Tinerii de la ATOR Banatul de Munte au propus ca începând de astăzi ziua de 8 aprilie să fie declarată Zi de Comemorare a Respectării Demnității Umane a Victimelor Pandemiei de Covid, fiind și ziua în care asistenta și preoteasa din Măureni, Corina Radics, a plecat la cele veșnice într-un mod extrem de tragic, fiind la rândul ei o victimă a pandemiei.

În acest context, astăzi la Măureni a fost săvârșită Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cea care a fost sprijinul familiei și un suflet implicat în comunitatea locală în care a slujit atât ca preoteasă, cât și ca asistent medical, mai bine de 30 de ani, „tanti Corina”, așa cum o numește primarul comunei, Brian Filimon.

Despre edilul din Măureni se știe mai mult sau mai puțin că a fost cel care a dus pe umeri calvarul acelor zile de nesiguranță și de panică generalizată, în încercarea de a ajuta familia să o poată înmormânta pe Corina Radics demn și creștinește.

„Mă trec sentimente de grea încercare și de frustrare pot spune! Am cerut în acele momente să se regleze lucrurile și să nu mai vedem oameni care trec prin astfel de clipe, aceste minusuri și aceste lipsuri! Spre dezamăgirea mea, după un an lucrurile nu s-au reglat! Am foarte multe semne de întrebare și multe frustrări legate de tot ce s-a întâmplat în această perioadă de pandemie! S-a spus că nu cred în acest virus, cred în acest virus, dar doar în virus cred. Constat după un an de zile că am fost obligați, în prima fază, să acceptăm că tanti Corina a fost infectată cu acest virus și că a ieșit pozitivă, peste noapte, am demonstrat după câteva zile, la cel mai mare institut al țării, că de fapt tanti Corina, așa cum știam cu toții, nu era pozitivă deoarece nu a fost în contact cu vreun pozitiv, doar că a încercat să fie precaută.

Am fost într-un fel forțați de acele momente să o îngropăm fără să o putem plânge într-un Parastas și o înmormântare cum a fost lăsată de Dumnezeu la noi la ortodocși și ajungem după un an să constatăm că acest virus a suferit o grămadă de transformări pe care le-au vrut instituțiile statului și sistemul, s-a ajuns în aceste momente să se spună că de fapt acel om care a trecut în lumea cealaltă nu mai poate afecta și că de fapt se pot face înmormântări normale!”, a declarat primarul comunei Măureni, Brian Filimon.

Despre implicarea edilul comunei din acele zile premergătoare înmormântării preotesei a vorbit și soțul acesteia, părintele Aurel Radics care a afirmat că primarul Brian Filimon s-a zbătut cum nimeni nu a mai făcut-o pentru el, în afară de familia și părinților săi. Discursul despre cea care i-a fost soție, sprijin și mângâiere a fost unul cum rar mi-a fost dat să aud.

„Pentru mine astăzi este o zi cumplită pentru că eu retrăiesc periodic ceea ce s-a întâmplat. Preoteasa Corina era la lucru și mă pregăteam să o aștept să mâncăm împreună. Apoi eu am venit la biserică și când m-am întors  am găsit-o rănită. Nu mi-a trecut nicio clipă prin cap că atunci când a plecat salvarea de aici din curte nu o să o mai văd, pentru că la spital nu m-au lăsat să o văd decât de departe.

Pentru mine, ziua de atunci, comemorată astăzi, va rămâne veșnic vie, pentru mine nu a trecut un an de când a plecat Corina, ci ieri s-a dus. Când vin de la biserică sau din sat aștept să o văd cum mă aștepta în poartă. Eu nu sunt băutor de cafea, dar în fiecare dimineață, atunci când se poate, la ora 8 și ceva, îmi fac o cafea și beau pentru că așa făceam în fiecare dimineață cu Corina.

Dacă Dumnezeu m-a pus să duc crucea asta, trebuie să o duc și n-am să o lepăd deloc, o să o duc până la ultima clipă din viața mea. Pentru mine Corina nu a murit, pentru că am credința că vine de fiecare dată la Sfânta Liturghie, că așa învață Sfânta noastră Biserică. Acasă, când sunt singur, încă mai vorbesc cu ea! Încă mai sunt lucruri pe care nu le-am atins, lucruri puse de mâna ei în dulap, și de-ale mele și de-ale ei. Pentru mine Corina este cu mine, dusă, chemată de Bunul Dumnezeu într-un loc unde mă voi strădui să ajung și eu, pentru că acolo mă așteaptă, cu credința mea și a ei că, dacă reușesc și eu să ajung acolo, nu ne va mai despărți nimeni niciodată.

