotare, din căruța lui Orban în cea a lui Cîțu.

După ce în ultima vreme a afirmat că susține tabăra actualului președinte Ludovic Orban, a urmat o perioadă de incertitudine, iar de astăzi a transpirat informația conform căreia se mută în tabăra actualului premier și candidat la șefia partidului. Poate că nu e de mirare că Orban rămâne fără adepți. Cea mai mare vină a domniei sale este aceea că a cedat ministere cheie reziștilor, doar pentru a-și asigura postul de președinte al Camerei Deputaților. Primarii din teriotoriu resimt acest lucru foarte tare și asta pentru că banii de investiții sunt tot mai puțin vizibili.

Ludovicul a dat cam tot ce era de dat (pentru partid desigur). Dintr-un șomer de lux a ajuns șef peste liberalii din România iar mai apoi al 3-lea om în stat. La balalaică nu mai cântă acum că nu dă bine la funcție. E drept ca mai un chefuleț acolo, fără mască cu multe „prăjituri“ bine „însiropate“ mai merge, dar cam asta e tot ce poate oferi în acest moment.

Ar mai fi câțiva posibili candidați la șefia partidului și mă gândesc repede, repede la Dan Motreanu, Ilie Bolojan, Rareș Bopgdan, oameni care ar avea puterea să aspire la o asemenea funcție și desigur ar putea da o perspectivă acestei formațiuni politice istorice. Din păcate niciunul dintre ei nu are valoarea lui Florin Cîțu. Principalul său atuu, este funcția de premier. El este omul care alocă banii, iar perspectiva unei rectificări bugetare se numără în zile nu în luni. Și așa cum ne stă nouă românilor bine, cine plătește muzica o și comandă.

Nu știu dacă Marcel Vela s-a consultat cu membrii organizației, cu cei din BPJ sau a luat hotărârea cu de la sine putere; știu doar că în organizația locală are încă putere și influență și puțini sunt cei care să murmure la deciziile sale și asta în surdină și pe la colțuri. Legat de participarea activă a președintelui PNL Caraș-Severin în tabăra Cîțu sau cea a actualului președinte liberal, Ludovic Orban, Marcel Vela nu face decât să lase loc interpretărilor de tot soiul: „Nu am luat vreo decizie! Când o s-o iau…anunț eu, nu pe “surse”!“, a declarat Vela.

Până la urmă alegerea președintelui dintr-o anumită formațiune politică este apanajul membrilor de partid. Eu mă întreb dacă pentru electorat, pentru cei care au legătură cu politica doar la alegeri, această mișcare este benefică. Ei au ceva de câștigat? Vor veni mai mulți bani pentru Caraș-Severin? Vor fi mai multe proiecte ale primăriilor din județ, fie ele și liberale, aprobate și finanțate? Sau vor fi doar câștiguri personale ale liderilor? Nu spun că va fi așa sau așa; pur și simplu mă întreb. Răspunsurile, cu siguranță, nu se vor lăsa mult așteptate.

Dan AGACHE

Planul Național de Redresare și Reziliență stă pe buzele politicienilor încă dinainte de campania electorală de anul trecut. Au promis atunci (că doar nu i-a durut gura), 80 de miliarde de euro; șosele și autostrăzi, spitale, investiții în apă, canalizare, rețele de gaz, locuri de muncă, covrigi cu sare și susan în coada fiecărui câine scurt de…coadă, normal. Atât de normal și firesc era totul încât mulți au pus botul și au fost convinși că România va deveni o Grădină a Edenului, un colț de rai, o feerie de lapte și miere și o abundență de parai și marafeți în buzunarele fiecărui român.

Atâta doar că „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg“. Cele 80 de miliarde s-au transformat încet dar sigur în 30 și nici acelea întregi, mai exact vre-o 29 și ceva mărunt. Iar cele, hai să le zicem 30, erau de fapt jumătate sub formă de împrumut. La ce visau politicienii noștri? Păi așa cum era normal la orice, pentru că hârtia e cea care suportă orice bazaconie scornită de niște minți rupte de realitatea cotidiană: „La țară ca afară“, „Valorificarea experienței ONG-urilor“, „Modernizare în regiuni și județe“, „Competitivitate economică și digitalizare“, „Susținerea noii generații“, „Dezvoltarea inteligentă și durabilă a marilor orașe“, „Dezvoltare la firul ierbii“ și câte și mai câte.

Atâta doar că dorințele politicienilor de la putere (pentru că opoziția nu a avut acces la elaborarea acestui plan din motive de „ciocu mic, acum noi suntem la putere“) s-au lovit de refuzul celui care face plata, adică a Uniunii Europene. Au făcut cale-ntoarsă de câteva ori de la Bruxelles cu PNRR-ul mâzgălit cu roșu și mai mai că nu le-au spus „Bă voi sunteți bătuți în cap? Nu pricepeți că nu vă dăm banii pe prostiile voastre? Trebuie să faceți asta, asta și asta.“ Atâta doar că ei nu și nu, noi nu vrem aia noi vrem „ciucalată“. Atâta doar că „mamițica“ și „mam mare“ le cam dă cu …flit.

