Am primit la redacție un apel disperat. Un strigăt de ajutor pentru dreptate și pentru respectarea dreptului la o viață decentă. Am fost sesizați de condițiile degradante în care sunt siliți să locuiască, pentru 14 zile oameni; oameni a căror singură vină e aceea că au reușit să scape din infernul iatalian, să evadeze la propriu. Acum sunt ținuți în condiții despre care am să las imaginile să vorbească.

Povestea este spusă de Alina, o reșițeancă ce a sesizat DSP-ul, Prefectura Caraș-Severin și nu a primit nici măcar o promisiune: „Numele meu este Alina și aceasta este povestea mea și a celor ce m-au însoțit din Italia până acasă, în România. Ieri m-am întors din Trentino Alte Adige cu încă 3 colegi: o doamnă din Dej județul Cluj și alte două persoane din Grădinari. După ce ne-am riscat libertatea și am fugit din Italia, pentru că noi lucrăm ca și sezonieri acolo, ni s-a terminat contractul de muncă și nu mai aveam posibilitatea unde să stăm. Cu o zi înainte de a pleca noi, în Italia a intrat în vigoare un alt decret, valabil în toată Italia, în care era specificat clar cu nu ne mai putem mișca dintr-o localitate în alta, iar până în 3 aprilie trebuia să rămânem unde eram, altfel puteam fi prinși de carabinieri și acuzați de dezertare. În jur de ora prânzului, am urcat în mașină și am fugit, pentru că știam de la patronul nostru că atunci carabinierii sunt în pauză de masă. Am fugit, am scăpat, am făcut 4 ore până la granița cu Austria. Nici acolo și nici în Ungaria nu ne-au fost făcute controale medicale, teste sau să ne fie măsurată temperatura. Au văzut că suntem români și ni s-a ordonat să nu ne oprim pe teritoriul lor, nici toaletă, nici motorină, nimic“.

„Am reușit ieri dimineață să ajungem în România prin vama Nădlac. Nu au fost multe mașini înaintea noastră, doar vreo 15. De acolo am plecat cu escortele și ieri la ora 15 am ajuns aici la Oravița, acompaniați de poliție și de jandarmerie. Aici nu ni se efectuează teste, acest lucru ni s-a spus de când am ajuns, pentru că nu mai sunt bani pentru testări. Cineva dintre noi a primit un număr de telefon a unei doamne doctor la care să apelăm dacă avem cumva simptome de coronavirus“.

„Am fost băgați într-o unitate de cazare dispusă pentru carantină, în niște condiții infecte; camerele nu erau curățate sau dezinfectate, obiectele sanitare erau murdare, lenjeria de pat nu era schimbată de la persoanele care au stat înaintea noastră aici. Am fost expuși la un mare risc; nu doar coronavirusul dar posibil și stafilococul auriu. oamenii se joacă cu sănătatea noastră ca să facă niște bani de pe urma noastră. Nu este normal ceea ce se întâmplă.DSP-ul nici măcar nu a venit să controleze sau să dea aviz unităților destinate carantinei. Eu am trimis poze pe pagina lor de pe rețeaua de socializare și nici măcar nu s-au uitat la acele fotografii.Am luat legătura cu vicepreședintele Consiliului Județean Ionuț Popovici în această dimineață, iar domnia sa ne-a spus că a făcut sesizări atât la prefectură cât și la DSP și acum așteptăm ce se întâmplă“.

„Suntem foarte îngrijorați pentru sănătatea noastră. Am zis că venim din Italia, din zona roșie de risc, știam că trebuie să stăm 14 zile în carantină, dar nu să ne expună la asemenea condiții de risc. Aproape toate camerele sunt ocupate. Sunt oameni și de două săptămâni aici. Ni s-a spus ieri că sunt oameni cărora nu li se mai fac teste, chiar dacă au 14 zile de când sunt aici, pentru că nu mai au bani. așa s-a spus. cred că unii au fugit pe geam după 14 zile, așa am auzit“.

Aceasta este povestea. O istorisire încărcată de durere și neputință, de revoltă împotriva autorităților total nepregătite pentru ceea ce se întâmplă în România zilelor noastre. E o scurtă poveste care se adaugă multor altora de aceeași factură, ce scot în evidență lipsa testelor, a echipamentelor de protecție pentru personalul medical, neputința autorităților de a ține în izolare zecile de mii de români întorși în țară în ultima lună. Consecințele le vom vedea cu toții peste doar câteva zile. Până atunci însă lansez o întrebare: Putem să fim oameni cu semenii noștri? Nu este o întrebare retorică, iar răspunsul autorităților ar trebui să se transpună în fapte. Nu de alta dar mâine am putea fi noi în situația lor și a celorlalți ca ei.

Dan AGACHE