Îmi aduc aminte cum atunci când lucrurile nu ieșeau bine și mă duceam acasă supărat, ea mă lua în brațe să mă liniștească. Acum nu pot decât să-i mulțumesc Bunului Dumnezeu că mi-a trimis-o în viață! Pot să spun că a fost o femeie cum puține sunt pe fața pământului. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat-o și poate că nu am meritat-o, dar știu că acum când nu mai este am să păstrez în viața mea ce am jurat atunci când părintele din parohia mea ne-a pus cununa pe cap, jurământul acela de a rămâne împreună cu ea până la moarte! Nu a plecat, ea este cu mine, o lasă Dumnezeu să vină la Sfânta Liturghie!”, a spus, printre lacrimi, părintele Aurel Radics.

Tinerii de la ATOR Banatul de Munte cred că printre zecile de mii de victime ale pandemiei există cu siguranță multe alte persoane care se aseamănă cazului Corinei Radics și își doresc ca memoria lor să nu fie uitată.

„Cu siguranță, fiecare dintre noi cunoaștem oameni victime ale acestei pandemii, care din păcate au trebuit să fie duși la groapă, cu participarea extrem de limitată a membrilor familiei, de foarte multe ori fără oficierea serviciilor religioase din partea cultelor de care aceștia aparțineau. Vrem să onorăm memoria persoanelor defuncte prin săvârșirea de slujbe de pomenire sau prin săvârșirea de servicii religioase in memoriam și totodată să ne arătăm solidaritatea și compasiunea față de membrii familiilor care au trebuit să-și conducă pe cei dragi pe ultimul drum în acest fel”, a precizat vicepreședintele ATOR Banatul de Munte, George Lăpădat.

Alături de familie, de prieteni și membrii din comunitate la Sfânta Liturghie și Parastasul săvârșite  astăzi în Biserica din Măureni s-a aflat primarul Brian Filimon, preotul Mihai Ciucur, prieten al familiei, dar și delegat al Episcopiei Caransebeșului, o parte a tinerilor din ATOR Banatul de Munte. Duminică, 11 aprilie, ziua în care a fost înmormântată preoteasa, va fi oficiat în Biserica din Măureni un alt Parastas la care va fi prezentă întreaga comunitate și familia extinsă.

Lorena POENARU

Cine a fost Eftimie Murgu ? Istoric, profesor de filozofie, doctor în drept, avocat, notar, jurist, cărturar și revoluționar, Eftimie Murgu este personalitatea Banatului cinstită de popor „mai mult decât împăratul”.

Astăzi se împlinesc la 150 de ani de la moartea „căpitanului” bănățenilor (12 mai 1870 – 12 mai 2020).

„Este nevoie însă, pentru o clipă, să ne ridicăm la înălțimea „omului de la munte”, readucându-l pe Eftimie Murgu în memoria colectivă, mai ales a generațiilor tinere. Așa cum spunea Pavel Bellu, „Tresărim și ne întrebăm: cine a fost Eftimie Murgu?”.

Viața lui Eftimie Murgu a avut măriri și decăderi în cei aproape 65 de ani de viață, iar cariera lui, care a început sub auspicii culturale și științifice înălțătoare, nu părea să vestească finalul atât de tragic.

Eftimie Murgu s-a născut la 28 decembrie 1805, în Rudăria, localitate care, astăzi, îi poartă numele. A copilărit la munte și a crescut la munte, de aceea poate a rămas toată viața un „om de la munte”, cu sufletul și caracterul unui om care a împrumutat trăsăturile peisajului curat și dur, fără echivoc între alb și negru, ca ziua și noaptea din succesiunea cărora rezultă timpul – fără timp, așa cum macină morile de la Rudăria, adică eternitatea vieții.

În anul 1840, Eftimie Murgu este implicat în mișcarea revoluționară a unei societăți secrete, la care s-au alăturat la scurt timp Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac. Societatea creată în București își propunea instaurarea unei republici democratice „Nova Romana” (România Nouă), egalitatea în fața legii și constituirea unei armate revoluționare. În calitate de inspirator și organizator, Eftimie Murgu face o propunere interesantă de a împărți locuitorii în două clase, ostași și țărani, ca în granița militară natală din Banat. Odată cu descoperirea societății de către autorități, la 20 octombrie 1840, ca „o alcătuire tainică de rău cugetători”, Eftimie Murgu este singurul anchetat și expulzat din Țara Românească în Imperiul Habsburgic la 14 noiembrie 1840. Prin comportamentul său în mișcarea conspirativă din anul 1840, din Țara Românească, Eftimie Murgu a arătat un nou spirit, cel de revoluționar, favorabil „ridicării poporului de jos”, chiar dacă a respins vărsarea de sânge.

