În această săptămână, mai exact chiar astăzi de împlinesc 63 de ani de la ampla acțiune de deportare în Bărăgan a peste 40 de mii de persoane din Banat. 

Aceste deportări au fost o acțiune de „dislocare” întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forțat în Câmpia Bărăganului, populația care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de granița cu Iugoslavia, din județele Caraș-Severin, Timiș și Mehedinți, în urma conflictului izbucnit între Stalin și liderul comunist de la Belgrad, Iosip Broz Tito.

 18 iunie reprezintă cea mai tristă zi din viața noastră, a foștilor deportați în Bărăgan, o dată care ne amintește de copilăria noastră furată, de destinele frânte în câmpia Bărăganului, de suferințele îndurate, a declarat pentru Reper 24, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici și Deportați în Bărăgan, filiala Caraș-Severin, Cornelia Fetea.

Aceasta avea doar șapte ani atunci când a fost deportată alături de întreaga sa familie, persoane înstărite din satul Nicolinț. Cornelia Fetea încă își amintește cu nostalgie de acele momente, de sărbătoarea de Rusalii a anului 1951, când cei șapte membrii ai familiei sărbătoreau premiul obținut de sora ei mai mare la școală. ”În zorii zilei la porta casei au bătut violent soldați înarmați cu muniție de război și i-au somat pe părinții mei ca în două ore să împacheteze și să părăsească casa, în liniște și fără să comunice cu nici un vecin”, povestește Cornelia Fetea.

Au fost deportați români, sârbi, maghiari, macedoneni, basarabeni, bucovineni, în total 43 de mii de persoane, 11 mii de familii, care au fost duse în 18 localități din Bărăgan. La operațiune au participat 200 de ofițeri de miliție, 100 de ofițeri de securitate, activiști de partid și 10 mii de soldați, menționează președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici și Deportați în Bărăgan, filiala Caraș-Severin.

Oamenii au fost încărcați în bou vagoane și trimiși spre o destinație necunoscută. Călătoria a durat aproape o săptămână, se evitau gările principale, trenurile erau întotdeauna trase pe o linie moartă pentru ca deportații să nu ia legătura cu populația din zonele prin care treceau. Odată ajunși în Bărăgan, deportații au fost duși pe câmpuri, dirijați spre niște țăruși, care vor reprezenta adresa lor pentru următorii cinci ani. Prima noapte familia Corneliei Fetea a petrecut-o sub o căruță, după care a construit un bordei, săpat în pământ și acoperit cu paie, iar mai târziu când au realizat că nu li se va permite să se întoarcă în satul natal, o casă din pământ bătut și chirpici. Nopțile erau reci acolo, își amintește acesta, broaștele săreau pe pat, câinii lătrau pe la uși, apa primită în cisterne era plină de mâl, nu am știut în anii petrecuți în Bărăgan ce este o bomboană, păpușile ni le făceam din știuleți de porumb, iar de Crăciun încercam să împodobim ramuri de salcâm cu bumbacul cultivat de părinți, povestește aceasta.

Coșmarul deportaților nu s-a încheiat însă după cei cinci ani când li s-a permis să se întoarcă la casele lor. Reveniți în satul natal, familia Corneliei Fetea și-a găsit casa în paragină, fără uși, ferestre sau podele, totul a fost devastat, iar pământul le-a fost confiscat, acesta nefiind recuperat decât parțial după Revoluția din 1989. Am fost victimele unui regim criminal, impus prin forță și teroare, a declarat pentru Reper 24, Cornelia Fetea, ne-a fost frică în Bărăgan, ne-a fost frică și mai târziu la școală, atunci când copii fiind am fost nevoiți să ne mistificăm biografia pentru a fi admiși la liceu. Iar în prezent ne simțim mai umiliți decât oricând, a continuat aceasta referindu-se la legea 221, o lege reparatorie, care a fost anulată după doar aproximativ un an de zile în care a fost în vigoare. Foarte puține dintre persoanele persecutate în România în perioada regimului comunist se pot bucura de despăgubiri materiale și morale. În prezent există un proiect de lege care readuce în discuție oferirea de reparații materiale și morale victimelor dictaturii comuniste, dar aceasta zace prin sertarele guvernanților din 2011.

Conform statisticilor, 1.700 de persoane dintre cele care au fost deportate în 1951 au decedat în Bărăgan, printre care 180 de copii. Aceștia au fost comemorați în urmă cu câteva zile și de membrii Asociației din Caraș-Severin, care au participat la o slujbă oficiată la Oravița. În prezent, în Caraș-Severin, mai sunt doar aproximativ 500 de deportați în Bărăgan, persoane care conform Corneliei Fetea se simt marginalizate și umilite de faptul că sunt obligate să bătă la uși încuiate.

Karina TINCUL