Anica-Gabriela Ghinea, femeia acuzată că l-ar fi înșelat și lăsat fără un leu pe omul de afaceri Vasile Gheorghe Cenda a decis să rupă tăcerea și să spună lumii și punctul ei de vedere. Conform acesteia, nici una din acuzațiile pe care i le aduce Cenda nu este adevărată. Mai mult decât atât, femeia afirmă că omul de afaceri, cu ajutorul mai multor complici, încearcă să reintre în posesia bunurilor pentru care ea a plătit bani grei. 

Aproape 200.000 de euro susține Anica-Gabriela Ghinea că i-a plătit lui Vasile Gheorghe Cenda (cunoscut de toată lumea sub  numele de Puiu Cenda) pentru bunurile cumpărate, bunuri care includ o vilă, un apartament, un teren și imobilele în care funcționa brutăria și patiseria înființate de omul de afaceri. Conform lui Ghinea, însuși Cenda ar fi fost cel care i-a propus să îi cumpere toate bunurile, el având de gând să plece din România și să se mute la fiul său natural, stabilit în Germania.

Gabriela Ghinea a vorbit și despre acuzațiile conform cărora l-ar fi drogat și îmbătat pe Cenda pentru ca acesta să nu știe ce semnează. Femeia susține că afirmația este de-a dreptul ridicolă și că nici un notar nu ar fi fost de acord să primească un client aflat într-o astfel de stare.

„Nu eu am ales notarul la care s-au încheiat contractele, ci el. În plus nu este vorba de un singur notar, ci de trei, pe unii dintre ei Cenda cunoscându-i de ani de zile. La notarul la care am încheiat unul din contracte am stat 3 ore jumătate, iar Cenda a fost întrebat de mai multe ori dacă este conștient de ceea ce face. Eu zic că oricât de beat sau de drogat ar fi un om, în acest interval de timp și-ar reveni, plus că nici un notar nu ar primi pe cineva în starea asta”, a povestit pentru Reper 24, Gabriela Ghinea.

Femeia nu a ezitat să vorbească și de afirmația lui Cenda că semnătura de pe hotărârea AGA prin care se decide vânzarea imobilelor companiei și împuternicirea lui Viorel Pruiu pentru a se ocupa de această vânzare, este falsă:

„Avocata dânsului spune că semnătura de pe hotărârea AGA este falsă deoarece la expertiza grafologică a reieșit că e falsă. Dna avocat intenționat omite să spună că restul de 90% din semnăturile expertizate aici la Reșița sunt cu certitudine semnăturile dlui Cenda. Tot prin omisiune intenționată uită să relateze că dl Cenda a picat detectorul de minciuni cu brio, iar expertiza grafologică s-a făcut pe caricaturile de semnături date de Cenda la Poliția Judiciară”.

În plus, Gabriela Ghinea susține că această hotărâre nici nu este așa de importantă, din moment ce omul de afaceri a semnat o declarație notarială prin care și-a însușit contractul de vânzare încheiat de Pruiu în numele său.

Femeia, care povestește că trăiește un adevărat coșmar din momentul în care Cenda ajutat de complicii săi au lansat aceste acuzații, pare decisă să nu lase lucrurile așa. Pentru început, aceasta a cerut o nouă expertiză grafologică, la Institutul Național de Expertize Criminalistice București. Ghinea cere ca la această expertiză să nu fie folosite semnăturile date de Cenda ca probă la Poliție și pe care femeia este sigură că le-a executat în bătaie de joc, ci să se ia în considerare documente semnate de omul de afaceri de-a lungul anilor, la bancă, la ANAF, la Primărie sau la orice altă instituție sau persoană cu care a avut relații de afaceri.

Diana RADU

Când auzi sau rosteşti numele localităţii Soceni, primul cuvânt care-ţi trece prin minte e „pâine”. Asocierea vine de la sine, fiindcă, atracțiile știute de toată lumea pe drumul dintre Caransebeş şi Reşiţa sunt Mânăstirea Brebu şi brutăria căreia nimeni nu-i ştie numele, însă toţi opresc în faţa ei şi pleacă acasă cu plasele pline de pită.

Pită caldă, care umple de miros îmbătător habitaclul autoturismului şi din care până acasă ți-e imposibil să nu mănânci jumătate, aşa, goală şi ruptă cu mâna.

Când am hotărât să merg acolo şi să scriu despre ea, pentru că bănuiam că în spatele succesului pâinii se află o poveste interesantă, i-am spus patronului din capul locului că nu de publicitate e vorba, nu-i cerem niciun leu, ci de pură curiozitate jurnalistică.

Şi Iosif Ţibru ne-a invitat la el în birou, deşi, sincer, cum mereu l-am văzut numai în hală sau la geam, nici nu bănuiam că are aşa ceva. Acolo a început să ne răspundă la întrebări, după care povestea a curs de parcă ne-am fi cunoscut de-o viaţă…

Afacerea a demarat-o în 1998, primăvara, chiar dacă în momentul acela nu ştia absolut nimic despre pâine. Prima încercare a făcut-o însă cu patru ani înainte, la Ezeriş, împreună cu un asociat, dar lucrurile nu au mers deloc bine şi a renunţat. A luat-o de la zero şi în privinţa cunoştinţelor, şi în cea a banilor.