Momentul de vârf al vieții și carierei lui Eftimie Murgu este anul 1848. Eliberat din închisoare chiar în timpul revoluției, la 9 aprilie 1848, se întoarce în Banat și devine conducătorul Revoluției române din Banat de la 1848. La Marea Adunare Națională de pe Câmpia Libertății de la Lugoj, la 15/27 iunie 1848, în fața a peste 10.000 de participanți, Eftimie Murgu este proclamat „CĂPITANUL” Țării Banatului și, totodată, ales deputat în Dieta /Parlamentul de la Budapesta în trei circumscripții deodată: Lugoj, Oravița și Făget. Intrat în parlamentul lui Lajos Kossuth, Eftimie Murgu s-a remarcat ca un foarte bun orator, vorbind într-o limbă maghiară extrem de aleasă, însă dezideratele adunării de la Lugoj din „Petiția neamului românesc din Ungaria și Banat” nu au fost acceptate în ședința din 26 august 1848 a Dietei revoluționare maghiare, când Kossuth – sub motivul unității statului – a respins petiția românilor din Banat. Din acel moment, Eftimie Murgu s-a cufundat în totală tăcere și n-a mai luat cuvântul la nicio dezbatere. 

În anul 1849, la 13 aprilie,  Eftimie Murgu votează în Dietă atât „detronarea habsburgilor”, cât și noua „Lege a naționalităților”  prin care se obțineau anumite drepturi minimale pentru români. După ce a fost votată această lege de către Dieta din Seghedin, Eftimie Murgu pleacă în Ardeal la Avram Iancu pentru a-i duce vestea și noua lege a naționalităților în Ardeal. A fost însă prea târziu: forțele armate imperiale austriece în alianță cu cele ruse au înfrânt revoluția pașoptistă.

După reprimarea revoluției, Eftimie Murgu a fost arestat la 1 septembrie 1849 și condamnat la moarte prin spânzurătoare pentru „înaltă trădare față de monarhia habsburgică”. A fost închis inițial la Arad (1849), apoi mutat în închisoarea de la Budapesta (1850) și prin decretul din 25 august 1851 al împăratului Francisc I i-a fost comutată pedeapsa pe patru ani de închisoare și confiscarea bunurilor, fiind trimis la închisoarea Iosefstadt din Boemia. În toamna anului 1853, în luna octombrie, Eftimie Murgu a fost eliberat, însă cei peste 7 ani grei de detenție (1841, 1845-1848, 1849-1853) i-au afectat mult sănătatea, fiind nevoit să se retragă din politică pentru o vreme.

După ieșirea din închisoare, „în dorul după albastrul cerului ce trona deasupra Almăjului, Eftimie Murgu a venit în locul unde s-a născut, luând o gură de sănătate în cheile Rudăriei, ai căror versanți erau pictați cu nuanțele roșiatice ale tufelor de scumpină.” (Dănilă Sitaru)

Bolnav și însingurat, părăsit de prieteni și cuprins de decepțiile vieții, Eftimie Murgu moare la 12 mai 1870, la Budapesta. Este înmormântat la cimitirul Kerepesy. Osemintele îi vor fi  aduse în țară, după 62 de ani, în anul 1932, și reînhumate la cimitirul din Lugoj, prin grija senatorului Coriolan Buracu.  Astăzi, tot prin grija unui deputat cărășean, Ion Tabugan, și a Societății Culturale Țara Almăjului, în Parlamentul României a fost expus permanent bustul lui Eftimie Murgu. Universitatea reșițeană îi poartă numele mentorului Revoluției române pașoptiste, are o minunată „Efigie în bronz a lui Eftimie Murgu” pe fațada clădirii, realizată de Petru Comisarschi, și un „Portret unic în mozaic a lui Eftimie Murgu”  în Aula Magna, realizat de familia Ungar. Rămâne pe bună dreptate ca un mare adevăr afirmația istoricului I.D. Suciu: „Pe Avram Iancu l-a distrus împăratul cu minciuna, pe Murgu, cu închisorile”, după cum precizează prof. univ. dr. Gheorghe Popovici.

Biroul de presă al Universității din Reșița, cea care poartă numele personalității comemorate astăzi, precizează că, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la trecerea în eternitate a celui care a fost Eftimie Murgu, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița a realizat o ștampila filatelică ocazională cu plic aferent, aprobată de CN Poșta Română prin Federația Filatelică Română și Asociația Filateliștilor din jud. Caraș-Severin. Întreaga corespondență care pleacă de la Oficiul Poștal Reșița 1, marți, 12 mai, va fi obliterată cu această ștampilă ocazională.

Lorena POENARU

În fiecare an, în data de 13 septembrie, se aniversează Ziua Pompierilor din România. Anul acesta, acești salvatori sărbătoresc 171 de ani de la faptele eroice şi sacrificiul pompierilor români care au luptat pentru democraţie şi independenţă în memorabila Bătălie din Dealul Spirii din anul 1848, când au înfruntat armata otomană venită să oprească revoluţia română.

Cu această ocazie, ISU „Semenic” desfășoară o serie de activități. Probabil că printre cele mai interesante pentru reșițeni sunt exerciţiile demonstrative şi prezentarea tehnicii de intervenţie, care vor avea loc mâine, 13 septembrie, la sediul inspectoratului şi la sediul subunităţilor, cu ocazia evenimnetelor de tip „Ziua porților deschise”.

