Ai făcut un efort real pentru a-l înțelege pe cel de lângă tine? Pe cel care are alte idei, pe cel care votează altfel, pe cel pe care atunci când nu mai ai argumente ajungi să îl consideri prost, needucat sau manipulat. Ai ajuns să te întrebi dacă nu cumva la rândul tău selectezi doar informațiile care îți convin, știrile care îți sunt pe plac, cele care vin să îți susțină și să îți confirme părerile tale preconcepute?

Care sunt oamenii buni și care sunt oamenii răi?

Diferența dintre noi și ei nu este doar una socială. Nu este un dezacord între echipa mea și adversar. Diferențele de opinii, de abordare reprezintă esența vieții politice. Iar mai apoi avem mecanisme de reglare a dezacordurilor. Fie sisteme autoritare în care opinia contrară este suprimată, fie sisteme democratice în care conflictul de idei conduce la impunerea celui mai credibil sau mai convingător dintre oponenți. Cel care are cel mai larg suport popular. Cam asta ar fi teoria politică rezumată într-un paragraf.

Zi de zi, știrile și informațiile din mass-media îți prezintă atrocități de tot felul. Și dincolo de crime și orori, mai sunt și nemulțumirile firești care sunt exploatate maxim. Dinspre politică înspre psihologie vor apărea și criticii care să îți explice că este în fapt propagandă și manipulare. Că se induce cu bună știință frica pentru ca oamenii să fie mai ușor controlabili. Nu știu în ce măsură astfel de critici sunt corecte, știu însă că sunt parțiale și un bun prilej de noi conflicte și neînțelegeri.

Care sunt oamenii buni și care sunt oamenii răi?

Un prieten îmi spunea cu ceva vreme în urmă că nu crede că ar exista oameni buni sau oameni răi. Iar ultimul om cu adevărat bun a sfârșit pe curce acum vreo două mii de ani. Și nu a fost politică, nu a fost religie sau ideologie, nu au fost nici măcar mari rațiuni psihologice. S-a găsit un prieten care să vândă ieftin. Mai exact mecanismele economice fac cel mai adesea diferența dintre noi și ei. Rețeta cea mai simplă este cea cu un singur terorist și noi toți ceilalți, supărați și revoltați. Iar pentru că suntem mulți, cumpărăm, ascultăm și ne supunem.

Sorin Frunzăverde. Sau Mihai Stepanescu. Câtă vreme vom continua să identificăm persoane vinovate de toate neîmplinirile noastre nu vom ieși din logica pierzătoare a revoltaților folosiți ca masă de manevră. Pe de altă parte nici logica potrivit căreia toți suntem vinovați nu are șanse să schimbe ceva. Dacă este ceva criticabil este Administrația Frunzăverde, Administrația Stepanescu. Toate acele decizii care ne-au adus în situația de acum. Toate compromisurile, toate acele false loialități care s-au țesut în jurul banilor.

Autoritatea politică este obligată să înceapă și să susțină dialogul public. Să înțeleagă critica nu drept un atac la persoană cât sursă de noi idei și în final de coeziune a comunității pentru anumite proiecte de interes general. Mă uit către cei care acum își doresc să ocupe funcții de autoritate, iar dacă nimic nu se va schimba, ajung să îi compătimesc, căci ei vor fi următorii oameni răi, următorii stăpâni buni de dispreț. Dacă reușim să fim mai puțin pătimași, merită să recunoaștem că înainte de a fi urât, Traian Băsescu a fost iubit, iar că prin ’90, pentru liniștea noastră, soarele răsărea odată cu Iliescu.

Care sunt oamenii buni și care sunt oamenii răi?

Nu sunt naiv să cred că o schimbare de atitudine în modul de a face politică se poate baza doar pe principii sau argumente, oricât de corecte sau de raționale ar fi ele. Motivația politică ține de accesul la putere. Și mai sunt și rațiunile economice. Este un joc, un joc cât se poate de serios în care acțiunea și schimbarea sunt posibile doar în momentul în care fiecare identifică corect ce are de câștigat.

Reșița. Pentru a ne păstra ca o comunitate, pentru a avea o minimă șansă de dezvoltare, avem nevoie de transparența deciziei politice. De transparența cheltuirii banului public. Sunt surprins să văd aceleași teme de campanie electorală acum, la fel ca în urmă cu 4 ani, cu 8 ani, cu mulți mulți ani în urmă. Atragerea de investitori și locurile de muncă. Și pentru aceleași teme, dacă este să mă întorc în timp, știu că și atunci, ca și acum, sunt prea puțini oameni care să mai creadă în astfel de promisiuni. În schimb suntem buni și înțelegători, am fost dresați să înțelegem că nu sunt bani. Între timp suntem tot mai puțini care să ne revoltăm pentru modul în care se cheltuie banii. Ai putea spune că nu este nevoie de nici o schimbare. Ei cu ei, și noi cu noi. Numai că noi plecăm.

Un audit extern nu numai la Primăria Reșița, dar și pentru Consiliul Județean, cel mai mare angajator din zonă, îmi pare a fi prima și singura idee bună. Dacă vom cumpăra autobuze electrice sau vom investii în troleibuze, dacă vom construi o Reșiță avec ponton sau fără, sunt simple politici de achiziție. Și până să fim copiii cărora li se refuză jucăriile pe motiv că nu sunt bani, suntem mai aproape de situația unui bolnav cronic, ținut în viață pe aparate, dar care își face planuri pentru o viitoare vacanță la munte, la mare, oriunde altundeva, dar nu aici.

Andrei FURNICĂ

O revoluție de catifea se desfășoară sub ochii noștri. Șefii cei mari sunt plecați pentru o vreme, iar viitorii lideri vor transforma orașul din temelii. Este un bun prilej de schimbare, un moment dătător de speranțe. De altfel poți citi entuziasmul din privirile oamenilor, sunt mai luminoși, mai prietenoși și extrem de încrezători în ziua de mâine. Și poate că ar fi bine să fie așa, însă realitatea se traduce altfel. Ceea ce se întâmplă acum nu pare a fi decât un răgaz, o pauză pentru schimbarea de gardă și în final de stăpân. Sunt astăzi oameni care își trăiesc oprimarea chiar și în absența șefului cel mare, o suferință confuză și lipsită de vreun vinovat anume.

Cea mai simplă formulă pentru ieșirea din impas este cea a regăsirii și întronării de urgență a unui prea-puternic. Dacă ești cât de cât atent, rolurile și funcțiile s-au împărțit deja. Mai apoi va fi chemat și cetățeanul să ștampileze. Cetățeanul nu alege, pentru el au ales alții. Rămâne însă ceva oarecum neînțeles: lehamitea, nepăsarea și indiferența oamenilor. Au fost îndelung mințiți și furați încât le este greu să mai creadă în ceva sau în cineva. Dar vor alege, vor alege pe cineva pe care mai apoi să îl urască. Nepăsarea și indiferența sunt văzute de unii drept cauzele răului. Din păcate ele sunt efectele sale, iar cetățeanul, victimă a proastelor guvernări, este lovit încă o dată. El este responsabilul, el este vinovatul pentru nefăcutele altora.

Retorica potrivit căreia o implicare activă a cetățenilor în politică ar produce rezultate benefice este falsă. Posibilă, dar foarte puțin probabilă. Rețelele de putere s-au consolidat în timp, iar dislocarea lor ar presupune o impecabilă organizare din partea celor nou veniți. Un scenariu fantezist, căci dincolo de neîncrederea în politicieni, reflexul social este de neîncredere generalizată. Oamenii au devenit suspicioși, astfel că oricine ar încerca să facă ceva va fi în egală măsură bănuit de interese obscure. Reșița, ca de fapt întreaga țară, trăiește o traumă. Ieșirea din impas se impune printr-un efort colectiv, un efort care îi include chiar și pe politicienii care ți-au decis soarta.

