Nominalizarea Theresei May pentru funcția de prim-ministru de către Partidul Conservator după referendumul pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost relativ surprinzătoare. Motivul este simplu: actualul prim-ministru a fost unul dintre campionii împotriva Brexit. Curios cel puțin, cum conservatorii au nominalizat-o pe aceasta pentru a conduce politica britanică de ieșire a țării din Uniunea Europeană, ceea ce trebuia să se întâmple pe 29 martie anul acesta.

Întâmplător sau nu, iată că Theresa May nu reușește în acest demers, nu reușește încă să pună în aplicare rezultatul votului popular de la scrutinul din 2016. Este, de asemenea, curios cum, din motive diferite, majoritatea parlamentarilor conservatori, dar și cea a laburiștilor, votează împotriva acordului semnat de May cu Uniunea Europeană pentru Brexit.

Conservatorii susțin că tratatul de ieșire ar menține un fel de uniune vamală cu europenii, laburiștii declară că sunt preocupați de frontiera cu Irlanda de nord; adevărat, două motive diferite. Pe fondul neputinței parlamentului de a lua o decizie, analiștii continuă să prevadă un viitor sumbru economic pentru o Mare Britanie în afara Uniunii Europene, au loc marșuri pro și contra Brexit, iar Consiliul european prelungește până pe 31 octombrie termenul pentru plecarea britanicilor din Europa unită.

În acest peisaj să nu omitem și avertismentul președintelui Trump despre duritatea acordului de părăsire a UE, impus de europeni britanicilor.

Am sugerat așadar un peisaj internațional complex ce pare să conțină explicațiile crizei pe care o traversează Marea Britanie, cea mai veche democrație parlamentară din lume. În decursul istoriei sale seculare, parlamentul britanic a mai trecut prin momente dificile: hotărârea de a-l executa pe Carol I Stuart în epoca lui Cromwell sau moțiunea de cenzură împotriva guvernului, căreia prim-ministrul Churchill i-a supraviețuit cu greu în plin război mondial.

Au fost crize tranșate rapid de legislativul de la Londra, hotărârile de atunci ale parlamentului britanic influențând mersul istoriei lumii. Aceasta pentru că britanicii și clasa lor politică au crezut în Cromwell și în Churchill și în locul pe care Marea Britanie trebuie să-l ocupe între statele lumii.

Astăzi însă Anglia și englezii nu știu ce să creadă. În primul rând pentru că nu mai dețin imperiul „în care soarele nu apune niciodată”, în al doilea rând, pentru că Uniunea Europeană nu mai este organizația panstatală în care ei au intrat în 1973. Imperiul și coloniile au fost pierdute și importanța Marii Britanii s-a diminuat după încetarea războiului rece, pe măsură ce puterea militară conta tot mai puțin în interiorul Uniunii Europene.

Acesta este motivul real pentru care s-a întâmplat Brexitul, acesta este motivul real pentru care asistăm la disputele fără niciun fel de rezultat din interiorul parlamentului britanic. Adevăratul motiv este, așadar, locul pe care Marea Britanie, prin elitele ei politice, dar și prin votul popular încearcă să-l găsească în lumea globalizată de astăzi.

Referendumul pentru Brexit nu a fost organizat de premierul David Cameron numai pentru a întări poziția partidului său, Partidul Conservator, în perspectiva viitoarelor alegeri. Referendumul nereușit în primul rând pentru Cameron și conservatori, cei care sperau ca britanicii să spună „Da” rămânerii în Uniune Europeană, răspundea în fapt unei așteptări la nivelul întregii țări în legătură cu soarta sa în lume.

Așa cum Churchill se simțea strivit între bizonul american și ursul sovietic la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, astăzi, Marea Britanie încearcă să-și păstreze poziția primordială între țările lumii, sufocată economic de America, de o Uniune Europeană pe care nu o mai conduce și evident, de noua provocare, China.

Cauza nenumăratelor ezitări ale parlamentului și guvernului britanic ne arată că elitele politice și economice britanice, influențate de cele mondiale nu s-au hotărât încă ce trebuie să facă. Brexitul nu-i afectează numai pe britanici, îi afectează și pe europeni care pierd a cincea economie a lumii, al cărei PIB este de circa 3 400 mld euro. Brexitul îi afectează, deci, pe toți cetățenii Uniunii Europene, chiar dacă există și oameni politici care par să se bucure de plecarea Marii Britanii.