Pentru a marca această sărbătoare, la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, a avut loc
Simpozionul cu tema „Semnificaţia zilei de 13 septembrie. Cooperarea pompierilor din structurile serviciilor profesioniste cu administraţia locală, serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă”.

În zone cu afluență mare de public pompierii au organizat puncte mobile de informare preventivă prin intermediul cărora s-au distribuit reșițenilor materiale tipărite cu mesajele campaniilor naționale de informare preventivă.

Dinamica vieţii sociale şi economice a dus la diversificarea misiunilor şi apropierea permanentă de comunităţile locale şi cetăţeni.

La “clasicele” misiuni ale pompierilor, de intervenţie la stingerea incendiilor s-au adăugat, în ultimul timp şi altele, precum participarea la acordarea primului ajutor medical, prin Serviciile Mobile de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare – SMURD.

Nobleţea misiunilor umanitare, cu care au fost investiţi pompierii, a fost pusă în evidenţă şi pe timp de pace: ele au presupus asumarea unui risc permanent şi nu de puţine ori acesta a fost cel al sacrificiului suprem, îmbogăţind “galeria eroilor” care s-au jertfit pe altarul datoriei pentru salvarea şi ajutorarea semenilor.

Ziua Pompierului din România a fost legal oficializată după război, prin legea 121/1996, lege privind organizarea și funcționarea Corpului Pompierilor Militari, dar și prin Hotărârea Guvernului 1490/2004, pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Elena FRANȚ

Senatorul Marcel Vela a adus ieri un omagiu victimelor din Munții Banatului, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste de la Pădurea Verde din Timișoara, unde a depus și o coroană de flori.  În 16 iulie 1949 a fost executat primul lot de luptători anticomuniști din zona Banatului, iar pe locul unde se află amplasat acum Monumentul au fost uciși, în anii care au urmat, zeci de luptători împotriva comunismului.

„În acest loc sfânt, în 16 iulie 1949, în urmă cu 70 de ani, cinci partizani bănățeni condamnaţi la moarte de Tribunalul Timișoara (Spiru Blănaru, Petre Domoşneanu, Ion Tănase, Petre Puşchiţă zis Mutaşcu şi Romulus Mariţescu) au fost ridicaţi din închisoarea de pe strada „Popa Şapcă”, duşi în zona „Pădurea Verde” și împuşcaţi cu sânge rece.

Alți șapte luptători care primiseră condamnări la închisoare sau la muncă silnică, după primele execuţii din 16 iulie, la 2 august 1949, au fost aduşi și ei la Pădurea Verde, asasinați şi aruncaţi într-o groapă comună : Aurel Vernichescu, Gheorghe Popovici, Teodor Ungureanu, Gheorghe Smultea, Petre Puşchiţă Liber, Nicolae Ghimboaşă Micluţ şi Gheorghe Luminosu”, spune Marcel Vela.

Senatorul a declarat cu emoție că la această comemorare a avut onoarea să îl asculte pe venerabilul Nicolae Ciurică, luptător din Teregova, singurul supraviețuitor din România al rezistenței anticomuniste.

„După patru ani de luptat în munți, 10 ani în pușcărie și încă mulți alții de umilință, chinuri și dezamăgiri, Nicolae Ciurică se aștepta și atunci și se așteaptă și astăzi – la o țară demnă, prosperă, frumoasă și cu români fericiți.
Contemporani, noi toți suntem datori să nu le dezamăgim jertfa și visele lor!
Nu este o răsplată, este o datorie sacră față de martirii din Cer și o obligație morală față de copiii noștri”, a mai spus președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela.

Alături de Marcel Vela au depus o coroană de flori la Monumentul Rezistenței Anticomuniste, ca omagiu și recunoștință pentru eroii din Munții Banatului, Ion Chisălița, directorul Institutului de Cercetări Silvice și Cornelia Fetea, președintele Asociației Deportaților din Bărăgan.

sursa foto: facebook

Elena FRANȚ

Azi e 15 martie, ziua maghiarilor de pretutindeni, ocazie cu care în Ardeal au loc manifestări ale conaționalilor noştri. Nimic mai firesc, ungurii îşi comemorează eroii Revoluţiei Ungare din 1848-1849. La fel de firesc e să strige lozinci care nu au nimic în comun cu această comemorare. Adicătelea, atunci când ungurii strigă şi cer autonomia Ardealului şi în discursurile ultranaţionaliste îndeamnă pe faţă la violenţe , ei bine, atunci parcă se schimbă datele problemei. Or fi uitat dragii de ei, unguraşii, de Ip şi Treznea, de masacrul celor 243 de români ? Sau poate nu au uitat de evenimentele din 1990 de la Tîrgu Mureş, că sînt mai aproape de noi, atunci când pe toate televiziunile, Mihăilă Cofariu era prezentat o biată victimă maghiară a violenţei românilor!…

Cum să uite românul de Ciumărna din Sălaj , în 8 septembrie 1940, unde ungurii au ucis 11 români, la Moisei – Maramureş, 14 octombrie 1944, trupele maghiare aflate în retragere au masacrat 29 de români, cum nu uită nici evreii că la 17 septembrie 1944, jandarmi maghiari şi localnici unguri,au ucis 126 de evrei în Sărmaşu, iar printre evreii ucişi se aflau 43 de copii şi 52 de femei!

