La celebrarea celor 250 de ani de industrie la Reșița, arhitectul Dan Cincu vorbește despre trecutul urbei, ca martor al dispariției unor simboluri ale perioadei de glorie industrială, dar și din perspectiva celui care a asistat la demolarea câtorva dintre obiectivele reprezentative pentru acea perioadă.

„Eu am făcut proiectul de demolare al cinematografului din Muncitoresc”, spune Dan Cincu. „E nasol ca arhitect când faci o demolare, mai ales de monument, rămâi cu gust amar!”, concluzionează arhitectul, într-un material prezentat anterior de Reper24.

„Am mai avut o demolare în Mociur, unde au căzut turnurile. Acolo toată lumea se mira că eu am făcut asta și eram acolo cu niște prieteni să vadă turnurile cum se prăbușesc. Când au apăsat pe buton toată lumea era veselă, mie nu mi-a picat totuna, era o industrie de 70 de ani acolo! Am măsurat, cred, o lună întreagă!

Tu poți să salvezi un monument, dar când vine o societate și când vine cineva și zice de cei 250 de ani de industrie care e moartă, îmi pare rău să spun…!

Mi s-a spus o poveste, din UCMR, că industria aia veche făcea foarte mult rebut. Ei ca să toarne un motor, cred că se făceau vreo 2-3 până le făceau cum trebuie, îl aruncau la gunoi. Pe vremea lui Ceaușescu nu conta chestia asta, conta că-i gata motorul, în rest nu conta nimic. Pe democrația actuală nu ai cum să faci chestia asta, nu-ți mai permiți să faci rebuturi. Industria noastră e depășită, acesta e adevărul și atunci nu mai poți să o ții așa, îți faci altă industrie”, afirmă arhitectul reșițean.

Legat de proiectul de modernizare al Reșiței, Dan Cincu spune că în timp tot ceea ce se realizează va deveni parte din identitatea locală.

„La un moment dat s-a făcut centrul acesta, s-a mutat o biserică, s-a făcut un bloc în față și lumea protesta, așa cum se putea protesta pe vremea lui Ceaușescu, dar lumea a protestat că nu mai este biserica, acum, centrul acesta care s-a modernizat de două ori de când a fost făcut, din perioada socialistă, are o identitate: o fântână, o piațetă, zonă de terase, recent.

Terasele sunt făcute de mine, și am încercat să fac terasele cumva unitare, eu am avut unul dintre clienți și atunci și ceilalți mi-au zis să le gândesc și lor și am încercat să le facem standardizate. Cu timpul, poate că acele terase vor deveni o chestie de identitate locală”, spune arhitectul Dan Cincu, care este și membru în comisia de urbanism a municipiului și a județului.

Lorena POENARU

Arhitectul reșițean, Dan Cincu, cel care scrie istoria orașului său natal pe pahare de carton, subiect abordat într-un articol anterior pe Reper24, nu este preocupat doar de monumentele și clădirile simbolice ale urbei, ci și de întoarcerea la identitatea locală a fiecărei zone a județului prin păstrarea stilului arhitectural dominant, atunci când proiectează case.

Citește și Dan Cincu, arhitectul care „scrie” istoria Reșiței pe pahare!

„De exemplu, clădirea aceea de la Vila Klaus mi se părea una mai reprezentativă pentru zona aceasta decât mi se cere să proiectez, eu am făcut Tirol, am făcut Grindeștiul, într-un anumit stil de arhitectură și toată lumea îmi cere în stilul acela, dar nu e local, nu-i de aici ca identitate, dar Vila Klaus este de aici ca identitate! De ce? Pentru că pemii au venit de undeva de prin zona Karlovy Vary. Dacă te uiți la arhitectura Karlovy Vary care seamănă cu arhitectura de pe Vila Klaus sau de pe pavilionul de la Buziaș.

Acum, de exemplu, am trei clienți cărora le fac trei case la Trei Ape și le-am propus asta și au marșat pe ideea să încercăm totuși să ne întoarcem la identitatea locală a zonei, dar identitatea locală este foarte greu de găsit și este foarte greu de întreținut”, afirmă Dan Cincu.