În contextul noilor relații euro-atlantice, al relațiilor între Statele Unite și Uniunea Europeană, plecarea britanicilor afectează și militar politica europeană comună. De asemenea, ca o conotație economică în plus, fostele piețe de desfacere pentru produsele britanice astăzi sunt ocupate sau nu mai există.

Cu alte cuvinte există motive întemeiate să credem că principalul perdant în această poveste care pare fără sfârșit, este de fapt UE în ansamblul ei. Toate acestea însă pot să devină banale considerente dacă ne raportăm la mândria leului britanic, care, indiferent cum i s-a spus – perfidul Albion sau sfinxul britanic – a colonizat și a condus Lumea.

Este adevărat, erau alte timpuri. Astăzi este posibil ca integrarea internațională a economiei britanice  să fie un motiv suficient de important pentru ca Brexitul să se transforme într-un spectaculos pentru unii și jalnic pentru alții comeback, o revenire a Marii Britanii în Uniunea Europeană.

Această poveste a Brexitului trebuie să reprezinte un moment de reevaluare realistă a politicii cu tot ceea ce înseamnă ea, atât pentru orgoliul britanic, cât și, mai ales, pentru birocrația europeană de la Bruxelles.

Cezar DRAGOMAN

Credit foto: meritkapital.com

O analogie complicată. Ce aseamănă cele trei momente: ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, alegerea lui Trump și referendumul lui Erdogan pentru noua constituție a Turciei? Aparent nimic, în fapt reîntoarcerea societății britanice, societății americane sau turce la propriile valori, la propria identitate.

Britania, America și Turcia, în comunitățile lor tradiționale, profunde nu au votat neapărat pentru May, Trump sau Erdogan, au votat pentru conservarea vieții lor normale, așezate în generații, care au crezut în destinul lor identitar.

Britania, America și Turcia nu vor să fie conduse de internet; nu vor cvasianonimatul părerilor mai mult sau mai puțin dubioase. Trei mari imperii au votat pentru lumea normală: conservatorii, Trump și Erdogan.

În România schelălăiau cei care nu înțelegeau că un sistem nenațional poate să conducă o lume. Brexitul a fost avertismentul pentru cățelarii români, Trump a fost confirmarea și trebuie să recunoaștem că Erdogan și noua lui constituție nu sunt o bucurie pentru niciunul dintre noi.

Nu este o mare diferență între victoria PSD-ului din decembrie 2016, Brexit, victoria lui Trump și noua constituție a lui Erdogan. Lumea se eliberează într-o anumită măsură de internaționalizare. Este adevărat, o face periodic și după aceea inventează o formă superioară, globalizarea, spre exemplu. Este posibil însă ca lumea în care vom trăi în anii viitori să nu mai fie atentă atât de mult la construcțiile panstatale, este posibil ca această lume să-și identifice prioritățile în nevoile naționale și local – comunitare.

Prioritățile înseamnă de fapt resursele financiare ce nu vor mai fi redirecționate spre mari corporații făcătoare de mâncăruri toxice și nici spre birocrații artificial întreținute undeva în vestul Europei. Asta înseamnă Brexit, Trump, Erdogan. Trei mari imperii. Britania, America, Turcia.

Și tot provocator, în această ecuație a puterii, unde este Uniunea Europeană, unde este Rusia? Și mai ales, ce facem noi?

Vom reveni.

Sergiu TABAN

Nigel Farage afirma că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană în urma referendumului este victoria oamenilor obișnuiți, a oamenilor decenți împotriva marilor afaceri și a politicii mari. În fapt rezultatul acestui  referendum este o victorie împotriva birocrației de la Bruxelles, birocrația care sufocă statele naționale în așa zisul interes al Uniunii care pare a fi devenit un scop în sine. În realitate cel mai important interes al Uniunii Europene în acest moment pare a fi generoasa retribuire a peste 20 000 de birocrați care au devenit în timp puterea reală, efectivă și executivă din capitala Europei unite.

Cetățeanul obișnuit, pentru a reveni la sintagma lui Farage, din țările membre ale Uniunii Europene resimte relativ puțin binele pe care conglomerația panstatală îl aduce în comunitățile în care el trăiește. Infrastructura funcționărească de la Bruxelles s-a îndepărtat profund și poate din nefericire irevocabil de interesele cetățeanului obișnuit, a omului simplu care trăiește în comunitățile etnoculturale atât de diferite de pe continentul european.

De-a lungul ultimilor ani au existat multe rumori în legătură cu nemulțumirile statelor membre ale UE referitoare la mecanismul de funcționare al Comisiei Europene în principal. A existat o întreagă dezbatere la nivelul Parlamentului European despre cine este mai important: politicul sau birocrația. Din nefericire decidenții politici, cei care trebuia să găsească răspunsul și soluțiile, au clacat într-un penibil lamento și birocrații au continuat să rămână la butoane.

Împotriva acestei situații au apărut luări de poziție în Ungaria, în Olanda, în Marea Britanie, în țările scandinave. Aceste opinii au fost însă neglijate de Bruxelles. Establishmentul central-european trăia și credea că nu i se putea întâmpla nimic datorită antecesorilor lor politici, cei care au construit Europa unită și modernă, Adenauer, De Gaulle, De Gasperi, Schuman.

Ieri britanicii au mai dat o lecție, Brexitul. Cetățenii Marii Britanii nu au mai vrut să facă parte dintr-o uniune statală unde deciziile sunt luate în principal pentru beneficiul unei infrastructuri funcționărești și în detrimentul comunităților din Europa.

Pare a fi începutul unui război global. Folosesc acest termen pentru că globalizarea a marcat din toate punctele de vedere ultimii ani în lume. Fără a forța o comparație să nu uităm că Marea Britanie a câștigat și primul, și al doilea război mondial. A fost o parte importantă din alianța care l-a câștigat și pe al treilea, războiul rece.

Brexitul rupe această alianță. Marea Britanie nu mai este alături de Germania. E adevărat relațiile economice vor domina acțiunii politice. Să nu uităm că Marea Britanie are o relație specială cu Statele Unite ale Americii, să nu uităm că Bismark a stabilit că Germania e puternică când are o bună relație cu Rusia. Realități noi marcate de principii vechi. Acesta este contextul istoric și prezent în care în termenii geopolitici și geostrategici de astăzi războiul nu se duce cu tancuri, artilerie sau aviație. Se duce în principal economic și informatic.

Lumea britanică și-a asumat în acest context pierderea întâietății financiare pe care Londra o deținea, pentru că paradoxal ora exactă în finanțele mondiale nu era dată de la Frankfurt acolo unde își are sediul Banca Centrală Europeană, nici chiar de pe Wall Street, ora exactă în finanțele lumii se dădea din City-ul londonez. Marea Britanie nu era doar membră a UE, este și va rămâne membru și lider al Commonwealth-ului, care însumează circa  două miliarde de locuitori ai planetei.

Ieșirea Marii Britanii din UE, atît de puțin previzibilă pentru liderii politici europeni, nu reprezintă numai un act de demnitate a unei națiuni care a colonizat lumea, care a fondat un imperiu în care soarele nu apune niciodată, reprezintă din nefericire și precedentul pentru ca alte state – reacții au apărut deja în Franța, Olanda sau Danemarca- să hotărască prin vot popular abandonarea construcției unice europene.

Astăzi Europa unită, lăsând deoparte conotațiile economice și financiare pe care ieșirea Marii Britanii le aduce, trăiește în fapt o tragedie: generozitatea proiectului paneuropean construit de o generație de oameni politici remarcabili amintiți deja este pusă în pericol de meschinăria birocraților de la Bruxelles. Este pusă în pericol însă și de micimea actualilor lideri politici europeni.

Marea Britanie a dat ieri o lecție. Dacă Bruxelles-ul nu va înțelege semnificația ei, Uniunea Europeană va fi într-un real pericol de destrămare. Din nefericire votul de ieri al britanicilor ne afectează și pe noi, românii. Dezvoltarea României a fost gândită și este legată de oportunitățile apartenenței noastre la UE. Principalele state care vor fi afectate de Brexit vor fi statele mai puțin dezvoltate din Europa. România se află în această situație.

Cezar DRAGOMAN