Nu uită românul nici de Hărcana-Turda, unde ,tot în septembrie 1944, trupele maghiare au ucis cu bestialitate prin împuşcare 19 români, din care 12 copii ! Să vă mai dau exemple de localităţi româneşti unde ungurii au ucis români, nu e necesar, românii din Ardeal îşi cunosc istoria, ungurii nu prea o cunosc, altfel ar şti de Cerişa, Mara, Breţcu, Mureşenii de Câmpie,Zalău, Huedin , Zăbala,Camăr, Aghireş, Scutard,Tărian, Cătina, Răchitiş, Şincai, Gădălin, doar câteva localităţi ardelene, unde ungurii au ucis români !

Şi acum , ce să vezi, ungurii vor autonomie! Şi nu numai, vor eliberarea din puşcărie a ungurului, ăla din 64 de Comitate, „patriotul ungur” care în 2015 intenţiona să arunce şi el, puţin, o bombă artizanală între români, chiar de 1 Decembrie ! Pe instituţiile româneşti din secuime, româneşti, să ne înţelegem, fâlfâie drapele ungureşti sau secuieşti, timp în care autorităţile noastre dorm şi nu respectă legea, legea aia a noastră, care, obligatoriu, trebuie să fie şi a lor!

Dacă ungurii au pretenţii la Ungaria Mare, să o facă unde vor, mai puţin pe pământ românesc! Şi e mare păcat să încerce ceva cu violenţă, nu de alta, dar îi bat românaşii cu doar două batalioane de moldoveni! Şi parcă nu ar fi prima dată…

Adi NICA

Foto: ziuadecj.realitatea.net

În Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş, membrii Asociaţiei Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie 1989 au marcat joi, 21 decembrie, trecerea a 28 de ani de la evenimentele petrecute în municipiu. Au fost prezenţi la manifestare revoluţionarii Asociaţiei, primarul Felix Borcean, oaspeţi de la Timişoara, precum şi participanţi la evenimentele petrecute în urmă cu 28 de ani.

Dan Silviu Avram s-a arătat dezamăgit de faptul că, an de an, sunt tot mai puţini cei care vin să marcheze evenimentul. „Înţeleg că şi natura face o selecţie, însă este îngrijorătoare lipsa de interes pentru un eveniment major în istoria modernă a oraşului nostru. Atunci, muncitorii şi o mare parte dintre cetăţenii Caransebeşului au declanşat o mişcare care nu a fost spontană, pentru că ea a fost pregătită în urma evenimentelor petrecute în zilele precedente la Timişoara, fiind coordonată de câţiva băieţi tineri, pe atunci, cu suflet mare, cu un curaj şi o disperare pe măsură, care a generat în ziua de 21 decembrie o manifestaţie care a pornit de la ICM, a cuprins ACH-ul, CPL-ul, Balta Sărată, IGOC-ul, CFR-ul, dar şi alţi cetăţeni care, azi, nu sunt prezenţi aici. Au fost şi incidente tragice, în care au murit concetăţeni de-ai noştri, iar acest lucru îmi adânceşte regretul că azi nu e mai multă lume aici”.

„Îmi aduc aminte şi acum, cu emoţie, elev fiind în clasa a noua, la acea vreme, de vuietul care venea dinspre Strada Scânteii, cum se numea pe atunci, cu acel marş imens al oamenilor de la ICM, şi la fel de bine îmi aduc aminte cum am zbughit-o din casă, alături de tatăl meu, şi am venit aici, în Piaţă, alături de marea mulţime de oameni care, cumva, se bucurau, dar în acelaşi timp se şi temeau de ceea ce se întâmpla în acele zile. Era 21 decembrie, lucrurile nu erau nicidecum clare la vremea respectivă, şi au fost nişte momente extraordinare”, a spus şi primarul Caransebeşului, Felix Borcean.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157661837521427″]

