Drumul Crucii de la Ciudanovița, o tradiție îmbrățișată de sute de credincioși! Preasfințitul Lucian, nelipsit!

modelmic

În vinerea Floriilor, Drumul Crucii, eveniment devenit tradițional, premergător în calendarul ortodox Paștelui, s-a desfășurat și anul acesta pe traseul de la Ciudanovița, unde a avut parte de foarte mulți participanți, printr-o organizare de care s-a îngrijit primarul comunei aflate într-o zonă pitorească, Constantin Nebunu. Înainte de a porni în procesiune, Preasfințitul Lucian a săvârșit o slujbă de pomenire în curtea Capelei „Nașterea Maicii Domnului” din Ciudanovița-Colonie pentru toți minerii care au lucrat în această zonă și au trecut la Domnul și pentru toți făuritorii Marii Uniri.

Alături de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și de Protopopul Reșiței, părintele Gheorghe Șuveți, credincioșii au pășit cu semerenie, ca într-o recapitulare de credință imperios necesară a ultimului drum al Mântuitorului. Au ținut să fie prezenți oameni de pe întregul cuprins al județului Caraș Severin, dar și din alte județe, în marea lor majoritate tineri și copii. Pelerinii au fost îndemnați de Preasfințitul Lucian să sporească în continuare în sfintele virtuți căci acestea sunt adevăratele flori cu care îl întâmpinăm pe Mântuitorul.

„Am fost datori fiecare ca în cele 40 de zile de post să dezrădăcinăm din sufletul nostru toate păcatele, fărădelegile și răutățile și cu multă stăruință și străduință să sădim sfintele virtuți ale desăvârșirii, care nu sunt altceva decât florile cu care Îl putem întâmpina pe Mântuitorul Iisus Hristos, care intră din nou în Ierusalim și în fiecare Ierusalim din lumea creștină, adică în fiecare biserică unde se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Dar cel mai important lucru este că Mântuitorul dorește să intre în primul rând și în mod special în inimile și sufletele noastre curate”, a spus Părintele Episcop.

În Săptămâna Floriilor, Preasfințitul Lucian a sfințit și ramuri de salcie, precum și mai multe stegulețe pe care mai apoi le-a împărțit credincioșilor prezenți pentru a le purta în mâini pe tot traseul. În continuare pornind de la sfântul locaș credincioșii alături de chiriarh au urcat spre locul numit de localnici „Dealul Golgota”. S-au alăturat credincioșilor din comună și pelerini din alte localități ale județului Caraș-Severin, precum și autorități locale.

Pe tot parcursul drumului Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului a cântat pricesne bisericești, iar la fiecare dintre cele 14 cruci, care au fost montate până sus, s-a făcut un popas, Preasfinția Sa înălțând rugăciuni și citind evangheliile din Săptămâna Patimilor.

„Cu toții în unitate de credință, având crucea în inimile și sufletele noastre, dar și închinându-ne cu multă credință în fața sfintei și de viață făcătoarei Cruci pe care Hristos S-a Răstignit, am plecat în procesiunea devenită tradiție. Ne-am bucurat împreună cu sfinții care au bineplăcut lui Dumnezeu și ne-am rugat astăzi cu glas tare, dar și în taină pentru iertarea păcatelor noastre și pentru unitatea de credință a tuturor românilor, precum și pentru unitatea de neam”, a adăugat Părintele Episcop Lucian la final.

Procesiunea Drumul Crucii de la Ciudanovița  a ajuns la cea de-a 4 ediție și s-a încheiat după aproximativ patru ore de rugăciune și osteneală, iar toți cei prezenți au fost binecuvântați de către ierarh și din partea edilului comunei, Constantin Nebunu, au primit și o mică gustare.

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei