Tradarea, ca si apostasia, este ca atare expresia celei mai infioratoare decadente morale si religioase. Iuda isi vinde fara necesitate invatatorul si primeste in schimb treizeci de arginti. Cand ofera lui Iuda aceasta suma, sinedriul crede ca respecta porunca lui Moise, care stabilise ca cel care va ucide fara voie un sclav apartinand unui iudeu, sa-si rascumpere greseala achitand stapanului pagubit prin fapta sa treizeci de arginti (Exod XXI, 32). Fara sa-si dea seama, sinedriul implineste insa profetia mesianica facuta de Zaharia, care anunta ca Hristos va fi vandut pentru aceasta suma derizorie (XI, 12-13).”
“Sf. Ioan Gura de Aur, in omilia despre tradarea lui Iuda, demonstreaza in chip neindoielnic ca Iuda s-ar fi putut salva, daca ar fi voit. Iuda nu poate fi socotit asadar ca un tip al predestinatiei absolute, cum s-a incercat. In repetate randuri, Mantuitorul il cheama, la pocainta, si-i arata harul iertarii si al iubirii divine. Dar Iuda refuza de buna voie orice chemare. Tradarea lui nici nu era necesara pentru arestarea Mantuitorului, caci aceasta fusese hotarata de capeteniile iudeilor mai inainte de interventia lui spontana. Ca tradarea a fost prestiuta de Dumnezeu si prezisa de Prooroci si de Mantuitorul, e adevarat; dar prestiinta nu-i echivalenta cu predestinatia, iar omul ramane toata viata stapan pe voia sa si liber sa dea ascultare fie poruncii lui Dumnezeu, fie ispitei diavolului. Iar Iuda urmeaza sugestia diavolului si se pierde in noaptea pacatului, parasind iremediabil pe Domnul.”