Mihail Rădulescu, preşedintele de onoare al Asociaţiei Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie ’89, a lansat un adevărat rechizitoriu la adresa colegilor săi. „Nu-mi vine să cred, mai ales după cei 28 de ani scurşi de la Revoluţia din 1989, că membrii ALRD ’89 Caransebeş sunt tinerii curajoşi care şi-au riscat chiar şi viaţa pentru libertate, alături de care m-am aflat în acele zile şi săptămâni. Ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă cu noi? În Decembrie ’89 am fost o mare familie, chiar dacă nu ne prea cunoşteam între noi. Acum suntem nişte «NIMENI»! Puteţi să vă supăraţi pe mine pentru acest cuvânt, dar suntem nişte «NIMENI»! Degeaba au murit tinerii atunci? Degeaba avem răniţi? Simt că, de fapt, am devenit ceea ce eram înaintea zilei de 21 Decembrie 1989, adică nişte împăcaţi cu soarta. Nu mai reprezentăm un reper, un model, un simbol de urmat, ci suntem nişte oameni absolut normali, care-şi văd de propriile familii şi interese, şi care şi-au uitat menirea pecetluită pe baricade în 21 Decembrie 1989. Cei mai mulţi dintre membrii ALRD ’89 Caransebeş au abandonat de bunăvoie lupta! Nu am avut, ani buni, parte de o comemorare care să rămână în istorie, peste timpuri, în urbea noastră. Comemorarea de azi, pentru mine, Mihail Rădulescu, preşedintele vostru de onoare, este O MARE RUŞINE, mai ales dacă ne gândim la morţii şi la răniţii din decembrie 1989, care de sus, din cer, şi de lângă noi, ne întreabă: Chiar am murit degeaba? Chiar degeaba ne-am vărsat sângele pe caldarâm şi am sfidat moartea?”.

Timişorenii Costel Balint şi Dumitru Curiban au vorbit despre evenimentele de la Timişoara şi Caransebeş, după care au oferit premii – cărţi, primarului Felix Borcean, iarMihail Rădulescu a primit o medalie.

În încheiere Aurel Păsat, i-a răspuns lui Mihail Rădulescu, afirmând că nu a cunoscut niciodată termenul „nimeni”, adăugând că, asemenea politicienilor, şi liderii Asociaţiei Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie ’89, prin dezbinarea membrilor, au creat această situaţie. „Prieteni, haideţi să dăm importanţa cuvenită evenimentului şi să nu ne mai considerăm unii pe ceilalţi «nimeni», ci să ne apreciem aşa cum suntem – mai mari sau mai mici, mai competenţi sau mai incompetenţi în domeniile noastre de activitate. Nu suntem «nimeni»! Suntem nişte oameni care am schimbat un sistem. Noi am fost lideri, nu şefi! Eu mor pentru acest ideal, o spun cu maximă sinceritate. Şi să nu ne fie ruşine de ce am făcut atunci!”, a mai spus Aurel Păsat.

Participanţii la eveniment au coborât apoi în parcul din faţa Primăriei, unde au au fost depuse coroane de flori la Monumentul Revoluţiei. Coloana s-a deplasat, apoi, pe sub Arcul Înfrăţirii Spiritual-Creştine şi pe Calea Sacră din faţa Episcopiei Caransebeşului, spre monumentul amplasat în faţa fostei Miliţii, acolo unde, în urmă cu 28 de ani, s-a tras asupra manifestanţilor.

Slujba de pomenire a Eroilor Revoluţiei a fost oficiată de un sobor de preoţi. Şi aici, revoluţionarii, împreună cu reprezentanţii social-democraţilor în Consiliul Local Caransebeş, au depus coroane de flori la Crucea-monument dedicată Revoluţiei.

Cosmin VLAD

Ciclova Română pune la loc de cinste trecutul! În Parcul Central din comună din Valea Carașului, eroii sunt cinstiți cum se cuvine și, începând de ieri, pe lângă monumentele și plăcile comemorative ale celor care și-au jertfit viața pentru poporul român, atât în primul război mondial, cât și în cea de-a doua conflagrație mondială, luptătorul anticomunist, Nicolae Doran, are un loc de cinste alături de eroii neamului din localitatea cărășeană.

Moment emoționant în Parcul Central din Ciclova Română ieri, de Sfânta Parascheva, când oficialități ale administrației publice locale și ale bisericii, oameni de cultură, familia și sătenii au asistat la dezvelirea plăcii comemorative în memoria celui care a fost Nicolae Doran.

Nicolae Doran, un adevărat patriot şi neînfricat luptător, care a opus rezistenţă împotriva regimului comunist  instaurat după război, în România, a fost comemorat, astăzi, prin amplasarea unei plăcii comemorative pe monumentul eroilor din Ciclova Română. 55 de ani a fost dat uitării, securitatea ţinând bine ascunse detaliile despre arestarea lui, torturile închisorii şi executarea lui din anul 1952. Abia în anul 2007, familia eroului află că acesta a fost împuşcat la Pădurea Verde, în Timişoara.