Arhitectul trage un semnal de alarmă în privința viitorului monumentelor, care sunt din ce în ce mai puține. Pe lângă faptul că în județ nu s-a mai proiectat nimic încă din perioada comunistă, soarta clădirilor construite până prin anii 1940 au un viitor sumbru sau nu-l mai au deloc.

„În nomenclatorul de monumente ele au anumite categorii: categoria A, B, în funcție de importanță, vechime și lista asta se tot împuținează. Eu am o problemă cu asta, pe faptul că lista s-a oprit undeva prin `40 și de acolo încoace nu mai există niciun monument, nu s-a mai proiectat nimic.

De exemplu, nu-mi place că s-a neglijat NERA, era un exemplu de arhitectură comercială din perioada aceea, cu o rampă exterioară pe care se mergea, la care s-a renunțat pentru că e clar că fenomenul comercial evoluează, dar el evoluează atâta timp cât îl lași, dacă eu îmi trec sub protecție niște clădiri, care consider, există niște departamente pentru astfel de monumente, nu mai fac ce vreau cu ele. Noi avem de fapt o arhitectură a clădirilor care se oprește undeva prin anii 40 și de atunci încolo nu mai există niciun monument. Și o să ajungem în 2050 și o să zicem că nu mai există monumente din anii `80, anii `90, din anii 2000. Ar trebui totuși să se mai completeze la lista aceea sau să se mai adauge la lista aceea”, spune ușor dezamăgit arhitectul reșițean, Dan Cincu.

Lorena POENARU

Pe reșițeanul autohton pașii îl poartă prin toate cotloanele vechi sau mai noi ale „cetății de foc”. Orașul se transformă, desigur, nu în ritmul în care și-ar dori mulți cârcotași, dar pe ici pe colo nostalgia locurilor de-altădată ne pătrunde și ne face să oftăm. Oftăm după oamenii de ispravă ai uzinelor, după edificiile lăsate în ruină, după o atmosferă boemă a Reșiței pierdută în perioada ei romantică. Și nu suntem singuri în asentiment… La cafeneaua Time din centrul municipiului, un loc unde încă se mai deapănă amintirile frumoase ale urbei, am zărit pe tejghea câteva pahare de carton lucrate cu multă migală.

O manufactura de rară pricepere, de chinez bătrân cum ar spune unii, a unor pahare pe lângă care, de-obicei ai putea trece nepăsător. Nu a fost cazul acum. Am admirat câteva din edificiile Reșiței pictate și decupate cu multă măiestrie de arhitectul reșițean Dan Cincu. Deși este un artist modest, care nu a dorit să facă propagandă propriei iscusințe, am reușit să-i smulgem câteva cuvinte despre tematica acestora, dacă doriți, mini-opere de artă expuse la cafeneaua Time.

„Lucrările sunt un fel de content pe care îl are cafeneaua Time, ca să pună din când în când ceva pe Instagram și pe Facebook și atunci eu fiind client de-al lor fidel, pentru că am biroul aici lângă, „mâzgălesc” pe pahare. Pentru Time am mai „mâzgălit” o serie cu turnuri pentru Segafredo D`Italia și câteva sunt chiar în Italia trimise, pe căni de cafea întoarse, puse una peste alta și creez un turn.

Acestea pe carton sunt clădiri reprezentative și monumente din Reșița, cu toate că acuși termin pentru că Reșița nu prea mai are cine știe ce monumente. Din păcate, unele vor dispărea, cred că este un fel de proces de conștiință pe care îl am eu. Proiectul de demolare al cinematografului din Muncitoresc, o clădire care a fost proiectată de un arhitect care la un moment dat a fost arhitectul șef al Budapestei.

Și atunci când „etnicii” furau cărămidă de pe acolo, fiind risc să pice, s-a luat decizia să îl demolăm, dar am reușit totuși să păstrez fațada, s-a declasificat monumentul cu condiția ca următorul care vine să refacă fațada exact cum a fost. E nasol ca arhitect, când dărâmi un monument, rămâi cu un gust amar”, spune Dan Cincu.

Printre monumentele decupate pe pahare de arhitectul reșițean se numără Vila Koch și Moara Juracek.

