Ultimii slujitori ai „Focului din Mociur“ au obosit și focul s-a stins după două sute patruzeci și trei de ani de foc continuu. Tinerii s-au supărat, au plecat departe și ultimii slujitori au îmbătrânit și au obosit. Trebuia cineva să-i cheme pe toți locuitorii Reșiței ca să participe la acest ultim spectacol: un spectacol al focului care se stinge după doua sute patruzeci și trei de ani. Al unei vieți care de șaizeci și cinci de ani este ca un spectacol.
Focul s-a stins și activitatea, cu practică îndelungată, s-a întrerupt. Activitatea făcea parte dintr-o tradiție și o tradiție întreruptă încetează să mai existe. Poate că nu creștem și aici iarba cât casa, resturi de betoane, păduri sălbatice (…) pentru mult timp.
Să sperăm că se va găsi unul cu idei, cu vocație de constructor ca să refacă ceva aici, fără actori sau figuranți ai unei vieți ca un spectacol, ca în ultimii șaizeci și cinci de ani.
De ce oare ultimul “DIRECTOR-e” nu s-a bazat pe oameni cu competențe profesionale, ci pe oameni care au avut doar obiceiul de a fi fideli? Oamenii fideli sunt ființe ale altor vieți, nu ale lor, adică sunt actori sau figuranți în viața ca un spectacol. Cu acești actori și figuranți izvorul inspirației a secat. Inspirația duce la creativitate, creativitatea la progres și putere economică.
Cum o fi să fii ultimul “DIRECTOR-e” al unei activități ce durează de peste două sute de ani, pe care tu o întrerupi și o lași în urma ta ca moloz și praf? Dacă ai fost actor sau figurant al vieții ca un spectacol, atunci poți merge acasă liniștit, după ce s-a tras cortina. Așa să fie?
În Mociur au rezistat de-a lungul anilor câteva utilaje fabricate înainte de anul 1900. Cum era dacă aceste utilaje ar fi fost aduse într-un spațiu, de exemplu, din cadrul Universității Eftimie Murgu, curățate, vopsite și puse în valoare pentru cei care vin după noi, chiar și pentru contemporani, un fel de muzeu sau ca obiecte de studiu pentru studenți. Turcul care taie „FIARELE“ din Mociur nu are nicio treabă cu istoria orașului și poate că are dreptate, dar ultimul “DIRECTOR-e” putea să scoată niște bănuți, din veniturile lui, din perioada în care a condus activitatea din Mociur și să cumpere aceste utilaje, la preț de fier vechi. Cei din primăria localității Reșița, puteau să găsească, fără mari costuri, vreo 10 tone de fier vechi și să le dea în schimbul acestor obiecte de patrimoniu?
Nimic din toate cele care să înnobileze locul pe care pășim zilnic și să ne facă trăirea să impună respect nu are loc. Asa se întâmplă când actori sau figuranți ai vieții ca un spectacol te conduc.
Eugen LUPU
Greu,dar nu imposibil sa spun cateva cuvinte despre acest articol . . . . Ma doare sufletul de ce spune dlEugen Lupu. SIGUR sar fi putut face ceva. Ceva bun pentru urmasi nostri . . . Cei care nu au trecut,cum se “”DUC”” asa in viitor?DA se putea rezolva intr un fel ca urmasii urmasilor nostri sa VADA ce a fost la Resita. A fost leaganu metalurgiei,leaganul siderurgiei romanesti. Daca mai este nevoie=afost si mai este leaganul CONSTRUCTIILOR DE MASINI DIN ROMANIA.= . . . . Chiar si acum, U.C.M. RESITA,cu masinile si utilajele pe care le mai avem,cu oameni pe care ii avem fie la nivel de conducere fie la nivel de executie,putem face fata la orice provocare. Am in vedere caci produsul nostru de baza a ramas TURBINELE HIDRAULICE,asadar putem “”ATACA””lucrari noi sau reparatii capitale la T.H. executate de noi dea lungul anilor,pe care ii aminteste autorul articolului de mai sus. REVIN si ma alatur dlui Eugen Lupu,si spun= SE PUTEA. . . . . . face ceva care sa innobileze locul pe care pasim zilnic. NU SE VREA. Oare de ce/
STEPANESCU NU VREA DECAT LUCRURI MARETE, VEZI AICI DORINTA PENTRU FUNICULAR………………….
CATEVA FIARE VECHI SUNT CA UN FLOC IN CALEA LUI……………….
SUNT APROAPE DE PENSIE DAR FOARTE DEZAMAGIT DE CEEA CE SE INTAMPLA IN RESITA ULTIMILOR 10 ANI…………………
Le zice bine acest don’ Lupu, chiar dacă o fi un pseudonim al vreunui ” reper “….
Este greu de crezut ca Resita anilor nostri arata ca o vatra muncito-
reasca parasita ,un nucleu cu traditie de secole in domeniul siderurgiei si constructiei de masini, oras din care peste cativa ani nu va mai ramane nimic din ceea ca ar putea aminti de acestea si asta datorata in totalitate edililor orasului si al “marii capacitati manageriale” ale directorilor UCMR si CSR care au ur marit numai interesele proprii si ale politicienilor si baronilor locali care i-au pus in functii. Oameni josnici ,fara caecter si fara respect fata de oamenii care au muncit aici ,au trait si au murit cladind de-a lungul anilor un oras demn si respectat .Apreciez articolul d-lui Lupu Eugen ca um sem-nal pentru toti resitenii sa ne trzim la realitate si sa luam atitudine fata de acei
paraziti care au distrus acest oras. ALIN ZGLIMBEA