Doran, fost comisar în Oraviţa, a aflat din timp ordinele de execuţie venite de la Bucureşti pentru mulţi din Ciclova, Oraviţa şi împrejurimi. El nu a executat pe nici unul dintre cei somaţi de securitate, din contră, i-a înştiinţat pe toţi şi i-a ajutat să fugă, să scape de “fiară bolşevică”, după cum spunea un sătean din Ciclova. Într-un final, a venit ordin de arest şi execuţie chiar pe numele lui, astfel că a fost nevoit să ia calea codrilor, ascunzându-se în munți cu mai mulţi camarazi din Ciclova şi satele vecine, aflaţi în aceeaşi situaţie. Timp de trei ani au pribegit în munţii din jurul Oraviței, luptând neînfricați împotriva Securităţii care îi urmărea, având cu ei în inimă doar frica de Dumnezeu şi dragostea de patria românească. Fiind trădaţi, câţiva din grup au fost prinşi, printre care şi liderul lor, Nicolae Doran. A fost dus la închisoarea „Popa Şapcă” din Timişoara, unde a fost ţinut în arest şi torturat timp de un an, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns cei 3 ani petrecuţi în munţi. Sfârşitul tragic se întâmplă la Pădurea Verde, când în data de 7 Mai 1952 este executat prin împuşcare.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157687897507404″]

„Ziua de azi a avut o încărcătură emoţională aparte, deoarece s-a realizat încă un pas important în combaterea uitării unuia dintre eroii martiri ai ţinutului nostru cărăşean. În memoria lui şi a celor care au scris cu propriul sânge o pagină din istoria rezistenţei anticomuniste a Văii Caraşului  («Valea Plângerii » , cum o numeşte Iosif Brânzei, nepotul lui Nicolae Doran, în titlul primului său volum dedicat eroului), am încercat şi noi,  astăzi, să «zidim » o piedică în calea uitării!”, ne-a declarat cu emoție, Ruben Doran, vicepreședintele Asociației „Mihai Eminescu” din Viena, descendent al patriotului și martirului ciclovean, Nicolae Doran.

Evenimentul comemorativ a fost posibil și cu sprijinul:

• Primăriei Ciclova Română – primar Gheorghe Percea;
• Centrului Cultural Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” Oraviţa – Ionel Bota – director, Ion Ghe. Chiran – documentarist, Lorin Cimponeriu – restaurator, Cristi Ghinea – restaurator;
• Asociaţiei Culturale „Mihai Eminescu” Viena -Ruben Doran – vicepreşedinte.

John GAVRILESCU

Asociația “Mihai Eminescu” Viena, a organizat în cooperare cu Clubul parlamentar al SPÖ o acțiune de comemorare a sase deputați români care au reprezentat, în perioada 1911-1918, provincia Bucovina în Parlamentul Austriei Imperiale.

Evenimentul a fost onorat de prezența unui numeros și ales public și a unor personalități din România. Moderatorul evenimentului a fost domnul dr. Harald Troch, parlamentar austriac si bun prieten al României. Partea de traducere a fost asigurată, la nivel înalt, de domnul dr. Alexandru Todericiu.

Prezentă la eveniment, doamna Doris Bures, Președinta Parlamentului Austriei, a vorbit despre importanța acestui gest și despre necesitatea întăririi relațiilor prietenești bilaterale. Despre importanța acestui eveniment și cea a acțiunilor parlamentarilor comemorați au mai vorbit și Excelența sa, domnul Bogdan Mazuru, ambasadorul României în Austria, domnul Angel Tîlvar, membru al Camerei Deputaților din Parlamentul României, domnul Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava și domnii profesori universitari, dr. Ioan Bolovan si dr. Rudolf Gräf, prorectori ai universității Babes-Bolyai din Cluj. Din partea românească a participat si domnul deputat Doru Coliu.

Partea de cuvântări a fost condimentată cu un frumos program muzical susținut de solista și instrumentista (nai) Loredana Streche, acompaniată de Ruben Doran (acordeon) și Otto Ștefan (Keyboard). Nu a lipsit din program un filmuleț de promovare a frumuseților Bucovinei.

„Țin să mulțumesc invitaților veniți special pentru acest eveniment din România, partenerilor noștri și nu în ultimul rând, publicului generos, din care nu au lipsit cei mai reprezentativi membri ai clerului românesc din Viena” a scris pe o rețea de socializare Laura Hant, președinta  Asociației “Mihai Eminescu” din Viena.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157680292100510″]

După încheierea părții oficiale de comemorare invitații s-au deplasat în sala istorică de ședințe, pentru a depune buchete de flori pe locurile ocupate în trecut de cei șase parlamentari din Bucovina. Evenimentul s-a încheiat cu partea de socializare, cu vinuri și gustări românești.

Foto: Asociația „Mihai Eminescu”

John GAVRILESCU

Momente emoţionante astăzi în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, acolo unde, în prezenţa câtorva dintre veteranii cărăşeni din cel de-al Doilea Război Mondial, a avut loc un eveniment omagial dedicat celor care au luptat pentru idealurile de libertate şi unitate naţională.

