Românii sunt prea săraci ca să îşi poată permite un stat slab şi ineficient – acesta este motivul principal pentru care PSRO trebuie să intre pe scena politică. Un stat slab şi absent, în principal din decizia economică şi cea socială, convine pe de o parte social-democraţilor, care în acest fel îşi pot vântura din 4 în 4 ani ideile populiste prin care îi mint pe cetăţeni şi, pe de altă parte, liberalilor, principalii beneficiari ai politicilor de dereglementare în domeniul economic şi social.

În acest fel s-a ajuns ca populaţia să fie victima politicienilor care îşi pot permite luxul de a nu face deloc politica în slujba cetăţeanului, ci doar în interes propriu sau de grup.

Slăbiciunile statului, mai ales în domeniul justiţiei, incapacitatea sa de a apăra avuţia şi patrimoniul naţional în faţa prădătorilor interni şi externi, precum şi „excesul” statului în a ne apăra de corupţie, au dus la o polarizare socială de neconceput până acum în istoria ţării. Astel, 10% din cetăţeni deţin 90% din avuţia ţării, dar aceasta este o simplă statistică. Adevărul este că primii 500 de români, în ordinea bogăţiei, deţin peste 60% din avuţia naţională, fapt care arată nu numai inechitate socială, ci şi injustiţie şi dezechilibru total.

Faptul că statul nu s-a putut opune jafului practicat de social-democraţi şi de liberali (înţelegând prin social-democraţi stânga de până acum şi prin liberalism dreapta de până acum, ciuntite însă ideologic), se vede din micimea veniturilor românului de rând.

Într-o ţără transformată în colonie consumeristă de către corporatismul transnaţional, salariul românului mijlociu, reprezintă 10% din salariul mediu al U.E. Altfel spus, pentru standardele U.E., 90% dintre români, adică 18 milioane sunt săraci, pauperizaţi, trăiesc la limita existenţei, de azi pe mâine şi de la un salariu la altul.

Nu de mult, unul dintre viceguvernatorii Băncii Naţionale spunea, fără ecchivoc, că în România, ceea ce revine muncii, adică salariului din valoarea unui produs este de numai 40%, în timp ce celelalte 60%  revin capitalului, profitului şi dividendelor. În Europa acest raport este invers sau cel puţin la paritate. Viceguvernatorul, ministru social-democrat nu se sfieşte să spună că acest lucru se datorează pe de o parte slăbiciunii statului în lupta cu corporaţiile străine (care îşi duc profitul acasă, neinvestindu-l în România) şi, pe de altă parte, slăbiciunilor organizatorice structurale funcţionale şi lipsei de ideal a organizaţiilor sindicale din ţara noastră.

Nu mai avem o „clasă muncitoare” pentru că dispariţia sectorului productiv a dus la dispariţia muncitorimii şi de aceea nu putem să avem şi o clasă mijlocie dezvoltată, aşa cum au naţiunile dezvoltate şi puternice. Principala concluzie care se trage de aici este că social-democraţia a trădat muncitorimea şi, în consecinţă, a trădat poporul.

În concluzie, se impune schimbarea cu ALTCEVA!

ALINA STANCOVICI