„La început n-am avut bani decât pentru doi saci de făină. Dimineaţa am vândut pita şi am mers şi-am mai cumpărat doi… Aşa am început… Singur, de fapt cu familia, m-a mai ajutat o vecină până când am ajuns să-mi permit să fac angajări, după vreo şase luni. Acum am 18 angajaţi, şi lucrăm non-stop, 24 de ore din 24”, ne-a spus Iosif Ţibru.

Brutăria scoate cam 10-12 „cuptoare” pe zi, din două în două ore, fiecare cu o capacitate de 140 de pâini, ceea ce înseamnă undeva la 1.500 de pâini pe zi, pe care le desface în cele două magazine proprii din Reşiţa şi o distribuie unui număr de nouă agenţi economici, apoi la Lugoj şi în satele din jur, brutăria rămânând, bineînţeles, locul cu cel mai bun vad.

Întrebat despre secretul „Pâinii de Soceni”, Iosif Ţibru ne-a mărturisit că reţeta a luat-o de la un bătrân din Gătaia.

„Am dat întâmplător acolo peste acel om, care avea un cuptor de pământ. Am avut noroc să nimeresc la bătrânul acela care făcea cuptoare din pământ, nu din şamotă, cum mai văzusem unele. I-am spus să vină să ne facă unul şi nouă, dar a refuzat. Zicea că n-avem noi bani să-l plătim ca să ne facă un cuptor din acela. Ne-a explicat că dacă ni-l face el, trebuie să formeze oameni care să lucreze la el, dacă se strică ceva trebuie să vină tot el să-l repare, aşa că, dacă voiam să învăţăm noi, el ne spune ce şi cum…

Asta se întâmpla pe vremea când am deschis prima brutărie, la Ezeriş, împreună cu asociatul meu. Ce era să facem? Ne-am dus noi la Gătaia, am lucrat de noapte vreo săptămână, până am învăţat să facem pită, iar el ne-a spus toate secretele, a fost cinstit şi corect cu noi. Pe urmă ne-am apucat noi, pe cont propriu. Am mai greşit câteodată, dar am învăţat până la urmă”.

Acum, Iosif Ţibru, la cei 62 de ani pe care îi are, nu mai face pită. A format însă tineri care lucrează la brutăria lui, aceştia fiind din Soceni şi din Reşiţa, niciunul dintre ei nemailucrând în altă parte până să vină aici.

Râde când îşi aminteşte de o întâmplare… „Într-o noapte, tot schimbul mi-a plecat la băut. Era o sărbătoare, nu mai ţin minte ce sfânt, şi au plecat toţi să-şi cumpere bere de la Reşiţa. Între timp, eu m-am trezit, am văzut că ei nu sunt, am sunat la alţii, i-am chemat şi am dat drumul la frământat… Ei, când s-au întors de la Reşiţa şi au văzut că aici se lucrează, n-au mai avut curaj să intre. S-au dus pe drumul lor, că erau de la Târnova…”.

Nu se poate spune cu exactitate câte zeci sau sute de maşini opresc zilnic în faţa brutăriei de la Soceni, şi nici cine cumpără pâine de aici. Iosif Ţibru ştie sigur că nu ratează nicio ocazie nici prefectul judeţului, nici primarul Reşiţei.

Ba, mai mult, chiar doi producători cunoscuţi de produse de panificaţie, unul din Lugoj şi celălalt din Reşiţa, cărora însă, din motive lesne de înţeles, nu le vom da numele, când au drum pe acolo, cumpără pită de la el sau chiar trimi mașinile după ea.

„Am fost la o nuntă în Gorj şi am dus pâine de-aici. La masă, a venit cineva şi m-a întrebat «Asta-i pită de-aia de-acolo, de lângă Reşiţa, de peste deal?». I-am spus că da… Cum trec şoferi pe-aici, se ştie deja de pâinea de la Soceni în toată ţara. Cum pleacă în Austria, îşi iau cu ei cinci, zece piţi şi le bagă la congelator, să ţină”.

După ce ne-a arătat hala de producţie, cuptorul, malaxorul, maşina de feliat şi magazia uriaşă, plină cu saci albi de făină, mi-a trecut prin cap să-i mai pun o ultimă întrebare:

„E ceva ce nu ştiţi despre pâine, domnule Ţibru?”

„Nu” – mi-a răspuns el repede și zâmbind - „nu, nu e!”.

La plecare, ne-a dat fiecăruia câte o pâine caldă. Mirosul ei a umplut interiorul maşinii, iar noi am verificat dacă ceea ce se spune despre „Pita de Soceni” e adevăr sau legendă. Acasă, în plase mai era doar câte o jumătate din ceea ce ne dăduse Iosif Ţibru, bucăţi de pâine cu marginile zdrenţuite, cum rupseserăm cu mâna din ea şi-a trebuit să suflăm în degete, să nu ne ia foc…

Cosmin VLAD