În judeţul Caraş-Severin mai trăiesc aproximativ 200 de veterani de război. Dintre aceştia 66 au peste 90 de ani, iar şase au fost prezenţi astăzi în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, la Adunarea Omagială organizată cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, sărbătorită în fiecare an, începând din 2007, la data de 29 aprilie. Cuvântul de deschidere i-a aparţinut preşedintelui Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde.

„Le mulţumim distinşilor noştri compatrioţi că sunt prezenţi astăzi aici, evident, nu fără eforturi. Întreaga noastră recunoştinţă se îndreaptă spre dumneavoastră, dar, probabil că nu suntem în stare să facem ceea ce ar trebui să facem pentru cei care au luptat în Al Doilea Război Mondial. Va trebui ca memoria celor care au căzut sau au reuşit să treacă de acel moment de maximă încordare din istoria omenirii să fie mult mai atent cinstită”, a spus acesta.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651821800000″]

Pentru că anul acesta se împlinesc 70 de ani de la încheierea celei mai mari conflagraţii din istorie, 2015 a fost declarat Anul Veteranilor de Război printr-o hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Apărării Naţionale.

„Anul acesta este unul special pentru bătrânii combatanţi, având în vedere că se împlinesc 70 de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial. Instituirea unei zile oficiale a veteranilor de război reprezintă o reparaţie morală, perfect justificată, în contextul în care generaţia tânără aproape că uita semnificaţia sacrificiului pe care dumneavoastră l-aţi făcut pentru menţinerea suveranităţii şi integrităţii ţării noastre. Datoria noastră morală este aceea de a cinsti memoria înaintaşilor care, cu preţul vieţii, al sănătăţii sau măcar al unor ani petrecuţi în condiţii grele, departe de cei dragi, au obţinut şi au păstrat pentru noi independenţa naţională şi demnitatea de român”, a declarat prefectul judeţului Caraş-Severin, Miu Nicolae Ciobanu.

În cadrul evenimentului, a avut loc şi lansarea volumului „Monumentele Eroilor din Caraş-Severin”, al autorilor Petru Bona şi Alin Cristian Scridon, de la Universitatea de Vest din Timişoara. Cartea cuprinde informaţii şi imagini ale monumentelor de pe teritoriul judeţului şi este un demers al Direcţiei Judeţene de Cultură pentru ca generaţiile actuale să-i cunoască pe cei care s-au jertfit pentru independenţa şi unitatea ţării.

La final, veteranii prezenţi la eveniment au fost răsplătiţi de autorităţi cu diplome de excelenţă.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651821830700″]

Diana RADU

Preşedintele ales Klaus Iohannis vizitează capitala Banatului cu câteva zile înainte de preluarea mandatului, pentru a participa la manifestările dedicate împlinirii a 25 de ani de la Revoluţia din 1989.

La Timişoara încep astăzi manifestările dedicate împlinirii a 25 de ani de la revolta împotriva regimului comunist condus de Nicolae Ceauşescu. Presedintele ales, Klaus Iohannis, este aşteptat să ajungă în capitala Banatului pentru a lua parte la ceremoniile dedicate comemorării momentului decembrie 1989.

„Aşa cum am promis, pe 16 decembrie voi lua parte, la Timişoara, la ceremoniile dedicate împlinirii a 25 de ani de la Revoluţia din 1989. Nu e simbol mai puternic şi nici dată mai intensă: pe 16 decembrie aş vrea să fim cât mai mulţi acolo şi să ne amintim de eroii noştri de la Timişoara şi de faptul că anul acesta se împlineşte un sfert de veac de când ei nu mai sunt”, a precizat Klaus Iohannis pe contul său de Facebook.

Programul vizitei preşedintelui ales a fost făcut public de către reprezentanţii Primăriei Timişoara:

16.30-16.45: Primire la Primăria Timişoara
16.45-17.00: Deplasare la Cimitirul Eroilor
17.00-17.10: Depunere coroane la Monumentul Eroilor
17.10-17.30: Deplasare la Universitatea de Vest (UVT)
17.30-17.50: Mesaj către cadrele didactice, cercetătorii şi studenţii UVT
17.50-18.00 Deplasare la Catedrala Ortodoxă Mitropolitană
18.00-19.00: Participare la aprinderea de candele şi microrecitalul in memoriam al Corului Operei Române din Timişoara, pe treptele Catedralei şi deplasarea la Operă
19.00-19.10 (19.15): Mesaj către timişoreni şi către români de pe scena Operei
19.15-21.00: Asistare la Concertul de Gală de colinde, susţinut de Corul Naţional Madrigal, din Loja Oficială a Operei

Autorităţile se aşteaptă ca timişorenii să fie prezenţi în număr mare la întâlnirea din Piaţa Operei cu preşedintele ales.

Diana RADU

Foto: debanat.ro