„Tot legat de monumente, de exemplu ultimul pahar este cu Moara Juracek și toată lumea îmi spune că e monument, mă rog, trebuie să mai lași loc și pentru altceva nou, nu le poți face chiar pe toate și nici nu le întreții, dacă le întreții poate că reușești.

Eu, de exemplu, cu paharele acestea, când postez pe Instagram eu scriu istoria lor, atâta cât o prind și eu de pe internet, că nu stă nimeni 5 ore să își facă o postare, dar încerc să le mai arăt oamenilor că mai există și clădirea aia, mai există și cealaltă”, ne-a povestit arhitectul Dan Cincu.

Despre alte subiecte și teme abordate lângă paharele cu istorie ale lui Dan Cincu, în viitoare articole pe Reper24.

Lorena POENARU

Tergiversarea deschiderii deponeului de la Lupac a stârnit reacția primarului orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu, care cere public demiterea arhitectului șef al județului, Victor Naidan, managerul proiectului.

„Cer public demisia domnului Naidan de la Consiliul Județean, managerul de proiect privind gestionarea deșeurile din județul Caraș-Severin, care durează de 6 ani de zile și încă nu este finalizat! Județul Caraș-Severin are probleme cu deșeurile datorită dânsului! Din punctul meu de vedere acest proiect este un fiasco. UAT-urile au foarte mult de suferit, adiacent și cetățenii județului, din cauza faptului că domnul Naidan nu a fost în stare până acum să finalizeze acest proiect”, a declarat primarul Luca Mălăiescu.

Nu de puține ori primarii din județ au afirmat că depozitarea gunoiului menajer este un dezastru în judetul Caraș-Severin, iar costurile privind colectarea și transportul gunoiului în diverse colțuri ale țării după închiderea gropilor de gunoi neconforme cerințelor UE, au determinat majorarea tarifelor pentru cetățeni.

Proiectul a avut nenumărate fisuri, de la piedici birocratice, până la cele create de constructorul care nu s-a încadrat în termen, iar în primăvară au pus capac situației, problemele la stația de sortare și bazinul de levigat.

„Am și nedumerirea faptului că domnul Naidan, conform legislației în vigoare, fiind manager de proiect are o indemnizație lunară între 10% și 50% din salariu. Salariul dânsului, din informațiile pe care le dețin, este cu mult peste 10 mii de lei”, a precizat primarul Mălăiescu.

Publicația Reper 24 așteaptă și punctul de vedere al arhitectului șef al județului, Victor Naidan.

Diana RADU

Decăderea unui oraș este legată de șomaj, îmbătrânirea populației, dar cel mai grav, de lipsa de speranță, la care se adaugă migrarea populației. Toate aceste minusuri au fost adunate de către reșițeanul Radu Radoslav, fost arhitect șef al Timișoarei, într-o expunere despre criza din educație.

„De ce la noi elevii nu sunt încurajați să caute răspunsuri prin metode proprii? De ce respectul comunității față de profesori este așa de scăzut? De ce respectul față de educație nu este un criteriu esențial față de promovarea în ierarhia socială? De ce în mentalul colectiv rezultatele la învățătură nu sunt socotite cheia reușitei în viață?”, au fost întrebările retorice  ale  arhitectului, adresate public la o întâlnire cu autoritățile locale reșițene.

Radu Radoslav a încercat să aducă în prim plan o realitate sumbră și să facă o radiografie a „României needucate” pornind de la dezinteresul față de puținele valori pe care le mai dă școala.

„În 2018 avem 1.300 de oameni doar cu 4 clase, peste 200 de persoane care nu au nicio școală absolvită, 40% din copiii care intră în școală nu ajung la BAC. Este adevărat că cei 14 miniștri care s-au perindat la educație sunt vinovați, dar eu vă pot spune că mass-media, politicieni, administrațiile locale, centrale, comunitățile locale, fiecare din noi avem o vină în această degringoladă școlară”, spune arhitectul.

Nici județul Caraș-Severin nu stă pe roze, dar arhitectul crede că prin expunerea ostentativă a puținelor valori pe care le avem, există șansa ca acestea să fie percepute drept modele.