În loc să se așeze la aceeși masă, să stabilească ce și cum e de făcut, onor politicienii noștri se ceartă, se împung și își arată mușchii: Câțu se războiește cu Orban pentru șefia PNL, în care primul zice „Aveți grijă ce votați că banii sunt la mine“, iar Orban o ține pe-a lui: „Eu te-am făcut…premier, eu te…dau jos“, mă rog probleme interne. Tot de Interne se discută și la USR-Plus unde miza e aceeași, șefia partidului, în care Barna (cu ceva schelete descoperite în dulap) sare la gâtul lui Cioloș, „acoperit“ cât se poate.

Ciolacu se face că face opoziție, iar AUR, scăpat de Șoșoacă  (trecută pe linie moartă de colegii senatori), parcă s-a molipsit de la somnul celor din PSD și moțăie liniștit. Poporul aclamă și stânga și dreapta și încă mai speră la covrigii agățați în coada unor câini fără de coadă. PNRR-ul ăsta e o chestie bună, văzut de la distanță. De aproape însă va veni cu tăieri de sporuri, înghețări de salarii, pensii și alocații, cu creșteri doar la prețuri, numărul de șomeri și firme autohtone intrate în faliment.

Doamne dar ce frumos suna acest program în campania electorală…mai mai să-i crezi și să-i votezi. Astăzi, programul va fi trimis la Uniunea Europeană și abia apoi va fi prezentat publicului larg. Frumos nu? Rămâne de văzut care au fost promisiunile guvernanților pentru a obține aceste 30 de miliarde de euro și vor însemna ele pentru viața noastră de zi cu zi. Sincer eu unul nu voi fi dezamăgit și asta pentru simplul motiv că nu am așteptări de la ei; ei cei din stânga ori din dreapta, pentru că toți sunt o apă și-un pământ și nu pot vedea, gândi și simți nimic dincolo de interesul personal.

Dan AGACHE

De-a lungul celor peste 30 de ani de așa zisă democrație, România a devenit o țară a tuturor posibilităților; un loc de unde poți să furi fără să fi tras la răspundere, un bantustan din care românii au voie să plece doar la muncă pentru economiile altora, o zonă cu politicieni corupți care fac legile pentru interesul lor, o țară în care românii au voie doar să execute fără să discute.

Exemple sunt multe și cuprind o paletă largă de patrapazlâcuri făcute în cei peste 30 de ani de la căderea regimului comunist. Sub pretextul că nu sunt performante, uzinele românești au căzut una după alta sub șenilele excavatoarelor. Desfăcute bucată cu bucată, valorificate la fier vechi, terenuri ajunse pe mâna samsarilor, rând pe rând au dispărut lăsând în urmă șomeri, familii fără niciun venit sustenabil, goluri în economia țării și în buzunarele românilor.

Atunci a început exodul; la căpșuni, sparanghel, în construcții. Se estimează că la un moment dat erau peste 5 milioane de români la muncă în străinătate. Banii trimiși în țară reprezentau o sumă mai mare decât cea a investițiilor străine în România. Prețul a fost însă mare; familii destrămate, copii lăsați în grija bunicilor, a rudelor sau a nimănui.

Pe acest fond, partidele de toate culorile au ieșit la înaintare cu promisiuni care mai de care mai frumoase și mai atrăgătoare, care s-au dovedit a fi doar vorbe în vânt. România îmbătrânea văzând cu ochii, lipsa de reacție a populației a condus la o înmulțire a fărădelegilor comise sub un fals aspect de legalitate, justiția și serviciile și-au dat mâna sau au închis complice ochii. Lipsa locurilor de muncă, deficitul bugetar, împrumuturile pentru a acoperi neputința clasei politice, incapacitatea de a gestiona țara sau poate prostia și reaua voință a celor aleși, au făcut ca România să devină asemeni unei căprioare căzute la pământ din care lupii sfârtecă fără frică, fără jenă, bucată după bucată.

Se vând companii strategice, se înstrăinează terenurile agricole, se scot la mezat pe câțiva firfirei pădurile și bogățiile subsolului românesc. Am ajuns să importăm de la alimente de primă necesitate, la toate kitsch-urile asiatice; de la rable europene pe patru roți la fructe și legume turcești, frumos ambalate dar pline de pesticide. Totul cu complicitatea politicienilor și a acoliților lor, numiți pe criterii neștiute în posturi cheie, bănoase și influente.

Europa s-a săturat să ne mai tragă de urechi. Ne-au garat pe linie moartă și mai mușcă și ei din când în când câte o bucată de țară. Noi dormim liniștiți, mai căscăm mirați ochii la câte un praf în ochi aruncat strategic de unii sau de alții, ne batem gura cât e ziua de lungă dacă vaccinurile sunt sau nu eficiente, ne culcăm liniștiți și ne trezim doar pentru a o lua de la capăt, într-o alergare continuă în cerc, fără început, dar ce e cel mai trist, fără sfârșit.

Dan AGACHE