Rareori ajungem să asociem Revoluția politică prin care a trecut România cu Revoluția tehnologică care i s-a suprapus în timp istoric. Criza actuală nu este doar un efect al unor politici defectuoase, ea ține și de inadaptarea întregii comunități la provocările politice ale unei economii globale. Saltul de la local la global este destul de mare, dar este esențial în recâștigarea speranței. Ani de zile Reșița a fost în mentalul colectiv locul în care întoarce trenul. Mai marii zilei nu încetau să ne reamintească de periferia în care ne situam: – Știi, Caransebeșul e mai la șosea! Mai apoi se și jucau cu imaginația noastră propunându-ne aeroport și autostradă. Iar efectul inadaptării lor la o realitate globală îl plătim acum prin reflexul nostalgic față de Reșița de altădată. Cetățeanul Reșiței, poate că nu este activ politic, dar măcar s-a adaptat mental unei realități sumbre. Toată această nostalgie față de un trecut glorios este în fapt o evadare față de dificultățile prezente. Iar viitorul, viitorul e în altă parte.

Calitatea deciziilor politice la nivel local este o problemă. Dar exact acești politicieni și nu alții, ar face bine să înțeleagă că trebuie să devină parte a soluției. Cetățenii au mecanisme de apărare: fizice, prin migrare sau mentale, prin reflex nostalgic. Suntem obișnuiți cu ideea că politicienilor nu le pasă de oameni, doar că ea prezintă realitatea pe jumătate. Cetățeanul obișnuit sau omul de rând, în fapt cei lipsiți de forță și de putere nu dau doi bani pe politicieni. Poate părea surprinzător dar oamenii neimplicați politic sunt mai bine adaptați realităților globale: fie pleacă, fie își construiesc o lume paralelă, o realitate virtuală. Iar pentru ieșirea din impas, pentru a funcționa din nou ca o comunitate interesată de propriul ei destin suntem obligați să revenim la decizia politică. Marile proiecte și îndeplinirea lor sunt responsabilitatea politicienilor. Ei sunt cei care deocamdată nu au trecut testul de adaptare la realitatea globală.

Reșița moare! Am auzit și această formulă, rostită de obicei de oamenii de afaceri. Nu știu în ce măsură ea exprimă o realitate, dar tocmai abilitatea sau inabilitatea politicienilor poate transforma Reșița fie într-o comună, fie într-o metropolă. Ca simplu exercițiu de imaginație, și dacă ne vom poziționa corect față de provocările globale, este posibil să avem o autostradă la 9 kilometri de oraș în momentul în care o legătură rapidă între Timișoara și Belgrad devine atractivă atât politic cât și economic. Chiar și un aeroport nu ar fi o idee rea cu o singură condiție: oamenii să fie motivați să vină în Reșița, nicidecum să o părăsească.

Deopotrivă îndrăznețe și fanteziste, astfel de megaproiecte sunt tot un reflex nostalgic. Conexiunile rutiere, feroviare și aeriene aparțin ca model de dezvoltare și progres sfârșitului de secol XIX, începutului de secol XX. Sunt necesare, dar au încetat să mai fie o prioritate. Suntem pe hartă, și nu suntem o periferie câtă vreme există o conexiune digitală.

O abordare pragmatică a oricărui proiect de dezvoltare trebuie să țină cont de resursele actuale. Ce înseamnă resurse actuale se poate inventaria destul de ușor. România este în topul mondial al calității serviciilor digitale, deci infrastructura există. Tocmai statutul de oraș mic, lipsit de agitația marilor metropole face din Reșița un loc atractiv. Poți adăuga în voie, ca într-o rețetă de cozonac, clima prietenoasă și potențialul turistic. Capital uman nu prea avem, dar cel puțin mai sunt vreo câteva clase la nivel de liceu unde se face performanță. Iar mai apoi avem politicieni, oameni cu putere de decizie și care sunt la momentul unui examen de competență. De administratori peste panseluțe am tot avut parte, iar ultima indignare a poporului revoltat s-a legat tocmai de prostia conducătorilor. Dovediți-ne contrariul și veniți cu soluții creative. Resurse încă ar mai fi. Chiar și bunăvoință.

Andrei FURNICĂ