„Am citit și evaluarea școlară pe județul Caraș-Severin la clasa a VIII-a unde avem un elev de nota 10 la Reșița, unul de nota 10 la Caransebeș și unul la Bozovici, vă întreb știți numele lor? Nu știe nimeni! Asta înseamnă să nu îți respecți valorile pentru ca ăștia din clasa a VIII-a să ajungă la Bacalaureat. Vă pot spune că din 177 pe țară, 2 sunt din Reșița. Cine sunt ei și unde sunt acești absolvenți de Bacalaureat din 2010-2018? Degeaba aveți administrație bună dacă populația nu este educată, să zicem cei din zona de periferie. E un proces lung e adevărat, dar cu respectarea anumitor etape. Se poate! Și ne întoarcem la Reșița și spun, dacă noi nu ne cunoaștem valorile locale, ajungem la radicalizare, sau ce este și mai rău, renașterea perioadei 1930”, afirmă Radoslav.

Specialistul mai spune că fără o relație între sectorul privat și comunitatea locală nu se poate face o renaștere a unui oraș și din această cauză importanța locuitorilor este esențială

„Dacă nu avem conștiința faptului că ne-am născut în Banat, orice efort este iluzoriu pentru că putem să copiem și ce e la Singapore și ce este în orice alt colț de lume, însă doar locul îți dă caracteristica orașului. Ce înseamnă asta? Că toți actorii amintiți trebuie să coopereze: există rolul administrației publice locale, rolul investitorului, rolul proiectantului sau profesionistului și rolul comunității locale”, declară Radu Radoslav.

O poveste de succes este bazată pe importanța care se acordă comunităților locale!

 Elena FRANȚ

La sfârșitul săptămânii trecute ne-a părăsit arhitectul Șerban Antonescu, fost arhitect-șef al județului Caraș-Severin, primar al Reșiței, secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, secretar general al Camerei de Comerț și Industrie Caraș-Severin.

Șerban, așa cum îl numeau prietenii, a fost un adevărat profesionist, un membru marcant al nobilei bresle din care făcea parte, un demn reprezentant al Ordinului Arhitecților din România. După terminarea studiilor la Institutul de Arhitectură „Ioan Mincu” din București a fost repartizat la Reșița la Institutul de Proiectări Județean. Bucureștean din tată în fiu, fiul unei onorabile familii de intelectuali din capitală, domnul Antonescu a decis, poate uneori cu greu, să rămână în Caraș-Severin. Astfel, de numele său va fi legată dezvoltarea urbanistică și amenajarea teritoriului din Banatul de munte din anii 1970-1990, cât și o serie de complexe rezidențiale din oraș, dar și clădirea Muzeului Banatului Montan.

În 1991 într-un moment complicat pentru administrația municipală și-a asumat poziția de primar al Reșiței, postură în care încă o dată și-a respectat condiția profesională. Din 1992 și până în 1998 a fost secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie Caraș-Severin, pe deplin integrat perioadei de maximă emancipare a acestei instituții.

Din 1998 și până la finele anului 2000 a ocupat funcția care i s-a potrivit cel mai mult din punct de vedere al deschiderii intelectuale și al anvergurii profesionale: cea de secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului. A colaborat de-a lungul timpului cu nume de rezonanță din domeniul său de activitate și îi amintim aici pe ministrul prof. univ. Nicolae Noica sau pe secretarul de stat, arhitect Crișan Popescu. Din 2001 revine la conducerea Camerei de Comerț și Industrie din județ, dar este preocupat în continuare și de arhitectură, marea sa pasiune.

Domnul arhitect Antonescu a trecut vineri, pe 8 iulie 2016, în lumea celor drepți. Rămâne memoriei datorită vocației sale pentru arhitectură și politici urbanistice ca un promotor al  respectării bunului simț în spațiul edilitar public.

Domnul Șerban Antonescu, indubitabil, a fost un manager și un arhitect. Pentru Caraș-Severin a fost arhitectul.

Duminică 10 iulie, la Cimitirul Bellu Ortodox din București prietenii îndurerați din Reșița au depus coroane de flori la catafalcul arhitectului Șerban Antonescu.

Prietenii lui Șerban Antonescu